The Negotiator. Negociatorul

— Sigur, zise Quinn. Nici o problema. Ma mentioneaza si pe mine. L?as distruge chiar eu, numai ca...

— Numai ca ce, domnule Moss?

— Numai ca dumnealor mai imi datoreaza ceva.

Urma o pauza si mai lunga. Omul de la celalalt capat al fi­rului isi inghiti saliva, de mai multe ori.

— Am inteles ca ai fost rasplatit imparateste, zise el. Daca ti se mai datoreaza ceva, o sa ti se plateasca.

— Nu?i bine, spuse Quinn. A fost o harababura intreaga pe care a trebuit s?o descurc eu si care n?a fost prevazuta. Indivizii aia trei din Europa, Quinn, fata... Toate astea au insemnat o groaza de munca... in plus.

— Ce doresti, domnule Moss?

— Ma gandesc ca ar trebui sa mai primesc ce mi s?a oferit initial. Dublat.

Quinn auzi cum celalalt tragea aerul in piept. Omul invata, fara indoiala, pe calea cea mai grea ca daca te amesteci cu cri­minalii poti sa sfarsesti prin a fi santajat.

— Va trebui sa ma consult, zise omul din Georgetown. Daca... aaa... vor trebui sa fie pregatite ceva hartii, va lua timp. Nu face nimic pripit. Sunt sigur ca lucrurile pot fi aranjate.

— Douazeci si patru de ore, spuse Quinn. O sa te sun maine la aceeasi ora. Spune?le alora cinci ca e mai bine sa fii pregatit. Eu imi iau banii dumneata primesti manuscrisul. Dupa aceea eu o sa plec si o sa fiti cu totii in siguranta... pentru totdeauna.

Inchise telefonul, lasandu?l pe celalalt sa?si calculeze daca sa plateasca sau sa fie pus in fata ruinarii.

Quinn isi inchirie ca mijloc de transport o motocicleta si isi cumpara si o haina groasa din piele de oaie ca sa?l apere de frig.

A doua seara i se raspundea la telefon dupa primul apel.

— Deci, fornai Quinn.

— Termenii... dumitale, oricat ar fi de excesivi, au fost ac­ceptati, ii spuse proprietarul casei din Georgetown.

— Ai toate hartiile? intreba Quinn.

— Da. In mainile mele. Ai manuscrisul?

— In ale mele. Sa le schimbam si sa terminam odata.

— De acord. Nu aici. La locul obisnuit, la ora doua noap­tea.

— Singur. Fara arme. Daca incerci sa vii sa sari pe mine cu muschi inchiri­ati, o sa sfarsesti intr?o racla.

— Fara nici o smecherie ai cuvantul meu. Deoarece sun­tem gata sa pla­tim, nu?i nevoie. Si nici din partea dumitale. O tranzactie strict comerciala, te rog.

— N?am nimic impotriva. Nu vreau decat banii, spuse Qu­inn.

Celalalt inchise telefonul.

La ora unsprezece fara cinci minute, John Cormack statea la biroul lui si se uita la scrisoarea scrisa cu propria?i mana ca­tre poporul american. Era gratioasa si plina de regrete. Altii vor fi aceia care au s?o citeasca cu voce tare, sa o repro­duca in ziare si reviste, in programele de radio si in emisiunile de la te­levizor. Du­pa ce el va fi plecat. Mai erau opt zile pana la Cra­ciun. Dar anul acesta altci­ne­va avea sa celebreze sarbatorile in aceasta resedinta. Un om bun, un om in care avea incredere. Michael Odell, cel de al 4l?lea Presedinte al Statelor Unite.

Te­lefonul incepu sa sune. Se uita la el cu oarecare iritare. Era nu­marul personal si particular, cel pe care?l dadea doar prietenilor apropiati si de incre­dere care puteau sa?l cheme fara nici o in­troducere la orice ora.

— Da?

— Domnul Presedinte?

— Da.

— Ma numesc Quinn. Negociatorul.

— Aha... da, domnule Quinn.

— Nu stiu ce parere aveti despre mine, domnule Presedinte. Are prea putina importanta acum. Nu m?am tinut de cuvant si n?am reusit sa va aduc baiatul inapoi. Dar am descoperit de ce. Si cine l?a ucis. Va rog, domnule, doar sa ma ascultati. N?am multa vreme.

La ora cinci dimineata, un motociclist are sa se opreasca la postul serviciu­lui secret de la intrarea publica, in Casa Alba de pe Alexander Hamilton Place. O sa inmaneze un pachet, o cutie plata de carton. Acesta va contine un manuscris. Este numai si numai pentru ochii dumneavoastra. Nu exista copii. Va rog sa dati ordin sa va fie adus personal cand soseste. Dupa ce il veti citi, puteti sa dati dis­pozitiile pe care le considerati de cuviinta. Aveti incredere in mine, domnule Pre­se­dinte. Acum pentru ul­tima oara. Noapte buna, domnule.

John Cormack ramase cu ochii holbati la telefonul care in­cepuse sa biziie. Inca perplex, puse receptorul la loc, ridica un altul si ii transmise ordinul ofite­rului de serviciu al serviciului secret.

Quinn avea o mica problema. Nu cunostea „locul obisnuit' si, daca ar fi re­cu­noscut acest lucru, si?ar fi pierdut prilejul de a se intalni. La miezul noptii descoperi adresa din Georgetown pe care i?o daduse Sam, isi parca Honda masi­va mai in josul stra­zii si se aseza la panda in umbra deasa din spatiul dintre doua case, cu sapte?opt metri mai jos pe cealalta parte a strazii.

Casa pe care o urmarea era un conac elegant cu cinci etaje din caramida aparenta de la capatul de apus al strazii N, un bu­levard linistit care se termina acolo cu campusul Universitatii Georgetown. Quinn socoti ca o astfel de casa trebuia sa fi cos­tat peste doua milioane de dolari.

Langa casa erau usile operate electronic ale unui garaj dublu, in casa ar­deau luminile la trei etaje. Cu putin