— Oh, ma indoiesc ca va vorbi urat despre tine, Tuf! rase Rica. Ma indoiesc ca te va pomeni vreodata, dupa ce-si va realiza telul si va scapa de tine.
Fu incantata sa observe ca declaratia ei il facuse pe Tuf sa clipeasca.
— Chiar asa? intreba el.
— Nu esti curios? Nu vrei sa stii unde mergem si de ce Waan si Lion au tinut zona de destinatie secreta pana am ajuns la bord? Si de ce Lion a angajat un paznic?
Haviland Tuf mangaie blana lunga, cenusie, a lui Ciuperca, fara sa-si mute privirea de pe figura tinerei.
— Curiozitatea reprezinta marele meu viciu. Ma tem ca ati vazut in sufletul meu, iar acum cautati sa-mi exploatati slabiciunea.
— „Curiozitatea a ucis pisica”, spuse Rica Dawnstar.
— O sugestie neplacuta, mai ales cu ea de fata, comenta Tuf.
— Dar satisfactia a reinviat-o, sfarsi Rica. Lion stie ca-i vorba de ceva imens. Si teribil de periculos. Pentru a obtine ceea ce vor, au nevoie de Nevis sau de cineva ca el. I-au repartizat un sfert frumos, dar Kaj are felul acela de reputatie care te face sa te intrebi daca se va multumi doar cu a patra parte. Ma aflu aici ca sa am grija sa se multumeasca. Pe de alta parte, adauga ea, dand din umeri si batand cu palma in arma cu ace din teaca de la umar, reprezint o asigurare si impotriva altor complicatii ce se pot ivi.
— Pot sa atrag atentia ca dumneavoastra reprezentati o complicatie aditionala?
Ea zambi rece.
— Nu-i spune asta lui Lion. Gandeste-te la ce ti-am spus, Tuf. Dupa cum vad eu lucrurile, Nevis te-a subapreciat. Nu-l subaprecia si tu pe el. Sau pe mine. Niciodata, niciodata sa nu ma subapreciezi. Poate va veni un timp cand vei dori sa ai un aliat. Iar lucrul acesta s-ar putea intampla mai devreme decat crezi.
Cu trei zile inainte de sosire, Celise Waan se planse din nou de mancare. Tuf servise un ghiveci de legume cu mirodenii, asa cum se gateste pe Halagreen. O mancare picanta, dar aveau parte de ea pentru a sasea oara de cand calatoreau. Antropologa arata legumele din farfurie, se stramba si spuse:
— De ce nu primim niste mancare adevarata?
Tuf se intinse, strapunse provocator cu furculita o ciuperca dolofana si o ridica in fata ochilor. O privi in tacere un moment, apleca un pic capul si o privi din alt unghi, o rasuci si se uita din nou la ea, iar in cele din urma o pipai usor.
— Nu reusesc sa inteleg natura reclamatiei dumneavoastra, doamna. Ciuperca pare suficient de adevarata sarmanelor mele simturi. Sigur, e doar o parte dintr-un intreg. Poate ca restul ghiveciului este iluzoriu.
Desi cred ca nu-i.
— Stii la ce ma refer! tipa Celise Waan cu voce stridenta. Vreau carne!
— Iar eu vreau bogatii nemasurate. Asemenea fantezii sunt usor de visat, dar devin ceva mai greu reale.
— M-am saturat de legumele astea enervante, se vaita Celise Waan. Vrei sa spui ca pe nava asta chinuitoare nu pot capata o bucatica de carne?
Tuf isi incrucisa degetele.
— Nu intentionez sa difuzez informatii eronate. Eu nu sunt un mancator de carne, dar exista o cantitate minuscula pe Cornul abundentei cu bunuri excelente la preturi minime. Recunosc cinstit.
O satisfactie furioasa aparu pe figura lui Celise Waan. Femeia se uita pe rand la ceilalti aflati in jurul mesei. Rica Dawnstar incerca sa-si stapaneasca un ranjet. Jefri Lion se imbufnase.
— V-am spus eu ca pastreaza mancarea buna pentru el!
Cu un gest deliberat, apuca farfuria si o arunca in partea opusa a camerei. Vasul se izbi de peretele metalic si-si goli incarcatura de ghiveci in patul nestrans al lui Rica Dawnstar. Mercenara zambi dulce:
— Tocmai am facut schimb de paturi, Waan!
— Nu-mi pasa! Macar o data voi avea o mancare decenta! Presupun ca voi, ceilalti, va asteptati s-o impart cu voi!
— Nu, draga, spuse Rica. E toata a ta!
Apoi isi termina ghiveciul si sterse farfuria cu o coaja de paine cu ceapa. Lion arata stanjenit; in schimb, Kaj Nevis declara:
— Daca poti sa obtii carne de la Tuf, iti apartine in totalitate.
— Excelent! exclama ea. Tuf, adu-mi carnea! Haviland Tuf o privi impasibil.
— E adevarat ca, in conformitate cu contractul pe care I-am incheiat cu Kaj Nevis, trebuie sa va hranesc pe durata calatoriei. Dar nu s-a mentionat nimic despre natura alimentatiei. Oricum, mi-am facut datoria. Acum insa trebuie sa va satisfac capriciile culinare. Foarte bine, daca asta-i soarta mea. Dar ma trezesc brusc cuprins eu insumi de pofte. Daca eu va suport toanele, n-ar fi echitabil ca si dumneavoastra sa le acceptati pe ale mele?
— Ce vrei sa zici? intreba Waan, suspicioasa.
— Nimic, de fapt, raspunse Tuf, intinzand mainile in laturi. In schimbul carnii pe care o doriti, cer doar un moment de intelegere. Am devenit foarte curios in ultimul timp si as vrea sa-mi satisfac curiozitatea. Rica Dawnstar m-a avertizat ca, daca nu va fi satisfacuta, curiozitatea imi va ucide pisicile…
— Sunt de aceeasi parere, declara antropologa cea grasa.
— Mda… Cu toate acestea, ma vad silit sa insist. Va propun un targ: hrana, de felul celei pe care ati cerut-o atat de melodramatic, pentru o pepita marunta, sarmana, de informatie a carei cedare nu va va costa nimic. Suntem pe cale sa ajungem in sistemul Hro B’rana, destinatie pe care ati declarat-o la inchirierea navei. As dori sa aflu de ce mergem acolo, precum si natura a ceea ce va asteptati sa gasiti pe acea stea a molimei de care v-am auzit vorbind.
Celise Waan se intoarse spre ceilalti:
— Am platit o gramada de standarzi pentru hrana! Asta-i jaf! Jefri, pune piciorul in prag!
— Hm! facu Jefri Lion. Nu-i nici un pericol, Celise. Oricum va afla, cand vom ajunge. Poate ca a sosit timpul sa stie.
— Nevis, n-ai de gand sa faci nimic?
— De ce? intreba acesta. N-are nici o importanta. Spune-i si ia-ti carnea. Sau nu-i spune. Mi-e indiferent.
Waan se uita intai la Kaj Nevis, apoi, trufasa, la figura calma, palida, a lui Haviland Tuf.
— Bine, zise ea, incrucisandu-si bratele. Daca e neaparata nevoie, o sa cant ca sa primesc de mancare!
— E suficient si daca vorbiti cu voce normala, declara Tuf. Celise Waan il ignora.
— O sa povestesc pe scurt. Descoperirea stelei molimei este marele meu triumf, piatra de capatai a carierei mele, dar nici unul dintre voi n-a avut inteligenta sau amabilitatea sa aprecieze munca pe care am facut-o. Sunt antropolog la Centrul ShanDellor pentru Progresul Culturii si Cunoasterii. Specialitatea mea stiintifica este studiul culturilor primitive de un fel deosebit — culturile planetelor colonizate care au ramas izolate si au decazut tehnic in urma Marelui Razboi. Bineinteles, multe lumi umane au fost afectate astfel, iar un numar considerabil dintre ele au fost cercetate amanuntit. Eu am lucrat in domenii mai putin cunoscute — investigarea culturilor neumane, in special cele ale fostelor planete de sclavi ai hranganilor. Una dintre planetele pe care le-am studiat a fost Hro B’rana — candva o colonie infloritoare, un domeniu pentru inmultirea hruunilor, dactiloizilor si altor rase hrangane de sclavi, acum pustiita. Fapturile inteligente care traiesc acolo au viata scurta, o viata urata, brutala. Dar, ca in multe asemenea culturi degenerate, exista basme despre o varsta de aur disparuta. Lucrul cel mai interesant de pe Hro B’rana este o legenda, o legenda care se intalneste doar acolo — cea despre steaua molimei. Subliniez ca pustiirea planetei este deosebit de puternica, iar subpopularea severa, in ciuda faptului ca mediul nu-i exagerat de aspru. De ce? Ei bine, descendentii degenerati ai colonistilor hruuni si dactiloizi, ale caror culturi sunt, de altfel, complet diferite si foarte ostile una fata de cealalta, au un singur raspuns la aceasta intrebare: steaua molimei. La fiecare a treia generatie, exact atunci cand reusesc sa iasa din starea lor nenorocita, cand populatia creste din nou, steaua molimei devine tot mai mare pe cerul noptii lor. Iar cand ajunge cea mai stralucitoare de pe bolta, atunci incepe sezonul molimelor. Epidemiile se intind pe toata Hro B’rana, si de fiecare data cea noua este mai teribila decat cea de dinainte. Vindecatorii sunt neputinciosi. Recolta se vestejeste, animalele pier, iar trei sferturi din populatia inteligenta moare. Cei care supravietuiesc sunt aruncati in cea mai brutala forma de existenta. Apoi steaua molimei descreste si, o data cu declinul ei, molima dispare de pe Hro B’rana pentru inca trei generatii. Aceasta-i legenda.
In timp ce-o ascultase pe Celise Waan relatand povestea, Haviland Tuf isi pastrase o figura
