dumneavoastra. E binecunoscut faptul ca Rica Dawnstar a fost angajata pentru a preveni o asemenea comportare din partea dumneavoastra. Va sfatuiesc sa va predati. Va fi mult mai bine pentru dumneavoastra.
Kaj Nevis se hlizi.
Rica Dawnstar isi tinea casca sub brat. Privi scena, scutura usor capul ei frumos si ofta.
— Ar fi trebuit sa accepti oferta mea, Tuf. Ti-am spus ca va veni o vreme cand vei regreta ca n-ai un aliat.
Apoi isi puse casca, o inchise ermetic si inhata un propulsor.
— Sa mergem, Nevis.
In cele din urma, pe figura lata a lui Celise Waan se ivi o expresie ce dovedea ca intelesese ce se intampla. Spre meritul ei, de data asta nu se lasa cuprinsa de isterie. Se uita dupa o arma, dar, negasind nici una la indemana, il apuca pe Ciuperca. Pisica statuse si urmarise evenimentele, curioasa.
— Tu, tu, TU! racni ea, aruncand motanul de-a lungul camerei. Kaj Nevis se ghemui. Ciuperca miorlai zdravan si-l izbi pe Anittas.
— Fiti amabila si incetati sa azvarliti cu pisicile mele, zise Haviland Tuf.
Revenindu-si imediat, Nevis agita vibrocutitul spre Tuf, intr-un mod extrem de agresiv, iar acesta dadu incet inapoi. Nevis zabovi un timp pentru a ridica de jos costumul dezbracat de Tuf si a-l taia cu abilitate intr-o duzina de fasii lungi, albastre-argintii. Apoi, cu grija, se catara in costumul de lupta unqian. Rica Dawnstar il inchise ermetic. Nevis avu nevoie de oarecare ragaz pentru a descoperi cum functiona sistemul strain de comanda, dar dupa cinci minute vizorul bombat din fata incepu sa luceasca in culoarea rosie, indurerata, a sangelui, iar membrele superioare, grele, se miscara neindemanatic. Ridica, de proba, bratele inferioare, cele cu clesti, in timp ce Anittas deschidea usa interioara a ecluzei. Kaj Nevis patrunse in ea, clantanind din clesti, urmat de ciberteh si de Rica Dawnstar.
— Imi pare rau, oameni buni, declara ea, in timp ce inchidea usa. N-am nimic cu voi. E doar o chestie de aritmetica.
— Intr-adevar, zise Haviland Tuf. De scadere.
Tuf statea pe scaunul de comanda, in bezna, privind palpaiala instrumentelor din fata lui. Ciuperca, cu demnitatea foarte afectata de patania prin care trecuse, se catarase in poala lui si se alinta, cerand sa fie mangaiat.
— Arca nu trage in fostii nostri camarazi, le spuse el lui Jefri Lion si Celise Waan.
— E numai vina mea, gemu Lion.
— Nu, il contrazise Celise Waan si arata cu degetul spre Tuf. E vina lui.
— Nu sunteti o femeie prea recunoscatoare, remarca Haviland Tuf.
— Recunoscatoare? Pentru ce? rabufni ea, furioasa. Tuf isi incrucisa mainile.
— Nu am ramas complet fara resurse. Pentru inceput — Kaj Nevis ne-a lasat un costum cosmic functional.
— Si nici un dispozitiv de propulsare.
— Aerul ne va ajunge de doua ori mai mult timp, din moment ce numarul nostru a scazut.
— Dar se va termina, marai Celise Waan.
— Kaj Nevis si ciracii lui n-au folosit costumul de lupta unqian pentru a distruge Cornul abundentei cu bunuri excelente la preturi minime dupa ce I-au parasit, asa cum ar fi putut s-o faca.
— Nevis a preferat sa murim in chinuri, replica antropologa.
— Cred ca nu. Mai degraba a dorit sa pastreze aceasta nava ca un ultim refugiu, pentru situatia in care planul lui de a aborda Arca ar esua, mormai Tuf. Pentru moment, avem adapost, provizii si posibilitate de deplasare, chiar daca limitata.
— Avem doar o nava defecta, care va ramane in curand fara aer, zise Celise Waan.
Voia sa mai spuna ceva, dar tocmai atunci Distrugere navali in camera de comanda, plina de energie, urmarind o bijuterie pe care o rostogolea in fata ei. Podoaba se opri la picioarele lui Celise Waan. Distrugere sari dupa ea, o lovi cu laba si o facu sa se rasuceasca. Celise Waan racni:
— Inelul meu cu piatra-lucitoare! Cat I-am cautat! Sa te ia dracu’, hoata scarboasa!
Se apleca si incerca sa apuce inelul. Intrucat Distrugere se apropiase de ea, Celise izbi cu pumnul pisica. Nu nimeri. Ghearele lui Distrugere avura mai mult succes. Celise Waan tipa.
Haviland Tuf se ridica in picioare. Ridica animalul si bijuteria, o tinu pe Distrugere sub brat, la adapost, si inmana inelul proprietarei insangerate.
— Proprietatea dumneavoastra, doamna.
— Jur ca, inainte de a muri, o sa apuc creatura asta de coada si o sa-i imprastii creierul pe pereti — daca are creier.
— Nu apreciati suficient calitatile unei feline, zise Haviland Tuf, retragandu-se spre scaun, in timp ce-o mangaia pe Distrugere asa cum il mangaiase mai devreme pe Ciuperca. Pisicile sunt animale foarte inteligente. E binecunoscut faptul ca toate au oarece insusiri parapsihologice. Se stie ca primitivii de pe Pamant le venerau.
— Am studiat primitivi care venerau fecale, declara batoasa antropologa. Animalul asta e o fiara murdara!
— Felinele sunt exagerat de curate, raspunse calm Tuf. Distrugere e ceva mai mare decat un pisoi, dar cheful de joaca si temperamentul haotic i-au ramas nediminuate. E o fiinta foarte incapatanata, dar asta face parte din sarmul ei. Ciudat, este o faptura a obiceiurilor. Cine nu-i fermecat de bucuria ei de a se juca cu obiecte care zac pe jos? Cine nu-i amuzat de frecventa nebuneasca cu care rataceste, pe sub consolele din aceasta camera, lucrurile cu care se joaca? Oare cine? Doar cei foarte acri si cu inima de piatra, concluziona Tuf, clipind repede — o data, de doua ori, de trei ori — iar pe figura lui se citi o furtuna emotionala. Sus, Distrugere! mormai el cu blandete, ridicand pisica din poala.
Dupa ce se scula de pe scaun, se lasa, cu multa demnitate, in genunchi si incepu sa se tarasca prin incapere, uitandu-se sub console.
— Ce faci? il intreba Celise Waan.
— Caut jucariile pierdute de Distrugere.
— Sangerez, ni se termina aerul, iar tu cauti jucariile pisicii! exclama, exasperata, femeia.
— Cred ca v-am spus prea multe, comenta Tuf.
Scoase de sub consola o mana de obiecte marunte, apoi alta. Dupa ce vari bratul dedesubt si scotoci sistematic, se ridica, isi aduna prada, se scutura si incepu sa sorteze ceea ce gasise in praf.
— Interesant! facu el.
— Ce-ai spus?
— Acestea sunt ale dumneavoastra, se adresa el lui Celise Waan, inmanandu-i alt inel si doua stilouri. Acestea sunt ale mele, continua el, punand deoparte alte doua stilouri, trei crucisatoare rosii, un cuirasat galben si un port stelar argintiu. Iar acesta, presupun, e al dumneavoastra, ii spuse el lui Lion, intinzandu-i un cristal slefuit, de marimea unei unghii.
Lion sari in picioare:
— Cipul!
— Intr-adevar, zise Haviland Tuf.
Urma un moment de incordare nesfarsita, dupa ce Tuf lansase cererea de acostare. O crapatura subtire se ivi in mijlocul cupolei negre, imense. Apoi alta, perpendiculara pe prima. Dupa aceea a treia, a patra si inca altele. Cupola se spinteca intr-o suta de felii inguste, care se lasara pe carcasa Arcei.
Jefri Lion respira adanc:
— A mers! exclama el, cu o voce plina de uimire si recunostinta.
— Am ajuns, cu catva timp in urma, la concluzia ca vom penetra sfera de aparare fara sa fie deschis focul impotriva noastra. Aceasta-i doar confirmarea.
Urmarira desfasurarea evenimentelor pe ecran. Sub cupola aparu o punte de asolizare, cam cat portul multor planete mici. Puntea era ciuruita de zone circulare de acostare, unele dintre ele fiind ocupate. In timp ce asteptau, un inel de lumina albastra-alba falfai in jurul unei zone libere.
— Departe de mine gandul de a va dicta modul de comportare, spuse Haviland Tuf, cu ochii pe aparatura, miscandu-si mainile metodic, cu atentie. Totusi, v-as sfatui sa va prindeti centurile de siguranta. Voi scoate picioarele de asolizare si voi programa coborarea in zona indicata, dar nu cunosc ce stricaciuni au suferit picioarele — de fapt, nu sunt sigur nici macar daca au ramas la locul lor. De aceea, va solicit sa aveti grija.
