— Costumul acesta, zise Anittas, nu-i proiectat ca lumea. Nu ma pot conecta daca nu-l scot.
— ATUNCI, SCOATE-L!
— Ar fi bine? Nu-s convins.
— Exista aer, interveni Rica Dawnstar, aratand spre panoul cu aparate, din apropiere.
— Voi nu va scoateti costumele! protesta Anittas. Daca o sa gresesc si o sa deschid usa exterioara, in locul celei interioare, o sa mor inainte de a apuca s-o inchid la loc.
— ATUNCI, NU FACE NICI O GRESEALA! bubui vocea lui Kaj Nevis. Anittas isi incrucisa bratele.
— Aerul poate fi daunator. Nava a fost o epava timp de un mileniu standard. Chiar cel mai sofisticat sistem se defecteaza dupa o vreme. N-am chef sa risc.
— DA? tuna Nevis.
Se auzi un scrasnet. Unul dintre bratele inferioare se ridica incet, clestele metalic zimtat se deschise, il prinse pe Anittas de mijloc si-l tintui de zidul apropiat. Cibertehul gemu, protestand. Un brat superior se intinse, mana cu degete uriase din otel apuca gulerul costumului, trase, casca si partea superioara a costumului se desprinsera. Capul lui Anittas iesi la iveala.
— IMI PLACE COSTUMUL ASTA! anunta Kaj Nevis, apoi il ciupi pe ciberteh cu clestele; panza metalica se rupse, sangele tasni prin ea. RESPIRI, NU-I ASA?
De fapt, Anittas gafaia. Dadu din cap.
— ATUNCI, TRECI LA TREABA! racni Nevis, aruncandu-l la podea.
In momentul acela, Rica Dawnstar deveni nervoasa. Se dadu inapoi, incet, lipindu-se de usa exterioara, cat mai departe de Nevis, analizand situatia, in timp ce Anittas isi scoase manusile si restul costumului distrus si isi vari degetele mainii drepte, din otel albastru, in mufa calculatorului. Tanara isi pusese teaca peste costumul spatial, sa poata ajunge oricand la arma cu ace, dar prezenta acesteia nu-i parea la fel de linistitoare ca altadata. Examina grosimea armurii unqiene si se intreba daca daduse dovada de intelepciune in alegerea aliatilor. A treia parte insemna mult mai mult decat leafa de nimic pe care i-o platea Jefri Lion, asta era cert. Dar daca Nevis se hotara sa nu mai imparta cu nimeni?
Auzira un pocnet ascutit, subit, iar usa interioara incepu sa se deschida. In spatele ei se afla un coridor ingust, care ducea intr-o zona intunecoasa. Kaj Nevis se apropie de trapa si privi in bezna, vizorul lui, ce stralucea incandescent, aruncand sclipiri stacojii pe pereti. Apoi tuna:
— TU, MERCENAROI DU-TE IN RECUNOASTERE! Femeia se decise imediat.
— Da, sefule!
Isi scoase arma, se duse de indata la usa si patrunse in coridor, inaintand pe el vreo zece metri, pana la o intersectie. Se uita inapoi. Nevis, cu armura lui uriasa, umplea deschizatura sasului. Anittas statea langa el. Cibertehul, de obicei tacut, linistit si eficient, tremura.
— Ramaneti acolo! striga Rica spre ei. Nava nu-i sigura!
Apoi se intoarse, alese o directie la intamplare si o lua la goana.
Haviland Tuf avu nevoie de mai mult timp decat estimase pentru a descoperi costumele. Cea mai apropiata nava era un aparat de vanatoare hruun, o masinarie verde, bombata, plina de armament, inchisa ermetic. Desi Tuf o inconjura de mai multe ori, examinand aparatele ce pareau a comanda deschiderea usilor, nici una din smuciturile, loviturile, impingerile sau alte manevre nu produse rezultatul dorit, asa ca, pana la urma, fu obligat sa renunte si sa plece.
A doua nava, una dintre cele bizare, era deschisa. Se preumbla prin ea, cuprins de-o oarecare fascinatie intelectuala. Interiorul constituia un labirint de coridoare stramte, cu pereti neregulati, zgrunturosi, ca ai pesterilor, si moi la atingere. Instrumentele din ea, incomprehensibile.
Costumele cosmice, sau ceea ce considerase el a fi costume cosmice, chiar daca ar fi fost functionale, nu puteau fi purtate de cineva mai inalt de un metru si cu trup simetric bilateral.
Nava comerciala rhianeza, cea de-a treia incercare a lui Tuf, fusese golita. Nu exista in ea nimic folositor.
In cele din urma, nu-i ramase altceva de facut decat sa parcurga tot drumul pana la una dintre cele cinci navete indepartate, aflate una langa alta, pregatite de lansare in dane obisnuite. Erau nave mari, mai mari decat Cornul abundentei cu bunuri excelente la preturi minime, cu carenele vopsite in negru si aripi zvelte, dar proiectate vizibil de oameni si aratand a fi in stare buna. Tuf reusi sa patrunda in una dintre ele, pe a carei teuga se gasea o placa din metal ce avea gravata pe ea silueta unui animal straniu si o inscriptie ce informa ca se numea Grifonul. Costumele spatiale se aflau acolo unde trebuiau sa se afle, in stare excelenta — daca luai in considerare faptul ca erau vechi de o mie de ani — impresionante, de culoare verde, cu casti, manusi si cizme aurii, cu un theta din aur, drept emblema, pe piept. Tuf alese doua si le cara pe suprafata slab luminata a puntii de acostare, catre silueta in forma de picatura, zgribulita, sprijinita doar pe trei picioare, care era Cornul abundentei.
Cand ajunse la baza rampei ce ducea spre sasul principal, aproape ca se impiedica de Ciuperca.
Cotoiul urias statea pe punte. Se ridica si scoase un mieunat plangaret, frecandu-se de cizma lui Tuf.
Acesta se opri un moment si se uita la motanul batran, cenusiu. Se apleca apoi stangaci, il ridica si-l mangaie un timp. Cand se catara pe rampa catre sas, Ciuperca se lua dupa el, dar Tuf socoti ca era mai bine sa-l alunge. Se strecura in nava, cu cate un costum sub fiecare brat.
— Era timpul sa apari! zise Celise Waan, cand il vazu.
— Ti-am spus ca Tuf n-o sa ne paraseasca! interveni Jefri Lion. Haviland Tuf lasa costumele sa cada pe podea, unde ramasera ca un valmasag verde si auriu.
— Ciuperca e afara, zise el, cu o voce lipsita de expresie.
— Da, raspunse Celise Waan, apucand un costum si incepand sa se indese in stofa metalica, verde, care o strangea la mijloc — se parea ca membrii Corpului de Ingineri Ecologi fusesera mai putin corpolenti. Nu puteai sa-mi aduci o masura mai mare? se planse ea. Esti sigur ca functioneaza?
— Materialul pare intreg. Va trebui sa incarcam filtrele cu bacterii ramase in culturile de pe nava. Cum a ajuns Ciuperca afara?
Jefri Lion tusi, stanjenit.
— Mda… Celise s-a speriat ca n-o sa te mai intorci, Tuf. Lipseai de prea multa vreme. A crezut ca ne-ai parasit.
— O banuiala neintemeiata, remarca Tuf.
— Mda…
Lion se uita intr-o parte, apoi isi lua costumul. Celise Waan isi puse o cizma aurie, o inchise ermetic si zise:
— E vina ta! Daca nu intarziai atat, nu-mi pierdeam rabdarea!
— Intr-adevar. Totusi, daca imi permiteti sa intreb, ce are nerabdarea dumneavoastra cu Ciuperca?
— Am crezut ca n-o sa te mai intorci si ca trebuia sa iesim de aici, raspunse antropologa, punandu-si a doua cizma. Eram nervoasa din cauza palavragelilor tale despre molime. Asa ca am aruncat pisica afara, prin sas. Am incercat s-o prind pe blestemata aia neagra cu alb, dar a fugit, scuipandu-ma. Cea cenusie m-a lasat s-o inhat. Am zvarlit-o afara si am urmarit-o pe ecran. Mi-am inchipuit ca putem sa ne dam seama daca se imbolnaveste sau nu. Daca nu vedeam nici un simptom, atunci insemna ca puteam risca sa iesim.
— Am inteles, mormai Tuf.
Distrugere aparu in camera topaind, jucandu-se cu ceva. Il vazu pe Tuf si se indrepta spre el, cu fudulia exagerata a pisoilor.
— Jefri Lion, va rog s-o luati de aici pe Distrugere, s-o duceti inapoi in camera de locuit si s-o incuiati acolo.
— Cu placere, raspunse Lion, prinzand pisica. De ce?
— Prefer s-o tin in siguranta, departe de Celise Waan. Femeia, tinand casca sub brat, chicoti batjocoritor.
— Nu vorbi aiurea! Cotoiul cenusiu e sanatos!
— Permiteti-mi sa mentionez o notiune care, probabil, va este necunoscuta: perioada de incubatie.
— O s-o omor pe cateaua aia! ameninta Kaj Nevis, in timp ce el si Anittas inaintau pe un coridor intunecos. Blestemata! Nu mai poti angaja un mercenar decent! Grabeste-te!
Capul urias al costumului de lupta se intoarse, cu placa vizorului stralucind, sa-l priveasca pe ciberteh.
— Nu pot face pasi la fel de mari ca tine, se planse Anittas.
Il dureau coastele, din cauza efortului de a se tine dupa Nevis. Jumatatea lui cibernetica era tare ca metalul
