Puntea de asolizare se intindea, neagra, in fata lor. Incepura sa coboare incet in adancimile ei de pestera. Inelul luminos al puntii de acostare se zarea tot mai mare pe un ecran. Un al doilea ecran arata lumina albastra, slaba, a aparatelor gravitationale ale Cornului abundentei, reflectata de ziduri indepartate de metal si de siluetele altor nave. Pe un al treilea se vedea cupola care se strangea la loc, ca o multime de dinti ascutiti ce pareau a mesteca un animal imens, venit din spatiul cosmic.
Impactul fu surprinzator de bland. Nava se aseza pe punte cu un oftat, o suieratura si o zgaltaitura fara importanta. Haviland Tuf opri motoarele si ramase un moment examinand aparatele si imaginile de pe ecran. Apoi se intoarse spre ceilalti.
— Am acostat, ii anunta el. A venit timpul sa facem un plan. Celise Waan isi desfacu in graba centura.
— Vreau sa ies de aici, sa-i gasesc pe Nevis si pe cateaua aia, Rica, sa le dau un exemplu bun de ceea ce gandesc! declara ea.
— Un exemplu bun de ceea ce ganditi reprezinta o contradictie de termeni, comenta Haviland Tuf. Cred ca desfasurarea evenimentelor propusa de dumneavoastra este extrem de neinteleapta. Fostii nostri colegi pot fi considerati acum rivalii nostri. Deoarece abia ne-au abandonat mortii, neindoielnic ca nu se vor arata incantati sa descopere ca traim si vor lua imediat masuri pentru a corecta situatia.
— Tuf are dreptate, recunoscu Lion.
Se duse apoi de la un ecran la altul, privindu-le fascinat. Nava de germinare straveche ii reaprinsese spiritul si imaginatia, il umpluse de energie.
— Noi sau ei, Celise. E razboi. Ne vor ucide daca vor putea, nu te indoi de asta. Trebuie sa fim la fel de nemilosi! A venit timpul sa folosim o tactica inteleapta!
— Ma inclin in fata experientei martiale a dumneavoastra, zise Tuf. Ce strategie sugerati?
Jefri Lion se trase de barba.
— Ei bine, sa ma gandesc… Care-i situatia? Il au pe Anittas. Omul este pe jumatate computer. De indata ce se va conecta la sistemul de comanda al navei, va fi in stare sa determine cat din Arca functioneaza si, probabil, sa exercite oarecare influenta asupra ei. Ceea ce este un lucru periculos. S-ar putea sa incerce asta chiar acum. Stim ca au ajuns primii pe nava. S-ar putea sa fi aflat ca am acostat, s-ar putea sa nu fi aflat. In acest din urma caz, am avea avantajul surprizei.
— Iar ei au avantajul ca detin tot armamentul, replica Tuf.
— Nici o problema, spuse Jefri Lion, frecandu-si mainile, nerabdator. Asta-i o nava de razboi. CIE se specializase in biorazboi, e adevarat, dar Arca e vas militar — ca atare, sunt convins ca echipajul avea arme individuale si alte chestii de felul asta. Trebuie sa existe un arsenal. E nevoie doar sa-l gasim.
— Intr-adevar, mormai Haviland Tuf.
— Avantajul nostru — ei bine, n-o sa fiu lipsit de modestie — sunt eu, turui mai departe Lion. Ei habar n-au de nimic, cu exceptia lucrurilor pe care le poate descoperi Anittas in calculator. Dar eu am studiat navele anticului Imperiu Federal. Stiu totul despre ele. Ma rog, tot ce n-a fost uitat sau tinut secret. Cunosc, oricum, cateva amanunte esentiale despre structura generala a acestor nave de germinare. Trebuie sa gasim mai intai armuraria. S-ar cuveni sa fie in apropiere. Procedura standard era de a plasa armamentul langa puntea de acostare, pentru echipele care debarcau pe planete. Dupa ce ne vom inarma, va trebui sa cautam… sa ma gandesc… da, biblioteca de celule, asta-i esential. Navele de germinare aveau biblioteci uriase de celule, cu material pentru donare literalmente de pe mii de planete, tinut intr-un camp de staza. Trebuie sa aflam daca acele celule sunt inca vii! Daca s-a prabusit campul de staza, iar mostrele s-au distrus, ne-am ales doar cu o nava foarte mare. Dar daca sistemele sunt inca operationale, Arca este nepretuita!
— Cu toate ca apreciez importanta bibliotecii de celule, zise Tuf, mi se pare ca prioritatea imediata ar reprezenta-o localizarea puntii de comanda. Facand presupunerea negarantata, dar deosebit de atractiva, ca nici un membru al echipajului Arcei n-a ramas in viata dupa trecerea unui mileniu, inseamna ca suntem singuri pe nava cu inamicii nostri, iar echipa care obtine controlul comenzilor functiunilor navei se va bucura de un avantaj formidabil.
— Buna idee, Tuf! exclama Lion. Foarte bine, sa mergem acolo!
— In regula, spuse Celise Waan. Vreau sa ies din capcana asta cu pisici!
Haviland Tuf ridica un deget.
— Un moment, va rog! Se ridica o problema. Suntem trei la numar si posedam un singur costum spatial.
— Suntem in interiorul unei nave! declara Celise Waan, cu voce sarcastica. De ce-am avea nevoie de costume?
— Poate ca nu avem, recunoscu Tuf. E adevarat ca, dupa cum ati sugerat, instalatiile de acostare par a functiona ca un sas foarte mare, iar aparatele mele indica faptul ca suntem inconjurati acum de o atmosfera complet respirabila, alcatuita din azot si oxigen, ce-a fost pompata in interior imediat ce s-a finalizat inchiderea cupolei.
— Deci, care-i problema, Tuf?
— Probabil ca-s exagerat de prudent. Recunosc ca sunt oarecum nelinistit. Aceasta Arca, desi pare abandonata si defecta, este totusi functionala. Dovada — molimele care apar regulat pe Hro B’rana sau eficienta cu care s-a aparat cand ne-am apropiat. Nu stiu inca de ce a fost parasita nava, nici cum si-au gasit sfarsitul ultimii oameni din echipaj, dar mi se pare evident ca dorinta lor a fost ca Arca sa continue sa traiasca. Poate ca sfera exterioara de protectie a fost doar prima din mai multe linii de aparare automata…
— O idee socanta, mormai Jefri Lion. Sa existe oare capcane?
— De-un fel deosebit. Atmosfera care ne asteapta poate fi plina cu virusi purtatori de molime sau boli contagioase biogenetice. Sa indraznim sa riscam? Eu m-as simti mai bine intr-un costum ermetic, dar dumneavoastra sunteti liberi sa decideti altfel.
Celise Waan deveni brusc ingrijorata.
— Trebuie sa-mi dai costumul! Avem doar unul si merit sa-l primesc, dupa ce am fost tratata atat de bestial!
— Nu-i cazul sa discutam in contradictoriu, doamna. Ne aflam pe puntea de acostare. Am observat ca in jurul nostru se gasesc noua nave spatiale, de diferite modele. Una este un aparat de vanatoare hruun, alta o nava comerciala rhianeza, doua au forme ce nu-mi sunt familiare. Iar cinci sunt navete de acelasi tip, fara indoiala facand parte din echipamentul original al Arcei. Experienta imi spune ca navele cosmice sunt inzestrate, invariabil, cu costume cosmice. Intentia mea este deci sa imbrac costumul, sa ies si sa scotocesc prin navele din vecinatate, pana voi gasi costume si pentru dumneavoastra.
— Nu-mi place ideea! se rasti Celise Waan. Tu o sa pleci, iar noi o sa ramanem blocati aici!
— Vicisitudinile vietii, comenta Tuf, ne obliga uneori sa acceptam ceea ce nu ne place.
Sasul le facu probleme. Era o iesire mica, pentru cazuri de necesitate, cu comenzi manuale. Nu intampinasera nici o rezistenta in deschiderea usii exterioare, pe care o trasesera in urma lor, dupa ce intrasera. Dar usa interioara insemnase cu totul altceva.
Atmosfera patrunsese in incapere de indata ce panoul de afara se inchisese ermetic. Panoul interior se blocase. Rica Dawnstar incerca prima sa deschida usa, dar roata imensa din metal refuza sa se invarta, iar clanta sa se clinteasca.
— DA-TE DIN DRUMUL MEU! zise Kaj Nevis, cu vocea transformata intr-un croncanit neplacut de circuitele de comunicatii neumane din costumul de lupta si adusa la o intensitate asurzitoare de difuzoarele exterioare.
Trecu pe langa Rita, provocand un zanganit puternic al podelei, cand calca pe ea cu talpile-i imense, ca niste farfurii. Bratele superioare apucara roata si o rasucira. Volanul rezista un moment, apoi se rupse.
— Buna treaba! rase Rica, in difuzorul ei.
Kaj Nevis tuna ceva neinteligibil. Apuca dupa aceea clanta si incerca s-o miste, dar reusi s-o rupa si pe ea.
Anittas se apropie de mecanismul incapatanat al broastei.
— Un set de butoane pentru cod, arata el. Daca am tasta codul corect, usa s-ar deschide automat. Exista si un terminal de calculator. Daca m-as conecta la el, poate as reusi sa gasesc codul in sistem.
— CINE TE OPRESTE? intreba Kaj Nevis, in vreme ce vizorul lui sclipea amenintator.
Anittas isi ridica bratele, neajutorat. Cu partile organice ale trupului acoperite de albastrul argintiu al costumului, cu ochii din metal privind prin plasticul transparent, arata, mai mult ca niciodata, a robot. Kaj Nevis, urias pe langa el, parea un robot mai mare.
