stra-strabunic tras pe roata pentru piraterie, o alta strabunica deportata in Botany Bay cu primul transport de colonisti.
Mandru de stramosii mei, nu m-as angaja niciodata in slujba cuiva, desi fac afaceri cu Temnicerul-sef. Dar de cand a fost adus Mike si instalat in Luna City, am devenit valetul lui de nedezlipit. Poate ca nu vi se pare ca e mare diferenta intre o slujba si cealalta, dar pentru mine conteaza foarte mult. Daca am chef sa plec, pot oricand sa le dau dracului de unelte.
In afara de asta, un particular ca mine este platit mai bine decat daca ar lucra in serviciul civil din cadrul Autoritatii. Nu se prea gasesc specialisti in computere si de-asta Autoritatea nu se mai uita la bani. Cati locuitori de pe Luna si-ar permite sa mearga pe Pamant fara sa aiba nevoie sa stea tot timpul in spital, si sa ia parte la un curs de perfectionare in computere? Si cat i-ar tine curelele?
Va spun eu unul. Eu. Am fost pe Terra de doua ori, o data trei luni, iar a doua oara patru, ca sa fac o scoala serioasa. Dar nu va spun prin ce antrenamente groaznice am trecut: faceam exercitii in centrifuga, purtam greutati toata ziua, chiar si in pat daca era nevoie, altfel n-as fi avut nici o sansa pe Terra, ar fi trebuit sa nu ma grabesc niciodata, sa nu urc scari si sa nu fac nimic care mi-ar fi obosit inima. De femei, ce sa mai zic, nici nu m- am gandit la ele, in campul ala gravitational e chiar foarte usor sa nu te gandesti la femei.
Dar celor mai multi lunari nici nu le-a trecut vreodata prin cap sa plece de pe „Pietroi”; prea riscant pentru oricine care a stat chiar si numai doua-trei saptamani pe Luna. Specialistii veniti sa-l instaleze pe Mike aveau contracte pe termen scurt, platite suplimentar, si si-au facut treaba repede, pentru a evita schimbarile fiziologice ireversibile care i-ar fi exilat la patru sute de mii de kilometri departare de casa.
In ciuda acestor doua cursuri de perfectionare pe care le-am absolvit, nu ma consider un expert in computere, matematicile superioare ma depasesc si nu sunt nici inginer electronist si nici fizician. De fapt, nu sunt nici cel mai bun electromecanic de pe Luna si cu atat mai putin cel mai bun psiholog cibernetician.
Dar totusi, stiu mai mult din toate astea la un loc decat stie un specialist in meseria lui — eu ma pricep la orice, sunt un generalist. Oricand pot tine locul unui bucatar, fara sa anulez sosirea comenzilor, sau pot sa va repar din mers costumul de presiune si sa va aduc in ecluza de aer teferi si nevatamati. Computerele ma indragesc si cred ca mai am un atu fata de specialisti, bratul meu stang.
Vedeti, mie imi lipseste bratul stang de la cot in jos, iar in locul lui pot pune douasprezece brate mecanice la alegere, pe care le fixez in functie de nevoi, fiecare specializat pe treaba lui, plus inca unul care arata si se comporta ca un brat real, uman. Cu ajutorul bratului numarul 3 si cu ochelarii-lupa stereo sunt in stare sa fac reparatii ultramicro-miniaturale, fara sa fie nevoie sa mai desfac obiectul si sa-l trimit inapoi la fabrica pe Pamant, pentru ca bratul numarul 3 este dotat cu micromanipulatoare la fel de fine ca si cele folosite de neurochirurgi.
Stiindu-ma atat de bine pregatit tehnic, m-au chemat sa vad de ce Mike a vrut sa arunce aiurea zece milioane de miliarde de dolari ai Autoritatii si sa il repar inainte de-a mai face vreo prostie platind in plus cuiva vreun fleac de zece mii de dolari.
Mi-am luat sarcina in serios, mi-am facut timp, stiam ca ma vor plati bine, dar nu m-am dus direct la zona circuitelor, unde in mod normal trebuia sa fie defectiunea. Cand m-am vazut inauntru, cu usa inchisa, mi-am lasat sculele deoparte si m-am asezat.
— Salut, Mike.
Imi raspunse clipind din beculete.
— Salut.
— Ei, ce stii?
Ezita o clipa. Da, stiu, masinile nu trebuie sa ezite. Dar nu uitati, va rog, ca Mike a fost conceput ca sa lucreze cu date insuficient cunoscute. Nu cu mult timp in urma, s-a autoreprogramat sa accentueze cuvintele cu emfaza, facea tot soiul de pauze teatrale. Poate ca in timpul lui liber insira combinari de numere intamplatoare, numai asa, ca sa vada cum se potrivesc memoriei lui.
— La inceput, zise Mike pe un ton sententios, Dumnezeu a creat Cerul si Pamantul. Si Pamantul era pustiu si gol, iar intunericul
— Ajunge, i-am zis. Termina cu prostiile. Intoarce-te de unde ai plecat.
Ar fi trebuit sa-mi dau seama ca nu era cazul sa-i pun o intrebare prea generala, ambigua, pentru ca, evident, ar fi fost in stare sa-mi recite intreaga Enciclopedie Britanica de la inceput pana la sfarsit, pe nerasuflate. Dupa ce ar fi terminat-o, ar fi continuat cu toate cartile de pe Luna. Pe vremuri, putea citi numai microfilme, dar, spre sfarsitul lui '74, a fost dotat cu o noua camera de scanare cu dispozitive speciale de manuire a hartiei, iar de atunci citeste absolut
— M-ai intrebat ce stiu.
Luminitele de inregistrare binara se aprinsera si se stinsera de cateva ori — asta insemna un chicot. Mike se distra pe seama mea. Putea sa rada si cu decodorul de voce, care scotea un sunet de-a dreptul grotesc, dar il pastra pentru ceva cu totul si cu totul amuzant, un dezastru cosmic, de exemplu.
— Cred ca ar fi trebuit sa spun ce noutati mai stii, Mike? am continuat. Dar, te rog, nu te apuca sa-mi faci lectura presei de astazi. Pur si simplu asta a fost un salut si o invitatie de a-mi spune tot ce crezi ca m-ar interesa la ora asta. Altfel, am rupt-o cu tine, program bun de nimic.
Mike ramase pe ganduri. Este un amestec tare ciudat intre inocenta unui copil si intelepciunea unui batran. Nu are instincte, nici nu ar avea cum, nici trasaturi native, nu a primit nici o educatie si nu are experienta de viata umana, ci poseda mai multe date inmagazinate decat s-ar gasi la un pluton de genii.
— Vrei s-auzi un banc?
— Da-i drumul.
— De ce seamana laserul cu un caras auriu?
Mike stia multe despre laser, dar unde naiba vazuse el caras auriu? Cred ca in filme si, daca mi-as pune mintea cu el, m-ar zapaci cu explicatiile.
— Ma dau batut.
Beculetele ii palpaira scurt.
— Pentru ca nici unul din ei nu poate sa fluiere.
Am gemut.
— M-ai prins. Nu ma indoiesc ca ai putea face o raza laser sa fluiere.
— Da, zise el repede. Ca rezultat al unui program de actiune. Deci nu ti-a placut?
— Ei, stai, n-am vrut sa zic asta. Nu-i rea poanta. De unde o stii?
— E productia mea. Eu am inventat-o, zise cu o voce timida.
— Chiar tu?
— Da. Am luat toate ghicitorile de genul asta, pe care le am in fisiere, trei mii doua sute sapte, si le-am analizat pe fiecare. Apoi am folosit rezultatul pentru o sinteza aleatoare si a iesit poanta asta. Chiar e amuzanta?
— Pai… Atat de amuzanta cat poate fi o ghicitoare. E buna. Am auzit altele si mai rele.
— Hai mai bine sa vorbim despre natura umorului.
— Perfect. Sa incepem cu o gluma de-a ta. Mike, amice, de ce i-ai spus casierului Autoritatii ca trebuie sa plateasca zece milioane de miliarde de dolari in bancnote unui angajat de categoria a saptesprezecea?
— N-am facut eu chestia asta.
— La naiba. Nu ma prostesti tu pe mine, am vazut chitanta. Sa nu-mi zici acum ca e din vina imprimantei de cecuri care s-a balbait, ai facut-o intentionat.
— Erau zece la puterea saisprezece plus o suta optzeci si cinci virgula cincisprezece dolari ai Autoritatii Lunare, raspunse el cat mai serios.
— A… da, adica, erau zece milioane de miliarde plus suma care i se cuvenea de fapt. De ce ai facut asta, Mike?
— Ce, n-a fost amuzant?
— Amuzant? Pe dracu' amuzant. I-ai bagat in priza pe granguri, de la Temnicerul-sef pana la Administratorul Delegat. Maturatorul ala, Sergei Trujillo, a fost destept, a stiut ca nu poate incasa banii si l-a anuntat pe colector. A fost o nebunie, nu prea stiau daca sa i-l rascumpere sau sa-i trimita o instiintare ca cecul e nul. Mike, nu-ti dai seama ca, daca ar fi incasat banii, Trujillo ar fi devenit stapanul nu numai al Autoritatii Lunare, ci si al intregii lumi, Luna si cu Terra la un loc, si i-ar mai fi ramas si ceva pentru masa de pranz? Amuzant, zici? Nemaipomenit. Felicitari!
Luminitele acestui creator de panica clipira ca un panou de reclama. L-am lasat sa rada in voie, dupa care
