Robert A. Heinlein
Luna e o doamna cruda
Cartea I
MIKE, UN SPIRIDUS ELECTRONIC
1
Citeam deunazi in
Ca sa stiu cum sa ma feresc de necazuri in viata, batranul mi-a lasat cu limba de moarte doua vorbe mari: „Nu-ti baga nasul unde nu-ti fierbe oala” si „Nu lasa pe maine ce poti face azi”. Insa nu am de ce sa-mi fac probleme, politica nu m-a preocupat niciodata.
Pe 13 mai 2075, intr-o luni, eram in sala computerelor din Complexul Autoritatii Lunare si faceam controlul de rutina impreuna cu Mike, computerul-sef, insotiti de susoteala linistita a celorlalte masini. Numele lui oficial nu este Mike, asa i-am zis eu inspirat de Mycroft Holmes, nume luat dintr-o povestioara scrisa de Dr. Watson inainte de a fonda concernul IBM. Personajul povestirii nu avea decat o singura indeletnicire, sa stea si sa gandeasca, lucru pe care si Mike il face cat se poate de bine. Mike e un computer super-inteligent, cred ca e cel mai inteligent computer din toate timpurile, insa, ca toate geniile, are si el slabiciunile lui, e zapacit si se tine de bancuri. Dar are farmec.
La capitolul viteza, e printre ultimii. Mai exista un computer de genul lui, de zece ori mai mic, in laboratoarele Bell din Buenos Aires, de pe Pamant, care da raspunsuri cu o repeziciune uluitoare. Nici n-apuci sa intrebi ceva, ca ai si primit raspunsul pe data. Ce mai conteaza insa trei secunde in plus sau in minus, daca raspunsul e corect?
Dar incetineala lui Mike nu-l face sa dea intotdeauna raspunsuri bune, e destul de aiurit si mai si incurca borcanele!
Cand a fost instalat pe Luna, Mike era un computer obisnuit, o masina logica flexibila — „supraveghetor logic, multioptional, multievaluabil, Mark IV, Mod. L” — din lotul Holmes 4. Facea calcule balistice pentru nave fara pilot si controla aterizarea, operatii care nu-i luau prea mult timp, intr-un minut era gata. Autoritatea din Luna City nu incuraja trandaveala, cu atat mai putin a unui computer, si au inceput sa-l doteze cu sisteme noi de operare: unitati de actiune-decizie pentru controlul altor computere, banci suplimentare de date, mai multe centrale de retele neuronale asociative, inca un generator de numere aleatoare de cate douasprezece cifre si o memorie tampon de mare capacitate. Pentru a intelege imbunatatirile care i s-au adus, iata un exemplu mai simplu: creierul uman are zece la puterea a zecea neuroni, pe cand Mike, numai dupa trei ani, avea de 1, 5 ori mai multi neuristoni.
Intr-o buna zi, s-a trezit la viata.
Nu am de gand sa discut acum daca o masina poate avea „viata” cu adevarat sau „constiinta”. Un virus are constiinta? Categoric nu. Dar o stridie? Ma indoiesc. O pisica? Aproape sigur ca are. Dar un om? Nu stiu ce sa zic despre voi, tovarasi, dar eu, cu siguranta, am. Constiinta de sine a aparut undeva, pe scara evolutiei de la macromolecula la creierul uman. Psihologii afirma ca asta se intampla firesc in momentul in care un creier dobandeste un numar foarte mare de cai asociative. Nu-mi dau seama daca are vreo importanta faptul ca sunt cai de proteina sau de platina.
(„Suflet?” Un caine are suflet? Dar un gandac de bucatarie?)
Amintiti-va ca Mike a fost special conceput ca sa raspunda la intrebari cu date insuficient cunoscute, experimentale, asa cum ni se intampla si noua. Asta este ceea ce au numit „multioptional” si „multievaluabil” din caracterul sau. Astfel, Mike a inceput sa gandeasca din „proprie initiativa”, iar pe masura ce invata, ii placea mai mult si acumula tot mai mult, dar nu-mi cereti sa va explic eu ce-nseamna din „proprie initiativa” cand e vorba de Mike. Daca va linisteste gandul ca Mike face combinari de numere si schimba circuite pentru a le aranja dupa mintea lui, atunci dati-i drumul!
Inca de-atunci, Mike avea circuite care codificau si decodificau vocea, suplimentand dispozitivele lui de inregistrare si tiparire a informatiilor si unitatile de actiune-decizie. Reusea sa inteleaga nu numai limbajele clasice de programare, limbajul Loglan, ci si limba engleza si se descurca bine si in alte limbi, din care citea cu toptanul si facea traduceri tehnice. Pentru instructiuni, limbajul cel mai adecvat era totusi Loglan, pentru ca, daca incercai sa vorbesti in engleza, cu siguranta te puteai astepta la tot felul de surprize: natura polisemantica a cuvintelor englezesti dadea prea multa bataie de cap circuitelor optionale ale lui Mike, care-ti prezenta o gramada de variante lexicale, incurcandu-te.
Cu timpul, Mike s-a deprins sa faca o multime de alte lucruri. In mai 2075, pe langa controlul traficului robotic, aterizarea si furnizarea de informatii balistice si de control a navelor cu echipaj la bord, Mike supraveghea intregul sistem telefonic de pe Luna, evalua calitatea apei, aerului, temperaturii, umiditatii si canalizarii din Luna City, Novy Leningrad[2] si in cateva colonii marunte (nu si in Hong Kong din Luna) si asigura sistemul de sunet si imagine intre Pamant si Luna. Dupa toate activitatile astea, ii mai ramanea timp sa faca si contabilitatea si statele de plata pentru Autoritatea Lunara, dar si pentru diverse firme sau banci — contra cost, desigur.
Supraincarcate, unele sisteme logice cedeaza, apar defectiuni, asa cum s-a intamplat si cu sistemul telefonic care o luase razna de la un timp, ca multi oameni care intra in panica.
Dar cu Mike nu era acelasi lucru, el nu avea probleme, ba era chiar foarte bine dispus si tare ii mai placea sa se distreze pe seama ta. Daca ar fi fost om, te asigur ca n-ai fi indraznit sa te pui cu el! Genul lui preferat de poante era o tranta buna din pat pe la miezul noptii sau praf de scarpinat in costumul de presiune. Destul de infiorator, nu?!
Lui Mike ii mai placea sa raspunda aiurea, fara logica si se distra de minune facand tot felul de tampenii, cum a fost atunci cand a emis un cec in valoare de 10.000.000.000.000.185,15 $ AS[3], pentru plata unui om de serviciu din personalul auxiliar al Autoritatii din Luna City, al carui salariu nu depasea niciodata ultimele cinci cifre ale cecului. Ce-i pasa lui Mike? Se purta ca un pusti grozav de istet, care crescuse prea mult si se tinea de sotii, sperand sa atraga atentia celor din jur. Uneori trebuia sa-l mai atingi ca sa se mai cuminteasca.
Chestia cu cecul s-a petrecut in prima saptamana din mai si m-au chemat de urgenta sa indrept lucrurile. Eu sunt particular, nu lucrez in cadrul Autoritatii. Poate intelegeti, poate nu, dar vremurile s-au mai schimbat. In anii grei din trecut, un condamnat era obligat sa munceasca pentru Autoritate, ca forma de ispasire a pedepsei, iar dupa eliberare ramanea sa lucreze in continuare pe aceeasi functie, multumit ca primea un salariu. Cu mine lucrurile stau altfel. M-am nascut liber.
De-aici au aparut toate diferentele. Unul dintre bunicii mei a fost deportat din Joburg pentru atac armat, fara drept de munca, iar pe celalalt l-au mutat disciplinar in urma activitatii lui subversive dupa Razboiul Pocnitorilor Umede. Bunica din partea mamei sustinea ca a sosit cu o nava de femei, viitoare sotii, dar numai eu stiam adevarul, pentru ca vazusem inregistrarile. A fost inregimentata cu forta in Trupele Pacii, dintr-un motiv clar: delincventa juvenila feminina. Intrucat facuse parte, inca din prima tinerete, dintr-un grup familial, numit Banda lui Stone si format din doua sotii si sase soti, identitatea bunicului meu din partea mamei ramasese intotdeauna invaluita in mister. Lucruri de felul asta se intamplau frecvent pe-atunci, dar eu eram multumit cu bunicutul ales de ea. Cealalta bunica se tragea dintr-o familie de tatari de pe langa Samarkand si a fost condamnata la „reeducare” pe Oktyabrskaya Revolutsiya[4], iar apoi s-a oferit „voluntara” la colonizarea orasului Luna City.
Batranul afirma cu tarie ca avem un arbore genealogic de invidiat, inca din timpurile cele mai indepartate: o strabunica spanzurata in Salem[5] pentru vrajitorie, un stra-
