Robotii de pe Aurora

— Foarte bine.

Daneel puse aparatul pe masa pe care Baley vizionase filmele-carti.

— Aceasta, zise el, aratand un dreptunghi mic pe care-l tinea in mana, e comanda, partenere Elijah. Trebuie doar s-o tii de capete, astfel, si apoi sa exerciti o mica presiune interioara pentru a porni mecanismul… apoi alta ca sa-l opresti.

Daneel apasa pe muchia de comanda si Baley tipa inabusit.

Baley se asteptase ca aparatul sa se lumineze si sa expuna in interior imaginea holografica a unui camp stelar. Dar nu se intamplase asa. In schimb, Baley se trezise el insusi in spatiu — in spatiu — cu stele stralucitoare si albe in toate partile.

Durase doar o clipa si apoi totul fusese ca la inceput: camera si, in ea, Baley, Daneel si aparatul.

— Imi pare rau, partenere Elijah, spuse Daneel. L-am oprit de indata ce mi-am dat seama ca nu te simti bine. Nu m-am gandit ca nu erai pregatit.

— Atunci, pregateste-ma. Ce s-a intamplat?

— Simulatorul astral influenteaza direct centrii vizuali de pe creierul uman. Nu se poate face deosebirea intre impresia pe care o produce si realitatea tridimensionala. Este un dispozitiv relativ nou si pana acum a fost folosit numai pentru peisaje astronomice, de fapt sarace in detalii.

— Ai vazut si tu privelistea, Daneel?

— Da, dar foarte putin si fara realismul pe care-l resimte o fiinta umana. Eu vad conturul neclar al unui peisaj, suprapus peste spatiul net al incaperii, dar mi s-a explicat ca fiintele umane vad numai peisajul. Fara indoiala cand creierele celor asemenea mie vor fi mai fine si mai bine reglate…

Baley isi revenise:

— Vorba e, Daneel, ca n-am mai fost constient de nimic altceva. N-am mai fost constient de mine. Nu mi-am vazut mainile, nici n-am simtit ca le am. Parca eram un spirit fara corp sau… hm, asa cum cred ca m-as simti daca as fi mort, dar as continua sa exist, in mod constient, intr-o forma oarecare, imateriala, de dupa viata.

— Acum inteleg de ce ti s-a parut atat de tulburator.

— Mi s-a parut chiar foarte tulburator.

— Imi pare rau, partenere Elijah. Il voi pune pe Giskard sa duca asta de aici.

— Nu. Acum sunt pregatit. Da-mi simulatorul asta. O sa-l pot opri, chiar daca nu-mi dau seama ca am maini?

— Ti se va lipi de mana, asa ca n-o sa-l scapi, partenere Elijah. Dr. Fastolfe, care a experimentat acest fenomen, mi-a spus ca presiunea se aplica automat cand fiinta umana care-l tine doreste sa-l opreasca. E un fenomen automat, bazat pe reactie nervoasa, asa cum e si privelistea. Cel putin, asa functioneaza la Aurorieni si cred…

— Ca pamantenii sunt suficient de asemanatori cu Aurorienii din punct de vedere fiziologic, ca sa functioneze la fel si la ei… Foarte bine, da-mi comanda si o sa incerc.

Usor crispat, Baley stranse comanda si se trezi din nou in spatiu.

Acum se astepta la asta si, de indata ce isi dadu seama ca poate respira fara probleme si nu avu deloc senzatia ca e scufundat in vid, se stradui sa accepte totul ca pe o iluzie vizuala. Respirand cam greu (parca pentru a se convinge singur ca intr-adevar respira) privi curios in toate partile.

Constient dintr-o data ca-si auzea respiratia suierand pe nas, intreba:

— Ma auzi, Daneel?

Isi auzi vocea — putin cam departe, putin artificiala — dar o auzi.

Apoi o auzi pe a lui Daneel, destul de schimbata:

— Da, te aud, zise Daneel. Si tu ar trebui sa ma auzi, partenere Elijah. Simtul vizual si cel al miscarii sunt denaturate pentru o mai mare iluzie a realitatii, dar simtul auditiv ramane neschimbat. In orice caz, intr-o mare masura.

— Ei bine, vad numai stele, adica stele obisnuite. Aurora are un soare. Cred ca ne aflam destul de aproape de Aurora ca sa vedem steaua care ii este soare mult mai stralucitoare decat celelalte.

— Mult prea stralucitoare, partenere Elijah. Este estompata, ca sa nu suferi vatamari ale retinei.

— Atunci, unde este planeta Aurora?

— Vezi constelatia Orion?

— Da, o vad… Vrei sa spui ca vedem totusi constelatiile, asa cum le zarim pe cerul Pamantului, ca in planetariul din Oras?

— Cam asa ceva. Judecand dupa distantele stelare, nu suntem departe de Pamant si de Sistemul Solar din care acesta face parte, asa ca peisajul stelar este acelasi. Soarele Aurorei este cunoscut pe Pamant sub numele de Tau Ceti si se afla la numai 3,67 parseci de aici… Acum, daca trasezi o linie imaginara de la Betelgeuse pana la steaua din mijlocul centurii lui Orion si o continui pe o lungime egala si inca putin, steaua stralucitoare, de marime mijlocie, pe care o vezi, este de fapt planeta Aurora. In urmatoarele zile, pe masura ce ne apropiem rapid de ea, o vei putea distinge negresit.

Baley o privi cu gravitate. Era doar un obiect stralucitor ca o stea. Nu exista nici o sageata luminoasa care sa palpaie, aprinzandu-se si stingandu-se, indreptata spre ea. Nu exista nici o inscriptie arcuita deasupra, scrisa cu grija.

Spuse:

— Unde-i soarele? Steaua Pamantului, adica.

— Este in constelatia Fecioarei; asa cum se vede de pe Aurora. E o stea de marimea doi. Din pacate, simulatorul astral pe care-l avem nu este computerizat in mod corespunzator si nu va fi usor sa ti-l arate. Oricum, ar fi doar o stea, una foarte obisnuita.

— Nu-i nimic, zise Baley. Acum o sa opresc chestia asta. Daca am necazuri… ajuta-ma.

N-a avut necazuri. Pocni de indata ce se gandi sa faca asa si se trezi clipind in lumina dintr-o data prea puternica din camera.

De-abia dupa ce-si veni in fire isi dadu seama ca i se paruse ca se afla in spatiu, fara vreun perete protector; si totusi agorafobia lui de pe Pamant nu se manifestase. Se simtise foarte bine, de vreme ce-si acceptase propria inexistenta. Gandul asta il tulbura si-l indeparta un timp de la vizionarea filmelor-carti.

Din cand in cand, revenea la simulatorul astral si mai arunca o privire in spatiu, vazut dintr-o pozitie avantajoasa, de langa nava, el nefiind prezent nicaieri (aparent). Uneori era doar pentru o clipa, ca sa se asigure ca vidul infinit nu-l deranja. Alteori se pierdea printre stele si le numara alene sau forma figuri geometrice, bucurandu-se ca e in stare sa faca un lucru pe care nu l-ar fi putut face niciodata pe Pamant, pentru ca jena provocata de agorafobie ar fi coplesit repede tot.

In cele din urma, se vazu clar ca Aurora stralucea. In curand deveni usor de deosebit printre celelalte puncte luminoase, apoi deveni evidenta si, in sfarsit, de neevitat. Incepu ca un firicel de lumina, care se lati repede, si, dupa aceea, incepu sa prezinte faze. Era un semicerc aproape perfect, cand Baley isi dadu seama de existenta fazelor.

Ceru informatii, iar Daneel raspunse:

— Ne apropiem dinspre exteriorul planului orbital, partenere Elijah. Polul sud al Aurorei se afla, mai mult sau mai putin, in centrul discului sau, undeva in jumatatea luminata. In emisfera sudica e primavara.

Baley spuse:

— Dupa materialul pe care l-am citit, axa Aurorei este inclinata cu saisprezece grade.

Aruncase o privire peste descrierea fizica a planetei, insuficient de atent, pentru ca era nerabdator sa ajunga la Aurorieni, dar tinuse minte asta.

— Da, partenere Elijah. Pana la urma, ne vom deplasa pe orbita in jurul Aurorei si atunci fazele vor evolua rapid. Aurora se invarteste mai repede decat Pamantul…

— Are o zi de douazeci si doua de ore. Da.

— O zi de 22,3 ore obisnuite. Ziua de pe Aurora este impartita in zece ore de pe Aurora, fiecare ora fiind impartita in o suta de minute de pe Aurora, care sunt, la randul lor, impartite in o suta de secunde de pe Aurora. O secunda de pe Aurora este astfel egala cu 0,8 secunde de pe Pamant.

— Asta voiau sa spuna cartile cand se refereau la ore metrice, minute metrice si asa mai departe?

— Da. Aurorienii au fost greu de convins, la inceput, sa renunte la unitatile de timp cu care erau obisnuiti si s-au folosit ambele sisteme, cel standard si cel metric. In cele din urma, bineinteles ca a castigat cel metric. In