inceput sa se gandeasca la expresia lor ca fiind blanda?) si spuse:
— Iti voi vorbi despre orice tulburare. Nu am nimic. Incerc sa aud vreun zgomot care m-ar putea informa despre desfasurarea procesului de aterizare, partenere Daneel.
— Multumesc, partenere Elijah, spuse Daneel cu gravitate.
Inclina usor din cap si continua:
— N-ar trebui sa simti nimic la aterizare. Vei simti acceleratia, dar va fi minima, pentru ca aceasta incapere va da inapoi, intr-o oarecare masura, in directia acceleratiei. Temperatura poate creste, dar nu cu mai mult de doua grade Celsius. Ca efect sonic, poate fi un suierat usor cand trecem prin atmosfera care devine mai densa. Ceva din toate astea te va deranja?
— N-ar trebui. Ceea ce, intr-adevar, ma deranjeaza este ca nu sunt liber sa fiu martor la aterizare. As vrea sa stiu lucrurile astea. Nu vreau sa fiu inchis si privat de experienta.
— Tocmai ai aflat, partenere Elijah, ca natura experientei nu se potriveste cu temperamentul tau.
— Si cum o sa trec peste asta, Daneel? spuse el cu inversunare. Asta nu e un motiv ca sa fiu tinut aici!
— Partenere Elijah, ti-am explicat, deja, ca esti tinut aici pentru propria-ti siguranta.
Baley dadu din cap cu evident dezgust:
— M-am gandit la asta si cred ca e o prostie. Sansele mele de a face ordine in afacerea asta incurcata sunt asa de mici, cu toate restrictiile ce mi se impun si cu problemele pe care le voi avea ca sa inteleg ceva despre Aurora, incat cred ca nimeni cu mintea intreaga nu se va deranja sa incerce a ma opri. Si daca ar face-o, de ce m-ar ataca pe mine personal? De ce sa nu saboteze nava? Daca ne inchipuim ca infruntam niste ticalosi fara scrupule, astia ar trebui sa considere ca distrugerea unei nave — cu oamenii de la bordul ei, cu tine si cu Giskard, si cu mine, bineinteles — este o treaba profitabila.
— De fapt, ne-am gandit la asta, partenere Elijah. Nava a fost studiata cu atentie. Va fi detectat orice semn de sabotaj.
— Esti sigur? Suta la suta sigur?
— Nu poti fi absolut sigur in astfel de cazuri. Giskard si cu mine suntem, totusi, multumiti la gandul ca siguranta este foarte mare si ca putem actiona cu posibilitati minime de dezastru.
— Si daca dati gres?
Pe fata lui Daneel trecu ceva ca o impresie de crispare, ca si cum i s-ar fi cerut sa se gandeasca la un lucru care venea in contradictie cu functionarea normala a conexiunilor pozitronice din creierul lui. Spuse:
— Dar n-am dat gres.
— Nu poti spune asta. Ne apropiem de aterizare si e sigur ca a sosit momentul de pericol. De fapt, acum nu e nevoie sa fie sabotata nava. Eu sunt in pericol mai mare acum — chiar acum. Nu ma pot ascunde in camera asta, daca trebuie sa debarc pe Aurora. Va trebui sa strabat nava si sa ma aflu in apropierea celorlalti. Ati luat masuri ca aterizarea sa fie sigura?
(Era rautacios — lovea in Daneel inutil, fiindca era iritat din cauza detentiei indelungate si a umilintei din momentul prabusirii.)
Dar Daneel spuse linistit:
— Am luat, partenere Elijah. Si, intamplator, am aterizat. Acum stam pe suprafata Aurorei.
Baley fu incurcat o clipa. Privi innebunit in jur, dar nu era nimic de vazut, in afara unei camere inchise, desigur. Nu simtise si nu auzise nimic din cele descrise de Daneel. Nici acceleratie, nici caldura, nici suieratul vantului… Nu cumva Daneel adusese, din nou, vorba despre pericolul lui personal, ca sa fie sigur ca nu se va mai gandi la alte probleme nelinistitoare, dar minore?
Baley spuse:
— Si totusi, mai e coborarea de pe nava. Cum sa fac, sa nu fiu tinta unor posibili dusmani?
Daneel pasi spre un perete si atinse o pata de pe el. Peretele se desfacu imediat in doua, cele doua jumatati indepartandu-se una de alta. Baley se pomeni privind intr-un tunel.
In clipa aceea Giskard intra in incapere, din partea cealalta, si spuse:
— Domnule, noi trei vom parcurge tunelul de iesire. Ceilalti il tin sub observatie de afara. La celalalt capat al tunetului asteapta dr. Fastolfe.
— Am luat toate masurile de prevedere, zise Daneel.
— Scuzele mele, Daneel… Giskard, murmura Baley.
Intra posac in tunelul de iesire. Fiecare efort pe care il facea sa se asigure ca au fost luate masuri de prevedere ii dadea certitudinea ca aceste masuri fusesera considerate necesare.
Lui Baley ii placea sa creada ca nu e un las, dar se afla pe o planeta straina, fara sa poata deosebi prietenii de dusmani, fara sa poata gasi alinare in ceva apropiat (desigur, cu exceptia lui Daneel). In momentele hotaratoare, se gandi infiorat, nu va avea nici un adapost care sa-l incalzeasca si sa-i ofere mangaiere.
4. FASTOLFE
14
Dr. Han Fastolfe astepta, intr-adevar, si zambea. Era inalt si subtire, avea parul castaniu-deschis, nu prea bogat, si mai avea, desigur, urechi. De urechi isi aducea aminte Baley, chiar si dupa trei ani. Urechi mari, departate de cap, care-l dadeau o infatisare usor caraghioasa, o uratenie simpatica. Urechile erau cele care il facusera pe Baley sa surada, mai degraba decat salutul lui Fastolfe.
Baley se intreba in treacat daca tehnologia medicala de pe Aurora nu stapanea chirurgia plastica macar atat cat era necesar pentru corectarea aspectului urat al acestor urechi. Dar se putea foarte bine ca lui Fastolfe sa-i placa aspectul lor, asa cum ii placea si lui Baley (spre surprinderea lui). Despre o fata care te face sa zambesti se poate oricand spune ceva.
Poate ca Fastolfe tinea sa fie placut la prima vedere. Sau gasea ca e bine sa nu i se dea prea multa atentie? Sau tocmai invers? Fastolfe spuse:
— Detectivul Elijah Baley. Imi aduc bine aminte de dumneata, chiar daca ma incapatanez sa ma gandesc la dumneata ca si cum ai avea infatisarea actorului care te-a interpretat.
Chipul lui Baley se posomori:
— Dramatizarea asta de pe hiperunde ma urmareste, dr. Fastolfe. Daca as sti unde sa ma ascund, ca sa scap de ea…
— Nicaieri, spuse Fastolfe bine dispus. Este foarte normal. Asa ca, daca nu-ti place, o vom exclude din conversatie chiar acum. N-o sa mai pomenesc niciodata de ea. De acord?
— Multumesc.
Ii intinse mana lui Fastolfe, cu spontaneitate calculata.
Fastolfe ezita vizibil. Apoi dadu mana cu Baley, strangandu-i-o cu prudenta, si nu pentru mult timp, spunand:
— Presupun ca nu esti un depozit ambulant de boli molipsitoare, domnule Baley.
Apoi zise cu tristete, privindu-si mainile:
— Trebuie sa recunosc, totusi, ca mainile mi-au fost tratate cu o pelicula inerta, care nu e prea placuta. Sunt creatia temerilor absurde din societatea mea.
Baley dadu din umeri:
— Asa suntem toti. Mie nu-mi surade gandul sa ies in Exterior, adica in aer liber. De altfel, nu-mi surade ca a trebuit sa vin pe Aurora in imprejurarile de fata.
— Imi dau bine seama, domnule Baley. Am adus o masina acoperita pentru dumneata si, cand vom ajunge la sediul meu, ne vom da toata silinta sa te tinem, in continuare, in spatiu inchis.
— Multumesc, dar cred ca in timpul sederii mele pe Aurora va trebui sa ies, uneori, in Exterior. Sunt pregatit pentru asta… cat pot de bine.
— Inteleg, dar iti vom impune Exteriorul doar cand va fi nevoie. Acum nu e cazul, asa ca te rog sa fii de
