Fastolfe zambi inspre Daneel, care inclina capul in semn de confirmare.
Baley spuse:
— A mai fost si Jander.
Fastolfe dadu din cap si se posomori:
— Da. Poate ar fi trebuit sa-l tin cu mine, asa cum fac cu Daneel. Dar era al doilea robot al meu cu aspect uman si asta inseamna ceva. Primul meu nascut, ca sa spun asa, este Daneel un caz special.
— Si acum nu mai construiesti roboti cu aspect uman?
— Nu. Dar hai, spuse Fastolfe, frecandu-si mainile. Trebuie sa ne luam gustarea. Nu cred, domnule Baley, ca populatia de pe Pamant este obisnuita cu ceea ce eu numesc hrana naturala. Avem salata de crevete, cu paine si branza, lapte, daca vrei, sau orice suc de fructe iti place. Totul este foarte simplu. La desert, inghetata.
— Toate sunt mancaruri traditionale pe Pamant, spuse Baley, care exista acum, in forma lor organica, doar in literatura veche.
— Nici una nu este foarte obisnuita aici, pe Aurora, dar m-am gandit ca n-avea rost sa-ti ofer felurile noastre, cu mancaruri si condimente din speciile de pe Aurora. Gustul ar fi trebuit format. Se ridica:
— Te rog sa vii cu mine, domnule Baley. Vom fi doar noi doi si nu vom tine seama de eticheta, nici nu ne vom deda unor ritualuri inutile in timpul mesei.
— Multumesc, zise Baley. Primesc asta ca pe o favoare. Am inlaturat plictiseala calatoriei pana aici vizionand destul de multe materiale referitoare la Aurora si stiu ca regulile de politete prevad multe situatii legate de o masa oficiala, incat mi-ar fi si frica.
— Nu trebuie sa-ti fie frica.
— Am putea incalca eticheta pana acolo, incat sa discutam afaceri in timpul mesei, dr. Fastolfe? intreba Baley. Nu trebuie sa pierd timp fara rost.
— Sunt de acord cu acest punct de vedere. Vom vorbi, intr-adevar, despre afaceri si cred ca pot avea incredere in dumneata ca nu vei spune nimanui nimic in legatura cu aceasta abatere. N-as vrea sa fiu expulzat din societatea civilizata.
Chicoti, apoi spuse:
— Desi n-ar trebui sa rad. Nu e nimic de ras. Pierderea timpului e mai mult decat o simpla neplacere. Ar putea foarte usor sa fie fatala.
16
Camera din care iesi Baley era pentru musafiri: cateva scaune, un scrin cu sertare, ceva care aducea cu un pian, dar avea clape de alama in locul claviaturii, cateva picturi abstracte pe pereti, care pareau sa tremure din cauza luminii. Podeaua era o tabla de sah in cateva nuante de maro, probabil ca sa aminteasca de lemn si, desi avea ape ca si cum ar fi fost lustruita de curand, nu era alunecoasa la mers.
Sufrageria, desi avea aceeasi podea, era cu totul altfel. Era o incapere lunga, dreptunghiulara, supraincarcata cu ornamente. Se aflau in ea sase mese mari, patrate, de fapt module ce puteau fi asamblate in diverse moduri. Pe unul dintre peretii scurti se gasea un bar, cu sticle stralucind in multe culori, in fata unei oglinzi arcuite, care parea sa confere incaperii pe care o reflecta o intindere fara margini. De-a lungul celuilalt perete scurt erau patru nise, in fiecare dintre ele asteptand un robot.
Pe cei doi pereti lungi erau mozaicuri in culori pastelate. Unul prezenta o scena planetara, desi Baley n-ar fi putut spune daca era de pe Aurora, de pe alta planeta sau ceva absolut imaginar. Intr-o parte se vedea un lan de grau (sau ceva de genul asta) plin cu unelte agricole lucrate cu migala, toate comandate cu ajutorul robotilor. Pe masura ce inaintai cu privirea de-a lungul peretelui, apareau asezari umane imprastiate, adunandu-se, in cealalta parte, in ceea ce Baley intui ca este varianta de pe Aurora a unui Oras.
Pe celalalt perete lung se vedea o imagine astronomica. O planeta alb-albastra, luminata de un soare indepartat, reflecta lumina in asa fel incat, nici la o analiza foarte atenta, nu disparea senzatia de usoara rotire. Stelele care o inconjurau, unele palide, altele stralucitoare, pareau sa-si schimbe si ele pozitia, desi, daca iti fixai privirea doar pe cateva, ele pareau imobile.
Baley gasi ca totul este incalcit si respingator.
Fastolfe spuse:
— O adevarata opera de arta, domnule Baley. Mult prea scumpa, totusi, dar Fanya a vrut s-o aiba… Fanya este partenera mea actuala.
— Urmeaza sa vina si ea, dr. Fastolfe?
— Nu, domnule Baley. Dupa cum am spus, vom fi doar noi. Am rugat-o sa ramana in apartamentul ei. Nu vreau sa cunoasca problema pe care o avem. Sper ca intelegi.
— Da, desigur.
— Vino. Te rog sa iei loc.
Pe una dintre mese erau aranjate farfurii, pahare si tot felul de cutite, unele necunoscute lui Baley. In mijloc se afla un cilindru inalt, oarecum conic, ca un pion de sah urias facut din piatra cenusie.
Asezandu-se, Baley nu rezista si-l atinse cu un deget.
Fastolfe zambi:
— E un recipient pentru mirodenii. Are o comanda simpla, care permite sa cada o cantitate fixa din oricare dintre cele douasprezece condimente diferite, pe orice portie de mancare. Ca sa procedezi cu el cum se cuvinte, il iei si faci niste miscari complicate, fara nici un sens in sine, dar care sunt mult apreciate de Aurorienii rafinati, ca simboluri ale gratiei si delicatetei cu care trebuie sa fie servite mancarurile. Cand eram mai tanar, cu degetul mare si cu inca doua degete, puteam sa execut „tripla miscare” si sa scot sare cand recipientul imi lovea palma. Daca as incerca acum, as risca foarte mult sa sparg capul musafirilor mei. Sper ca nu te superi daca nu incerc.
— Te implor sa nu incerci, dr. Fastolfe.
Un robot puse salata pe masa, altul aduse o tava cu sucuri de fructe, al treilea aduse painea si branza, al patrulea aduse servetelele. Toti lucrau in stransa legatura unul cu celalalt; intrand si iesind fara sa se ciocneasca intre ei sau fara vreun semn de dificultate. Baley ii privea uimit.
Fara sa dea impresia unei intelegeri anterioare, ramasera cate unul pe fiecare latura a mesei. Pasira inapoi la unison si se intoarsera in nisele din peretele de la celalalt capat al incaperii. Baley observa dintr-o data ca in camera se aflau Daneel si Giskard. Nu-l vazuse intrand. Asteptau in doua nise ce aparusera in peretele cu lanul de grau. Daneel era mai aproape.
Fastolfe spuse:
— Acum, ca au plecat…
Se opri si dadu din cap cu tristete:
— Numai ca n-au plecat. De obicei, se cuvine ca robotii sa iasa inainte de inceperea mesei. Robotii nu mananca, in timp ce fiintele umane, da. Deci e normal ca cine mananca, sa manance si cine nu, sa plece. Si asa s-a ajuns la inca un ritual. Ar fi de neimaginat sa se manance inainte ca robotii sa iasa. In acest caz, totusi…
— N-au iesit, spuse Baley.
— Nu. Am simtit ca siguranta e mai importanta decat eticheta si m-am gandit ca, nefiind aurorian, n-o sa te deranjeze.
Baley astepta ca Fastolfe sa faca prima miscare. Fastolfe ridica o furculita, Baley facu la fel. Fastolfe se folosi de ea, miscand-o incet si permitandu-i lui Baley sa observe clar ce facea. Baley musca atent dintr-un crevete si gasi ca e delicios. Ii recunoscu gustul, care era ca al pastei de crevete fabricate pe Pamant, dar mult mai rafinat si mai imbietor. Mesteca incet si, pentru o vreme, in ciuda nerabdarii de a continua discutia in timpul mesei, se gandi ca e foarte nepotrivit sa faca altceva, in loc sa acorde toata atentia mancarii.
De fapt, primul pas il facu Fastolfe:
— N-ar trebui sa atacam problema, domnule Baley? Baley simti cum se inroseste usor:
— Da. Neaparat. Iti cer iertare. Mancarea dumitale de pe Aurora m-a luat prin surprindere si mi-a fost greu sa ma mai gandesc si la altceva… Problema asta, dr. Fastolfe, este de nivelul dumitale, nu-i asa?
— De ce spui asta?
— Cineva a comis roboticidul intr-un mod care cere multe cunostinte tehnice… dupa cum mi s-a spus.
— Roboticid? Ce termen amuzant, zambi Fastolfe. Desigur, inteleg ce vrei sa zici cu el… Ti s-a spus bine;
