Continua sa se joace cu mana mea, dar fa?a ei nu mai participa la acest joc. Se incruntase.
— Harey…?
— Ce-i, draga?
— De unde ?tiai unde ma aflu?
A ramas pe ganduri. ?i-a dezvelit din?ii albi intr-un zambet. Avea buzele atat de intens de ro?ii incat atunci cand manca vi?ine culoarea lor n-o trada.
— Habar n-am. E ridicol, nu-i a?a? Cand am intrat dormeai, dar nu te-am trezit, nu voiam sa te trezesc, fiindca e?ti un rautacios. Rautacios ?i plicticos…, ?i in ritmul acestor cuvinte imi salta cu ?i mai multa putere palma.
— Ai fost jos?
— Am fost. Am fugit de acolo…, era frig.
Mi-a dat drumul mainii. Culcandu-se intr-o rana, ?i-a zvarlit pe spate capul, a?a incat parul sa-i cada intr-o parte, ?i m-a privit schi?and acea jumatate de zambet care abia cand am indragit-o a incetat sa ma mai irite.
— Dar… Harey… dar…, am baiguit.
M-am aplecat asupra ei, suflecand maneca scurta a rochiei. Pu?in mai sus de floarea taiata de vaccin am distins urma ro?iatica a unei in?epaturi. De?i o prevazusem (fiindca, in mod cu totul reflex, continuam sa caut urme de logica in imposibil), mi s-a facut rau. Am atins cu degetul semnul lasat de acul unei seringi, semn pe care l-am visat apoi ani de-a randul; ma trezeam in gemete mai totdeauna in aceea?i atitudine, incovrigat, a?a cum o gasisem atunci cu trupul nu departe de raceala mor?ii, fiindca in visele mele incercam sa repet ceea ce facuse ea, ca ?i cum as fi vrut astfel sa cer iertare amintirii ei sau s-o inso?esc in acele ultime minute, cand, sim?ind ac?iunea injec?iei, trebuie sa-i fi aparut frica. Ii era frica de o simpla zgarietura, niciodata nu putea sa indure durerea sau sa vada sange ?i iata ca pe nea?teptate a savar?it acel lucru atat de ingrozitor, lasandu-mi cinci cuvinte pe o hartie adresata mie. Intotdeauna purtam cu mine acele randuri. Hartia era roasa, rupta in dreptul indoiturilor, dar n- aveam curajul sa ma despart de ea. De mii de ori m-am reintors la clipa in care le scrisese ?i la tot ce va fi sim?it atunci. Voiam sa ma mangai cu gandul ca o facuse pur ?i simplu ca sa ma sperie, doar ca, fara voia ei, doza s-a dovedit a fi prea mare. Cu to?ii incercau sa ma convinga de faptul ca lucrurile stateau a?a sau ca trebuie sa fi fost o hotarare de moment, determinata de o brusca depresiune. Ei insa nu ?tiu ce-i spusesem cu cinei zile in urma, cand spre a o lovi cat mai tare, mi-am luat tot ce aveam la ea, iar dansa, in timp ce-mi strangeam lucrurile, m-a intrebat cu o suspecta fervoare: „?tii ce-nseamna asta…? iar eu m-am prefacut ca nu pricep, de?i pricepeam perfect, dar o socoteam un om la?, ba chiar i-o spusesem, iar acum statea intinsa de-a curmezi?ul patului ?i ma privea de parca n-ar fi ?tiut ca eu o ucisesem.
— Altceva nu ?tii sa spui? m-a intrebat. Camera era inundata de lumina ro?ie a soarelui, iar parul ei devenise o vapaie. Si-a privit bra?ul intrigata de faptul ca i-l contemplasem atat de mult, iar cand mi-am lasat mana sa cada ?i-a sprijinit de ea obrazul rece ?i neted.
— Harey, am strigat ragu?it. Nu-i cu putin?a…
— Inceteaza!
Statea cu ochii inchi?i; le vedeam tremurul sub pleoapele stranse; genele negre atingeau obrajii.
— Unde suntem, Harey?
— La noi.
— Dar unde-i asta?
?i-a deschis pentru o clipa un ochi ?i indata l-am reinchis. Genele au inceput sa-mi gadile palma.
— Kris!
— Ce-i?
— Ma simt bine.
Adastam neclintit alaturi de ea. Mi-am ridicat capul; in raza mea vizuala se deslu?ea o parte din pat, parul ei rasfirat ?i genunchii mei goi, reflecta?i in oglinda lavaboului. Am tras cu talpa unul dintre acele obiecte deformate parca de foc ce zaceau pe du?umea ?i l-am ridicat cu mana. Avea un varf ascu?it. L-am aplicat pe piele pu?in mai sus de locul unde se distingea o cicatrice simetrica, semicirculara, ?i mi l-am infipt in carne. O durere patrunzatoare. Ma uitam la sangele care curgea, se prelingea in stropi mari de-a lungul coapsei ?i picura pe jos.
Totul era inutil. Ganduri de spaima puneau tot mai mult stapanire pe mine; nu ma mai amageam cu ideea ca sunt prada unui vis; de mult nu mai credeam in el, acum imi spuneam doar ca trebuie sa ma apar. I-am privit spatele gol, ale carui linii dispareau sub ?esatura alba, spre curbura ?oldului. Talpile descul?e ii atarnau peste podea. Am intins mana spre ele; i-am zarit talpa trandafirie ?i mi-am petrecut degetele de-a lungul ei; era frageda ca la un nou-nascut.
Eram incredin?at ca nu este Harey, dar totodata aveam aproape certitudinea ca ea habar n-are de acest lucru.
Talpa descul?a mi s-a mi?cat in palma; peste buzele vi?inii ale lui Harey s-a infiripat un zambet mut.
— Inceteaza…, a ?optit.
Mi-am desprins u?or mana ?i m-am sculat. Eram inca gol. Imbracandu-ma in graba, am vazut-o ca se a?eaza pe pat. Ma privea.
— Unde-?i sunt lucrurile? am intrebat-o ?i mi-a ?i parut rau.
— Lucrurile mele…?
— Ce, ai doar aceasta rochie?
De data asta era numai un joc. Dinadins incercam sa ma port dezinvolt, in mod obi?nuit, ca ?i cum ne-am fi despar?it ieri, ca ?i cum nici nu ne-am fi despar?it. Harey s-a sculat ?i, cu o mi?care lina, dar ferma, ?i-a scuturat fusta ca sa ?i-o indrepte. De?i nu mi-a spus nimic, vedeam ca intrebarea mea o intrigase. Vadit uimita, ?i-a rotit cercetator privirea in jurul nostru.
— Nu ?tiu… a rostit neajutorata. Probabil in dulap…, a adaugat ?i a deschis u?a acestuia.
— Nu, acolo sunt doar scafandre, am raspuns.
Langa lavabou am gasit aparatul electric ?i am inceput sa ma barbieresc. Voiam sa nu stau cu spatele spre fata, indiferent cine” era.
Se plimba prin cabina, scotocea in toate ungherele, a privit prin fereastra ?i, in sfar?it, s-a apropiat de mine ?i mi-a spus:
— Kris, am impresia ca s-a intamplat ceva… S-a intrerupt. A?teptam cu aparatul deconectat in mana. Parca a? fi uitat ceva…, a continuat ea. Da, nu-mi aduc aminte de multe. Pe tine te ?tiu… de tine imi amintesc… ?i… ?i nimic mai mult. Ascultam toate astea incercand sa-mi domin mimica. Oare am fost… bolnava?
— Ei… s-ar putea spune. Da, catava vreme ai fost pu?in bolnava.
— Ah! Atunci desigur ca din pricina asta…
Brusc s-a inseninat. Mi-e greu sa explic ce sim?eam. Iat-o umbland, a?ezandu-se, tacand sau zambind; ?i, in mod inexplicabil, convingerea ca o am in fa?a mea pe Harey devenea mult mai puternica decat ame?itoarea nelini?te care ma sugruma. Alteori, ca in aceste momente, mi se parea ca in fa?a mea este o Harey simplificata, limitata la cateva replici, gesturi ?i mi?cari caracteristice. S-a apropiat de mine. ?i-a lipit pieptul de al meu ?i m-a intrebat:
— Cum e cu noi. Bine sau rau?
— Cat se poate de bine, am raspuns.
A zambit u?or.
— Cand vorbe?ti a?a este mai curand rau.
— Da' de unde Harey, iubito! Acum trebuie sa plec, i-am spus grabit. Ma vei a?tepta, nu-i a?a? Sau poate… e?ti flamanda? am adaugat, caci mie insumi mi se facuse brusc o foame teribila.
— Flamanda? Nu. ?i-a scuturat capul, iar parul a prins sa i se mi?te in valuri. Trebuie sa te a?tept? Multa vreme?
— Vreo ora…, n-am apucat bine sa-i raspund, ca m-a intrerupt hotarata:
— Merg cu tine!
Aceasta era o Harey cu totul necunoscuta; cealalta nu incerca niciodata sa-?i impuna voin?a.
— Copilule, e cu neputin?a…
Ma privea de jos; deodata m-a prins de mana. Am plimbat palma in sus, de-a lungul antebra?ului ei; era rotund ?i cald. Nu fusese deloc inten?ia mea, dar gestul era aproape ca o mangaiere. Trupul meu o recuno?tea, o dorea, tindea spre ea in pofida ra?iunii, in pofida argumentelor ?i a starii de teama, incercand sa-mi ?in cu orice
