Sartorius…
— Tu insa, Kelvin, e?ti psiholog! m-a intrerupt nerabdator. Cine n-a avut candva un astfel de vis? Halucina?ii? Gande?te-te la feti?istul indragostit, sa zicem de o zdrean?a murdara, ?i care, ba amenin?and, ba implorand, i?i pune pielea la bataie ca sa dobandeasca acea netrebnica otreapa adorata. E distractiv, nu? Ca in acest timp este scarbit ?i innebunit de obiectul pasiunii lui, fiind gata pentru el sa-?i primejduiasca insa?i viata ?i egaland in iubire chiar sentimentele lui Romeo fa?a de Julieta… Astfel de lucruri se-ntampla. Dar in?elegi, probabil, ca trebuie sa existe ?i situa?ii pe care nimeni n-a indraznit sa le infaptuiasca in afara gandirii sale, situa?ii ivite in anumite clipe de decadere, de nebunie sau de halucina?ie, nume?te-le cum vrei. Dupa aceea cuvantul devine trup. Asta este totul.
— Asta este… totul, am repetat fara noima cu un glas dogit. Capu-mi vuia. Dar… dar sta?ia? Ce are aici de-a face sta?ia?
— Probabil ca te prefaci, a murmurat Snaut. Ma privea iscoditor. Doar de Solaris vorbesc mereu, numai de Solaris ?i de nimic altceva. Nu-i vina mea, daca toate astea se deosebesc atat de flagrant de a?teptarile tale. De altfel, ai trait destule ca sa ma ascul?i pana la capat. Pornim in Cosmos pregati?i pentru orice, adica pentru singuratate, pentru lupta, pentru chinuri ?i pentru moarte. De?i din modestie n-o spunem cu glas tare, totu?i ne gandim adesea ca suntem mare?i. ?i inca nu-i totul, fiindca spiritul nostru de sacrificiu se dovede?te a fi o poza. Ceea ce ne mana nu este catu?i de pu?in sa cucerim Cosmosul, ci doar sa extindem la limitele acestuia Pamantul. Unele planete sunt inghe?ate ca polii, altele pustii ca Sahara sau tropicale ca jungla braziliana. Suntem umanitari ?i nobili, nu vrem sa subjugam alte rase, vrem doar sa le transmitem valorile noastre ?i sa le preluam in schimb mo?tenirea. Ne consideram, cavalerii Sfantului Contact. Este o a doua minciuna. Nu cautam pe nimeni in afara oamenilor. N-avem nevoie de alte lumi. Avem nevoie de oglinzi in care sa ne rasfrangem. Nu ?tim ce am putea face cu alte lumi. Ne este indeajuns aceasta in care traim, dar fiindca incepem sa ne sufocam in ea, vrem sa descoperim in alte par?i propria noastra imagine idealizata; intruchiparile ei le cautam uneori in civiliza?ii mai evoluate decat a noastra, alteori le regasim in viziunea trecutului nostru primitiv. Pe de alta parte insa, exista ceva ce nu acceptam, impotriva caruia luptam; doar nu reprezentam chintesen?a virtu?ii terestre, monumentul eroismului uman! Am venit aici a?a cum suntem in realitate, iar cand ne dam arama pe fa?a, cand ni se dezvaluie latura pe care o tainuim, atunci nu mai vrem sa fim de acord!
— Ce-nseamna deci cele intamplate? l-am intrebat, ascultandu-l cu rabdare.
— Ceea ce singuri doream: contactul cu o alta civiliza?ie. Am realizat acest contact, ?i iata ca monstruoasa noastra ura?enie, bufoneria, ridicolul sunt marite ca sub microscop!!
In glasul sau tremura iritarea.
— Crezi, a?adar, ca-i… oceanul? Ca el e? Dar de ce? Sa facem abstrac?ie de procedeul la care a recurs, dar, pentru Dumnezeu, in ce scop?! Oare gande?ti serios cand spui ca vrea sa se joace cu noi? Sau sa ne pedepseasca? Ar insemna sa ne intoarcem la o demonologie primitiva! O planeta stapanita de un uria? diavol, care ca sa-?i satisfaca gustul de umor satanic ofera membrilor unei expedi?ii ?tiin?ifice ni?te aspecte. Sunt convins ca tu insu?i nu crezi intr-o asemenea inep?ie!
— Acest diavol nu-i chiar atat de inept, a ?uierat Snaut printre din?i. L-am privit surprins. Mi-a trecut prin cap ca in definitiv era posibil sa fie psihic prabu?it, indiferent de faptul ca evenimentele petrecute in sta?ie nu erau pricinuite de o nebunie. Psihoza reactiva? mi-a trecut prin minte, cand l-am vazut cum incepe sa rada inabu?it. Ei, imi pui diagnosticul? mi-a ghicit el gandul. Mai a?teapta pu?in. In fond tot ce-ai pa?it pana acum s-a manifestat doar intr-o forma extrem de u?oara a?a incat habar n-ai de ce se va-ntampla mai departe.
— Aha, diavolul s-a milostivit de mine, am spus. Discu?ia incepe sa ma plictiseasca.
— La urma urmei ce dore?ti? Sa spun ce planuri pregatesc impotriva noastra miliardele de tone de plasma in continua metamorfoza? Poate nici un plan.
— Cum nici unul? l-am intrebat uimit. Snaut continua sa zambeasca.
— Ar fi trebuit sa ?tii ca ?tiin?a se ocupa doar de modul in care se desfa?oara ceva ?i nu de ce anume se intampla a?a, Cum a fost? Totul a inceput la opt sau zece zile de la acel experiment cu raze Roentgen. Poate ca oceanul a raspuns la radia?ii cu alta radia?ie, poate ne-a sondat creierii ?i a descoperit in ei anumite ascunzi?uri psihice.
— Ascunzi?uri? Lucrurile incepeau sa ma intereseze.
— Da, procese izolate, inchise in sine, inhibate, capsulate, ca ni?te focare de infec?ie ale memoriei. Oceanul le-a considerat drept un model, un plan de construc?ie al creierului nostru… ?tii cat de asemanatoare sunt structurile asimetrice cromozomiale cu cele ale legaturilor nucleare ale cerebrozidelor care constituie substratul proceselor memoriei… Plasma genetica este in definitiv o plasma de memorare. Iata de ce oceanul a deta?at din creierul nostru tocmai aceste structuri, le-a descifrat, iar apoi… ?tii doar ce-a fost apoi. De ce a facut insa toate astea? Nu, in nici un caz ca sa ne distruga. Daca ar fi inten?ionat-o, i-ar fi fost mai u?or. Dealtminteri, dispunand de o nelimitata libertate tehnologica, putea sa faca orice, de pilda sa realizeze propriile noastre copii.
— Va sa zica de aceea te-ai speriat in a?a hal cand m-ai vazut prima oara!
— Da… a recunoscut Snaut ?i a adaugat: De altfel poate a ?i facut-o. De unde ?tii ca sunt intr-adevar batranul ?obolan de treaba, venit aici acum doi ani… A-nceput sa rada inceti?or, de parca uimirea mea i-ar fi dat nu ?tiu ce teribila satisfac?ie, dar a contenit brusc. Nu, nu, a murmurat, ?i a?a e prea destul… Poate ca exista multe deosebiri, dar nu cunosc decat una: noi putem fi uci?i.
—
— Nu te sfatuiesc sa-ncerci. Este un spectacol ingrozitor.
— Chiar cu nimic nu merge?
— Nu ?tiu. In orice caz nu recurgand la otrava, la cu?it sau la ?treang…
— Dar un aruncator atomic?
— Ai incerca?
— Nu. Totu?i, daca ?tim ca nu-i vorba de oameni…
— Intr-un anumit sens, sunt. Din punct de vedere subiectiv ace?ti „oaspe?i” sunt oameni. Numai ca nu-?i dau deloc seama de… originea lor. Ai observat, probabil…
— Desigur. Atunci ce se-ntampla cu ei?
— Se regenereaza de-a dreptul sub ochii no?tri, intr-un ritm imposibil. ?i din nou incep sa se comporte…
— Cum?
— Aidoma reprezentarilor noastre despre ei… acele inregistrari ale memoriei prin care…
— A?a e, am confirmat. Nu observasem ca unguentul de pe obrajii ar?i imi picura pe maini. Oare Gibarian ?tia…? m-am pomenit intreband. Ochii lui Snaut ma scrutau. Oare ?tia ceea ce cunoa?tem noi?
— Da. Aproape sigur.
— Ce te face sa crezi asta? ?i-a spus?
— Nu. Am gasit insa la dansul o carte…
—
— Da. Dar de unde ?tii tu despre asta? s-a alarmat brusc Snaut, a?intindu-?i privirea pe fa?a mea.
Am facut cu capul un semn de nega?ie.
— Fii lini?tit! am spus. Vezi ca sunt ars ?i nu ma regenerez deloc? in cabina era o scrisoare adresata mie.
— Ce spui?! O scrisoare? Ce con?inea?
— Prea pu?in. De fapt era o noti?a, nu o scrisoare. Referiri bibliografice la anexa anului solaristic ?i la
— E-o poveste veche. Posibil sa aiba vreo legatura cu toate acestea. ?ine-l! Snaut a scos din buzunar ?i mi-a inmanat un voluma? sub?ire, imbracat in piele ?i ros pe la col?uri.
— Dar Sartorius…? am intrebat, varand in buzunar cartea.
— Ce-i cu el? intr-o astfel de situa?ie fiecare face ce… poate. Sartorius incearca sa fie normal, ceea ce la dansul inseamna: oficial.
— Ei, nu mai zi!
— Chiar a?a. Ne-am aflat odata impreuna intr-o anumita situa?ie… nu conteaza amanuntele… e suficient sa-?i spun ca ne-au ramas pentru opt in?i 500 kilograme de oxigen. Rand pe rand, am parasit indeletnicirile cotidiene. Spre sfar?it, umblam cu to?ii nebarbieri?i… el singurul se barbierea, i?i cura?a incal?amintea. Iata ce fel de om este. Fire?te, orice ar face de acum incolo ar fi ipocrizie, teatru sau crima.
