— Crima?
— Sa nu zicem crima. Trebuie sa inventam pentru acest caz un nou cuvant, de pilda, „divor? reactiv”. Suna mai bine?
— Ai un umor grozav, am spus.
— Ai prefera sa plang? Propune ceva.
— Ah, lasa-ma-n pace!
— Crede-ma: vorbesc serios. ?i-am imparta?it cam tot ce cunosc. Ai vreun plan?
— ?tii ca e?ti bine! N-am habar nici macar ce voi face cand… va reaparea… Trebuie sa apara?
— Mai curand, da.
— De fapt, pe unde patrund aici de vreme ce sta?ia este inchisa ermetic? Poate chiurasa…
Snaut a dat din cap in semn ca nu.
— Chiurasa e sigura. Nu-mi pot imagina cum vin…, dar cel mai adesea primim „oaspe?i” dupa ce ne de?teptam ?i, in definitiv, din cand in cand tot trebuie sa mai dormim.
— Sa cautam un mod de a-i imobiliza…
— E eficace doar pentru scurta vreme.
S-a sculat. M-am ridicat ?i eu in picioare.
— Asculta, Snaut… Tu dore?ti lichidarea sta?iei, numai ca vrei ca ini?iativa sa fie a mea…
— A tacut un gest cu capul.
— Nu-i chiar a?a de simplu. Fire?te ca oricand putem fugi, fie chiar pe sateloid, iar de acolo sa lansam un S.O.S. De buna seama, ne vor socoti nebuni. Va urma un sanatoriu pe Pamant pana in momentul in care vom fi nevoi?i sa retractam totul. Doar survin cazuri de isterie colectiva in asemenea baze izolate… ?i poate ca nici n-ar fi cel mai rau deznodamant… Un parc, lini?te, camere albe, plimbari in tovara?ia infirmierelor…
Vorbea pe tonul cel mai serios, stand cu mainile in buzunare, cu privirile pierdute intr-un col? al camerei. Soarele ro?u disparuse deja la orizont, iar valurile zim?uite se contopeau cu un pustiu ultramarin. Cerul ardea. Deasupra acestui peisaj bicolor, negrait de sumbru, pluteau nori tivi?i in violet.
— A?adar vrei s-o ?tergi? Sau nu, inca nu?
A zambit.
— Nedomolit cuceritor sideral… n-ai gustat inca din toate. Altminteri n-ai insista. Nici nu e vorba de faptul daca as dori sau nu, ci doar daca este posibil ceva…
— Ce sa fie posibil?
— Tocmai asta n-o ?tiu.
— Prin urmare ramanem aici? Crezi ca se va gasi un mijloc?
M-a privit indelung. Fa?a-i brazdata de zbarcituri era trasa, iar pielea i se cojea.
— Cine ?tie, poate merita, a spus, in sfar?it. Altfel nu vom afla nimic despre el ?i poate ca nici despre noi…
S-a intors, ?i-a adunat hartiile ?i a ie?it. Am. vrut sa-l opresc, dar, deschizand gura, n-am rostit nici un cuvant. Nu era nimic de facut; nu-mi ramanea decat sa a?tept. M-am apropiat de fereastra, cautand din ochi oceanul negru-sangeriu… Mi-a trecut prin minte ca m-a? putea inchide intr-o racheta a sta?iei, dar nu m-am gandit la asta in mod serios; prea era naiva ideea: mai devreme sau mai tarziu tot ar fi trebuit sa ies. M-am a?ezat langa fereastra ?i am scos voluma?ul pe care mi-l daduse Snaut. Vapaile crepusculului ce umplusera intreaga incapere mi-au impurpurat paginile. Era o culegere intocmita de un oarecare Otto Ravinzer, licen?iat in filozofie, ?i cuprindea articole ?i lucrari de o valoare problematica. Orice ?tiin?a a fost intotdeauna intovara?ita de o pseudo?tiin?a, ciudata deformare a unor min?i sui-generis: astronomia i?i gase?te o imagine stramba in astrologie, chimia a dat candva alchimia. Este de in?eles ca na?terea solaristicii a fost inso?ita de o adevarata explozie a unor bizare produse intelectuale; antologia lui Ravinzer era plina de o asemenea hrana spirituala, de?i — trebuie sa adaug in mod loial — autorul antologiei i?i exprima in introducere rezerva fa?a de con?inutul car?ii. In schimb, el considera pe buna dreptate ca o astfel de culegere poate constitui un pre?ios document al timpului atat pentru istorici, cat ?i pentru psihologii ?tiin?ei.
Raportul Berton (alcatuit din cateva, par?i) ocupa in carte un loc insemnat. Prima parte este o copie foarte laconica a jurnalului sau de bord.
Incepand de la ora 14 pana la 17,20, timpul local al expedi?iei, propozi?iile sunt succinte ?i negative.
„Altitudini de 1 0OO, 1 200 sau 800 de metri. Nu se observa nimic. Oceanul pustiu (Asemenea nota?ii apareau de mai multe ori).
La ora 16,40: se ridica o cea?a ro?ie. Vizibilitatea 700 de metri. Oceanul pustiu.
La 17,00: ceata se indese?te, lini?te, vizibilitatea 400 m, cu ferestre. Cobor la 200.
La 17,20: ma aflu in cea?a. Altitudinea 200 m. Vizibilitatea 20–40 m. Urc la 400.
La 17,54: altitudinea 500. Cea?a se intinde pana la orizont. Cea?a este sparta de ni?te cratere in forma de palnie prin care se stravede suprafa?a oceanului. In aceste palnii se intampla ceva. Incerc sa patrund intr-una dintre ele.
La 17,52: vad un fel de vartej care arunca o spuma galbena. Sunt inconjurat de peretele de cea?a. Altitudinea 100, cobor la 20.”
Cu aceasta se incheie notele aflate in jurnalul de bord. Continuarea a?a-numitului raport constituie un extras din istoria bolii lui Berton sau, mai exact vorbind, textul declara?iei dictate de astronaut ?i intrerupta de intrebarile membrilor comisiei.
