Solaris

Era o micronava destinata legaturii intre sta?ie ?i sateloid, servea la caratul marfurilor, pe oameni nu-i transporta decat in cazuri excep?ionale, fiindca nu putea fi deschisa din interior. Tocmai acest amanunt imi convenea ?i constituia o parte a planului meu. Fire?te ca nu inten?ionam sa lansez racheta, dar faceam toate de parca a? fi pregatit-o pentru un adevarat start: Harey, care ma intovara?ise adesea in calatorii cosmice, avea oarecare cuno?tin?e in treburile astea. Am mai verificat o data starea instala?iei de aer condi?ionat ?i de oxigen, am pus-o in func?iune, am conectat circuitul principal, iar cand am vazut aprinzandu-se lampile de control am ie?it din spa?iul ingust al capsulei ?i i-am facut semn lui Harey, care statea la marginea scarii:

— Intra!

— Dar tu?

— Voi intra in urma ta. Trebuie sa inchid dupa noi trapa. Speram sa nu-?i dea prea curand seama de vicle?ugul meu.

Dupa ce a coborat pe scari?a ingusta inauntrul cabinei, mi-am bagat rapid capul in deschizatura ?i am intrebat-o pe Harey daca se poate aranja comod; am auzit un „da” surd, m-am retras ?i am inchis vijelios trapa. Cu ambele maini am fixat iute zavoarele de siguran?a, iar cu o cheie pe care o pusesem la indemana am inceput sa in?urubez cele cinci piuli?e ce aderau etan? in adanciturile chiurasei.

Trabucul ascu?it al rachetei parea ca trebuie sa-?i ia zborul peste o clipa. ?tiam ca intemni?atei nu i se putea intampla nici un rau. In micronava avea suficient oxigen, ba chiar ?i alimente. De altfel nu inten?ionam s-o ?in acolo la nesfar?it. Doream insa cu orice pre? sa ob?in un ragaz de cel pu?in cateva ore ca sa-mi pun la punct planurile legate de viitorul mai indepartat ?i sa iau contact cu Snaut, de data aceasta in condi?iile unor drepturi egale.

In timp ce in?urubam penultima piuli?a, am sim?it ca piedestalul metalic de care se sprijineau cele trei picioare ale rachetei incepe sa trepideze u?or. M-am gandit insa ca, din pricina zorului cu care lucram, eu insumi facusem placa de o?el sa intre in rezonanta. Cand m-am indepartat insa la o distan?a de ca?iva pa?i, am vazut ceva ce n-a? mai dori sa vad niciodata. Intreaga racheta trepida, scuturata de loviturile date dinauntru, dar ce fel de lovituri! Era ca ?i cum in nava s-ar fi aflat nu o fata firava, ci un automat de o?el. Fara indoiala ca nici chiar el n-ar fi putut face o masa de opt tone sa se zguduie atat de convulsiv!

Pe suprafa?a lucie a rachetei, luminile reflectate ale aeroportului jucau, schimbandu-?i culorile. De altfel nu se auzea nici un fel de izbituri. In interiorul navei domnea o tacere absoluta, dar stalpii rampei ce sus?ineau racheta i?i pierdusera precizia conturului, vibrand ca ni?te corzi. Frecven?a acestor vibra?ii era atat de mare incat mi s-a facut teama ca metalul chiurasei va ceda. Cu mainile tremurande am reu?it totu?i sa strang la capat ultima piuli?a, am aruncat cat colo cheia ?i am sarit de pe scara. Fara sa ma intorc, m-am retras incet; am vazut cum amortizoarele, calculate numai pentru o solicitare continua, incepusera sa zvacneasca in loca?urile lor. Mi se parea ca inveli?ul chiurasei i?i pierde luciul uniform. Am sarit ca un nebun la pupitrul de telecomanda, am tras cu ambele maini parghia de amorsare a reactorului ?i a comunica?iilor. Din difuzorul legat de interiorul rachetei s-a dezlan?uit atunci un schelalait sfredelitor, ca… ?uierul sirenei; de?i n-avea nimic dintr-o voce omeneasca, totu?i am recunoscut in el scancetul mereu repetat: „Kris!Kris!!Kris!!!”

De fapt, totul se auzea confuz. Sangele mi se prelingea de pe degetele zdrelite, atat de nebune?te pusesem in func?iune racheta. O stralucire albastra s-a proiectat pe pere?i; de pe platforma de lansare, de sub duze, a ?a?nit un nor de praf, s-a preschimbat curand intr-un stalp de scantei otravitoare ?i toate ecourile au fost acoperite de un uruit inalt, prelung. Racheta se inal?a deasupra a trei flacari care s-au contopit numaidecat intr-o singura coloana de foc, vibrand in urma ei straturi de dogoare, apoi a ie?it prin deschiderea cupolei. Jaluzelele au coborat imediat, iar compresoarele ac?ionate automat au inceput sa vehiculeze aer proaspat in hala invadata de fum caustic. Nu-mi dadeam prea bine seama ce se intamplase. Sprijinit cu mainile de pupitru, cu fa?a arsa, cu parul rasucit ?i parlit de ?ocul termic, respiram spasmodic aerul duhnind a gaze incandescente ?i a ozon. De?i in clipa startului imi inchisesem reflex ochii, totu?i valvoarea izbucnita am sim?it-o prin pleoape. Catava vreme am vazut doar cercuri negre, ro?ii ?i aurii. Treptat, fumul, praful ?i cea?a s-au impra?tiat, fiind absorbite de conductele de ventila?ie, ce gemeau continuu. Primul lucru pe care am izbutit sa-l zaresc a fost ecranul radarului ce licarea verzui. Manevrand reflectorul direc?ional, am incercat sa gasesc micronava. Cand am prins-o, in sfar?it, se ?i afla in afara atmosferei. In via?a mea nu mai lansasem o racheta atat de nebune?te, fara sa ?tiu ce accelera?ie trebuia sa imprim ?i nici incotro s-o indrept. M-am gandit ca lucrul cel mai simplu ar fi s-o plasez pe o orbita circulara in jurul lui Solaris, la o inal?ime de circa 1 000 km; atunci as fi putut deconecta motoarele, deoarece cata vreme func?ionau nu eram sigur ca nu va surveni vreo catastrofa cu urmari incalculabile. Examinand tabelele, m-am convins ca orbita de 1 000 km era sta?ionara; la drept vorbind, aceasta nu reprezenta nici o garan?ie, dar era singura ie?ire pe care o intrevedeam.

Nu mai aveam curajul sa deschid difuzorul deconectat imediat dupa start. A? fi facut orice ca sa nu mai aud din nou acel urlet ingrozitor, in care nu se mai distingea nimic omenesc, imi puteam spune acum ca aparen?ele s- au descoperit rand pe rand, iar dincolo de aparentul chip al lui Harey incepea sa i se stravada cel adevarat, in prezen?a caruia alternativa nebuniei devenea intr-adevar o eliberare.

Era unu noaptea cand am parasit aeroportul.

„MICUL APOCRIF”

Pielea de pe fa?a ?i de pe maini imi era arsa. Mi-am adus aminte ca, pe cand cautam narcoticul pentru Harey (acum a? rade de naivitatea mea, daca a? fi in stare), remarcasem in farmacie ?i un borcan cu unguent pentru arsuri. M-am indreptat deci spre cabina mea. Am deschis u?a ?i, in lumina ro?ie a apusului, am vazut ca fotoliul in care statea inainte Harey se afla cineva. M-a paralizat spaima. Apoi, cuprins de panica, m-am tras inapoi, ca sa fug. Toate acestea n-au durat decat o frac?iune de secunda. Insul din fotoliu ?i-a ridicat fruntea; era Snaut. Stand picior peste picior, intors cu spatele spre mine (purta aceia?i pantaloni de panza, ar?i de reactivi), rasfoia ni?te hartii. Un morman de texte era a?ezat alaturi, pe masu?a. Observandu-ma, ciberneticianul le-a dat cu un gest deoparte ?i m-a scrutat o clipa incruntat, deasupra ochelarilor lasa?i pe varful nasului.

Fara sa rostesc vreun cuvant, m-am apropiat de chiuveta, am scos din mica farmacie unguentul vascos ?i am inceput sa-l intind pe locurile cele mai arse de pe frunte ?i obraji. Din fericire nu ma tumefiasem prea rau. Datorita faptului ca-mi stransesem tare pleoapele, ochii n-avusesera de suferit. Cateva ba?ici mai mari, pe tample ?i pe obraz, le-am in?epat cu un ac steril ?i am stors din ele serul. Apoi mi-am lipit pe fa?a doua buca?i de tifon umezit. Snaut nu ma pierdea din ochi, dar eu ma faceam ca nu vad. Dupa ce am terminat toate aceste opera?ii (fa?a ma ustura din ce in ce mai tare), m-am a?ezat in celalalt fotoliu. Mai inainte insa a trebuit sa iau de pe el rochia lasata de Harey. Era o rochie cu totul obi?nuita, daca nu punem la socoteala ca-i lipseau accesoriile de deschidere.

Cu mainile a?ezate pe genunchii ascu?it, Snaut imi urmarea cu priviri critice toate mi?carile.

— Ei, ii tragem o ?ueta? mi-a propus, in timp ce ma a?ezam.

Nu i-am raspuns. Apoi, vazandu-ma ca apas fa?ia de pansament care parea sa-mi alunece de pe obraz, m-a intrebat: Ai avut oaspe?i, he?

— Da, am replicat sec. N-aveam nici un chef sa-i cant in struna.

— Deci ne-am descotorosit… Hm, hm, prea ne-am aruncat cu avant in aventura asta.

Si-a frecat cu degetul pielea care i se cojea pe frunte, de se vedeau petele trandafirii ale noii epiderme; le- am privit consternat. De ce nu-mi daduse pana atunci de gandit pielea bronzata a lui Snaut ?i a lui Sartorius? imi spusesem mereu ca e din cauza soarelui: dar nimeni nu se bronzeaza pe Solaris…

— Mi se pare insa ca ai inceput-o cam modest… continua sa-ndruge fara sa remarce revela?ia care ma strafulgerase. Narcotice, otravuri ?i mai cate altele — ha?

— Ce tot vrei? Putem discuta in condi?ii de egalitate. Daca insa ?ii sa faci pe bufonul, e preferabil s-o iei din loc.

— Mai ajungi uneori bufon ?i fara voie, a spus. ?i-a ridicat spre mine ochii miji?i. Nu vrei sa ma convingi ca n-ai folosit nici ?treangul ?i nici cu?itul? Sau nu cumva ai aruncat cu calimara, cum a facut Luther!.. Nu? s-a strambat. Ei, atunci e?ti intr-adevar un om curajos! Chiar lavaboul e intreg…, vad ca n-ai incercat sa spargi nimanui capul…, mobilierul nu-i distrus… numai ca a?a, pe nepusa masa, ai ambalat-o, i-ai dat startul ?i gata?! S-a uitat la ceas. Vom avea, prin urmare, la dispozi?ie vreo doua sau poate chiar trei ore. a incheiat. M-a masurat, hlizindu-se intr-un fel antipatic, cand, deodata, a adaugat: Prin urmare spui ca sunt un porc?

— Un porc ?i jumatate! am confirmat din toata inima.