— Sa nu-?i fac un nou bandaj?
— Nu, nu-i nevoie. Nu-i nevoie… draga.
Rostind acest ultim cuvant, eu insumi nu mi-am dat seama daca ma prefac, ?i deodata in intuneric i-am cuprins orbe?te spatele sub?iratic ?i, sim?indu-i tremurul, am crezut in ea. De altfel, nu ?tiu cum sa spun… am avut brusc impresia ca eu sunt cel ce minte ?i nu Harey, caci ea ramanea fidela sie?i. Pe urma am mai a?ipit de cateva ori, dar mereu ma trezea din somnolenta un spasm, dupa care inima imi batea sa se sparga, pentru ca apoi, treptat, sa mi se lini?teasca. Istovit de moarte, o strangeam pe Harey langa trupul meu. Ea-mi atingea obrazul, fruntea, cercetand ingrijorata daca n-am cumva febra. Aceasta era Harey. Alta mai adevarata nici nu putea exista.
Dupa acest gand, ceva s-a schimbat in mine. Am incetat sa mai lupt. Aproape ca m-am pravalit in somn.
M-am trezit la o mangaiere delicata. Fruntea imi era cuprinsa de o racoare placuta. Stateam culcat, cu fa?a acoperita de ceva umed ?i moale, care deodata s-a ridicat u?or. Am vazut-o pe Harey aplecata asupra-mi. Cu ambele maini storcea un bandaj, ale carui picaturi se prelingeau intr-o tavi?a de por?elan. Alaturi se afla o sticla cu un lichid impotriva arsurilor. Mi-a zambit.
— Dar ?tii sa dormi… mi-a spus, aplicand pe cealalta fa?a bandajul. Te doare?
— Nu.
Am cautat sa-mi mi?c pielea frun?ii. Intr-adevar, arsurile nu ma mai suparau. ?ezand pe marginea patului, Harey i?i pusese pe umeri un halat de baie barbatesc, alb, cu dungi portocalii; parul negru i se revarsase peste guler. I?i suflecase manecile mai sus de coate, ca sa n-o deranjeze. Sim?eam o foame de-a dreptul chinuitoare. De aproape douazeci de ore nu pusesem nimic in gura. Vazand ca Harey a terminat cu ingrijirea fe?ei mele, m-am sculat. Ochii mi-au cazut deodata pe doua rochii albe, cu totul identice, cu nasturi ro?ii — pe cea dintai o dezbracase Harey cu ajutorul meu; pe cea de-a doua, in care venise ieri, ?i-o scosese singura, largindu-i cu foarfeca decolteul. Spunea ca, probabil, i se blocase fermoarul.
Aceste doua rochii identice mi se pareau lucrul cel mai teribil din cate traisem pana atunci. Harey punea in ordine dulapiorul cu medicamente. M-am intors pe furi? cu spatele spre dansa ?i mi-am mu?cat pana la sange pumnul. Privind mereu la cele doua rochii sau mai curand la una ?i aceea?i, in doua exemplare, am inceput sa ma retrag spre u?a. Apa curgea incontinuu din robinet, clipocind, am deschis incet u?a, m-am furi?at pe coridor ?i am inchis-o in urma, tiptil. Auzeam ?iroitul slab al apei ?i zanganitul unor sticle. Deodata toate aceste zgomote au contenit. Pe coridor ardeau tuburile de sub tavan, o pata difuza de lumina cadea pe suprafa?a u?ii, inaintea careia a?teptam cu din?ii incle?ta?i. ?ineam strans clan?a, de?i nu ma crezusem in stare s-o ?in. O smucitura puternica aproape ca mi-a smuls-o din maini, dar u?a nu s-a deschis, doar s-a zguduit ?i a prins sa paraie ingrozitor. Inmarmurit, am dat drumul clan?ei ?i m-am tras indarat. Cu u?a aceea se petrecea ceva de necrezut. Placa ei de plastic se curbase ca ?i cum ar fi fost presata dinspre partea mea in adancul camerei. Lacul i se desprindea in solzi marun?i, dezgolind o?elul canatului, care se indoia tot mai mult. Deodata am in?eles: in loc sa impinga u?a, care se deschidea spre coridor, Harey incerca s-o deschida, tragand-o spre ea. Reflexul luminii s-a arcuit pe plasticul alb ca intr-o oglinda concava, s-a auzit un scra?net intens, ?i placa monolit, solicitata la limita, a crapat. In acela?i timp clan?a, rupta din montura, a cazut inauntrul camerei. In orificiu au aparut imediat doua maini insangerate, care, lasand dare ro?ii pe plastic, trageau mai departe. U?a s-a frant in doua, atarnand oblic in balamale, ?i o fiin?a aproape stacojie, cu o figura cadaverica, mi s-a aruncat la piept, inecandu-se de plans.
Daca n-a? fi fost paralizat de aceasta priveli?te, desigur ca a? fi incercat s-o iau la goana. Harey respira convulsiv, lovindu-?i fruntea de umarul meu, iar parul ii flutura zbuciumat. In clipa in care am cuprins-o, am sim?it ca-mi luneca din bra?e. Am readus-o in cabina, strecurandu-ma pe langa aripa franta a u?ii, ?i am intins-o pe pat. Unghiile ii erau rupte ?i sangerande. Cand ?i-a rasucit mana, i-am vazut podul palmei sfa?iat pana la carne. I-am cercetat fa?a: ochii larg deschi?i, lipsi?i de orice expresie, aveau priviri ce treceau dincolo de mine.
— Harey!
Mi-a raspuns cu un murmur nearticulat.
Mi-am apropiat degetul de ochiul ei. Pleoapa i s-a inchis. M-am dus la dulapiorul cu medicamente. Deodata patul a fa?ait. M-am intors. Harey se ridicase ?i-?i privea ingrozita mainile insangerate.
— Kris, a gemut, eu… eu… ce mi s-a-ntamplat?
— Te-ai ranit cand ai for?at u?a, am raspuns sec.
Sim?eam ceva pe buze, mai cu seama la cea de jos; parca-mi umblau pe ea ni?te furnici; am strans-o cu din?ii.
Harey a privit o clipa franturile de plastic zim?uite ce atarnau de canat, apoi s-a uitat intrebator la mine. Barbia a inceput sa-i tremure. Vedeam efortul cu care incerca sa-?i stapaneasca spaima.
Am taiat fa?ii de bandaj, am scos din dulapior dezinfectantele ?i am revenit langa pat. Lucrurile din maini mi-au alunecat brusc pe jos. Borcana?ul de sticla cu membrana gelatinoasa s-a spart, dar nu m-am aplecat; nu mai era necesar.
I-am ridicat mana. Un chenar sub?ire de sange inchegat ii mai imprejmuia unghiile, dar semnele traumatismului disparusera; podul palmei era acoperit de o piele tanara, trandafirie ?, mai deschisa la culoare decat cea invecinata. De altfel cicatricea devenea in mod vizibil tot mai palida.
M-am a?ezat langa ea, mangaindu-i obrajii ?i straduindu-ma sa zambesc, ceea ce insa nu sunt sigur ca mi-a reu?it.
— De ce ai facut asta, Harey?
— Nu. Asta… eu?
A aratat cu ochii spre u?a.
— Da. Nu ti-aduci aminte?
— Nu. Adica am observat ca nu e?ti aici, m-am speriat ingrozitor ?i…
— ?i ce?
— Am inceput sa te caut, m-am gandit ca poate e?ti in baie…
Abia acum am observat ca dulapul era complet dat la o parte, iar draperia din fa?a intrarii in baie era smulsa.
— Dar pe urma?
— Am alergat spre u?a.
— ?i?
— Nu mai ?in minte. S-a-ntamplat ceva?
— Ce s-a-ntamplat?
— Nu ?tiu.
— Dar ce-?i aminte?ti? Ce s-a-ntamplat dupa aceea?
— ?edeam pe pat.
— Dar ca te-am adus aici nu-?i aduci aminte?
?ovaia. Col?urile gurii i s-au lasat in jos, fa?a ii era incordata.
— Parca… Poate… Eu insami nu mai ?tiu.
?i-a coborat picioarele pe du?umea ?i s-a sculat. S-a apropiat de u?a sparta.
— Kris!
Am cuprins-o de umeri pe la spate. Tremura. Deodata s-a intors spre mine ?i mi-a cautat privirea.
— Kris! a ?optit. Kris!
— Lini?te?te-te.
— Kris… n-am cumva epilepsie?
— Epilepsie… o, Doamne! Imi venea sa rad. Da' de unde, draga. E pur ?i simplu u?a, ?tii, aici sunt… hm! asemenea u?i.
Am parasit camera in momentul in care chiurasa exterioara a descoperit cu un scra?net prelung fereastra, iar discul solar s-a vazut coborand spre ocean.
M-am indreptat spre chicineta-bucatarie aflata la capatul celalalt al coridorului. Trebaluiam. Impreuna cu Harey, cotrobaind prin dulapuri ?i frigidere. Curand mi-am dat seama ca nu se prea pricepea la gatit ?i ca altceva decat sa deschida cutiile de conserve nu ?tia, adica exact ca ?i mine. Am inghi?it con?inutul a doua asemenea cutii ?i am baut mai multe cani de cafea. ?i Harey a mancat, dar a?a cum o fac uneori copiii care nu vor sa-i supere pe cei varstnici, poate nu chiar in sila, dar mecanic ?i indiferent.
Ne-am indreptat apoi spre o mica sala pentru interven?ii chirurgicale aflata langa cabina-radio. Aveam un
