anumit plan. Instaland-o pe Harey intr-un fotoliu-pat ?i sco?and din sterilizator o seringa ?i acele necesare, i-am spus ca vreau s-o examinez pentru orice eventualitate. Luam aproape orbe?te lucrurile de care aveam nevoie, atat de bine fuseseram antrena?i in copia de pe Pamant a sta?iei. I-am luat lui Harey din deget o picatura de sange pe care am intins-o pe lamela, am uscat-o in exhaustor ?i am metalizat-o cu ioni de argint in vid avansat.
Realitatea activita?ii mele avea asupra-mi un efect lini?titor. A?ezata pe pernele fotoliului desfacut, Harey se uita cu aten?ie la mul?imea aparatelor ce in?esau sali?a de opera?ii.
Lini?tea a fost intrerupta de semnalul de apel al telefonului interior. Am ridicat receptorul.
— Kelvin, am spus. Nu-mi luam ochii de pe Harey, care de la o vreme devenise apatica, parca epuizata de intamplarile ultimelor ore.
— E?ti in sala de opera?ii? In sfar?it! s-a auzit glasul lui Snaut ca intr-un oftat de u?urare. A?teptam cu receptorul strans lipit de ureche. Ai un „musafir”, nu?
— Da
— Si e?ti ocupat?
— Da.
— Vreo analiza, hm?
— Dar ce? Ai vrea sa joci o partida de ?ah?
— Mai las-o, Kelvin. Sartorius vrea sa te vada, adica vrea sa ne vada.
— Asta-i o noutate, am replicat surprins. Dar ce-i cu…m-am intrerupt ?i am adaugat: Ce, este singur?
— Nu. M-am exprimat gre?it, vrea sa discute cu noi. Ne vom lega prin videofon, dar vom acoperi ecranele.
— Da? Atunci de ce nu mi-a telefonat el insu?i? Ii e ru?ine?
— Oarecum, a mormait nedeslu?it Snaut. A?adar, cum ramane?
— Bine.
— Sa stabilim deci cand? Sa zicem, dupa o ora. Bine?
Doar fa?a i-am vazut-o cercetandu-ma curios pe ecran, pentru ca dupa o clipa sa ?i fie perturbata de brumul u?or al curentului electric.
In sfar?it m-a intrebat dupa o oarecare ?ovaire:
— Cum i?i merge?
— Destul de bine. Dar ?ie?
— Mai pu?in bine, cred. N-a? putea cumva sa te…?
— Vrei sa ma vizitezi, am ghicit. Am aruncat peste umar o privire catre Harey. I?i culcase capul pe perna ?i statea a?a, intinsa, picior peste picior, zvarlind cu un gest plictisit bila argintie, care atarna la capatul lan?ului fixat de speteaza fotoliului.
— Lasa aia, auzi? Las-o! mi-a parvenit glasul ridicat al lui Snaut. I-am vazut pe ecran profilul. Altceva n-am mai reu?it sa aud, caci acoperise cu mana microfonul, dar ii vedeam buzele care i se mi?cau. Nu, nu pot veni, a incheiat precipitat. Poate mai tarziu. A?adar, peste o ora. Ecranul s-a stins. Am atarnat receptorul.
— Cine era? m-a intrebat cu indiferen?a Harey.
— Unul, Snaut… cibernetician. Nu-l cuno?ti.
— Mult o sa mai dureze asta?
— De ce? Te plictise?ti? am intrebat-o.
Am introdus primul preparat din serie in caseta microscopului neutrinic ?i am apasat pe rand butoanele colorate ale sistemului de conectare. Campurile de for?a au inceput sa zumzaie surd.
— Aici nu exista prea multe distrac?ii, iar daca modesta mea societate nu-?i este suficienta, nu-?i va fi deloc placut, am spus, prelungind anume pauzele dintre cuvinte; in acela?i timp, am potrivit ocularul microscopului ?i mi-am afundat ochii in alveola moale de guma. Harey mi-a raspuns ceva, dar n-o mai ascultam.
Vedeam de sus, intr-un racourci abrupt, un uria? pustiu inundat de o stralucire argintie. Peisajul era in?esat de mici bolovani ovali ?i netezi, pe alocuri crapa?i ?i eroda?i, parca invalui?i de un abur. Fara sa-mi ridic ochii de pe ocular, am marit puterea de rezolu?ie a microscopului. In timp ce patrundeam ?i mai adanc in campul vizual ce palpaia argintiu, mi?cam cu mana stanga reglorul mesei; in momentul in care o hematie izolata, ca o piatra singuratica, s-a aflat la incruci?area celor patru fire negre, am sporit gradul de marire. Am avut impresia ca obiectivul cade in picaj peste eritrocitul ca un disc concav, care ?i luase forma unui circ de crater stancos, cu umbre negre ?i ascu?ite pe adanciturile marginii inelare. Aceasta creasta, din?ata de depunerile cristalizate ale ionilor de argint, mi-a fugit dincolo de hotarele obiectivului. S-au ivit contururile difuze, parca topite sau privite printr-o apa opalizanta, ale incolacitelor lan?uri de proteine; vizand una dintre verigile lan?ului, am continuat sa apas incet parghia de marire, a?teptand sa apara dintr-un moment in altul limita acestei calatorii in profunzime. Umbra turtita a unei molecule ce umplea intregul ocular s-a conturat tot mai clar.
Nu s-a-ntamplat insa nimic din ceea ce prevazusem. Ar fi trebuit sa vad atomii pulsand in norul lor electronic, dar nu-i zaream nicaieri. Ecranul stralucea intr-un argintiu imaculat. Am impins parghia pana la capat. Zumzetul s-a intensificat amenin?ator, dar nici acum n-am vazut nimic. Un semnal strident ce se repeta intr-una ma in?tiin?a ca aparatul este suprasolicitat. M-am mai uitat o data in vidul argintiu ?i am deconectat microscopul.
M-am intors spre Harey. Tocmai atunci i?i intredeschidea gura intr-un cascat pe care 1-a preschimbat abil intr-un zambet.
— Cum stau lucrurile? m-a intrebat.
— Foarte bine, am raspuns. Cred ca… nici nu poate fi mai bine.
Ma uitam la ea ?i din nou am sim?it acea furnicatura la buza inferioara. Ce se-ntampla la urma urmei cu acest trup, aparent atat de fragil ?i delicat, dar de fapt indestructibil? Cum de se putea ca, la limitele adancurilor lui, sa nu fie alcatuit din nimic? Am lovit cu pumnul in corpul cilindric al microscopului. Poate se defectase ceva… Poate ca nu focalizau campurile… Dar nu… ?tiam ca aparatura func?iona perfect. Am coborat de-a lungul tuturor nivelelor: celule, conglomerate proteinice, molecule. Toate aratau exact la fel ca miile de preparate pe care le examinasem. Ultimul pas in jos insa ducea spre nicaieri.
Am luat sange din vena ei ?i l-am turnat intr-un mic cilindru gradat. L-am impar?it in cateva eprubete al caror con?inut m-am apucat sa-l analizez. Aceasta treaba mi-a luat mai multa vreme decat credeam, deoarece imi cam pierdusem obi?nuin?a. Reac?iile erau normale. Toate. Dar daca…
Am picurat pu?in acid peste margeaua ro?ie; ea a inceput sa fumege, ?i-a pierdut culoarea, s-a acoperit de o spuma murdara, Descompunere, denaturare. Mai departe, mai departe! Am luat o pipeta. Cand m-am intors spre eprubeta cu picatura de sange, pipeta a fost cat pe-aci sa-mi scape din mana. Sub spuma murdara de pe fundul eprubetei reincepea sa creasca un strat de un ro?u intens. Sangele, ars de acid, se regenera! Dar era un nonsens! O imposibilitate!
— Kris! am auzit ca de la o mare distanta. Telefonul, Kris!
— Cee? A, da, mul?umesc.
Telefonul suna de mult, dar abia acum il auzeam.
— Kelvin, am spus, ridicand receptorul.
— Snaut. Am conectat linia, a?a ca putem acum discuta to?i trei in acela?i timp.
— Te salut, doctore Kelvin, s-a auzit vocea lui Sartorius, banuitoare, de?i aparent stapanita; vorbea de parca ar fi umblat pe o punte ce se clatina periculos.
— Omagiile mele, doctore, am raspuns. Voiam sa rad, dar nu eram sigur ca motivele acestei stari de veselie imi sunt suficient de clare ca sa-i pot da curs liber. In fond, de cine aveam sa rad?
?ineam ceva in mana… eprubeta; am agitat-o; sangele din ea se ?i coagulase… Ceea ce existase acolo cu o clipa mai inainte poate ca nu era decat o iluzie…
— A? fi vrut sa prezint colegilor anumite chestiuni legate deee… fantome, il auzeam ?i nu-mi venea sa-l ascult pe Sartorius. Imi facea impresia ca incearca sa-mi patrunda in con?tiin?a. Ma aparam impotriva acestui glas privind necontenit la eprubeta cu sange.
— Sa le numim corpuri F, a adaugat repede Snaut.
— Perfect.
Mijlocul videofonului era taiat de o linie verticala ce indica recep?ionarea simultana a doua canale. In cele doua jumata?i ale ecranului ar fi trebuit sa se afle fe?ele interlocutorilor mei. Ecranul era insa intunecat ?i doar un chenar incandescent, ce se contura in jurul cadrului, statea marturie ca aparatele func?ioneaza, dar ecranele celorlal?i sunt acoperite.
