— Fiecare dintre noi a efectuat diferite cercetari, am perceput din nou acea precau?ie in vocea fonfaita a lui Sartorius. O clipa de lini?te. Poate ne vom imparta?i informa?iile pe care le de?inem, pentru ca apoi sa va pot aduce la cuno?tin?a concluziile mele… N-ai vrea sa incepi dumneata, doctore Kelvin…?
— Eu? am baiguit. Deodata am observat ca sunt privit de Harey. Am pus pe masa eprubeta, dar atat de distrat incat s-a rostogolit pana sub stelajele de sticla, am tras spre mine cu piciorul un trepied inalt ?i m-am a?ezat pe el. Un moment am vrut sa ma eschivez, dar, in mod surprinzator chiar ?i pentru mine, am raspuns:
— De acord. Un mic colocviu? Bine! N-am facut aproape nimic, dar a? avea ce spune. Un preparat histologic ?i cateva microreac?ii. Am impresia ca… Pana in clipa aceea n-aveam habar cum voi continua. Deodata, ca ?i cum a? fi avut o revela?ie, am urmat: Totul pare normal, dar nu-i decat un camuflaj, o masca. Intr-un anumit sens ne aflam inaintea unei supercopii: a unei reproduceri… mai perfecte decat chiar originalul. Cu alte cuvinte, daca la om limita granularii, limita divizibilita?ii structurale se opre?te la atomi, aici survine un salt pana la nivelul unor caramizi subatomice.
— Stai, stai! Cum in?elegi asta? a intrebat Sartorius.
Snaut tacea. Sau poate a lui era respira?ia accelerata ce se auzea in receptor? Harey ?i-a ridicat ochii spre mine. Mi-am dat seama de starea de surescitare in care ma aflam: ultimele cuvinte aproape le strigasem. Calmandu-ma pu?in, m-am aplecat ?i mai tare pe scaunul meu incomod ?i mi-am inchis ochii. Cum mi-a? putea exprima gandul?
— Elementul final de construc?ie al organismului nostru il constituie atomii. In ceea ce prive?te corpurile F presupun ca sunt alcatuite din unita?i mai mici decat atomii obi?nui?i, cu mult mai mici.
— Din mezoni…? a sugerat Sartorius. Nu era deloc contrariat.
— Nu, nu din mezoni… Ei ar putea fi vazu?i. Puterea de revolu?ie a aparatului de aici atinge zece la puterea minus douazeci angstromi, nu-i a?a? Dar nici chiar la aceasta limita nu se vede nimic; a?adar, nu-i vorba de mezoni. Mai curand de neutrini.
— Cum i?i po?i inchipui una ca asta? Gruparile neutrinice sunt doar instabile…
— Nu ?tiu. Nu sunt fizician. Poate ca le stabilizeaza un camp de for?a. Nu ma pricep la chestiile astea. In orice caz, daca este a?a cum spun, atunci materialul de construc?ie il constituie particule de zece mii de ori mai mici decat atomii ?i inca nu-i totul! Daca moleculele de proteine ?i celule ar fi facute direct din ace?ti microatomi, ele ar trebui sa fie corespunzator de mici. Si hematiile, ?i fermen?ii — totul, dar nu se-ntampla a?a. De unde reiese ca toate aceste proteine, celule, nuclee sunt doar o masca! Structura reala, care raspunde de… fiziologia „oaspetelui” este ascunsa mai profund…
— Dar, Kelvin…! l-am auzit pe Snaut aproape strigand.
M-am intrerupt speriat. Am spus „oaspetelui”?! Da, dar Harey nu parea atenta. De altfel, tot n-ar fi in?eles. Privea pe fereastra, sprijinindu-?i capul in maini. Profilul ei delicat ?i pur se contura pe fondul zorilor invapaia?i. Receptorul tacea, auzeam doar respira?iile indepartate.
— E ceva in ideea asta! a mormait Snaut.
— Da, nu-i exclus, a adaugat Sartorius. Exista totu?i posibilitatea ca oceanul sa nu fie alcatuit din ipoteticele particule ale lui Kelvin, ci din particule obi?nuite.
— Poate este totu?i capabil sa le sintetizeze ?i pe celelalte, am remarcat. M-a cuprins o apatie. Discu?ia noastra nu era nici macar ridicola; era inutila.
— Asta ar explica extrema lor rezisten?a, a murmurat Snaut. Si ritmul de regenerare. Chiar ?i energia ?i-o iau de acolo din adanc. N-au nevoie sa manance; le ajunge sa…
— Cer cuvantul, a rostit Sartorius. Nu-l puteam suferi pe acest om. Macar de-ar fi consecvent rolului pe care ?i 1-a impus. Vreau sa abordez problema motivarii, a continuat. Din ce cauza au aparut corpurile F? in primul rand insa trebuie sa raspundem la intrebarea: ce sunt corpurile F? Ele nu sunt nici persoane ?i nici copii ale anumitor persoane, ci doar proiec?ii materializate a ceea ce con?ine creierul nostru privitor la persoana respectiva.
Reu?ita defini?iei m-a frapat. De?i antipatic, acest Sartorius nu era totu?i prost.
— E bine, am adaugat. A?a s-ar ?i explica de ce au aparut astfel de pers… astfel de corpuri ?i nu altele. Au fost alese cele mai persistente urme ale memoriei, cele mai izolate dintre toate, de?i, fire?te, nici una dintre ele nu poate fi complet separata; in cursul „copierii” au fost sau puteau fi incluse ?i alte reminiscen?e aflate intamplator in apropiere. De aceea, „vizitatorul” ?tie cateodata mai multe chiar decat ar fi putut sa ?tie persoana autentica a carei copie este…
— Kelvin! a replicat din nou Snaut. M-a surprins faptul ca numai el riposta la cuvintele mele imprudente. Celalalt parea sa nu se teama de ele: oare indiferenta lui Sartorius trebuia sa-nsemne ca „oaspetele” sau era mai pu?in inteligent decat „oaspetele” lui Snaut? O clipa mi-a fulgerat prin minte imaginea unui pitic cretin ce-l persecuta pe savantul doctor Sartorius.
— Intr-adevar, mi-a spus chiar Sartorius, ?i eu am observat… In ceea ce prive?te cauza apari?iei corpurilor F… prima ?i cea mai fireasca este ipoteza ca se efectueaza cu noi un experiment, de altfel unul destul de banal. Cand facem o experien?a, noi inva?am din rezultatele ob?inute, ?i in primul rand din erori, astfel incat la repetarea ei introducem corecturi… Dimpotriva, in cazul de fata, nici pomeneala de a?a ceva. Acelea?i corpuri F apar din nou… necorectate… neinarmate suplimentar impotriva… Incercarilor noastre de a scapa de ele…
— Intr-un cuvant, am remarcat eu, circuitul ac?iunii lor nu este dotat cu o retroac?iune corectiva, dupa cum s-ar exprima doctorul Snaut. Ce rezulta?
— Doar faptul ca, in ipoteza unui experiment, este vorba de unul cam superficial, lucru destul de improbabil, caci ne-am convins cat de precis lucreaza oceanul fie chiar din modul dublu in care construie?te obiectele F. Pana la o anumita limita, comportamentul lor seamana cu acela al unor… reale… reale…
Nu putea ie?i din cercul acestor cuvinte.
— Originale, a ?optit repede Snaut.
— Da, originale. Daca situa?ia depa?e?te posibilita?ile normale ale unui… aaa… original obi?nuit, survine un fel de „deconectare a con?tiin?ei” corpului F ?i imediat urmeaza o reac?ie neumana…
— E drept, am spus. Dar in felul acesta intocmim doar catalogul comportamentului acestor… obiecte… ?i nimic mai mult. E o indeletnicire cu totul infructuoasa.
— Nu sunt chiar atat de sigur, a protestat Sartorius. (Atunci am in?eles brusc de ce ma irita intotdeauna: nu vorbea, ci cuvanta, parca ar fi fost mereu la ?edin?ele institutului. Se pare ca altfel nu ?tia sa se exprime). Aici intra in joc problema individualita?ii. Oceanul este total lipsit de acest atribut. ?i e normal sa fie a?a. De aceea mi se pare, dragi colegi, ca… iii… tocmai latura experimentului, care pentru noi este cea mai iritanta, cea mai ?ocanta, ii scapa total oceanului, depa?indu-i limitele in?elegerii.
— Consideri ca nu ac?ioneaza inten?ionat? am ?optit.
Aceasta intrebare m-a cam tulburat, dar dupa o clipa de gandire mi-am dat seama ca nu putea fi cu nici un chip exclusa.
— Da. Nu cred ca procedeaza cu perfidie, cu rautate sau cu sadism… A?a cum o crede colegul Snaut.
— Nici eu nu-i atribui sentimente omene?ti, a luat cuvantul Snaut. Cum ai putea insa explica toate aceste neincetate reveniri?
— E posibil sa fi fost programata vreo instala?ie care func?ioneaza circular, ca un disc de patefon, am replicat, nu fara inten?ia de a-l necaji pe Sartorius.
— Dragi colegi, sa nu divagam, a declarat fonfait doctorul. N-am epuizat inca tot ce aveam de spus. In condi?ii normale a? fi considerat ca este prematur sa prezint chiar ?i numai o comunicare provizorie despre lucrarile mele; ?inand seama insa de situa?ia specifica, voi face o excep?ie. Am impresia, o repet, deocamdata n- am decat impresia, ca presupunerea colegului Kelvin con?ine un sambure de adevar. Ma refer la ipoteza lui privind structura neutrinica… Asemenea sisteme le cunoa?tem doar teoretic, nu ?tim daca ele pot fi stabilizate. Intrevad aici pentru noi o anumita ?ansa, caci prin anihilarea campului de for?a, care confera sistemului stabilitate…
De cateva clipe observasem ca obiectul negru ce acoperea ecranul lui Sartorius se da in laturi; in partea de sus se luminase o deschizatura ?i putea fi vazut ceva trandafiriu deplasandu-se incet. Deodata camuflajul intunecat a disparut.
— Pleaca! Pleaca!!! s-a auzit in microfon strigatul exasperat al lui Sartorius. Pe ecranul devenit brusc luminos, intre mainile crispate ale doctorului, s-a ivit un mare obiect asemanator unui disc, apoi totul s-a stins, inainte de a fi avut timpul sa-n?eleg ca acel disc auriu era o palarie de pai.
— Snaut! am ingaimat cu respira?ia taiata.
— Da, Kelvin, mi-a raspuns glasul obosit al ciberneticianului. In acea clipa am sim?it ca-l iubesc ?i mi-a pierit orice dorin?a sa aflu cine-l intovara?e?te ?i pe el. Deocamdata ne este destul, ce zici?
