— Cred ?i eu, am raspuns. Asculta… daca po?i, coboara aici sau in cabina mea… vrei? am adaugat in graba, inainte ca Snaut sa fi inchis legatura.
— De acord, a spus. Dar nu ?tiu cand.
?i astfel s-a incheiat discu?ia referitoare la problema noastra.
PLASMUIRILE
In toiul nop?ii, m-a trezit lumina. M-am ridicat intr-un cot, iar cu mana cealalta mi-am acoperit ochii. Infa?urata intr-un cear?af, Harey ?edea la capatul patului, chircita, cu fa?a napadita de paru-i lung. Umerii ii tresaltau; plangea fara glas.
— Harey! S-a chircit ?i mai mult. Ce-i cu tine?… Harey…
Inca nedezmeticit bine, m-am a?ezat pe marginea patului, descatu?andu-ma treptat de co?marul ce ma chinuise doar cu o clipa in urma. Fata tremura. Am imbra?i?at-o. M-a respins cu cotul. Fa?a ?i-o ?inea ascunsa.
— Iubito… Nu vorbi a?a…
— Dar, Harey, ce se-ntampla?
I-am vazut chipul zbuciumat, umed de lacrimi. Lacrimi mari, de copil i se prelingeau pe obraji, stralucind un moment in gropi?a barbiei ?i picurand apoi pe cear?af.
— Tu nu ma mai vrei.
— Ce-?i trece prin cap!
— Am auzit…
— Ce-ai auzit, am intrebat-o, sim?ind cum imi amor?e?te obrazul. N-ai in?eles, era doar…
— Ba nu, spuneai ca nu sunt eu. Spuneai sa plec. A? pleca. O, Doamne! As pleca, dar nu pot. Nu ?tiu ce- nseamna asta. Vreau ?i nu pot. Sunt atat… atat de decazuta!
— Copilule!!!
Am imbra?i?at-o, am strans-o la pieptul meu cu toata puterea, parca universul se prabu?ea, ii sarutam mainile, degetele ude ?i sarate, repetam nu ?tiu ce juraminte…ii ceream iertare, ii spuneam ca fusese numai un vis prostesc ?i oribil, incetul cu incetul s-a lini?tit. A incetat sa mai planga. Ma privea cu ochi imen?i, lunatici. Lacrimile i se uscasera. ?i-a intors capul.
— Nu, a murmurat. Nu vorbi a?a, nu trebuie. Nu mai e?ti pentru mine acela?i.
— Nu sunt!
Cuvintele mi s-au smuls ca un geamat.
— Da, nu ma mai vrei. Am sim?it-o mereu. Ma prefaceam ca nu vad. Gandeam ca mi se pare sau ca e altceva, dar nu. Te compor?i…. altfel. Nu ma iei in serios. E adevarat ca a fost un vis, dar pe mine m-ai visat. Imi spuneai pe nume. ?i-era scarba. De ce? De ce?
Am ingenuncheat inaintea ei, cuprinzandu-i genunchii.
— Copilule…
— Nu vreau sa-mi vorbe?ti a?a. Nu vreau, auzi? Nu sunt catu?i de pu?in un copil. Sunt…
A izbucnit in plans ?i a cazut cu fa?a pe pat. M-am sculat. Dinspre gurile de ventila?ie patrundea, cu un zumzet lini?tit, aerul rece. Mi s-a facut racoare. Am tras pe mine halatul de baie. A?ezandu-ma pe pat, am sim?it ca-i ating fetei umarul.
— Harey, asculta. I?i voi spune ceva. I?i voi spune adevarul… S-a lasat langa mine, sprijinindu-se incet in maini. Vedeam cum pulsul ii izbe?te puternic sub pielea sub?ire a gatului. Din nou mi-a amor?it obrazul ?i am inceput sa tremur ca ?i cum as fi stat in ger. Capul imi era golit de orice gand.
— Adevarul? a spus. I?i dai cuvantul?
Nu i-am raspuns imediat; a trebuit sa inghit nodul zdravan care mi se pusese in gat. Era vechiul nostru consemn; la auzul sau nici unul dintre noi nu numai ca nu cuteza sa minta, dar nici macar sa ascunda ceva. Fusese o vreme in care ne chinuiam, exagerand sinceritatea, din naiva convingere ca a?a ne vom salva.
— Pe cuvant de onoare, am rostit cu toata seriozitatea. Harey… A?teapta. ?i tu te-ai schimbat: Noi to?i ne schimbam. Dar nu asta am vrut sa-ti spun… Adevarul este urmatorul… Dintr-o cauza pe care nici unul dintre noi n-o cunoa?te precis… nu ma po?i parasi. Lucrurile nu stau insa chiar atat de rau, fiindca nici eu nu te pot…
— Kris!
Am ridicat-o in bra?e, a?a infa?urata in cear?af. Un col? umed de lacrimi mi s-a lipit de umar, Umblam prin camera ?i-o leganam. Ea ma mangaia pe obraz.
— Nu. Nu tu te-ai schimbat, ci eu, mi-a ?optit la ureche. Ceva se-ntampla cu mine. Poate asta?
Privea la dreptunghiul negru, vid, ramas din u?a sparta, ale carei resturi le dusesem aseara la magazie. Va trebui sa montez una noua, m-am gandit.
— Tu nu dormi? am intrebat-o pe Harey dupa ce am pus-o pe pat.
— Nu ?tiu.
— Cum nu ?tii? Gande?te-te, draga.
— Probabil ca nu-i un somn adevarat. Poate sunt bolnava. Stau a?a, intinsa ?i ma gandesc. ?tii…
A tresarit.
— Ce? am intrebat-o in ?oapta, caci glasul ar fi putut sa ma tradeze.
— Sunt ni?te ganduri foarte curioase. Nu ?tiu de unde-mi vin…
— De pilda?
Trebuie sa fiu calm — m-am gandit — indiferent de ceea ce voi auzi, ?i m-am pregatit pentru cuvintele ei ca pentru un ?oc puternic.
A dat neputincios din cap:
— Ele… parca… parca… de pretutindeni…
— Nu-n?eleg…
— De parca n-ar fi numai in mine, ci ar veni de mai departe. Intr-un fel… nu ?tiu cum sa-?i spun. Pentru asta nu exista cuvinte…
— Cu siguran?a ca sunt vise, am adaugat, prefacandu-ma plictisit; de fapt o piatra imi cazuse de pe inima. Iar acum vom stinge lumina ?i pana diminea?a nu vom mai avea nici un fel de griji, iar diminea?a, daca vom avea chef, ne vom stradui sa ne facem altele. Bine?
A intins mana spre intrerupator; ne-a invaluit intunericul, m-am lungit pe a?ternutul racoros-?i am sim?it apropiindu-se de mine caldura rasuflarii ei.
Am imbra?i?at-o.
— Mai tare, a ?optit ?i, dupa o clipa: Kris!
— Ce-i?
— Te iubesc.
Imi venea sa urlu.
Diminea?a era ro?ie. Discul tumefiat al soarelui zacea deasupra orizontului. Pe pragul u?ii se afla o scrisoare. Am desfacut plicul. Harey era in baie; auzeam cum fredoneaza. Din cand in cand, i?i vara in cabina capul, parul ud i se lipise de trup. M-am apropiat de fereastra ?i am citit:
