ineaca totul; atunci izbucne?te o explozie ca dintr-un vulcan noroios; erupe o uria?a tramba de rama?i?e, care cad apoi indelung sub forma unei ploi de ?esuturi macerate pe suprafa?a calma a oceanului. Unele dintre aceste resturi, purtate de vant, zbarcite, ca ni?te epiderme uscate, galbui, ?i semanand uneori cu oasele late, pot fi vazute plutind in deriva la distan?e de multe zeci de kilometri de epicentrul exploziei.
O grupa distincta o formeaza acele plasmuiri ce se rup de oceanul viu, pentru o perioada mai lunga sau mai scurta; ele pot fi observate mult mai rar ?i mai dificil decat celelalte. Fragmentele lor au fost considerate la inceput drept componente ale unor fiin?e ce ar trai in adancurile oceanului, ipoteza cu totul eronata, dupa cum s-a dovedit mai tarziu.
Uneori, par sa zboare ca ni?te pasari ciudate, cu multe aripi, dar ?i aceste no?iuni luate din dic?ionarul terestru se preschimba intr-un zid impenetrabil. Alteori, dar asta extrem de rar, pot fi observate pe ?armul insulelor stancoase ni?te turme, asemanatoare cardurilor de foci, care se odihnesc la soare sau care reintra, tarandu-se lene?, in mare pentru a se contopi cu ea.
?i astfel nu s-a putut ie?i din cercul no?iunilor pamante?ti ?i umane, iar primul contact…
Expedi?iile au strabatut sute de kilometri in adancurile simetriadelor, au montat aparate de inregistrare, camere de filmat automate; ochii sateli?ilor artificiali dota?i cu instala?i de televiziune inregistrau inmugurirea mimoizilor, maturizarea ?i moartea acestora. Bibliotecile se umpleau, cre?teau arhivele; pre?ul care trebuia platit devenea tot mai mare. 718 oameni care intarziasera sa paraseasca la timp colo?ii in agonie ?i-au pierdut viata; dintre aceste victime, 106 au pierit in acea catastrofa memorabila in care ?i-a gasit moartea insu?i Giese, pe atunci in varsta de 70 de ani; cauza dezastrului trebuie cautata in faptul ca o plasmuire evident de tipul simetriadei a pierit in mod imprevizibil ca o asimetriada. In cateva secunde, 79 de oameni impreuna cu ma?inile lor de zbor au fost nimici?i de explozia magmei noroioase, iar suflul ei a doborat pe al?i 27 care pilotau avioanele ?i elicopterele aflate in raid de cercetare deasupra falsei simetriade. Locul acesta, la incruci?area paralelei 42 cu meridianul 89, este insemnat pe har?i prin „Pieirea celor o suta ?ase”. Dar acest punct exista doar pe har?i, deoarece suprafa?a oceanului nu se deosebe?te cu nimic, acolo, de alte zone ale lui.
Atunci, pentru prima data in istoria cercetarilor solarisiene, s-au facut auzite glasuri care au cerut sa se treaca la o riposta termonucleara. Ar fi fost intr-adevar mai ingrozitor decat razbunarea sa distrugi ceva ce nu se poate in?elege. Tsanken, adjunctul grupei de rezerva a expedi?iei lui Giese, s-a salvat gra?ie doar unei erori: automatul indicase in mod gre?it pozi?ia simetriadei, astfel incat Tsanken a ratacit cu aparatul sau deasupra oceanului, ajungand la locul sinistrului abia dupa explozie. Zburand, mai vedea ciuperca neagra. In clipa in care urma sa fie luata decizia privitoare la riposta nucleara, Tsanken a amenin?at ca va arunca in aer sta?ia impreuna cu el insu?i ?i cu ceilal?i 18 din ea ?i, de?i nu s-a recunoscut niciodata oficial, se poate banui ca acest ultimatum sinuciga? a influen?at rezultatul nefavorabil al votarii.
Dar timpurile in care expedi?ii atat de numeroase vizitau planeta sunt de domeniul trecutului. In ce prive?te sta?ia, ea ar fi putut, prin amploarea ?i perfec?iunea ei tehnica, sa umple Pamantul de mandrie, daca n-ar fi existat edificiile de milioane de ori mai mari, pe care oceanul le plasmuia in cateva secunde din adancurile lui. Construita sub forma unui disc cu un diametru de 200 de metri, sta?ia are patru etaje in centru ?i doua in lateral. Plutind la inal?imi intre 500 ?i 1500 m deasupra oceanului gra?ie gravitatoarelor propulsate de energie de anihilare, ea a fost inzestrata (in afara instala?iilor de care dispun sta?iile obi?nuite ?i marii sateloizi ai altor planete) cu o re?ea speciala de radar, capabila sa dirijeze motoarele corespunzator cu modificarile oceanului, astfel incat discul de o?el sa se inal?e in stratosfera la primele manifestari de na?terea unei noi plasmuiri.
Acum insa, sta?ia a ajuns aproape pustie. De cand — din motive ramase pentru mine inca necunoscute — automatele au fost inchise in magaziile amplasate la mari adancimi, puteai sa circuli cu u?urin?a pe nesfar?itele coridoare fara sa-ntalne?ti pe nimeni, dupa cum se intampla uneori pe o epava ce luneca orbe?te ?i ale carei ma?ini au supravie?uit pierderii echipajului.
Cand am lasat deoparte cel de-al noualea volum al monografiei lui Giese, mi s-a parut ca otelul de sub stratul de burete plastic al podelei a inceput sa tremure. Am inmarmurit. Trepida?ia nu s-a mai repetat. Biblioteca fiind perfect izolata de restul construc?iei, vibra?iile puteau avea o singura cauza: vreo racheta i?i luase startul din sta?ie. Acest gand m-a adus la realitate. Nu eram inca pe deplin decis daca voi zbura, dupa cum dorise Sartorius. Comportandu-ma ca ?i cum i-as fi acceptat planurile, a? fi putut cel mult sa aman criza; aveam aproape certitudinea ca vom ajunge la o ciocnire, caci eram hotarat sa fac orice ca s-o salvez pe Harey. Totul depindea de rezultatul incercarilor lui Sartorius. Superioritatea lui asupra mea era uria?a — ca fizician cuno?tea problema de zece ori mai bine decat mine ?i doar in mod paradoxal ma puteam bizui pe trainicia crea?iilor oceanice. In cursul orei urmatoare m-am adancit in studierea microfilmelor, cautand sa descifrez infernala genune matematica, in al carei limbaj se exprimase fizica proceselor neutrinice. La inceput mi s-a parut o treaba cu totul lipsita de speran?a. Cu atat mai mult cu cat existau cinci asemenea indracite teorii ale campului neutrinic, semn evident ca nici una dintre ele nu era perfecta. ?i totu?i, pana la sfar?it, am reu?it sa gasesc ceva promi?ator. Imi copiasem tocmai formulele, cand s-a auzit un ciocanit. M-am repezit la u?a ?i am intredeschis-o, astupand golul cu propriul meu trup. L-am vazut pe Snaut cu fa?a lucind de sudoare. In spatele sau coridorul era pustiu.
— Ah, tu e?ti, am rostit, deschizand larg u?a. Intra!
— Da, eu sunt, a raspuns. Glasul ii era ragu?it, sub ochii ro?ii ii atarnau pungi, purta un ?ort lucios din cauciuc antiactinic, aga?at de bretele elastice. De sub ?or? i se vedeau aceia?i pantaloni manji?i. ?i-a intors privirile in jurul rotondei egal luminate; zarind-o pe Harey, care statea langa fotoliul, Snaut a incremenit. Ne-am in?eles dintr-o clipire, el s-a inclinat u?or, iar eu, trecand la un ton monden, am facut prezentarile:
— Dansul e doctorul Snaut, Harey. Snaut, ea este so?ia mea.
— Sunt… un membru al expedi?iei prea pu?in vizibil. Iata de ce… — pauza s-a prelungit primejdios de mult — n-am avut prilejul sa va cunosc…
Harey a zambit ?i i-a intins mana; el i-a strans-o, dupa cate mi s-a parut, aproape fascinant, clipind: de cateva ori ?i ramanand cu privirea a?intita pe ea, pana cand l-am luat de bra?.
— Ma ierta?i, ?i-a regasit glasul Snaut. A? vrea sa vorbesc cu tine, Kelvin…
— Cu placere, am raspuns cu o u?urin?a de om umblat prin lume; totul imi suna ca intr-o comedie ieftina, dar alta ie?ire nu exista. Harey, draga, nu te deranja. Trebuie sa discut cu doctorul despre plicticoasele noastre probleme.
L-am apucat indata de cot ?i l-am condus spre micile fotolii din cealalta parte a salii. Harey s-a lasat in fotoliul in care statusem mai inainte eu, dar, in prealabil, ?i 1-a a?ezat in a?a fel incat, ridicandu-?i de pe carte capul, sa ne poata vedea.
— Ce se aude? am intrebat cu glas scazut.
— Am divor?at, mi-a replicat el tot in ?oapta. Probabil ca as fi izbucnit in ras daca pa?ania noastra mi-ar fi fost candva relatata, dar pe sta?ie sim?ul umorului imi era ca ?i suspendat. De ieri pana azi am trait ca?iva ani, Kelvin, a adaugat. Ca?iva ani buni?ori. Dar tu?
— Nimic… am raspuns dupa o clipa, fiindca nu ?tiam ce sa spun. ?ineam la dansul, dar acum sim?eam ca trebuie sa fiu prudent fa?a de el sau mai curand fata de cele ce avea sa-mi spuna.
— Nimic? m-a inganat. Ia te uita… e chiar atat de bine…?
— La ce te referi? am spus, de parca n-a? fi priceput. ?i-a inchis ochii congestiona?i ?i, aplecandu-se atat de mult incat i-am sim?it pe obraz caldura respira?iei, mi-a ?optit:
— E?uam, Kelvin. Cu Sartorius nu mai po?i stabili nici o legatura. ?tiu doar ceea ce ?i-am scris, ce mi-a spus dupa mica noastra consfatuire…
— A deconectat videofonul? am intrebat.
— Nu. Un scurtcircuit la aparatul sau… Se poate s-o fi facut inten?ionat sau… ?i Snaut i?i zvacni pumnul de parca ar fi vrut sa sparga ceva. Il priveam fara sa rostesc nici un cuvant. Col?ul stang al gurii i s-a lasat intr-un zambet neplacut. Kelvin, am venit ca sa… S-a intrerupt o clipa. Ce inten?ionezi sa faci? ?i-a terminat apoi gandul.
— Te referi la scrisoarea aia..? am spus incet. Pot s-o fac, nu vad de ce a? refuza. Tocmai de aceea ma aflu aici, voiam sa ma orientez…
— Nu, m-a intrerupt. Nu pentru asta am venit…
— Nu…? m-am prefacut surprins. Atunci te ascult.
— Lui Sartorius, a murmurat dupa o clipa, i se pare ca a gasit calea…
Nu ma slabea din ochi. ?edeam lini?tit, straduindu-ma sa afi?ez o mimica indiferenta.
— Mai intai este istoria aceea cu razele Roentgen. ?ii minte ce-a facut cu ele Gibarian. Este posibila o anumita modificare…
