Harey se spala. Rasuna pana la mine plescaitul apei in baie. M-am uitat sub pat, unde cu cateva zile mai inainte aruncasem magnetofonul. Nu mai era acolo.
— Harey! am strigat. Fa?a ei, de pe care picurau stropi de apa, a aparut de dupa dulap. N-ai vazut cumva magnetofonul? am intrebat. Era sub pat… unul mic de buzunar…
— Da, au fost ni?te lucruri… Pe toate le-am pus acolo… ?i, aratand raftul din apropierea dulapiorului cu medicamente, Harey a disparut in baie.
Am sarit din pat, dar nici in raftul acela n-am gasit aparatul.
— Trebuia sa-l fi vazut, i-am spus lui Harey cand s-a intors in camera. Dar ea se pieptana in fa?a oglinzii ?i nu mi-a raspuns. Abia acum mi-am dat seama cat este de palida ?i ca in ochii ei, cand privirile ni se-ntalneau in oglinda, licarea ceva iscoditor. Harey, am reluat cu incapa?anare, magnetofonul nu se afla in raft.
— N-ai nimic mai important sa-mi spui…?
— Iarta-ma, am murmurat. Ai dreptate, e o prostie.
Asta mai lipsea: sa ne certam!
Pe urma ne-am dus sa luam micul dejun. Harey facea astazi totul altfel decat de obicei, dar nu reu?eam sa definesc aceasta deosebire. Privea in jurul ei, de cateva ori n-a auzit ce i-am spus, ca ?i cum ar fi cazut brusc pe ganduri. O data, cand ?i-a inal?at capul, i-am vazut ochii in lacrimi.
— Ce ai? am coborat vocea pana la ?oapta. Plangi?
— Oh, lasa-ma! a scancit. Nu-s lacrimi adevarate.
Poate ar fi trebuit sa-i spun mai multe, dar de nimic nu-mi era atat de teama ca de „discu?iile sincere”. De altfel, altceva aveam in cap.
De?i ?tiam ca ma?ina?iile lui Snaut ?i ale lui Sartorius mi-au fost revelate doar in vis, am inceput sa ma intreb daca intr-adevar exista arme in sta?ie. Nu ma gandeam la ceea ce voi face cu ele; voiam pur ?i simplu sa le am. I-am spus lui Harey ca trebuie sa dau o raita prin magazii. A mers dupa mine, tacand. Am cotrobait prin lazi, am cercetat in conteinere, iar la coborare nu mi-am putut stapani dorin?a de a zvarli o privire in sala frigorifica. Nu voiam totu?i ca Harey sa intre acolo; de aceea am crapat doar u?a ?i am cuprins dintr-o uitatura intreaga incapere. Lin?oliul cel negru acoperea silueta prelunga, dar din unghiul u?ii nu reu?eam sa vad daca negresa mai sta culcata acolo unde fusese inainte. Mi se parea ca locul era gol.
N-am gasit nimic din ceea ce a? fi avut nevoie ?i rataceam a?a, intr-o dispozi?ie din ce in ce mai proasta, cand, deodata, am remarcat lipsa fetei. A venit insa curand; ramasese pe coridor, dar faptul ca a incercat sa se departeze de mine (ceea ce-i venea atat de greu, fie chiar pentru o clipa) ar fi trebuit sa-mi dea de gandit. Ma purtam in continuare ca un om suparat, fara sa ?tiu pe cine, sau mai degraba ca un natarau. Incepuse sa ma doara capul. Nu descopeream nicaieri un antinevralgic ?i din pricina nervilor am rasturnat cu josul in sus intregul con?inut al farmaciei. Nu-mi venea sa merg din nou in sala de opera?ii. Rareori mi s-a intamplat sa fiu scos din sarite in a?a hal. Harey trecea ca o umbra prin cabina, uneori disparea pentru cateva clipe. Dupa masa (de fapt Harey nu se atinsese de mancare, iar eu, lipsit de pofta din cauza migrenei ce facea sa-mi crape capul, nici macar nu incercasem s-o indemn sa manance) s-a a?ezat brusc langa mine ?i a inceput sa ma ciupeasca de maneca bluzei.
— Ei, ce vrei? am murmurat ma?inal. Aveam de gand sa dau o raita pe sus, deoarece mi se parea ca in ?evi rasuna un ecou slab de ciocanituri, semn ca Sartorius lucreaza la aparatura de inalta tensiune, dar deodata cheful mi s-a evaporat la gandul ca voi fi obligat sa ma duc cu Harey, a carei prezen?a in biblioteca mai era explicabila, dar acolo, printre ma?ini, ar fi putut sa-i dea lui Snaut prilejul unei aten?ii premature.
— Kris, a ?optit. Ce se-ntampla cu noi…?
Am oftat fara voie. Nu pot sus?ine ca aceasta era ziua mea fericita.
— Nimic rau. Dar la ce te referi?
— A? vrea sa vorbesc cu tine.
— Poftim, te ascult.
— Dar nu a?a.
— Dar cum? ?i-am spus doar ca ma doare capul, ca am o mul?ime de griji…
— Pu?ina bunavoin?a, Kris!
M-am silit sa schi?ez un zambet; desigur ca nu mi-a reu?it.
— Da, iubito, zi…
— Dar imi vei spune adevarul?
Am ridicat sprancenele; nu-mi placea acest inceput.
— De ce te-as min?i?
— Po?i avea motive… importante. Dar, daca vrei ca sa… hai, nu ma min?i!
Taceam.
— Eu i?i voi spune ceva ?i tu-mi vei spune ceva. Bine? Dar numai adevarul. Orice-ar fi. N-o priveam in ochi, de?i imi cauta privirea; ma prefaceam ca nu observ. ?i-am mai spus ca nu ?tiu de unde am venit aici. Dar poate ca o ?tii tu. A?teapta, inca n-am… E posibil sa nu ?tii. Daca totu?i ?tii, dar nu mi-o po?i spune acum, o vei face poate mai tarziu, candva! Nu va fi lucrul cel mai rau. In orice caz imi vei da o ?ansa.
Aveam impresia ca un curent rece ca ghea?a imi strabate intregul trup.
— Copilule, baiguii, ce tot indrugi? Ce fel de ?ansa…?
— Kris, oricine a? fi, cert e ca nu sunt copil. Mi-ai promis: raspunde-mi!
Acest „oricine a? fi” parca m-ar fi strangulat; n-am reu?it decat s-o privesc pe Harey; negam proste?te din cap, ca ?i cand m-a? fi aparat de ceea ce aveam sa mai aud.
— Doar ?i-am zis ca nu trebuie sa-mi spui. E destul daca-mi vei da de-n?eles ca nu po?i.
— Nu-?i ascund nimic…, am raspuns cu glasul ragu?it.
— Atunci e perfect, a replicat, sculandu-se. Am vrut sa-?i spun ceva.
Sim?eam ca nu pot lasa a?a lucrurile, dar toate cuvintele imi ramaneau in gat.
— Harey… Statea langa fereastra, intoarsa cu spatele. Oceanul albastru, pustiu se intindea sub cerul gol. Harey, daca banuie?ti ca… Harey, doar ?tii ca te iubesc…
— Pe mine?!
M-am apropiat de ea. Am vrut s-o imbra?i?ez. S-a eliberat, respingandu-mi bra?ul.
— E?ti prea bun…, a spus. Ma iube?ti? A? fi preferat sa ma fi batut!
— Harey, iubito!
— Nu! Nu! Mai bine taci.
S-a apropiat de masa ?i a inceput sa stranga farfuriile. Priveam de?ertul albastru. Soarele coborase, ?i umbra mare a sta?iei se proiecta ritmic pe valuri. Lui Harey farfuria i-a alunecat din mana ?i a cazut pe du?umea. Apa bolborosea in chiuveta. La marginea orizontului, bronzul se transforma intr-un aur de un ro?u murdar. Macar de-a? ?ti ce am de facut! O, daca a? ?ti! Deodata s-a facut lini?te. Harey s-a oprit in spatele meu.
— Nu te-ntoarce, mi-a spus in ?oapta. Nu e?ti cu nimic vinovat, Kris. Sunt convinsa. Nu te framanta. Am intins mana spre ea. A fugit in fundul cabinei, ?i, ridicand o gramada de farfurii, a reluat: Pacat! Daca ar putea fi sparte, oh, le-a? sparge pe toate!!! O clipa am crezut ca intr-adevar le va zvarli pe jos, dar m-a privit ?agalnic ?i a zambit: Nu-?i fie teama, nu voi face scene.
M-am trezit in toiul nop?ii, brusc, incordat, ?i atent, ?i m-am a?ezat pe marginea patului; in camera era intuneric, prin u?a intredeschisa patrundea lumina slaba de pe coridor. Un sasait intens cre?tea mereu, odata cu ni?te lovituri infundate, ca ?i cum un obiect mare s-ar fi izbit cu putere de partea cealalta a peretelui. Un meteorit! mi-a strafulgerat prin minte. A spart chiurasa. Acolo este cineva! Un horcait prelung.
M-am trezit de-a binelea. Ma aflam in sta?ie, nu in racheta… de unde atunci acest ingrozitor ecou?
M-am repezit pe culoar. U?a micului laborator era larg deschisa ?i lumina ardea. Am dat buzna inauntru.
M-a izbit o adiere ingrozitor de rece. Cabina era plina de un abur ce taia rasuflarea, transformand-o imediat in zapada. O mul?ime de petale albe pluteau deasupra trupului imbracat intr-un halat de baie ?i care zvacnea slab pe du?umea. Abia de-o mai vedeam sub acel nor de ghea?a. M-am aruncat spre Harey, am luat-o in bra?e, halatul imi frigea mainile, mi le inghe?a. Am fugit pe coridor, trecand pe langa ?iruri de u?i, nu mai sim?eam frigul, dar respira?ia ei ce isca noura?i de vapori condensa?i, imi ardea umarul ca o flacara.
Am a?ezat-o pe masa, i-am sfa?iat halatul in dreptul pieptului; i-am privit o clipa fa?a tremuranda; sangele inghe?ase pe gura deschisa, acoperind buzele cu un strat negricios, iar pe limba straluceau cristale de ghea?a.
