am vazut-o inchizandu-se dupa el, m-am sculat. Am desfacut coala ?inuta in mana. Formulele erau corecte: nu le falsificasem. Habar n-am insa daca Siona ar fi acceptat dezvoltarile mele. Probabil ca nu. Am tresarit. Harey se apropiase de mine, venind din spate, ?i-mi atinsese bra?ul.
— Kris!
— Ce-i, iubito?
— Cine a fost asta?
— Ti-am spus. Doctorul Snaut.
— Ce fel de om este?
— Il cunosc prea pu?in. De ce intrebi?
— Ma privea ciudat…
— Probabil ca i-ai placut.
— Nu, a dat ea din cap. Nu era o asemenea privire. Ma privea ca ?i cum… ca ?i cum… S-a infiorat, ?i-a ridicat ochii spre mine, dar ?i i-a coborat in graba. Sa plecam de aici… oriunde…
OXIGENUL LICHID
Zaceam culcat in bezna, amor?it, cu privirea pironita pe cadranul luminescent al ceasului meu de mana. Nu ?tiu cat timp am stat a?a… Ascultam propria-mi respira?ie ?i ma intriga ceva, dar ?i gandurile, ?i privirea a?intita pe ?iragul verzui al cifrelor, ?i mirarea erau cufundate intr-o stare de apatie, pe care o atribuiam oboselii.
M-am intors pe o parte, patul parea curios de larg, ceva imi lipsea. Mi-am oprit respira?ia. S-a a?ternut o lini?te deplina. Am incremenit. Harey!? Nu se auzea nici cea mai u?oara fo?nire. De ce nu-i auzeam respira?ia? Am inceput sa-mi plimb mainile pe a?ternut: eram singur.
— Harey! am vrut sa strig, dar am auzit pa?i. Se apropia cineva mare ?i greu, ca…
— Gibarian? am spus lini?tit.
— Da. Eu sunt. Nu aprinde lumina.
— Nu?
— Nu-i necesar. A?a va fi mai bine pentru amandoi.
— Tu insa nu e?ti in viata…
— N-are importan?a. Doar imi recuno?ti glasul.
— Da. De ce-ai facut-o?
— Am fost nevoit. Ai intarziat cu patru zile. Daca ai fi venit mai devreme, poate n-ar mai fi fost nevoie. Dar nu-?i fa repro?uri. Nu ma simt rau.
— E?ti aievea?…
— Ah, crezi ca ma visezi… a?a cum ai gandit atunci… despre Harey…
— Unde este ea?
— De unde ?tii ca ?tiu?
— Deduc.
— Daca ?tii, ?ine-o pentru tine. Sa spunem ca sunt aici in locul ei.
— Dar eu vreau sa fie ?i ea aici.
— E imposibil.
— De ce? Asculta… In realitate nu e?ti tu, ci eu…
— Nu. Sunt eu, realmente. Daca ai vrea sa fii pedant, ai putea spune ca sunt eu inca o data. Dar sa nu irosim cuvintele.
— Vei pleca?
— Da.
— ?i se va intoarce atunci ea?
— ?ii neaparat? Ce inseamna ea pentru tine?
— Ma prive?te.
— Dar ?i-e teama de ea.
— Nu.
— ?i scarba…
— Ce vrei de la mine?
— De tine ar trebui sa ai mila, nu de ea. Ea va avea intotdeauna douazeci de ani. Nu te prefa ca n-o ?tii!
Deodata fara sa-mi dau deloc seama de ce, m-am lini?tit pe deplin. Il ascultam cu un calm desavar?it. Mi se parea ca se apropiase, ca statea proptit de pat, dar nu vedeam nimic in bezna ce domnea.
— Ce dore?ti? am intrebat incet.
Tonul meu parca l-ar fi surprins. A tacut o clipa.
— Sartorius 1-a convins pe Snaut ca l-ai in?elat. Acum te in?eala ei. Prefacandu-se ca monteaza o aparatura Roentgen, construiesc de fapt un anihilator de camp.
— Unde este ea? am intrebat.
— N-ai auzit ce ?i-am spus? Te-am prevenit!
— Unde se afla ea?
— Habar n-am. Fii atent: vei avea nevoie de arme. Nu te po?i bizui pe nimeni.
— Ma bizui pe Harey, am spus.
Imediat am auzit ceva ca un ecou al vorbelor mele. Radea. Fire?te ca po?i, dar numai pana la o anumita limita. La urma urmei vei putea intotdeauna sa faci ceea ce am facut eu.
— Tu nu e?ti Gibarian.
— Nu mai spune? Dar cine sunt? Poate visul tau?
— Nu. E?ti papu?a lor. Tu insa nu e?ti con?tient de asta.
— Dar tu e?ti con?tient cine e?ti?
Intrebarea mi-a dat de gandit. Voiam sa ma scol, dar nu puteam. Gibarian continua sa vorbeasca; nu ii in?elegeam cuvintele, ii auzeam doar glasul. Luptam disperat impotriva slabiciunii trupului meu. Cu un suprem efort, am incercat inca o data sa ma scol… ?i m-am trezit. Rasuflam din greu, ca un pe?te in agonie. Era intuneric bezna. Fusese un vis. Un co?mar. Dar stai… „dilema pe care n-o putem rezolva. Ne persecutam pe noi in?ine. Politheriile au aplicat doar un gen de amplificare selectiva a propriilor noastre ganduri. A cauta o motivare a fenomenului constituie un demers antropomorfic. Unde nu exista oameni, acolo nu exista nici motive accesibile omului. Pentru a ne continua explorarea, trebuie sa anihilam fie propriile noastre ganduri, fie intruchiparea lor materiala. Prima cale nu sta in puterile noastre. A doua prea se aseamana cu o crima.
Ascultam in intuneric caden?a acestui glas al carui timbru l-am recunoscut imediat: vorbea Gibarian. Am intins mainile in jurul meu. Patul era gol. „M-am trezit pentru un al doilea vis” — mi-a trecut prin minte.
— Gibarian? am spus. Vocea s-a intrerupt imediat la jumatatea cuvantului. S-a auzit un declic abia perceptibil, iar pe fa?a am sim?it o vaga adiere.
— Ei, tu, Gibarian, am murmurat cascand. Ce te ?ii scai de mine dintr-un vis intr-altul…
Ceva a fo?nit langa mine.
— Gibarian! am repetat mai tare.
Arcurile patului au vibrat.
— Kris… Sunt eu, s-a auzit o ?oapta in imediata mea apropiere.
— Tu e?ti, Harey… dar Gibarian?
— Kris… Kris… doar nu poate fi el… tu insu?i ziceai ca nu este in via?a.
— In vis poate trai, am raspuns fara convingere. Nu eram deloc sigur ca fusese un vis. A vorbit. A fost aici, am adaugat. Eram foarte somnoros. Sunt somnoros, deci dorm, m-am gandit proste?te, atingand cu buzele umarul rece al lui Harey, ?i m-am intins mai comod. Ea mi-a raspuns ceva, dar eu m-am adancit in apele de uitare al somnului.
Diminea?a, in camera luminata in ro?u, mi-am adus aminte de intamplarile nop?ii. Discu?ia cu Gibarian am visat-o, dar ce s-a intamplat mai tarziu? Ii recunoscusem glasul, a? fi putut jura, numai ca nu-mi aduceam prea bine aminte ce spunea. Nu suna a dialog, suna senten?ios… Sentin?a!?
