cu Snaut. Dar, cum n-ai vrut sa-mi marturise?ti nimic, m-am sculat noaptea ?i am dat drumul la magnetofon. Doar atunci, o singura data, am min?it… fiindca eu il ascunsesem, Kris. Cel care vorbea, cum se numea…?
— Gibarian.
— Da. Gibarian. Atunci am in?eles totul, de?i, la drept vorbind, nici acum nu pricep nimic. Un singur lucru nu ?tiam… ca nu ma pot… ca nu sunt… ca toate astea se sfar?esc… fara sfar?it. Despre asta nu pomenea nimic. De altfel, poate, a spus, dar te-ai trezit ?i am oprit banda. Dar ?i a?a auzisem destul ca sa aflu ca nu sunt un om, ci doar un instrument…
— Ce tot in?iri?
— Un instrument care sa-?i cerceteze reac?iile… sau ceva in genul asta. Fiecare dintre voi are pe cineva ca mine. Totul se bazeaza pe amintiri sau pe reprezentari, pe starile inhibate. Cam a?a ceva… De altfel, o ?tii mai bine decat mine. El spunea ni?te lucruri ingrozitoare, de necrezut, ?i daca n-ar fi fost faptul ca totul coincidea n-a? fi crezut niciodata!
— Ce coincidea?
— Ei, ca n-am nevoie de somn, ca trebuie sa fiu mereu langa tine. Ieri diminea?a mai credeam ca ma ura?ti ?i din acest motiv eram nefericita. Doamne, cat eram de proasta? Dar spune ?i tu: puteam oare sa-mi imaginez? Nici el n-o ura pe femeia lui, dar cum vorbea despre ea! Abia atunci mi-am dat seama ca, orice a? face, ar fi indiferent. De-o voiam sau nu, pentru tine tot o tortura era. Ba chiar mai rau, fiindca instrumentul de tortura este neinsufle?it ?i inocent ca piatra, care cade ?i ucide… dar ca acest instrument sa poata avea cele mai bune inten?ii ?i sa iubeasca… una ca asta nu mi-a? fi inchipuit-o niciodata. A? vrea sa-?i imparta?esc macar ceva din cele petrecute cu mine atunci, dupa ce am auzit banda aceea. Am incercat chiar sa-mi notez cele auzite…
— Ah, de aceea ai aprins lumina? am ingaimat.
— Da. Dar n-a ie?it nimic… Fiindca eu cautam in mine… ?tii… pe ei — adica acel… altceva… Eram de-a dreptul nebuna, i?i spun! O vreme mi s-a parut ca sub pielea mea nu mai exista un trup, ca in mine se afla altceva, ca sunt doar… doar aer. Asta ca sa ma mint. In?elegi?
— In?eleg.
— Daca stai a?a, culcata, ore in ?ir, noaptea, atunci, gandindu-te, po?i ajunge foarte departe ?i in locuri stranii, ?tii…
— ?tiu.
— Dar imi sim?eam inima batand ?i mi-am amintit, de altfel, ca mi-ai cercetat sangele. Cum este sangele meu? Spune-mi, imi spune-mi adevarul? Doar mi-l po?i spune acum.
— La fel ca al meu.
— Intr-adevar?
— I?i jur.
— Atunci ce-nseamna asta? ?tii… m-am gandit apoi ca poate acel
— Vrei sa mori?
— Mai curand da.
Din nou s-a lasat peste noi lini?tea.
Harey statea chircita, iar eu, aplecat deasupra-i, priveam in adancul salii pustii placile albe ale instrumentelor emailate, aparatura lucioasa, impra?tiata pretutindeni. Priveam de parca as fi cautat un lucru necesar ?i nu-l puteam gasi.
— Harey, crezi ca ?i-a? putea spune ceva? A?tepta. Ce-i drept, nu e?ti intru totul asemanatoare mie. Dar asta nu-nseamna o inferioritate. Dimpotriva. Po?i crede ce vrei despre toate astea, dar tocmai datorita… n-ai murit.
Un ras copilaros ?i trist i-a zbuciumat fa?a.
— Sa-nsemne ca sunt… nemuritoare?
— Nu ?tiu. In orice caz, e?ti intr-o masura mult mai mare decat mine.
— E ingrozitor! a ?optit.
— Dar poate ca nu atat cat ?i s-ar parea.
— Dar nu ma invidiezi…
— Harey, prezen?a ta ?ine mai curand de… menirea ta, a? spune. ?tii, aici, in sta?ie, menirea ta este la fel de neclara ca ?i a mea sau a fiecaruia dintre noi. Ceilal?i vor continua experimentul lui Gibarian ?i se poate intampla orice…
— Sau nimic.
— Sau nimic ?i-?i marturisesc ca a? prefera sa nu se-ntample nimic… nu atat din cauza fricii (cu toate ca ?i ea joaca, probabil un rol), ci din pricina faptului ca experimentul nu va duce nicaieri. De asta sunt absolut sigur.
— Dar de ce nu va duce nicaieri? E vorba de ocean?
A tresarit.
— Da. Despre contact e vorba. Cred ca, in esen?a, lucrurile sunt cat se poate de simple. Contactul inseamna schimbul unor experien?e, al unor cuno?tin?e sau cel pu?in al unor rezultate, al unor stari. Daca n-ai insa nimic de comunicat in acest schimb? Dupa cum elefantul nu este o bacterie foarte mare, nici oceanul nu poate fi un creier foarte mare. Fire?te ca de ambele par?i pot interveni anumite ac?iuni. Ca o consecin?a a uneia dintre ele, te privesc acum ?i-ncerc sa te conving ca-mi e?ti mai draga decat cei doisprezece ani pe care i-am consacrat planetei Solaris ?i ca vreau sa raman cu tine. Poate ca prin tine oceanul a vrut sa-mi faca un serviciu; poate ca apari?ia ta trebuia sa fie pentru mine un supliciu sau poate nu-i decat o cercetare microscopica. Un gest de prietenie, o lovitura perfida sau poate un joc sarcastic. Ori poate toate laolalta, sau — ceea ce mi se pare cel mai probabil — nimic din toate astea, dar, in definitiv, ce ne privesc, pe mine ?i pe tine, inten?iile parin?ilor no?tri atat de diferi?i intre ei? Mi-ai putea riposta ca de aceste inten?ii depinde viitorul nostru, ?i voi fi de acord. Ca ?i tine, nu sunt capabil sa prevad ceea ce se va-ntampla. Nu te pot asigura nici macar ca te voi iubi intotdeauna. Dupa ce s-au intamplat atatea, ne putem a?tepta la orice. Poate ca maine voi deveni o meduza verde… Asta nu depinde de noi. Dar, in masura in care depinde de noi, vom fi impreuna. Oare-i pu?in?
— Asculta…. ai spus, mai este ceva. Eu… cu ea… seman mult?
— Ai semanat toarte mult, am spus, dar acum nu mai ?tiu.
— Cum adica…?
S-a sculat de pe jos ?i acum ma privea cu ochii mari.
— Ai reu?it s-o adumbre?ti.
— ?i e?ti sigur ca nu pe ea, ci pe mine? Pe mine…?
— Da. Pe tine. Nu ?tiu… cred ca daca ai fi intr-adevar ea, n-as putea sa te iubesc.
— De ce?
— Fiindca am facut ceva oribil.
— Ei i-ai facut?
— Da. Cand am fost…
— Nu-mi spune.
— De ce?
— Fiindca vreau sa ?tii ca nu sunt ea.
DISCU?IA
A doua zi, intorcandu-ma de la dejun, am gasit pe masu?a de sub fereastra o scrisoare de la Snaut. Imi relata ca Sartorius intrerupsese munca la anihilator, ca sa faca o ultima incercare de iradiere a oceanului cu un fascicul de radia?ii dure.
