— Da!
— Cu ea?
— Da.
Tacea ca ?i cum s-ar fi gandit la raspuns, dar mai era ceva in tacerea lui.. Ce anume?
Din nou acel fo?net imperceptibil, de data asta parca in spatele peretelui sub?ire. Snaut s-a mi?cat in scaun.
— Perfect, a spus. Ce te ui?i a?a? Crezi ca-?i voi sta in cale? Vei face cum vei voi, dragul meu. Asta ar mai lipsi daca, pe langa celelalte, am mai recurge ?i la constrangere. Nu inten?ionez sa te conving. I?i voi spune doar atat. Intr-o situa?ie inumana tu incerci sa te compor?i ca om. Poate ca este frumos, dar cu totul inutil. De altfel, nici de aceasta frumuse?e nu sunt atat de sigur, pentru ca ?i o nerozie poate fi frumoasa. Dar nu acest lucru este esen?ial. Tu renun?i la experien?ele viitoare, vrei sa fugi cu ea. Nu-i a?a?
— Ba da.
— Dar chiar ?i asta-i o… experien?a. Nu crezi?
— Nu vad daca ea va putea…? Daca va fi impreuna cu mine atunci nu vad…
Vorbeam tot mai incet, pana m-am oprit. Snaut a oftat u?or.
— Cu to?ii ducem aici, Kelvin, o politica a stru?ului, dar cel pu?in ?tim sa renun?am la poze.
— Nu pozez deloc.
— Bine. N-am vrut sa te jignesc. Retrag cele spuse despre noble?e, dar politica de stru? ramane valabila. Tu o practici intr-o forma deosebit de primejdioasa. Te min?i pe tine, o min?i pe ea ?i din nou pe tine. Cuno?ti condi?iile de stabilizare a unui sistem construit din materie neutrinica?
— Nu. Dar nici tu nu le cuno?ti. Asta n-o cunoa?te nimeni.
— Desigur, ?tim insa ca un astfel de sistem este instabil ?i poate exista doar datorita unei continue alimentari cu energie. O ?tiu de la Sartorius. Aceasta energie creeaza un camp de stabilizare turbionar. Se pune deci intrebarea: este exterior acest camp in raport cu „oaspe?ii”? Sau sursa campului se afla chiar in trupul lor? in?elegi deosebirea?
— Da, am raspuns ingandurat. Daca sursa este exterioara, atunci… ei…
— Odata cu ruperea de Solaris, acest sistem se va dezagrega, a incheiat Snaut in locul meu. Nu putem prevedea fenomenul, dar tu ai ?i efectuat experien?a. Racheta pe care ai lansat-o… continua sa se roteasca… Am ?i calculat, intr-un moment de ragaz, elementele mi?carii ei. N-ai decat sa zbori, sa te plasezi pe orbita, sa te apropii ?i sa consta?i cele intamplate cu pasagera…
— Ai innebunit? am ?uierat printre din?i.
— A?a crezi? Dar daca… am readuce aici racheta…? O putem face oricand. Este teleghidata. O coboram de pe orbita ?i…
— Inceteaza!
— Nici asta nu vrei? Dar mai exista o solu?ie extrem de simpla: nici nu trebuie sa descinda pe sta?ie. E suficient sa se roteasca mai departe ?i sa stabilim cu ea legatura radio… Daca traie?te, ne va raspunde ?i…
— Dar acolo… am ingaimat, s-a terminat de mult oxigenul…
— Poate ca se poate dispensa de oxigen. Ei, facem o incercare?
— Snaut… Snaut…
— Kelvin… Kelvin… m-a inganat manios. Gande?te-te ce fel de om e?ti. Pe cine vrei sa ferice?ti, sa izbave?ti? Pe tine? Pe ea? sau pe care dintre ele? Pe asta sau pe cealalta? Cand e vorba de amandoua, nu mai ai curaj? Tu insu?i vezi unde duc toate astea! i?i spun pentru ultima data: aici, in acest caz, ne aflam intr-o situa?ie amorala.
Deodata am auzit acela?i fo?net ca acela dinainte, ca ?i cand cineva ar fi zgariat cu unghiile peretele. Nu ?tiu de ce, dar m-a cuprins o nelini?te inerta, de animal. Mi se parea ca ma aflu la o mare distan?a, de unde contemplu printr-un binoclu intors intreaga scena: totul era marunt, pu?in cam ridicol, prea pu?in important.
— Bine, am spus. Ce a? avea de facut dupa parerea ta? S-o inlatur? Maine va aparea o alta asemanatoare, nu-i a?a? ?i alta data la fel. ?i a?a, in fiecare zi… Cata vreme? De ce? Ce voi avea din toate astea? Dar ce vei avea tu? Dar Sartorius? ?i sta?ia?
— Raspunde-?i singur… Sa zicem ca vei lua startul impreuna cu ea, vei fi martorul urmatoarei transformari. In cateva clipe vei vedea in fa?a ta…
— Ce voi vedea? am replicat batjocoritor. Un monstru? Un demon?
— Nu. Cea mai obi?nuita, cea mai comuna agonie. Tu ai inceput sa crezi de-a binelea in nemurirea lor? Te asigur ca pier… Ce vei face atunci? Te vei intoarce dupa… al doilea exemplar?
— Inceteaza!!! am strigat, strangandu-mi pumnii. Ma privea sarcastic, dar ?i cu in?elegere, printre ochii miji?i.
— Ah, deci tot eu trebuie sa incetez! ?tii… In locul tau as pune capat acestei discu?ii. Mai bine ai face altceva: po?i, de pilda, sa te razbuni, biciuind oceanul. Ce vrei, de fapt? A?adar, daca… (?i cu mana a schi?at un gest u?or de ramas bun, ridicandu-?i totodata privirea spre tavan, de parca ar fi urmarit o persoana ce se indeparta) te vei considera un netrebnic? Iar daca n-o vei face, nu vei fi? Zici ca nu e?ti un nemernic, cand vrei sa zambe?ti, de?i i?i vine sa urli, cand te prefaci a fi bucuros ?i calm, cand i?i vine sa-ti mu?ti degetele. Il ai la- ndemana pe Snaut, caruia sa-i faci scene, acuzandu-l de toate… Ei, dragul meu, nu prea ai minte.
Poate despre tine vorbe?ti, am rostit, plecandu-mi capul. Eu… eu o iubesc.
— Pe cine? Propriile-?i amintiri?
— Nu. Pe ea, ?i-am spus ce voia sa faca. Zi, ca?i… oameni adevara?i ar fi procedat a?a?
— Dar singur recuno?ti ca…
— Nu te aga?a de vorbe.
— Bine. Prin urmare, ea te iube?te, iar tu vrei s-o iube?ti. Nu-i insa acela?i lucru.
— Gre?e?ti.
— Imi pare rau, Kelvin, dar tu insu?i ai abordat aceste chestiuni intime. O iube?ti, n-o iube?ti; ea este gata sa-?i dea via?a, tu a?ijderi. E foarte impresionant, foarte frumos, foarte inal?ator, totul este, daca vrei, foarte, foarte… Dar aici nu este loc pentru asemenea lucruri. Nu e, in?elegi? Nu, tu nu vrei sa-n?elegi asta. E?ti implicat in ac?iunea unor for?e pe care nu le stapanim, intr-un cerc vicios, in care ea nu-i decat un moment. O faza. Un ritm ce se repeta. Daca ea ar fi… Daca ai fi persecutat de o faptura monstruoasa, capabila sa faca orice pentru tine, n-ai ?ovai nici macar o clipa s-o inlaturi. Nu-i adevarat?
— Ba da.
— A?adar, poate tocmai de aceea ea nu este un astfel de monstru. Tocmai asta i?i leaga mainile! Chiar asta se ?i urmare?te: sa le ai legate!
— Nu-i decat o noua ipoteza langa milionul celorlalte din biblioteca. Snaut, da-mi pace, ea este… Nu, nu vreau sa vorbesc despre asta cu tine.
— Bine. Tu singur ai inceput, dar gande?te-te numai ca ea este in realitate o oglinda in care se reflecta o parte a creierului tau. Daca-i minunata, se datoreaza faptului ca amintirea ta a fost minunata. Tu ai dat re?eta. E un cerc vicios. Nu uita!
Ce dore?ti deci de la mine?… S-o… s-o inlatur? Te-am mai intrebat… De ce trebuie s-o fac? Nu mi-ai raspuns.
— I?i voi raspunde acum. Nu eu te-am invitat la o asemenea discu?ie. Nu m-am amestecat in problemele tale. Nu-ti sugerez ?i nu-ti interzic nimic, n-a? face-o chiar de-a? putea. Tu e?ti acela care ai venit ?i mi-ai marturisit totul. ?tii insa de ce? Nu? Ca sa te descatu?ezi, ca sa-?i lepezi povara. Cunosc aceasta povara, dragul meu! Da, da, nu ma-ntrerupe! Eu nu te-mpiedic in nimic,
— ?tii ca e?ti bine! Doar buna mea credin?a m-a adus aici ca sa te incuno?tin?ez ca am inten?ia sa parasesc cu ea sta?ia; ii respingeam atacul, dar mie insumi cuvintele imi sunau neconvingator.
Snaut a dat din umeri:
— E de in?eles ca trebuie sa persi?ti in hotararea ta. Daca mi-am exprimat parerea in aceasta chestiune, am facut-o numai pentru ca ai luat-o razna-n-sus, iar cand ajungi sa te prabu?e?ti… pricepi ?i singur… Vino maine
