VISELE
Dupa ?ase zile, lipsa oricarei reac?ii din partea oceanului ne-a determinat sa repetam experien?a. Sta?ia, care ramasese pana acum imobila la incruci?area paralelei 43 cu meridianul 16, a inceput sa se deplaseze la o inal?ime de 400 de metri ?i sa se indrepte spre sud, unde radarele ?i radiografele de pe sateloid indicau o intensificare a activita?ii plasmatice. Timp de doua zile, fasciculul Roentgen, modulat de encefalograma mea, izbea la intervale de cateva ore suprafa?a aproape neteda a oceanului.
Catre sfar?itul celei de-a doua zile ne ?i aflam atat de aproape de pol incat, in momentul in care discul soarelui albastru era gata sa se ascunda sub orizont de cealalta parte a firmamentului, zorile purpurii anun?au pe profilul norilor rasaritul soarelui ro?u. Uria?ul negru ?i pustiu, ca ?i cerul transparent de deasupra lui, a devenit arena unei lupte violente, orbitoare intre culorile dure, de o metalica incandescenta, care din incruci?area lor se iscau un verde coclit. Traversat de reflexele globurilor antagoniste ale celor doua puternice focare, oceanul stralucea cand ca mercurul, cand ca purpura; era suficient atunci cei mai mic nor la zenit pentru ca lumina care se scurgea impreuna cu spuma grea pe coastele valurilor sa se imboga?easca in inimaginabile lucori de curcubeie in mi?care, indata dupa amurgul soarelui albastru, in partea de nord-vest a orizontului s-a iscat o simetriada. Anun?ata imediat de semnalizatoare; aproape contopita cu cea?a bruna, aceasta simetriada era abia vizibila, ivindu-se dintre valuri prin sclipiri razle?e, care, in zona unde cerul se ingana cu oceanul, se intensificau tot mai mult, dand na?tere unei gigantice flori vitroase… Sta?ia nu ?i-a modificat cursul, iar dupa vreun sfert de ora, colosul, vibrand in ro?u ca o lampa de rubine ce se stinge, pierea din nou la orizont. Cateva minute mai tarziu, o coloana inalta ?i sub?ire, a carei baza se ?i ascundea dincolo de curba planetei, s-a inal?at la ca?iva kilometri, crescand tacut in vazduh. Era semnul evident ca simetriada se ?i afla in agonie, o jumatate din ea arzand sangeriu, iar cealalta straluminand ca un stalp de hidrargir; plasmuirea s-a desfacut intr-un arbore alcatuit din doua culori, apoi varfurile ramurilor lui tot mai inmugurite s-au prefacut intr-un nor de forma unei ciuperci, a carei calota impinsa de vant a pornit sub fulgerele celor doi sori intr-o calatorie indepartata, in timp ce temelia, cu sfa?ieri ca ni?te grei ciorchini, cobora, a? zice, solemn ?i se destrama spre orizont. Dupa o ora, ?i cel din urma vestigiu al acestui spectacol disparuse.
?i din nou au trecut doua zile; experien?a s-a repetat pentru ultima oara; ?ocurile provocate de razele Roentgen cuprinsesera o mare zona a planetei. La sud au aparut, perfect vizibile din locul unde ne aflam, in ciuda distan?ei de peste trei sute de kilometri, arrhenidele, un lan? stancos ?i abrupt, acoperit parca de zapada; de fapt erau depuneri de origine organica, dovada ca aceasta forma?ie constituise candva fundul oceanului.
Ne-am modificat atunci itinerariul in direc?ia sud-est; o vreme am zburat paralel pe langa bariera muntoasa, pierduta in norii tipici zilei ro?ii, pana cand ?i ace?tia s-au facut nevazu?i. De la prima experien?a trecusera zece zile. In tot acest rastimp, pe sta?ie nu s-a intamplat nimic mai deosebit.
Dupa ce Sartorius a elaborat programul experien?ei, aceasta a fost repetata automat de aparatura de emisie; nu sunt sigur daca i-a controlat cineva func?ionarea. In aceea?i vreme insa, pe sta?ie s-au petrecut cu mult mai multe decat puteam sa ne fi dorit. Nu intre oameni. Imi fusese teama ca vor fi reluate lucrarile la anihilator; de asemenea, a?teptasem reac?ia lui Snaut cand va afla de la Sartorius ca l-am min?it intrucatva, exagerand primejdia la care ar fi putut sa ne expuna anihilarea substan?ei neutrinice. Totu?i, din motive care la inceput mi s- au parut de nein?eles, nici una dintre temerile mele n-au devenit realitate; ?ineam, evident, seama ?i de posibilitatea ca ei sa recurga la vreun vicle?ug, sa-?i tainuiasca pregatirile ?i lucrarile; ca atare, in fiecare zi inspectam sala anihilatorului, o incapere lipsita de ferestre, a?ezata chiar sub du?umeaua laboratorului central. Niciodata insa n-am intalnit pe cineva acolo, iar stratul de praf care acoperea carcasa ?i cablurile aparaturii constituiau o marturie ca de multe saptamani nu le mai atinsese nimeni.
In acel timp, Snaut devenise la fel de nevazut ca ?i Sartorius, ba, as putea spune, ?i mai pu?in accesibil decat acesta, caci nici videofonul din cabina radio nu mai raspundea la chemare. Fire?te ca deplasarile sta?iei erau dirijate de cineva; de cine anume insa n-aveam habar, deoarece, oricat de ciudat ar parea, aceasta chestiune nu prezenta pentru mine nici un interes. Tacerea oceanului ma lasa ?i ea indiferent, astfel incat, dupa doua sau trei zile, aproape ca incetasem sa ma mai preocupe sau sa-mi mai fie teama de ea; imi pierise cu totul din minte, ca ?i experien?a. Zile de-a randul ?edeam fie in biblioteca, fie in cabina cu Harey, care se tara dupa mine aidoma unei umbre. ?tiam ca situa?ia noastra e buna ?i ca aceasta apatica ?i ilogica stare de armisti?iu nu se poate prelungi la infinit. Ar fi trebuit sa-mi depa?esc iner?ia, sa schimb ceva in rela?iile noastre, dar respingeam in?i?i gandul unei schimbari, fiind incapabil sa iau vreo hotarare; imi este greu sa explic, dar mi se parea ca totul pe sta?ie, ?i indeosebi ceea ce ma lega de Harey, se afla intr-o extrema instabilitate, intr-un echilibru suprasolicitat, pe care orice accident l-ar fi putut distruge. De ce? Nu sunt in stare sa spun. Ciudat era insa ca ?i pe Harey o stapaneau sentimente oarecum asemanatoare!
Reflectand acum la acele imprejurari, cred ca impresia de incertitudine, de armisti?iu, de clipa de dinaintea unui cutremur era provocata de o impalpabila prezenta care umplea toate nivelele ?i incaperile sta?iei. Mai exista poate ?i un alt mod de a-i ghici prezen?a: visele. Deoarece niciodata inainte ?i nici dupa aceea n-am mai avut asemenea naluciri, am hotarat sa le notez con?inutul ?i numai datorita acestui fapt pot spune cate ceva despre ele, de?i numai in mod fragmentar ?i fara uria?a boga?ie a viziunilor mele.
…Se facea ca, in imprejurari nedeslu?ite, am e?uat in spa?ii lipsite de cer, de pamant, de du?umele, de tavane sau de pere?i, pomenindu-ma ca intemni?at intr-o substan?a straina mie, de parca intregul trup mi se implantase intr-un bloc inert, imobil, amorf sau, mai curand, de parca, lipsit de trup, a? fi fost inconjurat de vagi pete trandafirii, suspendate intr-un mediu cu alte proprieta?i optice decat aerul, astfel incat obiectele deveneau clare, ba chiar prea clare ?i supranatural de vizibile, fiindca in acele vise viziunile depa?eau prin concretul ?i materialitatea lor percep?iile avute treaz. Trezindu-ma, aveam sentimentul paradoxal ca starea de veghe, adevarata stare de veghe, era de fapt cealalta, iar ceea ce vedeam dupa deschiderea ochilor nu reprezenta decat o firava ?i palida umbra.
Iata prima viziune, samburele din care mijea apoi visul. In jurul meu, ceva imi a?tepta incuviin?area, iar eu ?tiam, sau mai degraba ceva ?tia in mine ca nu trebuie sa cad prada tainicei tenta?ii, deoarece cu cat mai mult promite prin tacerile ei, cu atat mai ingrozitor va fi sfar?itul. Dar, de fapt, nimic din toate acestea nu-mi aparea pe atunci lamurit: mi-ar fi fost teama, iar eu n-am resim?it niciodata teama. A?teptam. Din cea?a trandafirie ce ma- nvaluia s-a ivit cea dintai atingere, iar eu, inert ca o roca impotmolita undeva, in adanc, nu puteam nici sa ma retrag, nici sa ma mi?c, iar ceea ce era in afara mea imi cerceta inchisoarea, cu palpari in acela?i timp oarbe ?i vazatoare, ?i parea o mana care m-ar crea; pana in acea clipa n-avusesem vedere ?i iata ca, deodata, vedeam. Sub degetele ce se plimbau pe chipul meu imi apareau din neant buzele ?i obrajii, iar pe masura ce aceasta atingere cu infinit de infime atingeri se extindea, dobandeam un chip, un tors ce respira, chemate la existen?a prin acest act simetric de crea?ie — pentru ca ?i eu, cel creat, cream la randul meu — ?i aparea o figura pe care n-o mai vazusem niciodata, straina ?i familiara; incercam s-o privesc in ochi, dar n-o puteam face deoarece totul i?i schimba mereu propor?iile, deoarece aici nu existau nici un fel de coordonate ?i deoarece doar intr-o tacere ca de ruga ne dezvaluiam ?i deveneam reciproc. Eram viu in mine, dar parca amplificat fara limite, iar cealalta fiin?a — femeie? — dainuia impreuna cu mine in nemi?care. Acela?i puls ne anima ?i eram un intreg. Fara de veste, in ritmul de largo al acestei arii in afara careia nu exista nimic ?i nu putea sa existe s-a furi?at ceva negrait de crud, ceva imposibil ?i contrar naturii. Aceea?i atingere, care ne-a creat, lipindu-se de trupurile noastre, ca o mantie de aur, prindea sa ne furnice. Corpurile noastre goale ?i albe incepeau sa se prelinga in noptatice, colcaitoare paraie de viermi, care se ridicau de pe noi ca ni?te panze de aer, ?i am fost eu ?i am fost noi, ?i iara?i am fost eu: o febrila masa viermuinda, ce se impletea ?i se despletea, infinita, iar in aceasta ne?armurire — nu! eu eram ne?armurirea, strigam fara glas, implorand sfar?itul, ?i tocmai atunci m-am destramat, dar, revarsandu-ma pretutindeni deodata, ma readunam inmiit; ba metamorfozat intr-o stanca, ba culminand undeva, in stralucirea unui alt soare, ma pomeneam zvarlit in negrele ?i ro?iile departari, concentrat in cea mai profunda suferin?a.
Iata desfa?urarea celei mai simple naluciri care m-a bantuit; pe celelalte nu le pot exprima, fiindca spaima ce izvora din ele n-avea nici un corespondent in con?tiin?a treaza. In aceste vise, Harey nu ma vizita ?i nici nu apareau amintiri sau intamplari diurne.
Existau ?i altfel de vise, in care, intr-un intuneric de moarte ?i piatra, sim?eam ca sunt obiectul unor infrigurate cercetari ce nu se slujeau de nici un fel de receptori senzitivi; era ca o patrundere, ca o pulverizare, ca o impra?tiere, pana la completa anihilare. Ultima treapta, adancul tuturor acestor suplicii tacute ?i nimicitoare, il
