Solaris

mi-am zis, abia urnindu-mi capul. Mi-am intins mana spre Harey, dar n-am intalnit decat cear?aful rece. Am sarit in picioare.

Patul era gol, cabina — pustie… Soarele se reflecta pe geam, multiplicandu-se in discuri ro?ii. Aratam desigur foarte comic, caci de la primii pa?i m-am poticnit ca beat. Sprijinindu-ma de obiectele din cale, am ajuns cu greu la dulap. In baie nu era nimeni, pe coridor de asemenea. Nici in laborator nu se vedea ?ipenie…

— Harey!!! am urlat la mijlocul culoarului, vaslindu-mi in ne?tire bra?ele. Harey…, am strigat ragu?it inca o data, de data aceasta incepand sa-n?eleg.

Nu mai ?in minte exact ce s-a petrecut. Cred ca am gonit aproape despuiat prin intreaga sta?ie. Imi aduc aminte ca am intrat pana ?i in hala frigorifica. Ajungand la ultima dintre magazii, m-am apucat sa bat cu pumnii in u?a inchisa; e posibil sa fi fost pe acolo de mai multe ori la rand. Ma impleticeam pe scarile care duduiau sub pa?ii mei, cadeam, ma ridicam ?i din nou o luam bezmetic la fuga. In cele din urma, am ajuns la poarta dubla, blindata, indaratul careia se afla ie?irea spre exterior. M-am opintit cu toate puterile ?i, strigand, m-am rugat sa fie doar un vis. Dar cineva se afla de catava vreme langa mine, apucandu-ma mereu ?i tragandu-ma undeva.

Cu cama?a uda de o sudoare glaciala, cu parul in ?uvi?e lipite, cu narile ?i limba arse de alcool, m-am pomenit in micul laborator, pe ceva rece, metalic, iar Snaut, imbracat cu aceia?i pantaloni manji?i, cotrobaia prin dulapul cu medicamente, rasturnand instrumente ?i sticlarie, care faceau un zgomot iritant.

Deodata l-am vazut incovoiat deasupra-mi; privirile lui ma cercetau atent.

— Unde este ea? am intrebat.

— Nu mai este.

— Dar… dar… unde-i Harey…?

— Nu mai exista Harey, a rostit incet, deslu?it, apropiindu-?i fa?a de a mea, ca ?i cum m-ar fi pocnit, iar acum urmarea efectul…

— Se va intoarce… am ?optit, inchizand ochii. ?i pentru prima oara nu-mi mai era frica de intoarcerea ei. Nu-mi era teama de intoarcerea spectrului. Nici nu in?elegeam cum putuse candva sa-mi fie frica.

— Ia asta.

Mi-a intins un pahar cu un lichid cald. Am privit paharul ?i, brusc, i-am zvarlit intregul con?inut in obraz.

S-a dat inapoi, ?tergandu-?i ochii. Cand i-a deschis, stateam calare pe el. Era atat de mic!

— Tu e?ti ala! am strigat.

— Ce vrei sa spui?

— Nu te prefa, ?tii foarte bine despre ce-i vorba. Tu ai vorbit cu ea noaptea trecuta! ?i i-ai spus sa-mi dea un somnifer. Ce-ai facut cu ea! Zi!!!

A cautat ceva in buzunarul de la piept. A scos un plic ?ifonat. I l-am smuls din mana. Era lipit. Deasupra nu era scris nimic. L-am rupt. Dinauntru a cazut o foaie impaturita. Un scris mare, pu?in cam copilaresc, in randuri inegale. L-am recunoscut.

„Iubitule, eu l-am rugat. El a fost bun cu mine. E ingrozitor ca a trebuit sa te mint, dar n-a fost cu putin?a altminteri. Impline?te-mi o ultima dorin?a: asculta-l ?i nu-?i fa nici un rau. Pentru mine tu ai fost totul”.

Dedesubt se afla un cuvant ?ters. Am reu?it sa-l descifrez: „Harey” scria; alaturi se mai vedea o litera (asemanatoare lui H sau K) preschimbata in pata. Am recitit o data ?i inca o data ?i din nou. Ma trezisem de tot, dar durerea era atat de cumplita incat nu puteam nici macar sa gem, sa scot vreun cuvant. Intr-un tarziu am ingaimat:

— Cum? Cum?

— Mai tarziu, Kelvin. ?ine-?i firea!

— Mi-o ?in. Dar vorbe?te. Cum?

— Prin anihilare.

— Cum se poate? am tresarit. Aparatul doar nu era…?!

— Aparatul Roche nu era adecvat. Sartorius a construit insa un altul, un destabilizator special, de gabarit redus… Ac?ioneaza pe o raza de numai ca?iva metri.

— ?i ce s-a intamplat cu ea…?

— A disparut. O strafulgerare… ?i un suflu, ca o adiere. Un suflu. Nimic mai mult.

— Zici ca ac?iona pe o raza restransa?

— Da, pentru un aparat mai mare n-aveam suficiente resurse.

Deodata pere?ii au inceput parca sa se naruiasca peste mine. Am inchis ochii.

— Doamne… ea… se va-ntoarce, se va-ntoarce…

— Nu.

— Cum sa nu…?

— Nu, Kelvin. Mai ?ii minte acele spume ce se-nal?au spre cer? De atunci n-au mai revenit.

— Nu?

— Nu.

— Ai ucis-o, am spus incet.

— Da. Tu… In locul meu… n-ai fi facut-o?

M-am sculat ?i am inceput sa masor tot mai repede incaperea. Noua pa?i. Intoarcere. Noua pa?i…

M-am oprit in fa?a lui Snaut:

— Asculta! Sa prezentam un raport. Cerem legatura directa cu Consiliul. Le comunicam totul, iar ei i?i vor da incuviin?area. Nu se poate sa nu ?i-o dea. Solaris va fi exclus din prevederile Conven?iei celor patru. Orice mijloc va deveni permis. Vom aduce generatoarele de antimaterie. Crezi ca exista ceva care sa reziste antimateriei? Nu exista nimic! Nimic! Nimic! am strigat triumfator, orbit de lacrimi.

— Vrei sa-l distrugi? zise. De ce?

— Ie?i! Lasa-ma!

— Nu voi pleca.

— Snaut! il priveam in ochi. „Nu” parca imi spunea, clatinandu-?i capul. Ce vrei? m-am rastit. Ce mai vrei de la mine?

S-a indreptat spre masa.

— Bine. Sa facem un raport. M-am intors ?i iar am inceput sa umblu agitat prin cabina. Asaza-te!

— Da-mi pace!

— Sunt doua probleme. Prima se refera la fapte. A doua — la propunerile noastre.

— Acum… acum sa vorbim despre ele?

— Da, acum.

— Nu vreau, in?elegi? Nu ma mai intereseaza nimic.

— Ultima comunicare am trimis-o inaintea mor?ii lui Gibarian. Au trecut de-atunci mai bine de doua luni. Trebuie sa relatam exact desfa?urarea apari?iilor…

L-am apucat de bra?.

— Dar nu-ncetezi odata?

— Ma po?i ?i bate, a spus, dar tot n-ai sa ma-mpiedici sa vorbesc.

I-am dat drumul.

— Fa ce vrei.

— Chestiunea e ca Sartorius va-ncerca sa ascunda unele lucruri. Sunt aproape sigur.

— Tu insa nu?

— Nu. De acum inainte nu. Fiindca nu-i numai o cauza a noastra. E vorba, ?tii despre ce este vorba. Oceanul a manifestat o ac?iune ra?ionala. Are capacitatea, pe care noi n-o avem, sa sintetizeze organismele cele mai complexe. Cunoa?te alcatuirea, microstructura, metabolismul trupurilor noastre…

— Bine, am spus. De ce te-ai intrerupt? Ba chiar a efectuat asupra noastra… serii intregi… de experien?e… vivisec?ii psihice, bazandu-se pe cuno?tin?ele furate din capetele noastre, dar fara sa ?ina seama de ?elul spre care tindem.

— Tu nu porne?ti de la fapte, Kelvin, ci doar emi?i o ipoteza. Intr-un anumit sens, oceanul ?inea totu?i seama de ceea ce dorea tainuita firida a min?ilor noastre. „Oaspe?ii” no?tri poate intruchipau ni?te… daruri…

— Daruri! O, Doamne!