constituia groaza, de care chiar numai aducandu-mi ziua aminte imi sim?eam inima sarindu-mi din loc ?i inte?indu-?i bataile.
Zilele monotone, parca decolorate, pline de o atroce plictiseala, se tarau adormite intr-o indiferen?a absoluta. Numai noaptea ma-ngrozea ?i a? fi facut orice ca sa-i intarzii venirea. Vegheam impreuna cu Harey, care n-avea nevoie de somn, o sarutam ?i o mangaiam, dar ?tiam ca nu-mi pasa nici de ea, nici de mine, ca toate le fac de spaima starnita de vise; ea insa, de?i nu-i marturisisem nimic despre ingrozitoarele mele co?maruri, cred ca banuia ceva, fiindca sim?eam din partea ei o in?elegere umilitoare, dar n-aveam nici o alta scapare. Am spus ca o anumita vreme nu m-am vazut cu Snaut ?i cu Sartorius. Totu?i Snaut imi dadea cate o veste, la intervale de cateva zile, fie lasandu-mi un bile?el, fie telefonandu-mi. Ma intreba daca n-am remarcat vreun nou fenomen, vreo modificare a situa?iei, ceva ce ar putea fi interpretat ca o reac?ie la experien?a de atatea ori repetata. Raspundeam ca nu simt nimic ?i-l intrebam la randu-mi, iar Snaut se mul?umea sa faca un semn negativ cu capul, in adancul ecranului.
In a 15-a zi de la incetarea experien?elor, m-am trezit mai devreme decat de obicei, istovit de co?mar; parca a? fi deschis ochii din amor?eala provocata de o profunda narcoza. Prin fereastra am remarcat, in primele raze ale soarelui ro?u, a carui uria?a dara taia ca un fluviu de foc fa?a oceanului, cum aceasta intindere pana acum moarta incepea sa se tulbure treptat. Intunecimea ei palise, ca brumata de o perdea de cea?a, sub?ire, dar cu o consisten?a aproape tangibila. Pe alocuri incol?isera in ea centre de agita?ie pana cand o mi?care nedefinita a cuprins intreaga panorama. Negrul se destramase in membrane, roz-pale in concavita?i ?i brun-sidefii in convexita?i. La inceput culorile (ce modelau aceasta bizara draperie oceanica in randuri lungi de talazuri parca inghe?ate) i?i luau locul unele altora; apoi s-au contopit ?i acum intregul ocean era acoperit de o spuma efervescenta ce se inal?a in paturi groase, atat sub sta?ie cat ?i in preajma ei… Nori de spuma asemanatori unor elitre se ridicau de pretutindeni spre cerul ro?cat ?i pustiu, ?i tot mai ingust. Unii nori care cu fa?iile lor verticale ecranau discul coborat al soarelui erau, prin contrast cu incandescen?a lui, negri ca smoala; al?ii, din apropierea soarelui, deveneau in func?ie de unghiul razelor aurorale fie trandafirii, fie de purpura, fie de un ro?u de garanta, ?i acest proces dura ca ?i cand oceanul, clivandu-se in lame sangerande, ?i-ar fi dezvaluit uneori de sub ele suprafa?a-i sumbra. Unele dintre aceste plasmuiri se inal?au, planand in imediata vecinatate a ferestrelor sta?iei, trecand pe langa ele la distan?a de numai ca?iva metri, ba chiar una ?i-a ?ters de geam aripa-i matasoasa, in timp ce stolurile ce-?i luasera printre primele zborul in vazduh abia de mai puteau fi deslu?ite in slava cerului, pasari ce s-au rupt de card pentru ca apoi, aidoma unei ninsori inverse, sa se piarda in zenit.
Sta?ia s-a oprit ?i a ramas a?a vreo trei ore, dar spectacolul nu contenea. Pana la urma, cand soarele a pierit sub orizont, iar oceanul de sub noi a fost invaluit de intuneric, stolul de mii de zburatoare invapaiate a suit spre cer tot mai sus, curgand in ?iruri nesfar?ite de-a lungul unor strune nevazute, ?i aceasta maiestuoasa ascensiune de aripi a durat pana cand a pogorat noaptea.
Acest fenomen, zguduitor prin propor?iile ?i lini?tea lui, a speriat-o pe Harey, dar nu puteam sa-i dau nici o deslu?ire, deoarece chiar pentru mine, solaristiceanul, totul era inedit ?i ininteligibil, de?i asemenea forme ?i structuri neconsemnate inca in nici unul dintre cataloage puteau fi observate pe Solaris de doua ori pe an, iar daca aveai noroc, ceva mai des.
Noaptea urmatoare, cam cu o ora inainte de asfin?itul soarelui albastru, am fost martorii unui alt fenomen — oceanul fosforiza. Pe suprafa?a lui, invizibila din pricina beznei, au aparut, clatinate de valuri, pete luminoase — ori mai curand licaritoare — ?i cu contururile evanescente. Pe urma aceste pete alburii s-au contopit intr-o culoare spectrala care a cuprins pana in zare oceanul. Intensitatea luminescen?ei a sporit vreo 15 minute; apoi fenomenul a luat sfar?it intr-un mod nea?teptat: oceanul a inceput sa se stinga; dinspre apus inainta pe un front larg, poate de sute de mile, o zona de bezna; pe masura ce intunericul ca?tiga teren, covorul fosforescent se retragea; ajungand la orizont, s-a prefacut deodata intr-un pojar inalt, apoi s-a desfa?urat ca o uria?a aurora polara ?i a disparut tot atat de brusc. Cand, dupa scurt timp, soarele a rasarit din nou, puteai vedea cum se intinde spre toate zarile suprafa?a pustie ?i moarta, de-abia insemnata de incre?iturile valurilor, ce proiectau reflexe de mercur in ferestrele sta?iei. Fosforescen?a oceanului era un fenomen de mult descris; in afara cazurilor in care se manifesta ca un preludiu al exploziei asimetriadelor, ea era considerata drept un semn tipic de intensificare in activitatea locala a plasmei. Totu?i, in decursul urmatoarelor doua saptamani, nu s-a mai intamplat nimic in exteriorul sta?iei. Doar o data, in plina noapte, am auzit un ?ipat indepartat, care venea de nicaieri ?i de pretutindeni, teribil de ascu?it ?i de prelung, de fapt ni?te scancete supraomenesc amplificate; trezit din co?mar, l-am ascultat vreme indelungata, nefiind prea sigur daca nu este ?i el numai un vis. Cu o zi inainte, din laboratorul a?ezat par?ial deasupra cabinei noastre se repercutasera zgomote infundate, ca starnite de mutarea unor greuta?i sau aparate mari; acum mi se parea ca ?ipatul vine tot de sus, lucru absolut de nein?eles, caci incaperile erau despar?ite printr-un tavan cu buna izolare fonica. Acest strigat de agonie s-a prelungit aproape o jumatate de ora. Ma innebunise in a?a hal incat, leoarca de sudoare, m-am gandit sa fug pana sus, dar deodata a contenit ?i din nou a putut fi auzit doar har?aitul unor obiecte urnite din locul lor.
Doua zile mai tarziu, pe cand ?edeam seara cu Harey in chicineta, a intrat pe nea?teptate Snaut. Era imbracat ca lumea; hainele-i pamantene ii schimbau mult expresia ?i infa?i?area. Parea sa fie mai inalt ?i mai imbatranit. Fara sa ne priveasca aproape deloc, s-a apropiat de masa, s-a aplecat deasupra ei ?i, ramanand in picioare, s-a apucat sa manance carnea rece direct din cutia de conserve, mu?cand flamand din bucata de paine. Se pata de grasime pe maneca ori de cate ori cauta carnea pe fundul cutiei.
— Te murdare?ti, am spus.
— Hm? a marait cu gura plina. Infuleca de parca nu mai pusese nimic in gura de zile intregi. ?i-a turnat o jumatate de pahar de vin, 1-a baut pe nerasuflate, ?i-a ?ters gura ?i a respirat adanc, rotindu-?i in jurul sau ochii congestiona?i.
S-a uitat la mine ?i a harait:
— ?i-ai lasat barba…? E?ti grozav…
Harey punea zgomotos vasele in chiuveta. Snaut a inceput sa se legene u?or pe calcaie, se stramba ?i plescaia tare, cura?indu-?i din?ii cu limba. Mi se parea ca o face inten?ionat.
— N-ai chef sa te mai barbiere?ti? Sau ce-ai pa?it? m-a intrebat, privindu-ma staruitor. Nu i-am raspuns. Fii atent! a adaugat dupa o clipa. Te avertizez: ?i el, la inceput, a renun?at sa se barbiereasca…
— Du-te la culcare! am murmurat.
— Da' ce, sunt prost?! De ce n-am discuta? Asculta, Kelvin, poate ca oceanul ne dore?te binele? Poate vrea sa ne faca ferici?i, doar ca inca nu ?tie cum? Ne cite?te dorin?ele sapate in creier, dar numai doi la suta dintre procesele noastre nervoase sunt con?tiente. El ne cunoa?te prin urmare mai bine decat ne cunoa?tem noi in?ine, deci trebuie sa-l ascultam, sa fim de acord cu el. Ce crezi? Nu vrei? De ce… — glasul i s-a frant plangare? — de ce nu te barbiere?ti?
— Inceteaza! am replicat scurt. E?ti beat.
— Ce?! Beat? Eu!? Dar ce crezi? Oare un om care ?i-a carat ciolanele dintr-un capat la celalalt al Galaxiei, ca sa-?i afle pre?ul, n-are dreptul sa se-mbete? De ce, ma rog? Tu, Kelvin, crezi in menirea omului, nu-i a?a? Gibarian imi tot vorbea despre tine inainte de a-?i fi lasat barba. E?ti exact a?a cum te descria… Apropo, nu te du la laborator fiindca i?i vei pierde credin?a… acolo creeaza Sartorius. Faustul nostru
Eram lini?tit, dar aceasta lini?te se prefacea tot mai mult intr-o rece demen?a.
— Inceteaza! am rostit printre din?i. Inceteaza ?i ie?i!
— Ma alungi? ?i tu? i?i la?i barba ?i ma alungi? Nu mai vrei sa te previn, sa te sfatuiesc ca un adevarat tovara? stelar? Kelvin, sa deschidem trapele de jos ?i sa-l strigam, poate ne va auzi! Dar care-i este numele? Gande?te-te, am botezat toate stelele ?i toate planetele, dar poate ca ele se ?i numeau intr-un fel. Ce uzurpare! Asculta, hai sa mergem acolo. Il vom chema… Ii vom spune ce a facut din noi, pana cand i?i va da seama ?i se va speria… Atunci ne va construi simetriade argintii ?i se va ruga pentru noi in matematica lui, ?i ne va imprejmui cu ingeri insangera?i, ?i chinul sau va fi chinul nostru, iar teama lui teama noastra ?i ne va implora sa-i grabim sfar?itul, fiindca tot ce face el, tot ce este el este o invoca?ie a mor?ii. De ce nu razi? Glumesc doar. Daca specia noastra ar fi avut un mai puternic sim? al umorului, poate ca n-am fi ajuns aici. ?tii ce vrea sa faca Sartorius? Vrea
