uriase cu IA, flote de roboti, dar lA-urile au minti proprii si au existat incidente. Le gasesti in istorie — Kandabaer si actiunea de pe Lear, precum si revoltele de pe Alecto si Golem. Navele de germinare erau prea puternice, stiau asta de cand le-au construit. Pe Arca lucrau doua sute de oameni — strategi, savanti, ecoingineri, membri ai echipajului, ofiteri; ea putea transporta mai mult de o mie de soldati, reusind sa-i hraneasca pe toti, sa actioneze la capacitate deplina si sa aduca prapadul pe planete intregi! Si totul se facea prin intermediul sistemului de calculatoare, Nevis, un sistem sigur, un sistem mare, un sistem sofisticat, un sistem care se poate apara si repara singur, care poate faptui o mie de lucruri simultan — daca-i ceri. Cei doua sute de oameni din echipaj il faceau sa fie eficient, dar poate fi folosit doar de un singur om, Nevis. Nu eficient, nici macar aproape de capacitatea maxima, dar poate fi folosit. Nu poate functiona singur — nu are minte, nu are IA, asteapta ordine — dar un om singur ii poate spune ce sa faca. Un om! As fi facut treaba asta atat de usor! Dar Kaj Nevis a fost nerabdator si m-a ucis…
— NU Ml SE PARE CA ESTI MORT, zise Nevis, dandu-se mai aproape, inchizand si deschizand clestele, cu un clantanit amenintator.
— Dar sunt, raspunse Anittas. Extrag energie din sistem si maresc puterea ciberjumatatii mele, refacandu-mi capacitatea de vorbire. Dar mor. Molima, Nevis. In ultimele ei zile, nava ajunsese sa aiba un echipaj extrem de redus, doar treizeci de oameni. A avut loc un atac, un atac al hruunilor. Acestia descifrasera codurile, deschisesera cupola si acostasera. Au navalit pe coridoare. Erau mai mult de-o suta si amenintau sa cucereasca nava. Aparatorii le-au tinut piept, s-au retras pas cu pas. Au inchis sectoare intregi din Arca, au evacuat tot aerul, au oprit alimentarea cu energie. Dar in felul asta au lichidat doar cativa dusmani. Au organizat ambuscade, au luptat pentru fiecare metru din nava.
Exista inca locuri distruse de batalie, nefunctionale, care au depasit capacitatea de reparare a Arcei. Au slobozit boli, molime, paraziti, au scos din bazinele lor animale de cosmar. Au luptat, au murit si au invins. La sfarsitul infruntarii, toti hruunii pierisera. Dar stii ceva, Kaj Nevis? Murisera si toti aparatorii, in afara de patru. Unul dintre ei era grav ranit, alti doi bolnavi, iar ultimul mort in interiorul lui. Vrei sa le cunosti numele? Nu, cred ca nu. N-ai pic de curiozitate, Kaj Nevis. Nu conteaza… Tuf va dori sa le cunoasca. La fel si batranul Lion.
— TUF? LION? CE SPUI ACOLO? SUNT MORTI AMANDOI!
— Incorect. Se afla la bord, chiar acum. Lion a descoperit armuraria. Arata ca un arsenal umblator si te cauta. Tuf a descoperit ceva mult mai important. Rica Dawnstar urmeaza dunga argintie care duce la camera principala de comanda, la pupitrul capitanului. Vezi, Kaj Nevis, toata banda-i aici. Am trezit fiecare parte a Arcei, ramasa functionala, si-i conduc pe toti incoace.
— OPRESTE-I! comanda Nevis si, fara sa ezite, ridica uriasul cleste din metal si-l apuca pe Anittas de gatul biometalic; sudoarea neagra se scurse pe lama zimtata. OPRESTE-I CHIAR ACUM!
— Nu mi-am terminat povestea, Kaj Nevis, ii raspunse cibertehul, cu gura mustind de sange. Ultimii Imperiali stiau ca nu pot rezista in continuare. Au inchis instalatiile navei, au daruit-o vidului, tacerii si nimicniciei. Au transformat-o intr-o epava. Dar, vezi, nu in intregime. Se temeau de un alt atac, din partea hruunilor si, in timp, din partea altora, inca necunoscuti. Asa ca i-au spus Arcei sa se apere singura. Au armat tunurile cu plasma si laserele exterioare, lasand sfera de aparare functionala, dupa cum am descoperit pe pielea noastra. Si au programat nava sa-i razbune in mod cumplit, sa se intoarca mereu in Hro B’rana, locul de unde venisera hruunii, si sa-si slobozeasca acolo darul de molime, epidemii si moarte. Pentru a evita posibilitatea ca hruunii sa devina imuni, au supus bazinele cu virusi unor radiatii constante, pentru a incuraja mutatii fara sfarsit, si au declansat un program pentru manipulare genetica, in scopul de a produce virusi noi, mai ucigatori.
— NU-MI PASA! I-AI OPRIT PE CEILALTI? POTI SA-I UCIZI? TE AVERTIZEZ, FA-O ACUM SAU ESTI MORT!
— Sunt mort oricum, Kaj Nevis! Ti-am mai spus. Molimele. Au lasat o a doua aparare aici. Daca nava ar fi fost acostata din nou, Arca trebuia sa se trezeasca si sa umple coridoarele cu atmosfera, da, dar o atmosfera infectata cu vreo zece boli diferite. Bazinele cu virusi au spumegat si au clocotit timp de o mie de ani standard, Kaj Nevis, provocand mutatii continue. Nu exista nume pentru ce-am contractat. Cred ca-s un fel de spori. Se gasesc aici medicamente, vaccinuri, antigene — Arca le-a produs si pe acestea, in acelasi timp — dar pentru mine-i prea tarziu, mult prea tarziu. Am aspirat sporii, iar acum bioju-matatea mea e mancata de vie. Ciberjumatatea e de neatins. As fi putut sa stapanesc nava asta, Kaj Nevis. Impreuna, am fi avut puterea unui zeu. In loc de asta, vom muri.
— TU VEI MURI, il corecta Nevis. IAR NAVA E A MEA!
— Cred ca nu-i asa. Am imboldit un pic idiotul urias si I-am trezit. E tot idiot, da, dar treaz si asteapta ordine. Ordine pe care tu nu poti sa le dai, neavand cunostinte si capacitate. L-am condus pe Jefri Lion incoace, iar Rica Dawnstar urca spre camera centrala de comanda chiar acum. Mai mult…
— AJUNGE, spuse scurt Kaj Nevis.
Clestele strabatu prin metal si oase, desprinzand capul cibertehului dintr-o singura stransoare. Teasta lovi pieptul lui Anittas, cazu pe podea si se rostogoli. Sangele tasni din gat, iar un cablu gros ce trecea prin el scoase un ultim, inutil fasait si arunca o scanteie albastra-alba, inainte ca trupul sa se prabuseasca pe consola calculatorului. Kaj Nevis isi trase bratul inapoi si izbi consola pana o facu praf, raspandind pe podea sute de aschii din metal si plastic.
Atunci se auzi un vajait puternic, subtire.
Kaj Nevis se intoarse, cu vizorul stralucind rosu-sangeriu, cautand sursa acestuia.
De pe podea, capul se uita la el. Ochii, ochii stralucitori, argintii, il descoperira si se atintira asupra lui. Gura se intinse intr-un ranjet umed.
— Mai mult, Kaj Nevis, spuse capul, am activat linia de aparare finala, programata de ultimii Imperiali. Campul de staza a fost oprit. Cosmarurile s-au trezit. Paznicii vor veni sa te distruga.
— FII BLESTEMAT! racni Nevis.
Puse o talpa uriasa, plata, pe capul cibertehului si apasa cu toata greutatea. Otelul si oasele se sfaramara. Nevis isi misca piciorul inainte si inapoi, pana cand sub acesta ramase doar o pasta rosie-cenusie, cu pete albe si argintii.
Abia atunci avu parte de tacere.
Pe o distanta mare, doi kilometri sau mai mult, cele sase dare din podea ramasesera paralele, desi numai cea argintie capatase viata si sclipea. Prima disparu cea rosie, cotind la dreapta, intr-o intersectie. Cea purpurie se termina dupa inca un kilometru, langa o usa larga, care se dovedi a fi intrarea intr-o sala imaculata, un complex automat bucatarie-sala de mese. Rica Dawnstar fu tentata sa se opreasca si sa o exploreze cu mai multa atentie, dar dunga argintie pulsa, iar luminile de deasupra se stingeau una cate una, grabind-o sa mearga mai departe pe drumul principal.
In cele din urma, ajunse la capat. Coridorul larg pe care-l urmase coti treptat spre stanga si intalni alt coridor, la fel de mare. Amandoua se terminau intr-un rond imens, din care se ramificau, ca niste spite, sase culoare mai mici. Tavanul se afla mult deasupra. Privind in sus, Rica vazu cel putin alte trei niveluri, legate intre ele prin scari, punti si balcoane mari, circulare. Butucul rotii era reprezentat de un cilindru gros, care se inalta din podea pana la plafon — evident, un ascensor.
Dunga albastra urma o spita, cea galbena alta, cea verde o a treia. Ghidajul argintiu, stralucitor, se indrepta spre usa liftului, care se deschise la apropierea ei. Rica merse cu scuterul pana la baza cilindrului, opri, cobori, sovai. Ascensorul o atragea. Dar arata infricosator…
Ezita prea mult timp.
Luminile se stinsera.
Ramasese doar urma argintie, o singura linie, ca un deget ce arata in sus. Si liftul, cu lumina inca aprinsa.
Rica Dawnstar se incrunta, isi scoase arma cu ace si pasi inauntru.
— Sus, te rog, spuse ea.
Usile se inchisera, iar liftul incepu sa urce.
Jefri Lion mergea sprinten, in ciuda greutatii armelor pe care le cara. Se simtea mai bine de cand o parasise pe Celise Waan. Femeia aia era o belea si probabil ca nu I-ar fi ajutat cu nimic intr-o incaierare. Luase in considerare posibilitatea de a se strecura pe furis, dar o respinsese. Nu se temea de Kaj Nevis si de costumul lui de lupta. Sigur, o armura formidabila, nu se indoia de acest lucru, dar, la urma urmei, era doar un produs strain, in vreme ce el se inarmase cu cel mai ucigator armament al Imperialilor Pamantului, cu realizarile tehnologice si militare de varf ale Imperiului Federal al Stravechiului Pamant, asa cum fusesera acestea inainte de Prabusire. Nu
