Acum alerga. Alearga, anuleaza, alearga, anuleaza, alearga, anuleaza…
INITIEREA ELIBERARII
Facu un circuit al intregii punti, cat de repede putu. Cand termina, nu stia ce comanda, de la care consola, rezolvase problema. Dar pe ecran se lafaia mesajul:
CICLUL DE ELIBERARE TERMINAT
BIO-ARME ESUATE: 3
BIO-ARME ELIBERATE: 5
BIO-ARME PREGATITE, IN ASTEPTARE: 39
BIO-APARARE FAZA DOI (MACRO) RAPORT COMPLET
Rica Dawnstar se opri, incruntata, cu mainile in solduri. Cinci libere. Nu era prea rau. Se gandi ca ar fi putut opri programul dupa patru eliberari, dar intarziase cu o fractiune de secunda. Ce naiba era un tyrannosaurus rex?
Cel putin, jos nu era nimeni, in afara de Nevis.
Lipsit de dunga de dirijare, Jefri Lion nu pierduse timpul ratacind in labirintul coridoarelor interconectate. Adoptase, in cele din urma, o politica simpla: alegea coridorul cel mai larg, dintre cele din jur, cotea la dreapta cand culoarele erau de aceeasi marime, mergea in jos de fiecare data cand putea. Sistemul parea sa functioneze. Foarte curand, auzi un zgomot.
Se lipi de perete, desi incercarea de a se ascunde fusese compromisa de cocoasa facuta de tunul cu plasma din spatele lui. Asculta. Da, era un zgomot. In fata. Zgomot de pasi. Pasi grei, la oarecare distanta, venind spre el — Kaj Nevis, in costumul lui de lupta.
Zambind satisfacut, Jefri Lion desprinse tunul cu plasma si incepu sa-i aranjeze trepiedul.
Tyrannosaurul ragea.
Un sunet inspaimantator, gandi Haviland Tuf. Isi stranse buzele, suparat, si se ghemui inca o jumatate de metru in interiorul nisei. O pozitie evident neconfortabila. Tuf era un om solid, iar spatiul, redus. Statea cu picioarele stranse unul sub altul, cu spatele indoit intr-un fel chinuitor, cu capul izbindu-se de tablia punctului de lucru de deasupra. Dar era multumit. Nisa mica ii asigurase o ascunzatoare. Din fericire, fusese destul de abil sa se strecoare acolo. Avusese noroc si pentru ca punctul de lucru, cu waldo-uri, microscanere si terminale de calculator, se afla pe o masa grea, groasa, din metal, ancorata de perete si podea, nu o mobila simpla, ce putea fi data usor la o parte.
Cu toate acestea, Haviland Tuf nu era complet multumit de sine. Se simtea caraghios. Demnitatea ii fusese compromisa in mod decisiv. Abilitatea lui de a se concentra asupra a ceea ce facea fusese, intr-un fel, de vina. Un asemenea grad de concentrare poate fi considerat un defect atunci cand ii permite unei reptile carnivore, inalta de sapte metri, sa se furiseze langa tine.
Tyrannosaurul urla din nou. Tuf simti masa vibrand deasupra. Capul masiv al dinozaurului se ivi la doi metri de el, cand fiara se apleca, echilibrandu-se cu coada-i imensa, si incerca sa-l inhate. Din fericire, capul lighioanei era prea mare, iar nisa prea mica. Reptila se retrase si racni, frustrata. Ecoul rasuna prin toata camera centrala de donare. Coada monstrului biciui prin aer si izbi punctul de lucru. Masa care-l ascundea se zgudui sub impact, ceva de deasupra se facu tandari, iar Tuf se infiora.
— Pleaca de aici! zise el, cat putu de tare, tinandu-si mainile pe pantece si incercand sa para sever.
Tyrannosaurul nu-l baga in seama.
— Eforturile tale viguroase sunt zadarnice, ii atrase atentia Tuf. Esti prea mare, iar masa prea solida, dupa cum ti-ai fi dat seama daca n-ai avea creierul cat o ciuperca. Mai mult, esti, fara indoiala, o clona, obtinuta dintr-o inregistrare genetica gasita intr-o fosila. De aceea, putem spune ca am drepturi superioare la viata, tinand seama de faptul ca esti o specie disparuta si ar fi trebuit sa ramai asa. Pleaca de aici!
Replica tyrannosaurului a constat intr-un salt furios si un muget balos, care-l stropi pe Tuf cu picaturi fine de saliva de dinozaur. Coada izbi inca o data.
Cand surprinse, prima oara, cu coada ochiului, o urma de miscare, Celise Waan tipa, cuprinsa de panica.
Dadu inapoi si se rasuci sa faca fata — cui? Acolo nu se afla nimeni. Dar era convinsa ca vazuse ceva sus, langa usa deschisa. Ce? Scoase nervoasa pistolul cu sageti din teaca. Abandonase de mult pusca laser, incomoda si grea. Efortul de a o tari o obosise. Si se indoia ca ar fi fost in stare sa nimereasca ceva cu arma aia. Din punctul ei de vedere, prefera pistolul. Dupa cum ii explicase Jefri Lion, acesta arunca sageti explozive, asa ca nu trebuia neaparat sa nimereasca tinta, ci doar zona din jurul acesteia.
Se indrepta cu prudenta spre usa deschisa. Se opri langa ea, ridica pistolul, ii trase siguranta, apoi privi iute in camera.
Nimic.
Vazu un fel de depozit, plin cu echipament inchis ermetic in plastic, ingramadit pe talpici flotante. Se uita in jur, nelinistita. Isi imaginase? Nu. Cand sa plece, percepu inca o data o silueta micuta, care aparu fulgerator la limita campului ei vizual si disparu inainte s-o distinga mai clar.
Dar de data asta observase incotro se dusese. Se grabi dupa ea, simtindu-se mai curajoasa. La urma urmei, arata foarte mica.
O prinsese. Isi dadu seama cand ocoli gramada nedeslusita de echipament. Dar ce era? Celise Waan se apropie, cu pistolul pregatit.
O pisica.
Se uita drept la ea, leganandu-si coada. Un soi ciudat de pisica. Foarte mica — de fapt, un pisoi. De-un alb pal, cu dungi de-un stacojiu viu, cu capul supradimensionat si ochi uluitori, purpurii, scanteietori.
Alta pisica, gandi Celise Waan. Era exact ce-i lipsea.
Pisica sasai la ea.
Celise se dadu inapoi, oarecum surprinsa. Pisicile lui Tuf o sasaiau din cand in cand, mai ales rautacioasa aia neagra cu alb, dar nu asa. Era un sasait aproape reptilian. Iar limba ei… parea a avea o limba foarte lunga, foarte ciudata…
Animalul sasai din nou.
— Pis, pis, il chema femeia.
Pisica o privi cu trufie, rece, fara sa clipeasca. Apoi se dadu inapoi si o scuipa. Scuipatul o atinse chiar in centrul vizorului — ceva verzui, dens, care-i acoperi vederea un moment, pana il sterse cu dosul palmei.
Celise Waan decise ca se saturase de pisici.
— Vino, pisicuto! Am un cadou pentru tine!
Pisica sasai si se dadu inapoi, pregatindu-se sa scuipe din nou. Celise Waan mormai si o arunca in aer.
Jefri Lion nu se indoia ca tunul cu plasma i-ar fi venit de hac cu usurinta lui Kaj Nevis. Rezistenta armurii costumului de lupta strain reprezenta un factor necunoscut. Daca era comparabil cu costumele blindate purtate de escadroanele de asalt ale Imperiului Federal, in timpul Razboiului de O Mie de Ani, atunci putea fi in stare sa devieze razele laser, sa reziste la mici explozii, sa ignore atacurile sonice. Dar un tun cu plasma era capabil sa topeasca o placa de duraliaj, groasa de cinci metri. O ghiulea din plasma urma sa transforme instantaneu in zgura orice fel de armura personala, sa-l incinereze pe Nevis inainte ca acesta sa-si dea seama ce-l lovise.
Dificultatea consta in dimensiunile tunului cu plasma. Din nefericire, era deosebit de greu, iar asa-numita versiune portabila, cu o baterie mica de energie, avea nevoie de aproape un minut standard, dupa fiecare foc, pentru a genera alta ghiulea de plasma in camera de forta. Jefri Lion era extrem de constient de faptul ca, daca-l rata pe Kaj Nevis, nu mai avea sansa unei a doua impuscaturi. Mai mult, chiar instalat pe trepied, tunul se manevra cu dificultate. Si trecusera multi ani de cand fusese el in armata… Chiar si atunci, punctele lui forte fusesera mintea si simtul tactic, nu reflexele. Dupa atatea decenii petrecute in Centrul ShanDellor, nu avea prea multa incredere in coordonarea ochilor si mainilor.
Asa ca Jefri Lion concepu un plan.
Din fericire, tunurile cu plasma fusesera folosite deseori pentru apararea automata a perimetrelor, iar cel pe care-l carase avea minimintea standard si comanda de foc continuu. Jefri Lion ridica trepiedul in mijlocul coridorului larg, la aproximativ douazeci de metri de o intersectie principala. Programa un camp de foc extrem de
