rapoarte despre cele trei bio-arme care colindau prin nava. Daca nici una dintre ele nu putea fi de folos, mai avea treizeci si noua in stare de staza, asteptand sa fie eliberate. Putea sa aleaga usor calaul.
Un costum de lupta? Ce avea ea valora cat o suta de costume de lupta.
Cand termina de citit precizarile zoologice, Rica Dawnstar zambea.
Sa uite de griji! Singura problema era sa introduca datele corect. Verifica structura de pe ecran si incerca sa-si inchipuie cat de vicleana era mintea lui Nevis.
Nu suficient de vicleana, presupuse Rica.
Coridoarele blestemate continuau la nesfarsit si pareau a nu duce nicaieri, doar in alte coridoare. Indicatoarele aratau ca incepuse deja sa consume aer din al treilea rezervor. Kaj Nevis isi dadu seama ca trebuia sa-i gaseasca iute pe ceilalti si sa-i inlature, ca sa poata afla cum functiona nava aia blestemata.
Parcurgea un coridor deosebit de lung si de larg, cand deodata se aprinse un fel de fasie de plastic, inserata in podea.
Nevis se opri, incruntandu-se.
Dunga stralucea semnificativ. Ducea drept inainte si cotea la dreapta, la prima intersectie.
Nevis facu un singur pas. Sectiunea fasiei ramasa in urma lui se stinse.
Era condus undeva. Anittas mormaise ceva despre dirijarea oamenilor de-a lungul navei. Inainte sa-i faca o mica tunsoare… Cibertehul traia inca, bantuind calculatorul Arcei? Se indoia. Anittas i se paruse foarte mort, iar el avea multa experienta in omorarea oamenilor. Atunci cine? Dawnstar, bineinteles. Ea trebuia sa fie. Cibertehul spusese ca o condusese in camera de comanda.
Unde incerca ea sa-l conduca?
Kaj Nevis se gandi un moment. In costumul lui, se simtea invulnerabil. Dar ce rost avea sa riste? Dawnstar era o catea tradatoare. Putea sa-l faca sa se rataceasca, sa umble pana i se termina aerul.
Se intoarse si pleca decis in directia opusa celei aratate de linia seducatoare, argintie.
La prima intersectie, o dunga verde capata viata, aratand spre stanga.
Kaj Nevis o lua la dreapta.
Coridorul se termina in fata a doua scari rulante, in spirala. Cand Nevis se opri, una dintre ele incepu sa functioneze, urcand. Barbatul ranji si cobori pe cea nemiscata.
Cobori trei niveluri. La capat, scara era stramta si intunecoasa. Ducea in doua directii. Inainte ca Nevis sa se decida, se auzi un scrasnet metalic, iar un panou aluneca dintr-un perete si inchise coridorul din dreapta.
Cateaua i-o facuse, gandi el furios. Se uita la stanga. Coridorul parea a se lati oarecum, dar ramanea intunecat. Ici, colo, se zareau movile de masinarii vechi. Lui Nevis nu-i placu felul in care aratau.
Daca Dawnstar credea ca-l putea dirija spre o capcana inchizand niste usi, se insela. Nevis se intoarse spre tunelul inchis, din dreapta, ridica piciorul si izbi. Zgomotul fu asurzitor. Lovi iar si iar, apoi incepu sa foloseasca si pumnii blindati. Avu nevoie de toata puterea suplimentara a exoscheletului, pentru a veni de hac placii.
Trecu ranjind peste ceea ce ramasese din panoul glisant si patrunse in coridorul intunecat, ingust, in care incercase Dawnstar sa-i interzica intrarea. Sub picioarele lui era metal gol. Aproape ca se freca de pereti cu umerii. Un fel de cale de acces, isi imagina Nevis. Poate ducea intr-un loc important. Trebuia sa duca intr-un loc important. Altfel, de ce ar fi incercat mercenara sa-l opreasca sa intre?
Talpile lui ca niste farfurii zanganeau pe podea. Barbatul continua sa inainteze. Coridorul devenise si mai intunecos, dar Kaj Nevis era decis sa mearga mai departe. Intr-un loc, culoarul cotea brusc la dreapta, alcatuind o trecatoare prea ingusta pentru costumul lui de lupta. Trebui sa se strecoare cu bratele stranse si cu picioarele pe jumatate rasucite.
Dincolo de cotitura se ivi, deasupra, un patrat mic, luminos. Nevis se indrepta spre el. Apoi se opri, brusc. Ce era asta?
Un fel de picatura, de culoare inchisa, plutind in aer.
Kaj Nevis se apropie cu grija.
Picatura intunecata era rotunda si mica, doar cat pumnul unui barbat. Nevis se opri la un metru de ea si o o privi atent. Alta creatura, urata ca aceea care-l mancase pe Jefri Lion, dar mai ciudata. Cafenie, noduroasa, avand o suprafata ce arata de parca ar fi fost facuta din piatra. Parea a fi piatra. Nevis isi daduse seama ca era o vietuitoare pentru ca avea gura — o deschizatura neagra, umeda, in pielea stancoasa. Interiorul acesteia era umed, verde, miscator. Se vedeau dinti, sau ceva care pareau a fi dinti, numai ca erau metalici. Nevis avu impresia ca zarise trei siruri, pe jumatate acoperiti de carnea verde, ca din cauciuc, care pulsa incet, continuu.
Bizareria consta in faptul ca faptura statea incredibil de nemiscata. La inceput, Nevis crezu ca plutea in aer. Dar, cand se apropie mai mult, realiza ca se inselase. Atarna in centrul unei panze inimaginabil de fine, cu fire atat de subtiri ca erau aproape invizibile. De fapt, capetele lor erau invizibile. Nevis vedea doar partile mai groase, de langa centrul in care pulsa creatura, dar tesatura parea a fi mai subtire pe masura ce se intindea si nu-ti puteai da seama daca era prinsa de zid, podea sau tavan, oricat de atent te-ai fi uitat.
Un paianjen, deci. Unul straniu. Infatisarea pietroasa il facuse pe Nevis sa creada ca era vorba de o forma de viata bazata pe siliciu.
Auzise de asa ceva. Un lucru deosebit de rar. Deci, un fel de paianjen din siliciu. Mare scofala!
Kaj Nevis se apropie mai mult. Fir-ar sa fie! Panza, sau ceea ce crezuse ca-i panza… ei bine, chestia aia afurisita nu statea pe o panza, facea parte din panza! Firele fine, subtiri, lucioase, cresteau din trupul ei. Abia putea zari punctele de sutura. Si erau mai multe decat crezuse — sute, poate mii, majoritatea prea subtiri pentru a fi observate, de la orice distanta. Doar daca le priveai din unghiul potrivit vedeai lumina reflectandu-se in ele, intr-o culoare stearsa, argintie.
Nevis facu un pas inapoi, simtindu-se nesigur, fara sa stie prea bine de ce, in ciuda protectiei oferite de armura lui. In spatele paianjenului din siliciu se vedea stralucirea luminii de la capatul coridorului. Acolo trebuia sa fie ceva important, de aceea incercase Rica Dawnstar sa-l opreasca.
„Asta era”, gandi el, satisfacut. Probabil ca acolo se afla blestemata camera de comanda, iar inauntru tremura Rica. Paianjenul stupid reprezenta ultima ei linie de aparare. Ii dadea fiori, dar ce naiba i-ar fi putut face?
Kaj Nevis manevra bratele cu clesti si-l intinse pe cel drept, sa apuce lighioana.
Lamele de metal zimtate, stralucitoare, patate de sange, se inchisera peste cel mai apropiat fir vizibil, incet, cu usurinta. Cioburi stralucitoare, zimtate, patate cu sange, din metal unquian, zanganira pe podea.
Intreaga panza incepu sa vibreze.
Kaj Nevis se uita la bratul drept inferior. Clestele fusese retezat la jumatate. Simti gustul bilei in gura. Facu un pas inapoi, apoi altul, dupa aceea un al treilea, indepartandu-se de fiinta de acolo.
O mie de fire de panza, mai subtiri decat ata, devenira o mie de picioare, iar acestea lasara o mie de gauri in peretii din metal, cand se miscara, si crestara podeaua la cea mai usoara atingere.
Nevis fugi. Goni inainte, pana la locul ingust unde cotea coridorul.
Tocmai cobora bratele masive ale costumului, incercand sa se strecoare, cand paianjenul-umblator il prinse. Se legana in timp ce se apropia de el, suspendat pe nenumarate picioare invizibile, cu gura pulsand. Nevis gafai ingrozit. O mie de brate din siliciu, monomoleculare, il infasurara.
Barbatul intinse mana dotata cu putere uriasa, ca sa apuce capul fiintei, sa-l striveasca, dar bratele se aflau pretutindeni, valurind, strangandu-se in jurul lui aproape cu moliciune. Nevis se zbatu, iar ele taiara metal, carne, oase. Sangele tasni din ciotul bratului. Barbatul scoase un tipat scurt.
Iar paianjenul-umblator il imbratisa mai strans.
O crapatura cat un fir de par aparu in plasticul bazinului gol. Pisoiul izbi in ea. Crapatura se largi. Haviland Tuf se intinse si apuca animalul in mana lui mare, apoi il ridica in dreptul ochilor. Era slab si fara vlaga. Poate ca initiase nasterea prea curand. Va fi mai atent la urmatoarea incercare, dar de data asta nesiguranta si nevoia continua de vigilenta, grija ca nu cumva tyrannosauri plimbareti sa-i intrerupa munca avusesera ca rezultat o anumita graba nepotrivita.
Cu toate acestea, considera ca obtinuse un succes.
Pisoiul miorlai. Haviland Tuf hotari ca va trebui sa-l hraneasca manual, folosind o pipeta, fara sa se indoiasca vreo clipa ca nu s-ar descurca. Ochii pisoiului erau abia deschisi, iar blana lunga inca uda de lichidul in care fusese cufundat cu putin timp in urma. Oare Ciuperca fusese cu adevarat atat de mic?
— Nu pot sa-ti spun Ciuperca, ii declara el solemn noului sau tovaras. Genetic, sunteti identici, dar Ciuperca a fost Ciuperca, iar tu esti tu. Te voi numi Haos, un camarad potrivit pentru Distrugere.
