potrivit termenul de monstri. E mai scurt. Mai putin formal.
— Si incarcat de conotatii puternice, o completa Tuf.
— Desigur. Dar sa revenim la oile noastre. Am trecut prin sfera exterioara de aparare, am reusit sa evitam sistemul de aparare cu boli, dar Anittas a fost ucis, iar inainte de a muri a decis sa se razbune un pic, asa ca a declansat sistemul de aparare cu monstri. Iar eu am stat sus si am privit cum piesele negre si rosii se vanau reciproc. Dar lipsea ceva, Tuf. Stii ce?
— Presupun ca-i o intrebare retorica.
— Intr-adevar, il imita Rica Dawnstar, razand. Lipseau piesele verzi. Sistemul fusese programat sa reprezinte intrusii cu rosu, propriile-i bio-arme cu negru, iar personalul autorizat al Arcei cu verde. Sigur ca nu existau semne verzi. Dar asta mi-a dat de gandit, Tuf. Apararea cu monstri reprezenta, evident, o ultima solutie. Dar se intentionase a fi folosita doar cand nava era abandonata, cand devenea o epava?
— Cred ca nu, zise Tuf, incrucisandu-si din nou mainile. Existenta ecranului implica existenta cuiva care se uita la el. Mai mult, daca sistemul fusese programat sa prezinte simultan personalul navei, intrusi si aparatori monstruosi, in culori diferite, atunci trebuie luata in considerare posibilitatea ca toate cele trei grupe sa fie la bord, active, in acelasi timp.
— Da. Acum, intrebarea-cheie!
Haviland Tuf zari miscare pe coridorul din spatele ei.
— Scuzati-ma, incepu el. Rica ii facu semn sa taca.
— Daca fusesera pregatiti sa dea drumul ororilor din custi, in caz de necesitate, pentru a respinge navalitorii, cum preveneau uciderea propriilor lor oameni?
— O dilema interesanta, recunoscu Tuf. Anticipez cu aviditate placerea aflarii raspunsului acestei ghicitori. Mi-e teama insa ca voi fi obligat, deocamdata, sa renunt la aceasta placere. Departe de mine gandul de a intrerupe un discurs atat de fascinant. Totusi, ma simt obligat sa va atrag atentia…
Puntea se zgudui.
— Da, ranji Rica.
— Ma simt obligat sa va atrag atentia ca un dinozaur carnivor, destul de mare, a aparut pe coridor in spatele dumneavoastra, iar in prezent se repede spre noi. Nu-mi place treaba asta.
Tyrannosaurul scoase un raget.
Rica Dawnstar nu se arata deloc impresionata.
— Adevarat? rase ea. Sper ca nu te astepti sa pic in capcana cu vezi-ca-i-un-dinozaur-in-spatele-tau! Te credeam mai destept, Tuf!
— Protestez! Sunt complet sincer! exclama barbatul, pornind motorul masinutei. Marturie sta viteza cu care am activat vehiculul, pentru a fugi de apropierea creaturii. De ce va indoiti de mine? Cu siguranta ca ati auzit apropierea tunatoare a fiarei, zgomotul ragetului ei…
— Ce raget? intreba Rica. Fii serios, Tuf. Sa-ti spun ceva. Raspunsul. Am uitat o piesa a jocului.
— Intr-adevar, zise Tuf.
Tyrannosaurul se apropia de ei cu o viteza alarmanta. Parea infuriat, iar ragetele lui il impiedicau s-o auda pe Rica Dawnstar.
— Cei din Corpul Inginerilor Ecologi se ocupau nu numai cu donarea, Tuf. Erau savanti militari, dar in primul rand ingineri ecologi. Puteau re-crea forme de viata, aduse de pe sute de planete, sa le invie in bazinele lor, dar asta nu insemna tot ce puteau face. Puteau umbla in ADN, modificand acele forme de viata, reproiectandu-le conform telurilor lor.
— Bineinteles, spuse Tuf, dar acum scuzati-ma, trebuie sa fug de dinozaur!
Tyrannosaurul se afla la zece metri in spatele femeii. Se opri. Coada lui biciui peretele, iar masinuta lui Tuf se zgudui. Din coltii fiarei se scurgea saliva, iar labele sale din fata sfartecau aerul cu o energie nemaivazuta.
— Urat din partea ta! Tuf, iata raspunsul! Bio-armele, monstrii, fusesera tinute in staza o mie de ani, poate mai mult. Dar nu erau monstri obisnuiti. Fusesera donati cu un scop special, pentru a apara nava de intrusi, si fusesera manipulati genetic pentru a corespunde acestui tel.
Tyrannosaurul mai facu un pas, doi, trei. Acum ajunsese chiar in spatele ei… Umbra lui acoperise femeia…
— Manipulati cum? se interesa Haviland Tuf.
— Credeam ca n-o sa intrebi niciodata, ofta Rica, iar tyrannosaurul se apleca, mugi, deschise falcile masive, ii cuprinse capul. Prin capacitate paranormala, suiera ea printre dinti.
— Intr-adevar!
— Doar capacitate paranormala, declara Rica Dawnstar, din gura dinozaurului, intinzandu-se si atingand ceva intre dintii acestuia, declansand un tiuit. Unii dintre monstri aproape ca nu au minte, doar instincte. Au primit o aversiune instinctuala de baza. Cei mai complecsi au fost facuti, prin mijloace paranormale, sa fie ascultatori. Instrumentele de comanda sunt suprageneratoarele. Lucruri dragute, ca aceasta coroana pe care o port. Nu confera puteri paranormale sau alte chestii spectaculoase. Fac doar ca unii monstri sa ma ocoleasca, iar altii sa mi se supuna.
Se trase din gura fiarei si lovi, zgomotos, animalul peste bot.
— Jos, baiete!
Tyrannosaurul scoase un raget si isi cobori capul. Rica Dawnstar descalci harnasamentul si saua, apoi incepu sa le aseze la locurile potrivite.
— L-am controlat tot timpul in care am stat de vorba, declara ea, calma. L-am chemat aici. E flamand. L-a mancat pe Lion, dar era mic si mort, iar de altceva n-a avut parte, de o mie de ani!
Haviland Tuf se uita la arma cu ace din mana lui. Absolut inutila. Oricum, nici el nu era un bun tragator.
— As fi incantat sa-i clonez un stegosaur.
— Nu, multumesc, zise Rica, strangand harnasamentul. Acum nu mai poti sa te retragi. Ai vrut sa joci si ai pierdut, Tuf. Ar fi trebuit sa pleci cand ti-am oferit posibilitatea. Sa revedem pretentiile tale. Lion, Nevis si ceilalti ti-au oferit o parte egala cu a lor, dar din ce? Vei primi acum o parte, indiferent daca o vrei sau nu, egala cu ceea ce au primit ei. Asta in privinta argumentelor legale. Cat despre pretentia morala referitoare ia folosirea superioara, zise ea ranjind si lovind din nou cu palma dinozaurul, cred ca am demonstrat ca pot folosi Arca mai eficient decat tine. Lasa-te jos! mormai ea, iar animalul se apleca mai mult, permitand tinerei sa sara in saua de pe gatul lui. Sus! racni ea, si fiara se ridica.
— Cu toate acestea, ati renuntat la legalitate si la moralitate si v-ati reintors la violenta.
— Asa-i, raspunse Rica de pe soparla ei tiran, ce inainta incet, parca pipaindu-si calea. Sa nu spui ca nu-s corecta, Tuf. Am un dinozaur, dar tu ai arma mea. Poate ca o sa ai noroc cand o sa tragi. Acum suntem amandoi inarmati. Numai ca eu, rase ea, eu sunt inarmata pana-n dinti!
Haviland Tuf se ridica si-i arunca arma inapoi. O aruncatura puternica. Rica se apleca intr-o parte si o prinse.
— Ce inseamna asta? intreba ea. Te predai?
— Scrupulele dumneavoastra in privinta corectitudinii m-au impresionat. Nu vreau sa am vreun avantaj. Si eu am un animal, zise el, mangaind pisoiul. Iar dumneavoastra aveti acum o arma.
Porni masina si iesi cu spatele din intersectie, ruland iute pe coridor — atat de iute cat putea merge inapoi.
— Fie cum vrei tu, spuse Rica Dawnstar.
Isi pregatise bine jocul. Acum se simtea trista. Tuf isi intorcea masina, pregatindu-se sa fuga cu fata, nu cu spatele. Tyrannosaurul deschise gura mare, iar balele cursera de pe coltii de-o jumatate de metru. Apoi scoase un racnet ce exprima foamea pura, primara, veche de un milion de ani, si se lua, ragind, dupa Tuf.
Alerga pe coridor, intra in intersectie.
La douazeci de metri de el, minimintea tunului cu plasma lua cunostinta de faptul ca in zona de foc intrase ceva ce depasea dimensiunile tintei programate. Se auzi un clinchet foarte slab.
Haviland Tuf fu impins inainte de suflul fierbinte. Puse trupul lui intre Haos si caldura. Din fericire, aceasta dura doar o clipa, desi mirosul de reptila arsa avea sa ramana in locul acela ani de zile, iar o parte din podea si pereti trebui sa fie inlocuita.
— Si eu am avut o arma, ii spuse Haviland Tuf pisoiului.
Tarziu, mult mai tarziu, cand Arca fusese curatata, iar el, impreuna cu Distrugere si Haos se instalasera
