ingust si calibra volumul de tinta cu cea mai mare precizie. Apoi initie comanda de foc continuu si se dadu inapoi, satisfacut. In interiorul bateriei de energie vazu formandu-se ghiuleaua de plasma, arzand tot mai stralucitoare. Dupa un minut, se aprinse lumina care semnaliza ca tunul era gata de tragere. Totul fusese pregatit, iar minimintea era mai iute si mai corecta decat ar fi fost Lion, daca ar fi tras manual. Tintea in centrul intersectiei de coridoare din fata, dar declansa focul numai asupra obiectelor ale caror dimensiuni depaseau anumite limite, programate.
Deci, Lion ar fi putut trece prin zona de tinta fara teama, dar Kaj Nevis, care l-ar fi urmat in costumul lui de lupta absurd de imens, ar fi avut o surpriza fierbinte. Ii ramanea doar sa-l atraga in locul pregatit.
O demonstratie de geniu tactic demna de Napoleon, Chin Wu sau Stephan Cobalt Northstar. Jefri Lion era extrem de incantat de el insusi.
In timpul in care Lion reglase tunul cu plasma, zgomotul pasilor grei devenise tot mai puternic, dar in ultimul moment incepuse sa scada. Nevis cotise pe un drum gresit si nu intentiona sa vina de bunavoie in pozitia corecta. Foarte bine, gandi Lion, o sa-l aduc eu aici.
Merse exact in centrul zonei de foc, cu o incredere deplina in abilitatea sa, se opri acolo, zambi si ramase in intersectie, pentru a atrage atentia prazii sale nechibzuite.
Pe ecranul mare, curbat, Arca se rotea, in proiectie tridimensionala.
Rica Dawnstar, care abandonase tronul capitanului pentru un scaun mai putin confortabil, dar mai eficient, la una din statiile de lucru ale puntii, studia, cu oarecare nerabdare, imaginea si datele ce palpaiau sub ea. Se parea ca avea mai multi insotitori decat crezuse.
Sistemul afisa formele de viata ce patrunsesera pe nava ca pe niste puncte luminoase de-un rosu viu. Existau sase puncte. Unul dintre ele se afla pe punte. Din moment ce Rica era singura, evident ca o reprezenta pe ea. Dar celelalte cinci? Chiar daca Anittas ar fi fost inca in viata, tot ar fi trebuit sa fie numai doua puncte in plus. Nu iesea socoteala.
Poate ca Arca nu era o epava, poate ca ramasese cineva la bord. Numai ca sistemul pretindea ca reprezinta personalul autorizat, al Arcei, cu puncte verzi, iar pe ecran nu se vedea nici un strop de verde.
Alti vanatori de epave? Greu de crezut.
Insemna ca Tuf, Lion si Waan ajunsesera la bord, treaba lor cum. Asta era o chestie mai logica. Intr- adevar, sistemul sustinea ca exista o forma de viata venita din exterior aflata intr-o nava de pe puntea de acostare.
In regula. Iesea socoteala. Sase puncte rosii insemnau ea, Nevis, Anittas (cum de supravietuise molimelor alea blestemate? Sistemul sustinea ca arata doar organisme vii), Tuf, Wan si Lion. Unul dintre ei ramasese in Cornul abundentei, iar restul…
Era usor sa-l identifice pe Kaj Nevis. Sistemul arata sursele de putere ca pe niste stele galbene, micute. Numai un punct rosu era insotit de o stea galbena. Acela trebuia sa fie Nevis, in costumul lui de lupta.
Dar ce insemna al doilea punct galben, care stralucea atat de puternic, singur, pe un coridor gol de pe puntea sase?
O sursa de energie infernala, dar ce anume? Rica nu intelegea. Existase un punct rosu langa ea, dar se departase, parea sa se tina dupa Nevis, apropiindu-se de acesta.
Intre timp, aparusera puncte negre: bio-armele Arcei. Uriasa axa centrala, care trecea prin cilindrul asimetric, ingustat spre varf, al navei, era presarata de puncte negre, dar acestea macar stateau locului. Altele, care trebuiau sa fie fiarele slobozite, se miscau pe coridoare. Numai ca erau mai mult de cinci. Exista un card — treizeci sau mai multe organisme marunte, ce se deplasau in masa, aratand pe ecran ca o pata neagra, informa, din care se desprindea cate unul, din cand in cand. Un ratacit ajunsese langa o luminita rosie si disparu brusc.
Si in zona centrala se afla un semn rosu.
Rica solicita o imagine din acel sector, iar pe ecran aparu o sectiune marita. Lumina rosie se gasea in apropierea unui semn negru ce se misca — un fel de confruntare. Examina textul de sub imaginea grafica. Semnul negru reprezenta specia # 67-001-00342-10078, tyrannosaurus rex. Un animal masiv, fara indoiala.
Remarca, plina de interes, ca o lumina rosie si un punct negru se apropiau de Kaj Nevis. Ceva interesant. Se parea ca ea avea sa lipseasca de la petrecere: acolo, jos, se dezlantuise iadul.
Iar ea se afla sus, sanatoasa, in siguranta, la comenzi. Rica Dawnstar zambi.
Kaj Nevis ratacea pe un coridor, din ce in ce mai furios, cand il pocni in ceafa o lovitura subita, exploziva. In interiorul castii, sunetul fusese groaznic. Forta exploziei il arunca inainte si-l tranti. Se prabusi cu fata in jos, pe podea. Se misca prea lent, pentru a amortiza caderea cu bratele.
Dar costumul absorbi o mare parte a impactului, iar Nevis nu pati nimic. Stand intins, privi iute indicatoarele si zambi crunt: costumul de lupta nu se rupsese, nu se stricase. Se rostogoli intr-o parte si se ridica greoi in picioare.
La douazeci de metri, la o intersectie de coridoare, un barbat in costum verde cu auriu, inarmat de parca ar fi evadat dintr-un muzeu militar, tinea un pistol in mana inmanusata.
— Ne mai intalnim noi, canalie! striga silueta, prin intermediul difuzoarelor exterioare.
— ASA VA FI, LION! replica Nevis. IMI PARE BINE CA TE VAD! VINO AICI, SA-TI STRANG MANA!
Si clantani din clesti. Cel drept era inca patat de sangele cibertehului. Spera ca Jefri Lion observase. Pacat ca laserul lui avea o raza redusa de actiune. Nu conta. O sa-l prinda pe Lion, o sa-i ia jucariile si o sa se distreze un pic cu el — poate o sa-i smulga picioarele, o sa-i sfasie costumul si o sa lase aerul ala blestemat sa faca restul.
Kaj Nevis se repezi inainte.
Jefri Lion ramase locului, ridica pistolul cu sageti, ochi cu grija, tinand arma cu amandoua mainile, trase.
Sageata H lovi pe Nevis in piept. Avu loc o explozie zgomotoasa, dar de data asta el fusese pregatit. Urechile il dureau, dar abia se impletici. O parte din filigranul complicat al armurii se innegrise, dar asta fusese toata stricaciunea.
— Al PIERDUT, BATRANE! IMI PLACE COSTUMUL ASTA! Jefri Lion era tacut si metodic. Puse pistolul in teaca, lua pusca laser, o duse la umar, ochi, trase.
Raza ricosa din umarul lui Nevis intr-un perete si facu in acesta o gaurica neagra.
— Microinvelis reflectorizant, comenta Jefri Lion, coborand arma.
Nevis parcursese trei sferturi din distanta dintre ei, cu pasii lui mari, energici. In cele din urma, Lion paru ca-si da seama de pericol. Arunca pusca, se intoarse si coti dupa un colt, facandu-se nevazut.
Kaj Nevis lungi pasul si se lua dupa el.
Haviland Tuf avea rabdare.
Statea calm, cu mainile incrucisate pe burta. Il durea capul din cauza repetatelor lovituri ale tyrannosaurului in masa sub care se adapostise. Se straduia sa ignore ciocanitul care indoia metalul de deasupra si-l facea sa se simta si mai inconfortabil, ragetele animalice, excesiva si melodramatica demonstratie a foamei carnivorului, care-l facea pe acesta sa se aplece si sa-si arate dintii. Tuf se gandea la boabe-umflate rodelyane, in unt-de-miere, incerca sa-si aminteasca pe care planeta se gasea cea mai tare si mai gustoasa varietate de bere si elabora o noua strategie cu care sa-l zdrobeasca pe Jefri Lion, daca aveau sa se infrunte vreodata la joc.
Pana la urma, planul lui dadu rezultatele asteptate.
Reptila dezlantuita se plictisi si pleca, frustrata.
Haviland Tuf astepta pana cand afara se facu liniste completa. Se rasuci neindemanatic, ramase un moment pe burta, pana-i disparu amorteala din picioare, dupa care se tari inainte si scoase capul de sub masa.
Lumina slaba, verde. Zumzait abia auzit, galgait indepartat. Nici o miscare.
Iesi, foarte atent.
Dinozaurul lovise de mai multe ori, cu coada lui masiva, ceea ce ramasese din sarmanul trup al lui Ciuperca. Imaginea ii provoca lui Tuf o tristete uriasa, amarnica. Echipamentul de la punctul de lucru fusese facut tandari.
Dar ramasesera alte puncte de lucru, iar el avea nevoie de o singura celula.
Haviland Tuf extrase o mostra de tesut si se indrepta greoi spre cea mai apropiata statie de lucru. De data asta, avu grija sa ramana cu urechile ciulite, sa auda, daca era cazul, pasii dinozaurului.
Celise Waan era incantata. Se descurcase foarte bine. Chestia aia mica, rautacioasa, ca o pisica, nu avea s-o mai plictiseasca. Vizorul ei fusese putin patat in locul atins de scuipatul animalului, dar, in rest, iesise minunat
