The Negotiator. Negociatorul

Intr?o parte a structurii era casa masinii, un hangar mare de fier verde care adapostea motorul electric, si deasupra lui ca­bina de control vopsita in galben. Amandoua usile se deschisera la o simpla atingere. Nu se auzea nici un sunet de la generator. Quinn il atinse usor. Masina avea inca urme de caldura.

Se urca in cabina de control, aprinse lampa pilot de deasu­pra pupitrului, studie manetele si apasa un buton. Sub el, mo­torul incepu sa freamate, trezit la viata. Angaja mecanismul de punere in miscare si fixa maneta de inaintare la „incet'. In fata lui, roata gigantica incepu sa se invarta in bezna. Gasi butonul de iluminat, il atinse si zona de la baza rotii fu scaldata in lu­mina.

Quinn cobori si ramase langa rampa de imbarcare, in vreme ce locurile ca niste cupe se miscau tacut prin fata lui. Sam veni si ea langa el.

— Ce faci? sopti ea.

— Era o cuvertura de panza in plus in cabina motorului, spuse el.

In dreapta lor, cabina care fusese candva la zenitul ro­tii incepu sa se iveasca din bezna. Omul din ea n?avea cum sa se mai bucure de calatorie.

Statea rasturnat pe spate peste locul cu doua scaune, umpland cu trupul lui urias cea mai mare parte a spatiului destinat pentru doi pasageri. Mina cu tatuajul ii atarna moale peste burta; ochii orbi catau intepeniti la lanturi si la cer. Trecu incet la cativa metri in fata lor. Avea gura pe jumatate deschisa, dintii patati de nicotina ii scanteiau umezi in lumina reflectoarelor. In mijlocul fruntii avea sapata o gaura adanca, innegrita pe margini de urme de arsura. Trecu de ei si isi incepu urcusul inapoi spre cerul noptii.

Quinn se intoarse la cabina de control si opri roata mare asa cum fusese, cu singura cabina ocupata ridicata la punctul cel mai de sus, imposibil de vazut in intuneric. Inchise motorul, stinse luminile si incuie amandoua usile; scoase che­ia de pornire si ambele chei de la usi si le arunca departe, in lacul ornamen­tal. Cuvertura de panza ramasa in plus era incuiata in camera motorului. Ramase foarte ganditor; Sam, cand se uita la ea, era palida si zdruncinata.

Pe drumul de plecare din Wavre, ca sa se intoarca pe autos­trada trecura din nou pe langa casa de pe Chemin des Charrons a directorului parcului de distrac­tii care tocmai isi pierduse un angajat. Incepuse din nou sa ploua.

La o jumatate de mila mai incolo zarira hotelul Domaine des Champs, ale carui lumini isi transmiteau invitatia prin bezna umeda.

Dupa ce se instalara, Quinn o invita pe Sam sa faca prima baie. Ea nu obiecta. In vreme ce era in baie, ii cerceta bagajul. Sacul cu articolele de toaleta nu ridica nici o problema; valiza cu peretii moi ii lua treizeci de secunde ca s?o verifice.

Poseta pudriera de forma patrata si cu peretii tari era grea. Scoase colectia de spray de par, sampon, parfum, trusa de ma­chiaj, oglinzile, periile si pieptenii. Tot grea era. O masura de la un capat la celalalt pe dinafara si apoi in interior. Exista mai multe ratiuni pentru care oamenii sa nu poata suferi avioanele si aparatele cu raze X pot sa fie una dintre ele. Exista o dife­renta de 5 cm in inal­time. Quinn isi lua briceagul si gasi crapa­tura din fundul interior al posetei.

Sam iesi din baie dupa zece minute, periindu?si parul ud. Tocmai voia sa spuna ceva cand zari ce se afla pe pat si se opri.

Nu era ceea ce se numeste in mod normal o arma pentru doamne. Era un Smith & Wesson cu teava lunga, de calibrul 38, iar gloantele intinse langa el pe cuvertura erau perforate. Un sto­per barbatesc.

CAPITOLUL TREISPREZECE

— Quinn, exclama Sam, iti jur pe toti sfintii ca Brown mi?a varat chestia asta pe gat si numai asa a fost de acord sa ma lase sa vin cu tine. In caz ca se ingroasa gluma, asa a zis.

Quinn dadu din cap si incepu sa ciuguleasca din mancare dar ii pierise toata pofta.

— Asculta?ma, stii ca nu s?a tras cu el si eu am fost tot tim­pul cu tine inca de la Antwerp.

Avea dreptate, bineinteles. Chiar daca dormise 12 ore noap­tea trecuta, sufi­cient ca cineva sa ajunga cu masina la Wavre si inapoi si sa?i mai si ramana timp berechet. Madame Garnier zi­cea ca chiriasul ei plecase la lucru la roata mare de dimineata, dupa micul dejun. Sam era in pat langa el cand se trezise la sase.

Dar exista telefoane in Belgia.

Sam nu ajunsese la Marchais inaintea lui; altcineva insa da. Brown si vanatorii lui de la FBI? Quinn stia ca erau si ei in Eu­ropa, avand concursul tuturor politiilor nationale din spatele lor. Dar Brown l?ar fi vrut in viata, capabil sa vorbeasca, capa­bil sa?si identifice complicii. Poate. Isi dadu deoparte farfuria.

— A fost o zi tare lunga, spuse el. Hai la culcare.

Dar ramase intins in intuneric, cu ochii tinta in tavan. La miezul noptii adormi; se hotarase sa o creada.

Plecara a doua zi dupa masa de dimineata. Sam se aseza la volan.

— Incotro, O Maestre?

— Hamburg, spuse Quinn.

— Hamburg? Ce?i cu Hamburgul?

— Cunosc un om la Hamburg, fu tot ce catadicsi sa?i spuna.

O luara iar pe autostrazi, spre sud ca sa ajunga pe E.41 la nord de Namur, apoi soseaua dreapta catre est, pentru a trece de Licge ti a traversa frontiera germana la Aachen. O luara apoi spre nord prin densa intindere industriala a Ruhrului, pe la Dusseldorf, Duisburg si Essen, pentru a iesi in final in campiile agricole ale Saxoniei Inferioare.

Quinn o inlocui la volan dupa trei ore si dupa inca doua se opreau sa?si faca plinul si sa manance un pranz din carnati carnosi de Westfalia cu salata de cartofi la Gasthaus, una din ne­numaratele care apar la fiecare doua?trei mile pe drumurile mari din Germania. Se lasa deja intunericul cand intrara in co­loana de masini care inaintau prin suburbiile sudice ale Hamburgului.

Vechiul port hanseatic de pe Elba ramasese foarte mult asa cum si?l amin­tea Quinn. Gasira un hotel mic, anonim dar con­fortabil, in spatele Steindamm­torului si se cazara.