The Negotiator. Negociatorul

— Nu stiam ca vorbesti si germana, ii spuse Sam dupa ce intrara in camera.

— Nu m?ai intrebat niciodata, ii raspunse Quinn.

De fapt, o invatase singur, cu ani in urma, pentru ca in zilele acelea isi fa­cea de cap banda BaaderZMeinhof si apoi intrase in scena suc­cesoarea acesteia, Factiunea Armata Rosie; rapirile erau foarte frecvente in Germania si de multe ori deosebit de sangeroase. De trei ori, pe la sfarsitul anilor '70, lucrase la unele cazuri din Republica Federala.

Dadu doua telefoane, dar afla ca omul cu care voia sa vor­beasca nu avea sa fie la birou decat a doua zi de dimineata.

Generalul Vadim Vasilievici Kirpicenko statea in biroul de afara si astepta. In ciuda exteriorului impasibil, simtea o unda de nervozitate. Nu pentru ca omul pe care voia sa?l vada ar fi fost inabordabil, ba avea o reputatie contrara si chiar se mai si intalnisera de cateva ori, dar totdeauna oficial si in public. Neli­nistea ii izvora din alta cauza. Sa treaca peste superiorii sai din KGB, sa ceara o intreve­dere personala cu secretarul general fara sa?i anunte era riscant. Daca lucrurile aveau sa iasa prost, era in joc cariera lui.

Un secretar aparu la usa cabinetului personal si ramase in picioare langa ea.

— Secretarul general va primeste acum, tovarase general, il anunta el.

Adjunctul sefului Primului Directorat Superior, ofiterul su­perior de spionaj, se indrepta traversand incaperea prelunga di­rect spre omul care satea la biroul din celalalt capat. Daca Mihail Gorbaciov era nedumerit pentru ca i se ceruse aceasta au­dienta, nu arata deloc. Il saluta tovaraseste pe generalul KGB, spu­nan­du?i pe numele mic, acelasi cu al lui, si astepta ca acesta sa inceapa sa vor­beasca.

— Ati primit raportul de la omul nostru din postul de la Londra cu privire la asa?zisa dovada extrasa de britanici din ca­davrul lui Simon Cormack.

Era o afirmatie, nu o intrebare. Kirpicenko stia ca secretarul general trebuia sa?l fi vazut. Ceruse rezultatele intalnirii de la Londra de indata ce sosisera. Gor­ba­ciov incuviinta din cap.

— Si trebuie sa stiti, tovarase secretar general, ca toti colegii nostri din ar­ma­ta neaga ca fotografia reprezinta un obiect din dotarea lor.

Programul spatial de la Baikonur era in subordinea armatei. O alta clatinare a capului. Kirpicenko se arunca in gol.

— Acum patru luni am predat un raport primit de la rezi­dentul meu din Bel­grad, pe care l?am considerat atat de impor­tant incat l?am desemnat sa fie trans­mis de tovarasul presedinte personal la acest cabinet.

Gorbaciov intepeni. Motivul iesise la iveala. Ofiterul din fata lui, chiar daca superior, il lucra pe la spate pe Kriucikov. Mai bine pentru dumneata sa fie vorba de ceva serios, tovarase general, se gandi el. Chipul ii ramase impasibil.

— Ma asteptam, sa primesc instructiuni de a continua cer­cetarile. N?am pri­mit nimic. Mi?a trecut apoi prin minte ca poate nici n?ati vazut deloc raportul din august la urma ur­melor, e luna concediilor...

Gorbaciov isi aminti de vacanta ratata. Refuznicii aia evrei batuti in plina strada la Moscova in fata camerelor de luat ve­deri ale mediilor de informare occidentale.

— Ai o copie a raportului la dumneata, tovarase general? intreba el nelinistit.

Kirpicenko scose doua foi impaturite din buzunarul hainei de dedesubt. Pur­­ta intotdeauna haine civile, nu putea sa sufere uniformele.

— S?ar putea sa nu existe nici o legatura, tovarase secretar general. Sper sa nu. Dar nu?mi plac coincidentele. Am fost an­trenat ca sa nu?mi placa.

Mihail Gorbaciov studie raportul maiorului Kerkorian din Belgrad si se incrunta nedurnerit.

— Cine sunt indivizii astia? intreba el.

— Cinci industriasi americani. Pe tipul Miller l?am identifi­cat ca este de ex­tre­ma dreapta, un individ care ne uraste tara. Tipul Scanlon e antreprenor; ceea ce americanii numesc inter­mediar. Ceilalti trei fabrica armament extrem de sofisticat pen­tru Pentagon. Numai cu datele tehnice pe care le au in cap si n?ar fi trebuit niciodata sa se expuna riscului de a ne vizita teri­toriul.

— Dar chiar au venit? intreba Gorbaciov. Pe ascuns cu un transport militar? Ca sa aterizeze la Odesa?

— Tocmai asta?i coincidenta, ii spuse seful spionilor. Am verificat la cei de la controlul aerian al traficului militar. Dupa ce Antonovul a iesit din spatiul aerian roman, si?a modificat planul de zbor, a trecut peste Odesa si a aterizat la Baku.

— Azerbaigean? Ce naiba au facut ei in Azerbaigean?

— Baku, tovarase secretar general, este cartierul general al inaltului Coman­dament de Sud.

— Dar e o baza militara strict secreta. Ce?au facut acolo?

— Nu stiu. Au disparut dupa aterizare, au petrecut 16 ore in interiorul bazei si s?au intors la aceeasi baza aeriana din Iu­goslavia cu acelasi avion. S?au intors apoi in America. N?au vanat nici un mistret, n?au facut nici o vacanta.

— Altceva?

— O ultima coincidenta. In ziua respectiva maresalul Kozlov era intr?o ins­pec­tie la cartierul general din Baku. De rutina. Asa spune.

Dupa plecarea lui, Mihail Gorbaciov anula toate audientele si statu sa reflec­teze la cele aflate. Era rau, totul era rau, aproape totul. Dar era si o recom­pensa. Adversarul sau, genera­lul conservator care conducea KGB?ul facuse o greseala foarte serioasa.

Stirile proaste nu erau reduse doar la Piata Noua din Mos­cova. Patrunsesera si in elegantul cabinet de la ultimul etaj al lui Steve Pyle din Riad. Colonelul Easter­house lasa jos scrisoa­rea lui Andy Laing.