The Negotiator. Negociatorul

Era o alee ingusta care pornea din St. Jans Singel, vechiul drum de edec de?a lungul Dommelului, si mergea pana in strada paralela cu acesta, Molen­straat. Zona era in intregime strave­che, cea mai mare parte datand din urma cu trei veacuri. Fusese restaurata si renovata in majoritate; fusesera retinute cladir­ile vechi de caramida cu usile si ferestrele lor originale dar in inte­rior cuprindeau acum apartamente noi si elegante. Nu era insa cazul lui Jans Straat.

De?abia daca era mai lata decat o masina iar cladirile se sprijineau una de alta ca sa nu se prabuseasca. Existau doua baruri pentru ca pe vremuri luntrasii care isi duceau marfa pe Dommel si pe canale ancorau candva aici ca sa?si astampere se­tea.

Gouden Leeuw se afla in partea de sud a strazii, la douazeci de metri de drumul de edec, o cladire cu doua etaje, cu fatada ingusta, cu o firma stearsa care ii anunta numele. Parterul nu avea decat o singura fereastra boltita, ale carei mici geamlacuri patrate erau din sticla opaca si colorata. Langa ea se afla unica usa care permitea accesul in bar. Era incuiata. Quinn batu si as­tepta. Nici un sunet, nici o miscare. Celalalt local de pe strada era deschis. Toate localurile din Den Bosch erau deschise.

— Si acum? intreba Sam.

Mai in josul strazii, un barbat care statea la fereastra celeilalte carciumi isi lasa ziarul, ii cer­ceta si apoi si?l ridica din nou. Langa Leul de aur era o poarta din lemn inalta de doi metri care, dupa toate aparentele, dadea intr?un pasaj ce ducea in spate.

— Asteapta aici, in spuse Quinn.

Se catara si trecu peste poarta intr?o secunda, apoi sari in pasaj. Dupa cateva minute, Sam auzi zgomot de sticla, sunetul pasilor si usa de la intrare se deschise pe dinauntru. Quinn era acolo.

— Hai de pe strada, spuse el.

Sam intra si el inchise usa in spatele ei. Nu era nici o lumina. Barul era intu­necat, luminat doar de razele care se strecurau de afara prin fereastra boltita cu geamlicuri colorate.

Era un local mic. Barul se afla in jurul ferestrei si avea o forma de L. Din usa pornea un interval de trecere care ocolea barul pentru a se transforma dincolo de coltul L?ului intr?o zona pentru consumatori care se largea catre spatele incaperii. In spatele barului exista obisnuita multime de sticle; paharele de bere erau insirate cu gura in jos pe un stergar pe de tejgheaua barului, pe care se mai aflau trei manere din portelan de Delft pentru pompele de bere. Chiar in spate era o usa, prin care in­trase Quinn.

Usa dadea catre un mic spalator caruia Quinn ii sparsese fe­reastra ca sa patrunda inauntru. Si catre o scara ce ducea in apartamentul de la etaj.

— Poate ca e pe undeva pe sus, spuse Sam.

Nu era. Era un studio foarte mic, doar un dormitor?salon cu o chicineta intr?un alcov si o mica toaleta/spalator. Pe perete era o poza cu o scena posibil din Transvaal; o serie de amintiri din Africa, un televizor, un pat nefacut. Nici o carte. Quinn cerceta toate bufe­tele si minusculul pod de deasupra tavanului. Nici urma de Pretorius. Coborara.

— Daca tot am intrat in barul lui prin efractie, am putea foarte bine sa ne servim cu o bere, propuse Sam.

Se duse in spatele tejghelei, lua doua pahare si trase de unul din manerele de portelan ale pompei. Berea incepu sa curga cu spuma in pa­hare.

— De unde vine berea asta? intreba Quinn.

Sam cauta sub tejghea.

— Tuburile trec direct prin podea, il anunta ea.

Quinn gasi trapa sub un pres din celalalt colt al incaperii. Treptele de lemn duceau in jos si langa ele era un comutator. Spre deosebire de bar, pivnitele erau spatioase.

La fel ca si vecinele ei, intreaga cladire era sprijinita pe arca­dele de caramida care creau pivnitele. Tuburile care duceau sus la pompele de bere de deasupra lor veneau din niste butoaie moderne de bere, din metal, coborate evident prin trapa inainte de a fi conectate. Dar nu fusese intotdeauna asa.

Intr?un capat al pivnitelor era un grilaj lat de otel. In spatele lui curgea ca­na­lul Dieze care trece pe sub Molenstraat. Cu ani in urma, oamenii aduceau uriasele butoaie cu bere in barci pe care le faceau sa inainteze pe canal cu ajuto­rul unor prajini, apoi le rostogoleau prin grilaj si le asezau la locul lor sub bar. Era pe vremea cand chelnerii trebuiau sa forfoteasca?in sus si in jos pe scari pentru a duce halbele de bere clientilor aflati deasu­ pra.

Mai existau inca trei din aceste butoaie stravechi, asezate in picioare pe soclurile lor din caramida din sala cea mai mare pe care o formau arcadele, fiecare avand la baza cate un robinet cu cana. Quinn deschise alene unul din canale; un suvoi de bere veche si acra se scurse in lumina lampii. Al doilea era la fel. Il lovi pe cel de?al treilea cu piciorul. Lichidul incepu sa curga gal­bui si fara stralucire, dupa care incepu sa se coloreze in roz.

Fu nevoie de trei opinteli zdravene ale lui Quinn pentru ca butoiul sa se culce pe o parte. In cadere se sfarama si tot conti­nutul i se revarsa pe podeaua de caramida. O parte era alcatuit din ultimele doua galoane de bere straveche care nu mai apuca­sera sa ajunga in barul de deasupra. In baltoaca de bere zacea, un barbat intins pe spate, cu ochii opaci deschisi in lumina singurului bec, cu o gaura intr?o tampla si o rana sfartecata pe unde iesise glontul in cealalta. Dupa statura si conformatie, Quinn estima ca putea sa fie omul care statuse in spatele lui in de­pozit, omul cu Skorpionul. Daca el era, omorase un sergent bri­tanic si doi agenti secreti americani pe campia Shotpver.

Celalalt barbat din beci isi indrepta arma direct spre spatele lui Quinn si i se adresa in olandeza. Quinn se intoarse. Omul coborase scarile neauzit, pentru ca pasii ii fusesera mascati de tunetul butoiului care se prabusea. Ceea ce spu­nea el era:

— Bine lucrat, mijnheer. Ti?ai gasit prietenul. Noua ne?a scapat.

Alti doi coborau scarile, imbracati amandoi in uniforma po­litiei publice olandeze. Barbatul cu arma era in haine civile, un sergent de la Recherche.

— Ma intreb, spuse Sam in timp ce erau condusi la postul de politie de pe Tolburg Straat, daca exista vreo piata de desfa­cere pentru antologia definitiva a comisariatelor de politie olan­deze?