The Negotiator. Negociatorul

Din intamplare, postul de politie din Den Bosch este chiar pe partea cealalta a strazii pe care se afla Groot Zieken Gasthause in traducere literala Marea casa de oaspeti bolnavi la morga careia fusese dus cadavrul lui Jan Pretorius pentru au­topsie.

Inspectorul sef Dyskra nu daduse prea mare atentia avertis­mentului pe care Papa De Groot i?l daduse la telefon in dimi­neata precedenta. Un american in cautarea unui sud?african nu insemna automat neplaceri pentru politie. In pauza de pranz isi trimisese unul din sergenti acolo. Omul gasise barul Leul de aur inchis si se intorsese sa?i dea raportul.

Un lacatus local le asigurase intrarea dar, totul parea in or­dine. Nici o invalmaseala, nici o urma de lupta. Daca Pretorius dorea sa inchida si sa plece avea tot dreptul s?o faca. Proprieta­rul celuilalt bar din josul strazii spunea ca avusese impresia ca barul fusese deschis pana la amiaza. Vremea fiind cum era, era cat se poate de normal ca usa sa fi fost inchisa. Nu vazuse nici un client intrand sau iesind din Leul de aur, dar asta nu era ceva neobisnuit. Afacerile mergeau prost.

Sergentul fusese acela care ceruse sa mai urmareasca o vreme barul si Dyskra incuviintase. Si daduse roade: americanul sosise dupa 24 de ore.

Dyskra trimise un mesaj la Gerechtlijk Laboratorium din Voorburg, labora­torul central de anatomopatologie al tarii. Afland ca era vorba de o rana provoca­ta de un glonte, si inca unui strain, acestia il trimisesera chiar pe doctorul Veer­man in persoana, cel mai bun medic legist din Olanda.

Dupa?amiaza, inspectorul sef Dyskra asculta cu cea mai mare rabdare expli­catiile date de Quinn ca il cunoscuse pe Pretorius cu 14 ani in urma la Paris si ca acum, ca facea turul Olandei, sperase sa?i faca o vizita ca sa?si mai aduca aminte de trecut. Chiar daca nu credea o iota din toata povestea, Dyskra nu lasa sa i se citeasca nimic pe chip. Dar facu verificari. BVD?ul din propria?i tara ii confirma ca sud?africanul fusese la Paris in perioada aceea; fostii patroni ai lui Quinn din Hartford ii confirmara si ei ca da, Quinn era seful filialei lor de la Paris in anul respectiv.

Masina inchiriata fu adusa de la hotelul Central si cercetata cu de?amanun­tul. Nici urma de arme. A fost recuperat si cerce­tat si bagajul. Nici urma de arma. Sergentul recunoscu faptul ca nici Quinn, nici Sam nu aveau nici o arma asupra lor atunci cand ii descoperise in pivnita. Dyskra presupunea ca Quinn il omorase pe sud?africanul cu o zi inainte, pana nu?si incepuse panda sergentul lui, si ca se intorsese pentru ca uitase ceva care s?ar fi putut afla in buzunarele mortului. Dar in cazul acesta, de ce sergentul il vazuse incercand sa patrunda prin usa de la in­trare? Daca ar fi incuiat usa in urma lui dupa ce?l omorase pe sud?african ar fi putut foarte bine s?o si descuie a doua zi. To­tul era confuz. De un lucru insa era sigur Dyskra. Nu credea nici o clipa in acea legatura de la Paris ca motiv al acestei vi­zite.

Profesorul Veerman sosi pe la sase si isi incheie treaba pe la miezul noptii. Traversa strada ca sa bea o cafea cu un foarte obosit inspector sef Dyskra.

— Ei, profesore?

— O sa primesti raportul meu complet la timpul potrivit, ii spuse doctorul.

— Doar in linii mari, te rog.

— De acord. Decesul in urma masivei laceratii a creierului produse de un glonte, probabil noua milimetri, tras de la mica distanta in tampla stanga, iesirea prin dreapta. Eu as cauta o gaura in lemn pe undeva prin bar.

Dyskra dadu din cap in semn ca a inteles.

— Ora decesului? intreba el. Am retinut doi americani care au descoperit cadavrul, intr?o presupusa vizita de prietenie. Cu toate ca au spart geamul ca sa patrunda in local si sa?l gaseasca.

— La mijlocul zilei de ieri, ii raspunse profesorul. Cu apro­ximatie de doua ore. O sa stiu mai multe mai tarziu, dupa ana­liza de laborator.

— Dar americanii erau la comisariatul de politie din Arnhem ieri la pranz, exclama Dyskra. Este de necontestat. Au avut un accident de masina la zece si li s?a dat drumul ca sa?si petreaca noaptea la hotelul Rijn la patru. Puteau sa fi plecat din hotel noaptea, sa vina pana aici cu masina, sa faca treaba si sa fie inapoi acolo in zori.

— Nici gand, spuse profesorul ridicandu?se. Individul asta a murit nu mai tarziu de ora 2.00 p.m. ieri. Daca erau in Arnhem, sunt nevinovati, regret. Faptele vorbesc.

Dyskra injura. Sergentul lui trebuie sa?si fi inceput panda la treizeci de minute dupa ce ucigasul parasise barul.

— Colegii mei din Arnhem mi?au spus ca va indreptati spre feribotul de la Vissingen cand ati plecat ieri de la ei, le spuse el lui Sam si lui Quinn cand le dadu drumul spre dimineata.

— E adevarat, ii raspunse Quinn adunandu?si bagajul atat de mult cercetat.

— V?as fi recunoscator daca v?ati continua drumul intr?a­colo, spuse inspec­torul sef. Domnule Quinn, tarii mele ii face mare placere sa?i intampine pe vizitatorii straini, dar dumnea­voastra pe oriunde mergeti se pare ca obligati politia la munca suplimentara.

— Regret sincer, ii spuse Quinn din tot sufletul. Dar fiindca am scapat ultimul feribot si suntem flamanzi si obositi, am pu­tea sa ne terminam, noaptea la hotel si sa plecam maine?

— Foarte bine, ii raspunse Dyskra. O sa trimit doi oameni de?ai mei sa va insoteasca le plecarea din oras.

— Incep sa ma simt ca o membra a familiei regale, spuse Sam in timp ce intra in baia de la hotelul Central.

Cand iesi, Quinn plecase. Se intoarse la 5.00, puse Smith & Wessonul ina­poi pe fundul gentii cu maruntisuri a lui Sam si prinse doua ore de somn inainte de sosirea cafelei de dimineata.

Drumul pana la Flushing fu lipsit de peripetii. Quinn era adancit in ganduri. Cineva ii omora pe mercenari unul dupa ce­lalalt si acum chiar ajunsese sa nu mai aiba nici un loc spre care sa se indrepte. Doar poate... Inapoi la arhive. S?ar putea sa mai fie ceva de scos din ele, dar era prea putin probabil, foarte putin probabil. Odata cu moartea lui Pretorius, pista ajunsese rece ca un cod mort de o saptamana si putea tot atat de urat.

O masina a politiei din Flushing era parcata langa rampa fe­ribotului catre Anglia. Cei doi ofiteri din ea urmarira cum Opelul Ascona patrundea incet in carena transportului direct de masini, dar nu dadura raportul la cartierul general decat dupa ce feribotul pleca indreptandu?se spre estuarul Westeschelde.