The Negotiator. Negociatorul

Vreau sa spun intre patru ochi.

— Sigur, nici o problema. Tu stabilesti unde si cand.

— Fara smecherii, Quinn. Fara arme, fara intarituri.

— Cum vrei.

Zack ii dicta ora si locul. Quinn nu?si facu nici o insemnare nu era nevoie. Se intoarse la hotel. O gasi pe Sam in holul?cum?bar, in fata cu niste cornuri si o cana de cafea cu lapte. Ea isi ridica privirea nerabdatoare.

— Ce?a vrut?

— O intalnire, intre patru ochi.

— Quinn, iubitule, fii atent. E un ucigas. Unde si cand?

— Nu aici, ii spuse el.

Mai erau si alti turisti care?si luau masa de diminieata cu intarziere.

— In camera.

— Intr?o camera de hotel, ii spuse el cand ajunsera sus. Maine la opt dimi­neata. In camera lui de la hotelul Robin. Rezer­vata pe numele lui iti vine sa crezi? Smith.

— Trebuie sa fiu si eu acolo, Quinn. Nu?mi place cum suna. Nu uita ca si eu sunt antrenata cu armele. Iar tu ai sa iei Smith & Wessonul cu tine, nu mai in­ca­pe discutie.

— Bineinteles, o asigura Quinn.

Dupa cateva minute, Sam gasea un pretext ca sa coboare la bar. Se intoarse dupa zece minute si Quinn isi aminti ca la ca­patul barului exista un telefon.

Cand pleca la miezul noptii, Sam dormea cu desteptatorul de pe noptiera pus sa sune la sase dimineata. Quinn se misca prin odaie ca o umbra, adunan­du?si pantofii, sosetele, pantalonii, chilotii, flanelul, haina si arma in drum spre iesire. In coridor nu era nimeni. Se imbraca acolo, isi puse pistolul la brau, isi aranja vindiacul ca sa?l acopere si cobori scarile fara zgomot.

Gasi un taxi pe Champs?Elysees si dupa zece minute era la Hotel Robin.

— La chambre de Monsieur Smith, s'il vous plait, i se adresa el receptione­rului de noapte.

Numarul zece. Etajul doi. Urca scarile si intra in camera.

Baia era cel mai bun loc pentru o ambuscada. Usa era in coltul dormitorului si din ea putea sa acopere toate unghiurile, mai ales usa care dadea in coridor. Scoase becul de la lampa din tavan, lua un scaun cu spatar si il aseza in baie. Cu usa des­chisa atat cat sa lase o crapatura de trei degete, se aseza la panda. Dupa ce?si obisnui ochii cu intunericul, putea sa vada foarte bine tot dormitorul gol, slab luminat de lumina din strada care patrundea prin ferestrele cu draperi­ile trase.

Pana la sase nu venise nimeni; nu auzise nici un zgomot de pasi pe coridor. La sase si jumatate, receptionerul de noapte aduse cafeaua unui client care se scula mai devreme, undeva mai jos pe coridor; auzi pasii care treceau prin fata usii, apoi intorcandu?se si coborand scarile pana in hol. La el nu veni ni­meni, nu incerca nimeni sa ii intre in odaie.

La opt simti ca?l inunda un val de usurare. La si douazeci pleca, achita nota, lua un taxi si se intoarse la Hotel du Colisee. Sam era in camera si aproape isterizata.

— Quinn, unde dracului ai fost? M?am dat de ceasul mortii de grija. M?am trezit la cinci... tu nu erai aici... Pentru numele lui Dumnezeu, am pierdut rendez?vous-ul.

Ar fi putut s?o minta, dar era ros de remuscari sincere. Ii povesti ce facuse. Sam se uita la el de parca tocmai ar fi palmu­it?o.

— Ai crezut ca eu eram? il intreba ea in soapta.

— Da, recunoscu el.

Dupa Marchais si Pretorius ajunsese obsedat de ideea ca cineva il informa pe ucigas sau ucigasi; cum altfel ar fi reusit sa ajunga la mercenarii disparuti inainte de el si de Sam?

Ea isi inghiti un nod, se reculese, isi ascunse durerea din suflet.

— Foarte bine, unde este deci intalnirea reala, daca?mi dai voie sa te intreb? Adica, daca ai destula incredere in mine acum.

— Peste o ora, la zece, ii raspunse el. Un bar de pe rue de Chalon, chiar in spate la Gare de Lyon. E un drum lung hai acum sa mergem.

Luara iarasi taxiul. Sam pastra o tacere plina de reprosuri in timp ce cobo­rau cheiurile de pe malul nordic al Senei, strabatand orasul dinspre nord?vest catre sud?est. Quinn lasa taxiul la coltul dintre rue de Chalon si Passage de Gatbois. Hotarase sa faca restul drumului pe jos.

Rue de Chalon mergea paralel cu sinele care porneau din gara spre sudul Frantei. Din spatele zidului puteau sa auda zanganitul trenurilor care se miscau pe numeroasele linii dinafara garii. Era o straduta sordida.

— E un loc al dracului de imputit, zise Sam.

— Da, pai, el a ales?o. Intalnirea e la bar.

Existau doua baruri pe strada si nici unul nu reprezenta vreo amenintare pentru Ritz.

„Chez Hugo' era al doilea, pe partea cealalta a strazii, la cincizeci de metri mai sus de primul. Quinn deschise usa. Tej­gheaua barului era in stanga; in dreapta, doua mese langa fereas­tra dinspre strada, mascata de perdele groase de dantela. Mesele erau amandoua goale. Intreg localul era gol, in afara de proprie­tarul nebarbierit care trebaluia pe langa masina espresso din spatele tejghelei. Cu usa deschisa in spatele lui, in care era Sam, Quinn era vizibil si o stia foarte bine. Oricine s?ar fi aflat in co­tlonul intunecat din spate era foarte greu de vazut. Apoi il