The Negotiator. Negociatorul

Zack dadu din cap.

— Da, mi s?au dat instructiuni inainte de rapire, mi s?a spus ce sa fac, unde si cand. In timp ce stateam ascunsi, a tre­buit sa mai dau niste telefoane. Totdea­una din afara casei, tot­deauna de la o cabina publica la alta, conform unei liste presta­bilite. Era grasanul; de?acuma ii cunosteam glasul. Uneori mai facea cate o schimbare reglare fina, asa ii spunea. Eu faceam exact cum imi zicea.

— Foarte bine, spuse Quinn. Si grasanul ti?a spus ca n?o sa aveti nici o problema ca sa scapati dupa aceea. Doar o urma­rire de o luna sau cam pe?acolo, dar fara nici un indiciu dupa care sa poata fi continuata, o sa se stinga si voi o sa puteti sa traiti linistiti pana la adanci batraneturi. Si tu chiar l?ai crezut? Chiar ai crezut ca puteti sa?l rapiti si sa?l omorati pe fiul Prese­dintelui american si sa scapati dupa asta? Atunci de ce ati mai omorat baiatul? Nu era nevoie.

Muschii faciali ai lui Zack se miscau aproape in delir. Ochii ii ieseau din orbite de furie.

— Tocmai asta e, lua?te?ar dracu. Nu noi l?am omorat. Noi l?am aruncat pe drum asa cum ni s?a spus. Era viu si bine mersi noi nici nu l?am atins. Prima data am aflat ca e mort cand s?a facut totul public a doua zi. Nici nu?mi venea sa cred. Era o minciuna. Nu noi am facut?o.

Afara pe strada isi facu aparitia o masina de dupa colt, din­spre rue de Cha­lon. Un barbat era la volan; un altul in spate, cu o pusca in mana. Masina inainta pe strada de parca ar fi cautat pe cineva, se opri in fata primului bar, inainta pana aproape de usa de la „Chez Hugo', apoi dadu inapoi si se opri la jumatatea drumului dintre cele doua baruri. Motorul conti­nua sa mearga.

— Pustiul a fost ucis de o bomba din cureaua de piele pe care o purta la brau, spuse Quinn. N?o avea cand a fost rapit de pe campia Shotover. Tu i?ai dat?o ca s?o poarte.

— Nu eu, tipa Zack. Al dracului sa fiu daca eu. Orsini.

— Foarte bine, povesteste?mi despre Orsini.

— Corsican, ucigas platit. Mai tanar ca noi. Cand noi trei am plecat sa ne intalnim cu tine la depozit, pustiul era imbracat cu hainele lui dintotdeauna. Cand, ne?am intors, era cu haine noi. I?am facut un scandal monstru lui Orsini pe chestia asta. Idiotul dracului a plecat din casa, nesocotindu?mi ordinele, si s?a dus sa le cumpere.

Quinn isi aminti de tipetele si cearta pe care le auzise deasu­pra capului du­pa ce mercenarii se retrasesera sa studieze diamantale. Crezuse ca se ciorovaiau pentru nestemate.

— De ce?a facut?o? intreba Quinn.

— Zicea ca pustiul s?a plans ca?i era frig. Zicea ca s?a gandit ca nu face nici un rau, asa ca s?a dus pe jos pana la East Grinstead, a intrat la un magazin cu articole de voiaj si a cumparat toate chestiile. M?am infuriat pentru ca habar n?are de engleza si, cu infatisarea lui, arata ca un deget bubos.

— Mai mult ca sigur ca hainele i?au fost aduse cat ai lipsit tu, ii spuse Quinn. Bine, si cum arata Orsini asta?

— Cam treizeci si trei de ani, profesionist, dar niciodata pe campul de lupta. Pielea foarte tuciurie, ochii negri, cicatrice de cutit pe un obraz.

— De ce l?ai angajat?

— Nu eu. Eu i?am chemat pe Paul Uriasul si pe Janni pen'ca ii stiam de pe vremuri si am pastrat legatura. Pe corsican mi l?a varat pe gat grasanul... Si acu' aud ca Janni e mort si Paul Uriasul a disparut.

— Si cu intalnirea asta ce vrei? il intreba Quinn. Ce ar tre­bui sa fac eu pen­tru tine?

Zack se apleca si il prinse pe Quinn de brat.

— Vreau sa ies, spuse el. Daca esti cu aia de m?au angajat, spune?le ca nu?i nevoie sa vina dupa mine. N?o sa suflu nicio­data nici o vorbulita, niciodata. Nu curcanilor, in orice caz. Asa ca ei sunt in siguranta.

— Dar nu sunt cu ei, protesta Quinn.

— Atunci spune?le alor tai ca nu eu l?am omorat pe baiat, spuse Zack. Asta n?a facut niciodata parte din afacere. Jur pe viata mea ca n?am avut niciodata de gand sa moara baiatul.

Quinn reflecta ca daca Nigel Cramer sau Kevin Brown aveau sa puna vreo­da­ta mana pe Zack, „pe viata' era exact ce avea sa primeasca in calitate de oaspete al Majestatii Sale sau al Unchiului Sam.

— Cateva ultime amanunte, Zack. Diamantele. Daca vrei sa ceri clementa, mai bine sa le dai rascumpararea inapoi de la bun inceput. Le?ai cheltuit?

— Nu, ii raspunse Zack grabit. Nici gand. Sunt aici. Fiecare imputita de piatra.

Baga mana sub masa si arunca pe ea un sac de panza. Sam ramase cu ochii holbati.

— Orsini, continua Quinn impasibil. Unde?i acum?

— Dumnezeu stie. Probabil ca s?a intors in Corsica. A ple­cat de acolo acum zece ani ca sa lucreze cu bandele din Marsi­lia, Nisa si, mai tarziu, din Paris. Asta?i tot ce?am putut sa scot de la el. Oh, si vine dintr?un sat pe care?l cheama Castelblanc.

Quinn se ridica, lua sacul de panza si arunca o privire in jos catre Zack.

— Esti in galeata, camarade. Pana la urechi. O sa vorbesc cu autoritatile. Poate ca au sa accepte sa depui marturie. Dar si asta e destul de greu. Dar o sa le spun ca au existat alti oameni in spatele tau si probabil altii in al lor. Daca o sa creada chestia asta si tu o sa le povestesti tot, s?ar putea sa te lase in viata. Ceilalti, cei pentru care ai lucrat... nici gand.

Se intoarse sa plece. Sam se ridica si ea sa?l urmeze. De parca ar fi preferat adapostul pe care i?l oferea americanul, Zack se ridica si el si se indreptara toti trei spre usa. Quinn se opri.

— Un ultim lucru. De ce numele de Zack?

Stia ca in timpul rapirii psihiatrii si specialistii in descifrarea codurilor isi batusera capul cu numele asta, cautand un indiciu posibil pentru identitatea reala a celui care il alesese. Lucrasera pe o multime de variatii ale lui Zachary, Zacchariah, cautasera rude ale criminalilor cunoscuti care sa fi avut astfel de pre­nume.