The Negotiator. Negociatorul

— De fapt era Z?A?K, ii raspunse Zack. Literele de la nu­marul de inscriere in circulatie al primei masini pe care am avut?o.

Quinn isi ridica o singura spanceana. Ajunge cu spihiatrii. Facu un pas afara. Zack venea in urma lui. Sam era inca in usa cand linistea strazii fu sfasi­ata de bubuitul armei.

Quinn nu vazuse nici masina, nici omul cu arma. Dar auzise clar sunetul „vaaaj' al glontelui care?i trecea pe langa fata si sim­tise adierea rece si usoara de pe obraz. Glontele trecu la nici un deget de urechea lui, nu insa si de Zack. Mer­ce­narul il recep­tiona la baza gatului.

Reflexele rapide pe care le avea Quinn ii salvara viata. Nu era strain de su­ne­tul acela, ceea ce ii dadu un avans. Trupul lui Zack fu aruncat inapoi in tocul usii, de unde ricosa inainte. Qu­inn era la loc in arcada usii inainte ca genunchii lui Zack sa fi apucat sa se indoaie. Secunda cat mercenarul ramasese inca in picioare actiona ca o pavaza intre Quinn si masina parcata la treizeci de metri.

Quinn se arunca prin usa cu spatele, se rasuci, o prinse pe Sam si o trase impreuna cu el pe jos pe podea dintr?o singura miscare. In clipa cand atingeau amandoi dalele murdare, un al doilea glonte trecu prin usa gata sa se inchida de deasupra lor si smulse tencuiala din peretele lateral al cafenelei. Apoi usa actio­nata cu arcuri se inchise.

Tarandu?se rapid in patru labe, Quinn traversa barul, tragand?o pe Sam dupa el. Masina inainta pe alee ca sa indrepte unghiul tragatorului, si o rafala de impuscaturi transforma in tandari fereastra de sticla si ciurui usa cu gloante. Barmanul, presupusul Hugo, fu mai lent. Ramase cu gura cascata in spa­tele tejghelei pana cand o ploaie de cioburi de la stocul de sticle care se pulverizau il trimise si pe el la podea.

Impuscaturile incetara se incarca arma. Quinn se ridica si o porni in goana spre iesirea din spate, cu stanga tragand?o pe Sam dupa el, cu dreapta inca inclestata pe sacul cu diamante. Usa din spate a barului dadea intr?un coridor, cu toalete pe fie­care parte. Drept in fata era o bucatarie jegoasa. Quinn stra­batu bucataria in goana, deschise usa de la capatul ei cu picio­rul si iesi intr?o curte interioara.

Lazi de bere erau stivuite aici, asteptand sa fie preluate. Folosindu?se de ele ca de o scara, Quinn si Sam trecura peste zidul din spate al curtii si se lasara sa cada intr?o alta curte interioara care apartinea unei macelarii de pe strada para­le­la, Passage de Gatbois. Peste trei secunde ieseau din pravalia unui macelar in­tepenit de uimire si se gaseau in strada. Din fericire, la treizeci de metri mai sus era un taxi. Din spatele lui cobora clatinandu?se o doamna foarte in varsta care isi cauta maruntisul in po­seta. Quinn ajunse inainte sa si?l gaseasca, o tranti pur si simplu pe trotuar si ii spuse: „C'est paye, madame'.

Se arunca in spatele masinii, tinand?o inca strans de mana pe Sam, arunca sacul pe bancheta, scoase un teanc de bancnote frantuzesti si i le vari soferului sub nas.

— Sa plecam de aici, repede, ii spuse acestuia. Barbatul ga­gicei mele a aparut cu ceva muschi inchiriati.

Marcel Dupont era un batran cu mustata ca de morsa care batea strazile Parisului cu taxiul de patruzeci si cinci de ani. Inainte de asta luptase cu France­zii Liberi. La viata lui avusese prilejul sa?si ia talpasita din vreo cateva locuri la un pas inaintea brigazilor de duri. Pe deasupra, era francez si fata blonda care era tarata in taxiul lui era cat se poate de aratoasa. Si mai era si parizian si stia sa recunoasca un teanc gros de bancnote atunci cand le vedea. Trecuse de mult vremea cand americanii dadeau bacsisuri de zece dolari. Acum se parea ca cei mai multi veneau la Paris cu un buget de zece dolari pentru o zi intreaga. Lasand in urma o dira de fum negru de la cauciucuri, o porni in susul pasajului, iesind in Avenue Daumesnil.

Quinn se intinse peste Sam ca sa traga mai bine usa. Aceasta se lovi de un obstacol si se inchise de?abia cand o tranti a doua oara. Sam se lasase pe spate, alba ca varul. Apoi isi ob­serva nepretuita ei poseta din piele de crocodil de la Harrods. Forta cu care fusese inchisa usa i?o rupsese aproape de baza, sfasiin­du?i cusatura. Inspecta stricaciunea si se incrunta nedume­rita.

— Quinn, ce dracu?i asta?

„Asta' era marginea proeminenta a unei baterii negre cu portocaliu, subtire cat o foaie de napolitana, de genul celor folo­site la aparatele polaroid. Quinn taie cu briceagul restul cusatu­rii de pe fund, lasand sa se vada ca bateria facea parte dintr?un sir de trei, de sase pe zece centimetri, legate intre ele. Transmitatorul si bliperul erau in placuta cu circuite imprimate, si ea tot pe fund, cu un fir care ducea la microfonul din butonul care forma baza incuietorii. Antena era in cu­rea­ua cu care se tinea pe umar. Era un dispozitiv ultramodern, profesionist, miniatu­ ral si activat cu vocea ca sa economiseasca sursa de alimentare.

Quinn se uita la componentele risipite intre ei pe bancheta. Chiar daca apa­ratul mai era inca in stare de functionare, de?acum era imposibil sa mai incerce sa transmita dezinformari prin intermediul lui. Exclamatia lui Sam ii va fi anun­tat deja pe ascultatori ca fusese descoperit. Goli toate obiectele din poseta rastur­nata, ii ceru soferului sa traga langa trotuar si arunca atat geanta cat si dispozi­tivul de ascultare electronica intr?o lada de gunoi.

— Ei bine, asta explica ce s?a intamplat cu Marchais si Pretorius, spuse Quinn. Trebuie sa fi fost doi; unul care statea in apropierea noastra ca sa asculte ce progrese faceam noi si sa transmita totul mai departe prin telefon amicului care putea sa ajunga la tinta inaintea noastra. Dar de ce naiba nu s?au ivit la falsa intalnire de dimineata?

— N?o aveam, spuse Sam brusc.

— N?aveai ce?

— N?aveam poseta cu mine. Eram la micul dejun in bar tu ai vrut sa vor­bim sus. Mi?am uitat geanta, am lasat?o pe bancheta. A trebuit sa ma intorc dupa ea, am crezut ca mi?au furat?o. Mai bine sa fi fost asa.

— Da. Tot ce au auzit a fost ca ii spuneam soferului de la taxi sa ne lase pe rue de Chalon, la coltul strazii. Si cuvantul bar. Erau doua pe strada.

— Dar cum naiba au putut sa?mi faca asa ceva la poseta? intreba ea. Am avut?o tot timpul cu mine de cand am cumpa­rat?o.

— Nu?i geanta ta e un duplicat, spuse Quinn. Cineva a vazut?o, a facut o imitatie exacta si a efectuat schimbul. Citi oa­meni au venit in apartament la Kensington?

— Dupa ce?ai sters?o tu? Toti dracii si mama lor pe deasu­pra. Au fost Cra­mer cu britanicii, Brown, Collins, Seymour si inca vreo trei?patru de la FBI. Eu m?am dus la ambasada, la conacul ala din Surrey unde te?au tinut pe tine o vreme, in Sta­tele Unite, inapoi ei dracia dracului, am fost cu ea peste tot. Si nu era nevoie decat de cinci minute cat sa se goleasca geanta veche, sa se puna continutul in duplicat si sa se efectueze schimbul.

— Unde vrei sa mergi, camarade? intreba soferul.

La Hotel du Colisee nici nu putea fi vorba; ucigasii stiau de el. Dar nu si de garajul unde isi parcase Opelul.