The Negotiator. Negociatorul

Fusese acolo singur, fara Sam si geanta ei mor­tala.

— Race de la Madeleine, spuse el, la colt cu Chauveau?Lagarde.

— Quinn, poate ca ar fi mai bine sa ma intorc inapoi in SUA doar cu ce?am aflat pana acum. M?as duce la ambasada noastra de aici si as insista sa?mi dea doi politisti americani care sa ma escorteze. Washingtonul trebuie sa afle ce ne?a spus Zack.

Quinn se uita la strazile pe care treceau. Taxiul se indrepta pe rue Royale. Inconjura Place de la Madeleine si ii lasa la in­trarea in garaj. Quinn ii dadu soferului un bacsis gras.

— Incotro mergem? intreba Sam dupa ce erau in Opel si se indreptau spre sud peste Sena, catre cartierul latin.

— Tu mergi la aeroport, ii raspunse Quinn.

— La Washington?

— In nici un caz la Washinton. Asculta, Sam, acum mai mult ca niciodata nu trebuie sa te duci acolo lipsita de aparare. Oricine ar fi cei din spatele chestiei asteia, sunt mult mai sus?pusi decat o mana de fosti mercenari. Mercenarii n?au fost decat mana de lucru angajata. Lui Zack i s?a transmis tot ce se intampla de partea noastra. A fost avertizat de progresele politiei, de dispozitiile Scotland Yardului, Londrei si Washingtonului. To­tul a fost coreografiat, chiar si uciderea lui Simon Cormack.

Cand pustiul alerga pe marginea drumului trebuie sa fi fost cineva intre pomi cu detonatorul. De unde putea sa stie ca sa fie acolo? Pentru ca lui Zack i s?a spus ce sa faca exact, etapa cu etapa, inclusiv cum sa ne elibereze. Motivul pentru care nu m?a ucis si pe mine este ca nu i s?a comandat. Lui nici nu?i tre­cea prin cap ca avea sa omoare pe cineva.

— Dar ne?a spus cine, protesta Sam. Americanul asta, cel care a organizat totul si l?a platit si pe el.

— Si grasanului cine i?a spus?

— Aha! Exista cineva in spatele grasanului.

— Trebuie sa existe, ii raspunse Quinn. Si inca sus foarte sus. Cu adeva­rat sus. Stim ce s?a intamplat si cum, dar nu stim cine sau de ce. Te duci acuma inapoi la Washington si le spui ce?ai aflat de la Zack. Ce avem? Spusele unui rapitor, criminal si mercenar, acuma cat se poate de convenabil mort. Un om care fugea speriat pana in maduva oaselor in urma celor facute, incercand sa?si cumpere libertatea cu pretul denuntarii propriilor colegi si returnarii diaman­te­lor, cu o poveste de adormit copii ca a fost pus sa faca tot ce?a facut.

— Atunci unde mergem de aici?

— Tu te dai la fund. Eu plec dupa corsican. El e cheia. El e angajatul grasa­nului, cel care a furnizat cureaua ucigasa si a pus?o pe Simon. Pun pariu ca lui Zack i s?a poruncit sa intarzie cu negocierile inca sase zile, cerand diamante in loc de bani, pentru ca noile haine nu erau inca gata. Programul a fost dat peste cap, mergea prea repede, trebuia incetinit. Daca reusesc sa ajung la Orsini, sa?l prind in viata, sa?l fac sa vorbeasca, proba­bil ca el stie numele celui care l?a angajat. Dupa ce avem nu­mele grasanului, de?abia atunci putem sa mergem la Washin­gton.

— Lasa?ma sa vin cu tine, Quinn. Asa ne?am inteles.

— Asa s?a inteles Washingtonul. Intelegerea s?a anulat. Tot ce ne?a spus Zack a fost inregistrat de microfonul ala din poseta ta. Ei stiu ca noi stim. Pentru ei urmarirea este acum dupa tine si dupa mine. Numai daca am putea sa facem rost de numele grasanului! Atunci Vanatorii se transforma in vanat. FBI?ul o sa aiba grija de asta. Si CIA.

— Si eu unde sa merg sa ma dau la fund, si pentru cata vreme?

— Pana iti dau eu telefon si?ti spun ca am scos?o la capat intr?un fel sau altul. Cat despre loc Malaga. Am niste prie­teni in sudul Spaniei care au sa aiba grija de tine.

Parisul, ca si Londra, e un oras cu doua aeroporturi. Noua­zeci la suta din cursele externe pleaca de la aeroportul Charles de Gaulle din nordul capitalei. Dar Spania si Portugalia sunt in continuare deservite de mai vechiul aeroport de la Orly, din partea de sud. Pentru a mari confuzia, Parisul are si doua ter­minale separate pentru fiecare aeroport. Autobuzele pentru Orly pleaca de la Maine? Mont­parnasse din cartierul Latin. Qu­inn ajunse aici la treizeci de minute dupa ce plecase din Madeleine, isi parca masina si o conduse pe Sam in holul principal.

— Dar hainele mele, lucrurile de la hotel? se planse Sam.

— Fa?le uitate. Daca ticalosii nu pandesc acum langa hotel, inseamna ca sunt niste dobitoci. Si nu sunt. Ai pasaportul?

— Da. Il port intotdeauna la mine.

— Si eu la fel. Si cartile de credit?

— Sigur. La fel.

— Du?te la banca si scoate cati bani iti permite contul de pe cartea de credit.

In vreme ce Sam era la banca, Quinn isi folosi ultimii bani ca sa?i cumpere un bilet Paris?Malaga. Pierduse cursa de 12.45, dar mai era una la 17,35.

— Prietena dumneavoastra trebuie sa astepte cinci ore, ii spuse fata de la casa de bilete. Autobuzele pleaca de la Poarta Jevery la fiecare 12 minute si merg pana la terminalul Orly Sud.

Quinn ii multumi, se duse pe partea cealalta la banca si ii dadu biletul lui Sam. Ea scosese cinci mii de dolari, dintre care Quinn isi lua patru mii.

— Te duc la autobuz chiar acum, ii spuse el. Esti mai in si­guranta la Orly decat aici, in caz ca vin sa se intereseze de pleca­rile de la aeroport. Cum ajungi acolo, treci direct pe la contro­lul pasapoartelor si intri in zona libera de taxe. E mai greu sa te prinda acolo. Ia?ti o geanta noua, asteapta avionul si ai grija sa nu?l pierzi. La Malaga au sa te astepte niste oameni.

— Quinn, dar eu nici macar nu vorbesc spaniola.

— Nici o grija. Vorbesc ei engleza.