The Negotiator. Negociatorul

trebuia, ca masura de precautie, sa mai faca unele mici cumparaturi pentru cat avea sa stea in Corsica.

Indicatoarele spre portul feribotului de pe Quai de la Joliette erau cat se poate de clare. Portul era aproape gol. Feribo­tul care venise de dimineata de la Ajaccio era ancorat, pasagerii plecasera de o ora. Casa de bilete a SNCM de pe Boulevard des Dames era inca inchisa. Isi parca masina si isi lua masa de di­mineata in tihna, asteptand sa se deschida. La noua, isi cumpara un bilet de traversare cu feribotul Na­poleon care pleca seara la ora 20.00 si sosea a doua zi la 7.00 dimineata. Odata in posesia biletului, putu sa?si lase Ascona in parcarea pentru pasageri de langa quai J4, de unde avea sa plece feribotul. Dupa ce termina cu toate acestea, se intoarse pe jos in oras ca sa?si faca cumparaturile.

Sacul de voiaj era destul de usor de gasit, ca si farmacia unde sa?si inlocu­iasca articolele de toaleta si uneltele de barbie­rit abandonate la Hotel du Colisee din Paris. Cautarea unui magazin de confectii barbatesti fu intampinata cu mai multe cla­tinari negative ale capului, dar il descoperi pana la urma in rue St. Fer­reol, accesibila doar pietonilor, chiar la nord de Portul Vechi.

Tinarul vanzator era deosebit de amabil si achizitionarea ciz­melor, pantalo­ni­lor, curelei, camasii si palariei nu?i ridica nici o problema. Auzindu?l pe Quinn mentionand ultimul articol pe care il cerea, tanarul isi ridica sprancenele.

— Doriti ce, m'sieur?

Quinn ii repeta ce voia.

— Regret, nu cred ca asa ceva ar putea fi de vanzare.

Se uita la cele doua bancnote mari ce se miscau ispititor in mana lui Quinn.

— Poate in magazie? Unul vechi si care nu mai e folosit? ii sugera Quinn.

Tinarul arunca o privire in jur.

— O sa vad, domnule. Pot sa iau sacul?

Ramase in magazia din spate vreme de zece minute. La in­toarcere, deschise sacul cat sa?l lase pe Quinn sa arunce o pri­vire inauntru.

— Minunat, exclama Quinn. Exact ce?mi trebuia.

Plati nota, ii dadu tanarului bacsisul promis si pleca. Cerul se luminase si manca de pranz la o cafenea in aer liber din Por­tul Vechi, petrecandu?si o ora la cafea ca sa studieze o harta la scara mare a Corsicei. Singurul lucru pe care il avea de spus despre Castelblanc lexiconul anexat la aceasta era ca se gasea in Lantul Ospedale de la capatul de sud al insulei.

La opt, Napoleon iesea din Gare maritime si se indrepta spre rada. Quinn degusta un pahar cu vin in Bar des Aigles, aproape pustiu in acel anotimp. In timp ce feribotul se intorcea cu prova spre mare, prin fata ferestrei trecura luminile Marsiliei, pentru a fi apoi inlocuite de vechea fortareata inchisoare de la Chateau d'If la distanta de o ancablura.

Peste cincisprezece minute, trecea de Cap Croisette si era in­valuit de bezna si de largul marii. Quinn se duse sa cineze la Malmaison, se intoarse in cabina sa de pe puntea D si se culca inainte de ora 23.00, cu ceasul desteptator alaturi de el pus sa sune la ora sase.

Cam la aceeasi ora, Sam statea impreuna cu gazdele ei intr?o fosta ferma mica si izolata aflata sus pe undeva pe coli­nele din spatele Esteponei. Nici unul dintre barbati nu locuia acolo; ferma era folosita pentru depozitare si pentru ra­rele pri­lejuri cand prietenii lor aveau nevoie de putina „izolare' fata de pirdalnicii de detectivi care?si fluturau mandatele de extradare.

Cei cinci stateau intr?o incapere inchisa si cu storurile trase, acum albastrie de atata fum de tigara, si jucau pocher. Ronnie facuse propunerea. Se indeletni­ceau cu jocul acesta de trei ore; doar Sam si Ronnie mai ramasesera in joc. Tel nu juca; se ocupa de servirea berei direct din sticla aflata intr?un stoc mare in lazile de langa un perete. Ceilalti pereti erau si ei plini, dar cu baloturi de frunze exotice proaspat sosite din Maroc si destinate exportului in tarile nordice.

Arfur si Bernie erau curatati si se uitau posomorati la ultimii doi jucatori ramasi la masa. „Potul' de bancnote de o mie de pesetas din mijlocul mesei cuprindea tot ce avusesera cu ei, plus jumatate din ce avea Ronnie si jumatate din dolarii lui Sam schimbati la cursul oficial dolar/peseta.

Sam arunca o privire spre ce?i mai ramasese lui Ronnie, isi impinse cea mai mare parte a bancnotelor ei spre centru si plusa. Ronnie zambi, plati sec si ceru sa?i vada cartile. Sam isi intoarse patru carti cu fata in sus. Doi popi, doi decari. Ronnie ranji si isi intoarse si el mana pe fata: full, trei dame si doi va­leti. Se intinse dupa mormanul de bancnote care reprezentau tot ce avea el, plus tot ce adusesera Bernie si Arfur, plus noua ze­cimi din cei o mie de dolari ai lui Sam. Sam isi intoarse repede si cea de?a cincea carte. Al treilea popa.

— Dumnezeii ma?si! exclama el si se lasa pe spate.

Sam trase teancul de bancnote in fata ei.

— Chiar asa! exclama Bernie.

— Aaa, tu cu ce te ocupi, Sam? intreba Arfur.

— Nu v?a spus Quinn? se mira ea. Sunt agent special al FBI?ului.

— Maiculitaexclama Ronnie.

— Misto, zise si Tel.

La ora sapte fix, Napoleon ancora la Gare maritime din Ajaccio, la jumatatea drumului dintre debarcaderele Capucins si Citadelle. Dupa zece minute, Quinn se alatura celorlalte vehi­cule care ieseau din cala si se indreptau in josul rampei spre stravechea capitala a acestei insule de o frumusete atat de salba­tica si tainuita.

Harta ii indica destul de limpede pe ce drum sa mearga, la sud ca sa iasa din oras, pe Boulevard Sampiero pana la aero­port, de?acolo la stanga pe N. 196 spre munti. La zece minute dupa ce cotise, drumul incepu sa urce ca peste tot in Corsica pentru ca insula este aproape in intregime acoperita de munti. Drumul cotea si se incolacea pe toata portiunea de la Cauro la Col St. Georges. De aici zari o secunda campia ingusta de coasta ramasa undeva jos, mult in spatele lui. Apoi fu din nou invaluit de munti, pante ametitoare si stanci, coline joase imbra­cate in paduri de stejar, fag si maslini. Dupa Bicchisano, dru­mul incepea sa coboare din nou incolacindu?se spre coasta de la Propiano. Nu avea cum sa evite drumul ocolit spre Ospedale in linie dreapta ar fi traversat valea baraci, o