The Negotiator. Negociatorul

zari si el pe unicul client din bar. Chiar in fund, singur la masa, cu o cafea in fata, cu ochii tinta la Quinn.

Quinn traversa incaperea, urmat de Sam. Omul nu facu nici o miscare. Nu?l slabea din ochi pe Quinn, doar o scurta ocheada spre Sam. In sfarsit, Quinn ajunse si ramase in picioare langa el. Avea o haina de catifea raiata si o camasa deschisa la gat. Parul rar, blond?roscat, spre cincizeci de ani, o fata subtire, meschina, ciupita rau de tot de varsat.

— Zack? intreba Quinn.

— Da. Stai jos. Ea cine?i?

— Partenera mea. Stau eu, sta si ea. Tu ai vrut. Hai sa vor­bim.

Se aseza vizavi de Zack, cu mainile pe masa. Fara smecherii. Omul se uita la el rauvoitor. Quinn stia ca?i mai vazuse chipul, se gandi la dosarele lui Hay­man si la cele din Hamburg. Apoi isi aminti. Sidney Fielding, unul din coman­dan­tii de sectie ai lui John Peters din Comandoul Cinci de la Paulis, fost Congo belgian. Omul tremura de emotie de?abia stapanita. Dupa cateva clipe Quinn isi dadu seama ca era furie, dar amestecata cu altceva. Quinn mai vazuse de multe ori privirea aceasta in Viet­nam si aiurea. Omul era speriat, inversunat dar si inspaimantat de moarte. Zack nu se mai putu abtine.

— Quinn, esti un ticalos. Tu si ai tai sunteti niste ticalosi mincinosi. Ati promis ca n?o sa fie nici o urmarire, ati zis ca nu trebuie decat sa ne dam la fund si dupa cateva saptamani toata furia o sa treaca. Rahat. Acuma aflu ca Paul Uriasul a disparut si Janni e la morga in Olanda. Nici o urmarire, pe dracu. Sun­tem lichidati.

— Hei, calmeaza?te, Zack. Eu nu sunt dintre cei care ti?au spus toate astea. Eu sunt de partea cealalta. De ce nu incepi cu inceputul. De ce l?ati rapit pe Simon Cormack?

Zack se uita la Quinn de parca il intrebase daca soarele era inghetat sau fierbinte.

— Pentru ca am fost platiti, spuse el.

— Ati fost platiti pentru treaba asta? Nu pentru rascumpa­rare?

— Nu, asta era extra. O jumatate de milion a fost plata. Am luat doua sute pentru mine, cate o suta pentru ceilalti. Ni s?a spus ca rascumpararea e extra puteam sa cerem cat voiam si sa o tinem pentru noi.

— Foarte bine. Cine v?a platit? Iti jur ca eu n?am fost cu ei. Eu am fost chemat a doua zi dupa rapire ca sa incerc sa aduc pustiul inapoi. Cine a facut aranjamentele?

— Nu?i stiu numele. Nu l?am stiut niciodata. Era american, asta?i tot ce stiu. Scund, gras. M?a contactat aici. Dumnezeu stie cum m?a gasit trebuie ca a avut ceva contacte. Ne intalneam totdeauna in camere de hotel. Eu veneam acolo si el era mereu mascat. Dar banii erau la vedere si inca bani gheata.

— Dar cheltuielile? Rapirile sunt costisitoare.

— Peste taxa. Numerar. Am mai cheltuit inca o suta de mii de dolari.

— Asta include si casa in care v?ati ascuns?

— Nu, pe asta ne?au dat?o ei. Ne?am intalnit la Londra cu o luna inainte de treaba. Mi?a dat cheile, mi?a spus unde e, mi?a zis s?o pregatesc ca pe?o cazema­ta.

— Da?mi adresa.

Zack i?o dadu si Quinn si?o nota. Nigel Cramer si savantii lui de la labora­toarele politiei metropolitane aveau s?o viziteze mai tarziu si sa o faca praf in cautare de indicii. Dosarele aveau sa arate ca nu fusese catusi de putin inchiria­ta. Fusese cumpa­rata cu acte in regula, cu doua sute de mii de lire, printr?o firma de avocati britanici care actionau in numele unei firme inregistrate in Luxemburg.

Firma avea sa se dovedeasca a fi o corporatie anonima pe actiuni, reprezen­tata foarte legal de banca din Luxemburg care actionase ca fatada si nu il vazuse niciodata pe proprietarul acestei fabrici de anvelope. Banii cu care fusese cumpa­rata casa proveneau din Luxemburg, sub forma unei trate emise de o banca elvetiana. Elvetienii aveau sa declare ca aceasta fusese cumparata in numerar cu dolari SUA de la sucursala lor din Geneva, dar nimeni nu?si mai aducea aminte de cumparator.

Mai mult, casa nu era deloc in nordul Londrei; era in Sussex, spre sud, langa East Grinstead. Zack pur si simplu incon­jura pe centura M. 25 ca sa?si dea telefoanele din partea de nord a capitalei.

Oamenii lui Cramer aveau sa curete casa de sus pana jos; in ciuda eforturi­lor celor patru mercenari de a nu lasa nici un fel de urme, mai existau niste am­prente uitate, dar apartineau lui Marchais si lui Pretorius.

— Si Volvo? intreba Quinn. Tu l?ai platit?

— Da, si furgoneta, si cea mai mare parte din celelalte. Nu­mai Skorpionul ni l?a dat grasanul. La Londra.

Quinn n?avea de unde sa stie ca Volvoul fusese deja gasit in apropiere de Londra. Isi depasise timpul de stationare in parca­rea cu mai multe etaje de la aeroportul Heathrow. Dupa ce tre­cusera prin Buckingham in dimineata crimei, mercenarii o lua­sera din nou spre sud si se intorsesera la Londra. De la Heat­hrow luasera naveta spre celalalt aeroport din Londra, cel de la Gatwick, ignora­se­ra aeroportul si se urcasera in trenul care du­cea la Hastings si spre sud. Cu taxiuri separate ajunsesera la Newhaven ca sa ia feribotul spre Dieppe. Odata ajunsi in Franta, se despartisera si se dadusera la fund.

Volvoul, examinat de politia din aeroportul Heathrow, pre­zenta orificii de respiratie facute in podeaua portbagajului, si un iz de migdale. A fost chemat Scotland Yardul, care i?a depistat proprietarul initial. Dar fusese cumparat cu banii jos, documen­tele de schimbare a numelui nu fusesera completate nicio­data, iar descrierea facuta de proprietar corespundea cu cea a omului cu parul rosu care cumparase si Ford Tranzitul.

— Grasanul iti dadea toate informatiile din interior? intreba Quinn.

— Ce informatii din interior? interveni brusc Sam.

— Cum de ai stiut de ele? intreba Zack banuitor. Era clar ca il suspecta in continuare pe Quinn ca ar fi fost unul din pa­tronii transformati in persecutori.

— Erai prea bun, ii raspunse Quinn. Ai stiut sa astepti pana am ajuns eu si de?abia dupa aceea te?ai interesat de negociator in persoana. Nici eu macar n?am stiut dinainte de asta. Tu ai stiut cand sa te infurii si cand s?o lasi mai moale. Ai schimbat?o din dolari in diamante pentru ca stiai ca asta avea sa mai intarzie schimbul atunci cand noi eram deja gata sa acceptam.