The Negotiator. Negociatorul

cuvant in dialect local din par­tea sotului, disparu inapoi in bucatarie. Oamenii cu cartile de joc refuzau si ei sa?l priveasca. Quinn i se adresa barmanului.

— Il caut, spuse el, ge un domn care cred ca locuieste aici. Cu numele de Orsini. II cunoasteti?

Barmanul arunca o ocheada spre jucatori de parca ar fi as­teptat ca acestia sa?i sufle raspunsul. Nu?i veni nici unul.

— Sa fie Monsieur Dorninique Orsini? intreba bramanul.

Quinn se uita la el ganditor. Ii blocasera drumul, recunosteau ca Orsini exista. Doua motive ca el sa ramana. Pana cand? Arunca o privire in spate. Cerul dinafara ferestrei era bleu deschis in soarele de iarna. Pana la caderea intuneri­cu­lui pesemne. Quinn se intoarse din nou spre bar si isi trecu un deget peste obraz.

— Un barbat cu o cicatrice de cutit? Dominique Orsini?

Barmanul dadu din cap afirmativ.

— Vreti sa?mi spuneti unde as putea sa?i gasesc casa?

Din nou barmanul se uita insistent la jucatorii de carti pen­tru raspuns. De data aceasta veni. Unul dintre ei, singurul in costum oficial, isi ridica privirea de la carti si spuse:

— Monsieur Orsini e plecat astazi, monsieur. Se va intoarce maine. Daca asteptati, o sa?l intalniti.

— Vai, iti multumesc, amice. E un gest cu adevarat priete­nesc din partea dumitale. Barmanului ii spuse: As putea sa iau o camera aici pentru la noapte?

Omul facu doar un semn afirmativ cu capul. Peste zece mi­nute, Quinn isi primea camera, condus in ea de nevasta proprie­tarului care refuza in continuare sa?i intalneasca privirea. Dupa plecarea ei, Quinn cerceta incaperea. Era in spate, fereastra da­dea intr?o ograda inconjurata de hambare fara porti, lipite de casa. Salteaua de pe pat era subtire, umpluta cu calti din par de cal, dar adec­vata pentru scopul pe care il avea. Cu ajutorul bri­ ceagului, desfacu doua scanduri de sub pat si ascunse unul din articolele pe care le continea sacul. Restul il lasa pentru inspec­tie, inchise sacul, il lasa pe pat, isi smulse un fir de par din cap si il lipi cu saliva peste fermoar.

Intors in bar, manca o masa buna: branza de capra, piine proaspata si rumena, pateu de porc preparat local, masline ze­moase, toate spalate cu vin. Apoi facu o plimbare prin sat. Stia ca nu era in nici o primejdie pana dupa apusul soarelui; gazdele sale isi intelesesera bine ordinele primite.

Nu era prea mult de vazut. Nu iesi nimeni pe strada ca sa?l intampine. Vazu un copil mic tras grabnic inapoi pe usa de o pereche de maini de femeie asprite de munca. Tractorul de pe strada principala avea rotile din spate chiar la capatul aleii de pe care iesise, lasand un spatiu liber de nici un metru. Partea din fata era lipita de un hambar de lemn.

Pe la ora 17.60 Quinn se intoarse la taverna, in caminul ca­reia ardea un foc vesel din lemne de maslin. Se duse in camera lui dupa o carte, satisfacut ca sa­cul ii fusese cercetat fara a i se lua nimic si ca scandurile de sub pat nu fusesera descoperite.

Isi petrecu doua ceasuri citind in taverna, refuzind in conti­nuare sa?si scoa­ta palaria, manca din nou, o gustoasa tocana de porc cu fasole si verdeturi aromate de munte, cu linte si piine, tarta de mere si cafea. Bau apa in loc de vin. La noua se retrase in odaie. Peste o ora se stingea si ultima lumina din sat. In seara aceea nu se uita nimeni la televizorul din taverna, cu toate ca era unul dintre singurele trei care existau in sat. Nimeni nu juca carti. La zece satul era in bezna, cu exceptia singurului bec din camera lui Quinn.

Era un bec slab, fara abajur, care atarna de o sarma prafuita chiar in mijlo­cul odaii. Cea mai buna lumina o dadea drept sub el si acolo se asezase silueta cu palaria Stetson inalta ca sa ci­teasca rezemata in fotoliul cu spatar.

Luna rasari Ia unu si jumatate, se inalta din spatele lantului Ospedale si, dupa treizeci de minute, scalda Castelblancul intr?o stranie lumina alba. Silueta tacuta, subtire se misca pe strada la lumina ei slaba, cu gesturile cuiva care stie exact incotro se in­dreapta. Silueta se strecura pe doua alei inguste si patrunse in complexul de hambare si ograzi din spatele tavernei.

Fara un sunet, umbra sari pe o caruta cu fan parcata intr?una din curti si, de acolo, pe zid. Alerga fara nici un efort pe zid si sari peste o alta alee, aterizand pe acoperisul inclinat al hambarului aflat drept in partea opusa a ferestrei lui Quinn.

Draperiile erau pe jumatate trase nu ajungeau decat la ju­matatea ferestrei cand erau intinse de tot. In spatiul de treizeci de centimetri, Quinn se vedea foarte bine, cu cartea in poala, cu capul usor inclinat inainte ca sa citeasca la lumina slaba, cu umerii acoperiti de camasa rosie cadrilata vizibil deasupra per­vazului, cu Stetsonul cafeniu pe cap.

Tinarul de pe acoperis zambi; prostia asta il scutea de a mai intra pe fereas­tra ca sa faca ceea ce avea de facut. Isi scoase Lupara care era prinsa cu o curea de piele peste umeri, trase piedica si tinti. La doisprezece metri de el, capul cu palarie um­plea spatiul dintre cele doua tevi, tragaciurile erau legate unul de celalalt ca sa detoneze simultan.

Cand trase, zgomotul ar fi trebuit sa trezeasca tot satul dar nu se aprinse nici o lumina. Alicele mari din cele doua tevi fa­cura tandari geamurile ferestrei si sfasiara draperiile groase de bumbac. In spatele ferestrei, capul omului asezat paru sa explodeze. Craniul se facu bucati si un jet puternic de sange aprins in­cepu sa tasneasca in toate directiile. Fara cap, bustul in carouri rosii se rotogoli intr?o parte la pamant, iesind din raza Iui de ve­ dere.

Satisfacut, tanarul var al clanului Orsini, care tocmai facuse un comision familiei, alerga inapoi pe acoperis, pe zid, in caruta cu fan, pe pamant si in aleea de unde venise. Fara graba si sigur de triumf, tanarul trecu prin sat indreptan­du?se spre marginea catunului, unde il astepta omul pe care il venera. Nu?l vazu si nici nu?l auzi pe barbatul mai tacut si mai inalt decat el care iesi dintr?o usa intunecata si incepu sa?l urmareaca.

Camera devastata de deasupra barului avea sa fie mai tarziu curatata de sotia proprietarului. Salteaua era dincolo de orice salvare, taiata de la un capat la celalalt; continutul aspru ii fu­sese folosit ca sa umple camasa cadrilata, bustul si bratele, pana cand ajunsesera suficient de rigide ca sa stea in fotoliu fara nici un sprijin. Femeia avea sa gaseasca fisii lungi de banda adeziva care tinuse bustul fals in pozitie verticala si ramasitele palariei Stetson si ale cartii.

Avea sa adune, bucata cu bucata, resturile capului de polistiren al mane­chinului pe care Quinn il convinsese pe vanzatorul de la magazinul din Marsilia sa?l sterpeleasca din magazie si sa i?l vanda. Din cele doua prezervative, umplute cu ketchup luat din sala de mese a feribotului, care atarnasera candva in capul manechinului avea sa gaseasca prea putine urme doar petele rosii imprastiate peste tot in odaie care aveau sa dispara sterse cu o carpa umeda.