The Negotiator. Negociatorul

Proprietarul avea sa se minuneze ca nu vazuse capul mane­chinului atunci cand ii cercetase americanului bagajele, dar intr?un tarziu avea sa descopere scandurile scoase de Quinn de sub pat la sosire pentru a?l ascunde.

In cele din urma, individului furios in costum negru care ju­case carti la taverna in dupa?amiaza precedenta aveau sa i se arate cizmele ornate de cowboy, pantalonii, jacheta din piele de caprioara cu franjuri si proprietarul avea sa?l informeze pe capu local ca de?acum americanul trebuie sa fi fost imbracat cu cela­lalt set de haine: pantaloni negri, vindiac negru cu fermoar, bo­canci cu talpa de crep din aceia care se poarta in desert si flanel pe gat. Aveau sa examineze sacul de voiaj si sa descopere ca in el nu mai exista nimic. Dar toate acestea aveau sa se intample la ceasul dinainte de mijirea zorilor.

Cand tanarul ajunse la casa pe care o cauta, batu usor la usa. Quinn se strecura in cadrul intunecat al unei porti la cincizeci de metri in urma. Trebuie sa fi existat un ordin de intrare pen­tru ca tanarul trase zavorul si intra. Dupa inchiderea usii, Quinn se apropie, inconjura casa si gasi o fereastra cu oblonul tras care avea o crapatura destul de mare ca sa poata vedea inaun­tru.

Dominique Orsini statea la o masa din lemn aspru si taia bucati dintr?un salam cu un cutit ascutit ca briciul. Tanarul cu Lupara statea in fata lui. Vorbeau in limba corsicana, complet diferita de franceza, de neinteles pentru un strain. Baiatul des­cria evenimentele petrecute in ultimele treizeci de minute; Orsini isi clatina de cateva ori capul in semn de incuviintare.

Dupa ce baiatul termina de povestit, Orsini se ridica, ocoli masa si il imbratisa. Tanarul stralucea de mandrie. In timp ce Orsini se intorcea, lumina lampii prinse cicatricea livida care se intindea pe obraz, mergand de la pomet pana la falca, Orsini scoase un teanc de bani din buzunar; baiatul protesta scuturandu?si capul. Orsini ii indesa teancul in buzunarul de sus, il batu pe umeri si il concedie. Baiatul disparu din raza de vedere a lui Quinn.

Sa?l fi omorat pe ucigasul corsican ar fi fost o treaba foarte usoara, Quinn il voia insa viu si in masina, ca sa ajunga la se­diul central al politiei din Ajaccio pa­na la rasaritul soarelui. Ob­servase motocicleta puternica din hambarul inclinat de lemn.

Dupa treizeci de minute, im umbra deasa aruncata de ham­barul de lemn si tractorul parcat, Quinn auzi motorul motoci­cletei care pornea. Orsini intoarse incet motocicleta intr?un pa­saj lateral si intra in piata principala, apoi se indrep­ta pe dru­mul de iesire din sat. Era destul loc ca sa treaca printre spatele tracto­rului si casa cea mai apropiata. Trecu printr?o pata de lu­mina aruncata de luna; Quinn iesi din umbra, tinti si trase o data. Anvelopa din fata a motocicletei ex­ploda. Motocicleta de­rapa violent si scapa de sub control. Cazu pe o parte, isi arunca ocupantul si se opri cu rotile continuand sa se invarteasca.

Orsini fu izbit cu toata greutatea intr?o latura a tractorului dar se ridica remarcabil de iute. Quinn statea la trei metri, cu Smith & Wessonul indreptat spre pieptul corsicanului; Orsini respira greu, avea dureri si se sprijinea cu un picior rezemat de roata mare din spate a tractorului. Quinn putea sa vada cum ii scanteiau ochii negri, barba tepoasa de pe barbie. Orsini isi ri­dica incet mainile.

— Orsini, i se adresa Quinn cu glas scazut. Je m'appelle Qu­inn. Je veux te parler.

Recctia lui Orsini fi de a?si apasa piciorul vatamat, respirand zgomotos de durere si lasandu?si mana stanga in jos spre ge­nunchi. Era bun. Mana stanga se misca usor ca sa?si maseze ge­nunchiul si ii distrase atentia lui Quinn pentru o secunda. Mana dreapta i se misca mult mai rapid, lasandu?se in jos si dand dru­mul cutitului din maneca in aceeasi clipa. Quinn surprinse luci­rea otelului in lumina lunii si sari intr?o parte. Lama ii trecut pe langa gat, patrunse in umarul hainei de piele si se infipse adanc in scandurile hambarului din spatele sau.

Quinn pierdu o secunda cat sa apuce hacuitorul de oase si sa?l scoata din lemn ca sa?si elibereze haina. Pentru Orsini era destul. Ajunsese deja in spatele tractorului, alergand pe aleea din spatele vehiculului ca o pisica. Dar o pisica ranita.

Daca n?ar fi fost ranit, Quinn l?ar fi pierdut cu siguranta. Oricat de in forma era americanul, cand un corsican o apuca in maquis, prea putini pot sa se ia la intrecere cu el. Firele aspre ale parloagelor inalte pana la brau se agata si trag de haine ca o mie de degete. Senzatia este ca inaintezi prin apa. Dupa doua sute de metri toata energia ti?e stoarsa; picioarele parca sunt de plumb. Un om poate sa se lase la pamant in oceanul de maquis si sa dispara, invizibil de la trei metri.

Dar Orsini nu mai avea viteza. Si mai avea un dusman: lu­mina lunii. Quinn ii vazu umbra ajunsa la capatul aleii care marca ultimele case din catun cum patrundea in parloagele de pe coasta dealului. Quinn se lua dupa el pe aleea care ajunsese mai incolo in poteca si apoi in maquis. Putea sa auda fasaitul ierburilor din fata lui si se orienta dupa zgomot.

Vazu apoi din noi capul lui Orsini la sapte?opt metri in fata, inaintand de?a curmezisul coastei muntoase dar inaltandu?se per­manent. La o suta de metri mai departe, sunetele incetara. Or­sini se lasase la pamant. Quinn se opri si facu acelasi lucru. Sa fi mers inainte cu luna in spate ar fi fost pur si simplu o nebunie.

Mai vanase si mai fusese vanat si alta data in timpul noptii, in tufisurile dese de pe Mekong, prin jungla de nepatruns de la nord de Khe Sanh, in tinuturi muntoase cu calauze montagnarde. Toti bastinasii sunt foarte buni pe propriul lor teren, Vietcongul, in jungla lor, bosimanii din Kalahari in desertul in care s?au nascut. Orsini era si el pe teren propriu, acolo unde se nascuse si fusese crescut, incetinit de un genunchi vatamat, fara cutit dar aproape sigur cu o arma. Iar Quinn avea nevoie de el viu. Asa ca ramasera amandoi ghemuiti in parloage, ascultand sunetele noptii ca sa?l discearna pe acela care nu poate fi facut nici de un greiere, nici de un iepure, nici de o pasare care?si flu­tura aripile, ci numai de un om. Quinn se uita la luna; mai avea o ora pana sa apuna. Dupa aceea nu avea sa mai vada nimic, pana in zori, cand corsicanului aveau sa ii soseasca ajutoare din satul aflat cu un sfert de mila mai la poalele muntelui.

Vreme de 45 de minute din ora aceea nu se misca niciunul. Fiecare statea si asculta, asteptand ca celalalt sa faca prima mis­care. Cand Quinn auzi scrasnetul isi dadu seama ca era sunet de metal lovit de stanca. Incercand sa?si aline durerea din genunchi. Orsini isi lasase arma sa se loveasca de piatra. Nu era decat una; la cinci metri in dreapta lui Quinn, iar Orsini era in spatele ei. Quinn incepu sa se tarasca incet prin pirloage la nivelul solului. Nu spre stanca ar fi insemnat sa se trezeasca cu un glonte in fata, ci spre un tufis mai mare de pirloage aflat la trei metri in fata acesteia.

In buzunarul din spate mai avea un rest din sfoara de pes­cuit pe care o folosise la Oldenburg ca sa lase magnetofonul sa spanzure printre ramurile copacului; lega un capat in jurul tufi­sului la o inaltime de trei sferturi de metru de pamant, apoi se retrase spre locul de unde pornise, desfasurand sfoara pe masura ce inainta. Cand fu sigur ca se afla destul de departe, incepu sa traga usor de sfoara.

Tufisul se misca si fosnea. Se opri, lasand sunetul sa pa­trunda in urechile ciulite, mai trase o data si inca o data. Apoi il auzi pe Orsini ca incepe sa se tarasca.

Corsicanul se ridica in sfarsit in genunchi la trei metri de tu­fis. Quinn ii vazu ceafa si trase puternic de franghie pentru ul­tima oara. Tufisul tresari. Orsini isi ridica arma cu amandoua mainile si trase o salva de sapte gloante in terenul de la baza tu­fisului. Cand se opri, Quinn era in spatele lui, in picioare, cu Smith &