The Negotiator. Negociatorul

Wessonul atintit in spinarea lui Orsini.

In vreme ce ecoul ultimelor impuscaturi se stingea in josul muntelui, corsicanul simti sa ceva nu era in regula. Se intoarse incet, il vazu pe Quinn.

— Orsini.

Avea de gand sa spuna: Nu vreau decat sa stam de vorba. Oricine altul in situatia lui Orsini ar fi fost nebun sa incerce. Sau disperat. Sau convins ca era mort daca nu incerca. Orsini isi intoarse bustul si trase ultimul cartus. Era inutil. Glontul se indrepta spre vazduh pentru ca, doar cu o jumatate de secunda inainte ca Orsini sa traga, Quinn facuse acelasi lucru. N?avea de ales. Glontul il atinse pe corsican in plin piept si il arunca ina­poi, cu fata in sus, in maquis.

Nu era o lovitura in inima dar destul de grava. N?avusese vreme sa?l tinteasca in umar si erau mult prea aproape pentru jumatati de masura. Orsini zacea intins pe spate cu privirea in­dreptata spre americanul aplecat, catre el. Cosul pieptului i se umplea cu sangele scurs din plamanii gauriti, ajungandu?i in gat.

— Ti?au spus ca am venit sa te omor, nu?i asa? il intreba Quinn.

Corsicanul isi misca incet capul incuviintand.

— Te?au mintit. El te?a mintit. Ca si in ce priveste hainele baiatului. Am venit sa?i aflu numele. Grasanul, cel care a orga­nizat totul. Nu?i mai datorezi nimic, acum. Cine e?

Daca in ultimele lui momente Orsini mai era legat de codul tacerii sau daca nu era decat sangele care ii gilgiia in gat, Quinn nu avea sa mai afle niciodata. Omul intins pe spate isi deschise gura in ceea ce ar fi putut fi un efort de a vorbi sau poate doar un zambet dispretuitor. In loc de acestea, tusi usor si gura i se umplu de un suvoi de sange inspumat, rosu aprins, care prinse sa i se scurga pe piept. Quinn auzi sunetul acela pe care?l mai auzise si alta data si pe care il cunostea atat de bine; haraitul slab al plamanilor care se golesc pentru ultima oara. Orsini isi pra­vali capul intr?o parte si Quinn vazu cum scinteierea dura din ochii lui negri incepe sa paleasca.

Satul era tot tacut si intunecat cand se intoarse pe aleea care ducea in piata principala. Trebuie sa fi auzit cu totii bubuitul pustii, unicul tunet al revolverului pe strada principala, canonada de pe munte. Dar daca ordinele erau ca sa rama­na inaun­tru, le ascultau cu totii cu sfintenie. Totusi cineva, tanarul poate, deve­nise curios. Poate ca vazuse motocicleta care zacea rasturnata langa tractor si se temea de ce?i mai rau. Oricum ar fi fost, acesta statea in asteptare.

Quinn se urca in Opelul ramas in piata principala. Nu se atinsese nimeni de el. Isi prinse centura de siguranta, se intoarse cu fata spre strada si ambala motorul. Cand izbi partea laterala a hambarului de lemn, chiar in fata rotilor tractorului, scandurile vechi se facura tandari. Se auzi zgomotul masinii care se iz­bea de niste baloturi de fan din interiorul hambarului si inca un tunet de lemn spintecat cand Ascona darama celalalt perete.

Alicele lovira partea din spate a masinii in timp ce iesea din hambar, o incar­­catua completa care gauri portbagajul dar nu atinse rezervorul. Quinn porni in tromba pe drumeag, intr?o ploaie de bucati de lemn si smocuri de paie zbura­toare, in­drepta volanul si pleca pe drumul spre Orone si Carbini. Era cu putin innainte de patru dimineata si mai avea de mers trei ore pana la aeroportul din Ajaccio.

Cu sase fusuri orare mai la vest se apropia de ora 22.00 a serii precedente si membrii cabinetului, convocati de Odell ca sa puna intrebari expertilor profesio­nisti, nu erau intr?o dispozitie usor de multumit.

— Ce inseamna asta, nici un progres pana in prezent? in­treba vicepresedin­te­le. A trecut o luna. Ati avut resurse nelimi­tate, toti oamenii pe care i?ati cerut si cooperarea europenilor. Ce se intampla?

Tinta intrebarilor era Don Edmonds, directorul FBI, care statea langa direc­to­rul adjunct (DCS) Philip Kelly. Lee Alexander de la CIA il avea alaturi pe David Weintraub. Edmonds tusi, se uita la Kelly si dadu din cap.

— Domnilor_T ne aflam mult mai avansati decat eram acum treizeci de zile, zise Kelly cu un ton defensiv. Cei de la Scotland Yard mai cerceteaza chiar si acum casa in care, stim in prezent, a fost tinut captiv Simon Cormack. Aceasta a dat deja la iveala o seama de dovezi de cercetat in laborator, inclusiv doua seturi de amprente pe cale de a fi identificate.

— Cum au desoperit casa? intreba secretarul de stat.

Philip Kelly isi studie notitele.

Weintraub fu acela care raspunse la intrebarea lui Jim Do?naldson.

— Quinn le?a dat telefon de la Paris si le?a spus.

— Splendid, exclama Odell cu sarcasm. Si ce alte vesti de la Quinn?

— Se pare ca a fost foarte activ in mai multe parti din Eu­ropa, raspunse Kelly diplomatic. Asteptam sa primim o infor­mare completa asupra lui din clipa in clipa.

— Ce inseamna activ? intreaba Bill Walters, procurorul general.

— S?ar putea sa avem o problema cu domnul Quinn, spuse Kelly.

— Am avut intotdeauna cate o problema cu domnul Quinn, observa Morton Stannard de la Aparare. Care?i asta noua?

— Poate ca stiti ca de multa vreme colegul meu Kevin Brown a avut banuieli ca domnul Quinn stia inca de la bun in­ceput mult mai multe decat a lasat sa se vada; poate ca a fost chiar implicat intr?o anume faza. Se pare ca dovezile aduse acum tind sa sustina aceasta teorie.

— Ce dovezi aduse? intreba Odell

— Pai, de cand a fost eliberat pe baza instructiunilor comite­tului, pentru a?si urmari propriile cercetari asupra identitatii ra­pitorilor, a fost reperat intr?o serie de asezari europene ca sa dispara iarasi dupa aceea. A fost retinut in Olanda la locul unei crime si eliberat apoi de politia olandeza din lipsa de probe...

— A fost eliberat, interveni Weintraub linistit, pentru ca a putut sa dove­deasca faptul ca se afla la mai multe mile depar­tare atunci cand a fost comisa crima.

— Da, dar mortul era un fost mercenar din Congo ale carui amprente au fost acum gasite in casa unde a fost detinut Simon Cormack, zise Kelly. Noi con­si­deram acest lucru drept suspect.

— Alte dovezi asupra lui Quinn? intreba Hubert Reed.