The Negotiator. Negociatorul

terminal din directia curtii exterioare. Se parea ca nici acesta nu?l observase pe el. Isi scutura cateva picaturi de ploaie de pe umerii superb croitului costum cu vesta, isi impaturi pardesiul gri?carbune si si?l puse pe brat, isi agata umbrela inchisa de acelasi cot si se duse sa studieze revistele. Dupa cateva minute isi cumpara una, se uita in jur, alese o bancheta circulara dintre cele opt care in­conjurau stalpii de sustinere a acoperisului.

Cea pe care si?o alesese ii permitea sa vada portile de la in­trare, biroul de control al biletelor, sirul de cabine telefonice si usile de imbarcare ce duceau spre holul de plecare. Omul isi in­crucisa picioarele elegant incaltate si incepu sa?si citeasca re­vista.

Quinn cerceta cartea de telefon si facu primul apel la firma de masini inchiriate. Agentul venise devreme la birou. Isi dadea si el cea mai mare silinta.

— Sigur ca da, monsieur. La aeroport? Cheile sub presul de la picioarele soferului? Putem s?o luam de colo. Cat despre plata... Apropo, ce marca este?

— Un Opel Ascona, ii raspunse Quinn.

Urma o pauza plina de indoiala.

— Monsieur, noi nu avem nici un Opel Ascona. Sunteti si­gur ca ati inchiri­at?o de la noi?

— Sigur ca da, dar nu de aici din Ajaccio.

— Aha, v?ati dus pesemne la filiala noastra din Bastia? Sau Calvi?

— Nu, Arnhem.

De?acuma omul chiar isi dadea cu adevarat toata silinta.

— Unde vine Arnhem, monsieur?

— In Olanda.

In clipa aceasta, omul renunta la orice stradanie.

— Cum dracului o sa izbutesc eu sa trimit inapoi o masina olandeza de aici de la aeroportul din Ajaccio?

— Ati putea s?o conduceti chiar dumneavoastra, il sfatui Quinn rezonabil. O sa fie foarte buna dupa ce o s?o reparati.

Urma o pauza prelungita.

— Sa o reparam? Ce s?a stricat la ea?

— Pai, partea din fata a trecut printr?un hambar si partea din spate a primit o duzina de gloante.

— Si plata pentru toate astea? intreba agentul in soapta.

— Trimiteti nota ambasadorului american de la Paris, ii ras­punse Quinn si inchise imediat. I se parea gestul cel mai uman pe care?l putea face.

Suna la barul din Estepona si vorbi cu Ronnie, care?i dadu numarul vilei din munti unde Bernie si Arfur o pazeau pe Sam dupa ce anuntara sus si tare ca refuzau sa mai joace poker cu ea. Quinn suna la noul numar si Arfur o chema la telefon.

— Quinn, iubitule, esti intreg?

— Minunat. Asculta, iubito, s?a terminat. Poti sa te urci in avionul de la Malaga la Madrid si de acolo la Washington. Or sa vrea sa vorbeasca cu tine; probabil comitetul ala fantezist o sa vrea sa?ti asculte povestea. O sa fii in siguranta. Spune?le asa: Orsini a murit fara sa vorbeasca. N?a suflat nici un cuvant, oricine ar fi grasanul mentionat de Zack sau sustinatorii lui, nu mai poate sa ajunga nimeni la ei niciodata. Eu trebuie s?o sterg. Si acuma, pa.

Inchise retezandu?i suvoiul intrebarilor.

Plutind linistit in spatiu, un satelit ale agentiei nationale de securitate asculta convorbirea, impreuna cu alte milioane din aceeasi dimineata, si trans­mise vorbele jos la computerele de la Fort Meade. Era nevoie de timp ca ele sa fie prelucrate, ca sa se sorteze ce avea sa se pastreze si ce urma sa fie aruncat, dar fap­tul ca Sam folosise numele lui Quinn asigura pastrarea mesajului la dosar. Acesta fu studiat la inceputul dupa?amiezii, dupa ora Washington?ului, si trans­mis mai departe la Langley

Pasagerii pentru zborul catre Londra erau chemati sa se pre­zinte la plecare cand se opri camionul in curtea exterioara cladi­rii de plecari. Cei patru barbati coborati din el se indreptara hotarati spre usile de intrare dar nu aratau deloc a pasageri pen­tru Londra; nimeni nu observa nimic. Cu exceptia elegantului om de afaceri. Acesta isi ridica privirea, isi impaturi revista, se scula tinandu?si parde­siul pe o mana si umbrela pe cealalta si ra­mase cu ochii la ei, urmarindu?i.

Conducatorul celor patru in costum negru si cu o camasa deschisa la gat, juca carti intr?o taverna din Castelblanc in dupa?amiaza precedenta. Ceilalti trei erau in camasile albastre si pantalonii obisnuiti ai lucratorilor din viile si livezile de maslin, isi purtau camasile peste pantaloni, amanunt ce nu?i scapa omului de afaceri. Quinn nu se vedea, era la toaleta. Sistemul public de adresare isi repeta ultimul apel. Quinn isi facu apari­tia. O coti brusc spre dreapta, catre usile de imbarcare, scotandu?si biletul din buzunarul de la piept, fara sa?i vada pe cei pa­tru din Castelblanc. Acestia incepura indata sa inainteze catre spatele intors al lui Quinn. Un hamal incepu sa traverseze holul impingand un sir lung de caru­cioare legate intre ele, pline cu ba­gaje.

Omul de afaceri traversa pana la hamal si ramase mai intr?o parte. Astepta momentul potrivit si dadu un ghiont zdravan coloanei de carucioare. Pe podeaua neteda de marmura, coloana prinse viteza si se napusti plina de avant asupra celor patru bar­bati aflati in mers. Unul dintre ei le zari la timp, se arunca intr?o parte, se impiedica si se intinse lat pe jos. Coloana il izbi pe cel de?al doilea in sold, il dadu peste cap, se rupse in mai multe bucati si porni zanganind in trei directii diferite. Capu cel cu costumul negru primi o bucata de opt carucioare in dia­fragma si se indoi. Cel de?al patrulea ii sari in ajutor. Isi reve­nira si se regrupara la timp ca sa vada ceafa lui Quinn disparand in holul de plecare.

Cei patru barbati din sat o luara la fuga spre usa de sticla. Stewardesa le oferi un zambet profesional si le sugera ca nu mai era posibil nici un ramas bun plin de afectiune plecarea fu­sese deja anuntata demult. Prin geam puteau sa vada cum ame­ricanul trecea prin controlul pasapoartelor si iesea pe pista. O mana politicoasa ii dadu deoparte.

— Hei, scuza?ma, batrane, zise omul de afaceri si intra si el inauntru.