The Negotiator. Negociatorul

Foarte bine, se gandi Quinn, daca agentii secreti ai britanici­lor care il rapi­sera voiau sa arate prezentabil pentru Majestatea Sa, era gata sa le faca pe plac. In plus, chiar simtea nevoia sa se invioreze.

Nu se grabi deloc. Apa fierbinte ii dadea un sentiment pla­cut si se sapuni din cap pana in picioare. Facuse un dus pe feri­botul Napoleon, dar asta fusese cu 48 de ore in urma. Atat sa fi fost? Ceasul ii disparuse. Stia ca fusese rapit la ora pranzului, dar acum patru ore, douasprezece sau douazeci si patru? Ori­ cum ar fi fost, gustul ascutit de menta al pastei de dinti ii dadea o senzatie placuta in gura. Avu un soc doar cand, dupa ce?si sa­puni barba, lua aparatul de ras si se uita in oglinda. Nemernicii il tunsesera altfel.

Si nici nu?i statea rau. Parul castaniu ii fusese tuns si aran­jat, dar piepta­nat diferit. Nu exista nici un pieptene printre arti­colele de toaleta; putea sa si-l aseze cum voia doar cu degetele si atunci statea in smocuri, asa ca il puse la loc asa cum i?l la­sase frizerul necunoscut. De?abia terminase, ca ospatarul se si intoarse.

— Foarte bine, iti multumesc, amice, ii spuse Quinn.

Omul nu dadu nici un semn ca il auzise; indeparta obiectele cu care se spalase, lasa masa si reaparu cu o tava. Pe ea avea suc proaspat de portocale, fulgi, lapte, zahar, o tigaita in care erau oua cu costita, piine prajita, unt, mar­me­lada de portocale si cafea. Ca­feaua era proaspata si avea o aroma imbietoare. Ospatarul aseza un scaun simplu de lemn langa masa, facu o plecaciune teapa­na si pleca.

Quinn isi aminti de o veche traditie engleza. Cand te duceau in Turn sa?ti taie capul, iti dadeau intotdeauna o masa buna inainte. Manca oricum. Totul.

De cum ispravi, Rumpelstiltskinul reveni, de data aceasta cu un vraf de haine, proaspat spalate si calcate. Dar nu ale lui. O camasa alba apretata, crava­ta, sosete si un costum din doua piese. Totul ii venea de parca ar fi fost croite special pentru el. Servitorul ii arata hainele cu un gest si batu in ceas ca si cum ar fi vrut sa ii spuna ca nu mai era mult timp de pierdut.

Dupa ce se imbraca, usa se deschise din nou. Acum era ele­gantul om de afaceri si, cel putin, acesta putea sa vorbeasca.

— Draga amice, arati mult mai bine si te si simti mai bine, sper. Scuze sincere pentru invitatia neceremonioasa de a veni aici. Am avut impresia ca fara ea n?ai fi binevoit sa ni te ala­turi.

Arata tot ca scos din cutie si vorbea ca un ofiter din regi­mentele de garda.

— Al naibii sa fiu daca nu?ti recunosc meritele atunci cand o meriti, spuse Quinn. Ai stil.

— Cata amabilitate, murmura omul de afaceri. Si acum, daca vrei sa ma insotesti, superiorul meu doreste sa schimbe cu dumneata cateva vorbe.

Il conduse pe Quinn pe un coridor pustiu pana la un ascen­sor. In timp ce liftul zumzaia urcand, Quinn il intreba cat era ceasul.

— Ah, da, spuse omul de afaceri. Obsesia americana cu ora din zi. De fapt, e aproape miezul noptii. Ma tem ca bucatarul nostru de peste noapte nu e speciali­zat decat in micul dejun.

Iesira din lift intr?un alt coridor, de data aceasta cu covoare plusate, cu mai multe usi din lemn lambrisat. Calauza il con­duse pe Quinn pana la celalalt ca­pat, deschise o usa, il pofti inauntru, se retrase si o inchise la loc.

Quinn se trezi intr?o incapere care ar fi putut sa fie tot atat de bine cabinet sau salon. In jurul caminului cu gaze erau gru­pate niste canapele cu fotolii, dar la fereastra era un birou im­punator. Barbatul care se ridica din spatele acestuia inaintand ca sa?l salute era mai in varsta decat Quinn, cam de 55 de ani, isi da­du Quinn cu presupusul, intr?un costum elegant. Avea si el un aer de autoritate in miscari si pe chipul sever, care nu ad­mitea replica. Dar tonul ii era destul de amabil.

— Draga domnule Quinn, ce bine ca ai venit la mine!

Quinn incepuse sa se plictiseasca. Tot jocul asta avea si el o limita.

— In regula, putem sa terminam cu joaca asta de?a v?ati ascunselea? M?ati intepat, m?ati drogat pana mi?am pierdut cunos­tinta, m?ati adus aici. Splendid. Complet inutil. Daca voi astia, britanicii din umbra, voiati sa vorbiti cu mine, era mult mai simplu sa fi trimis doi curcani ca sa ma salte, fara nici un fel de ace hipodermice si alte tampenii de soiul asta.

Omul din fata lui se opri cu un aer sincer mirat.

— Aha, inteleg. Crezi ca esti in mainile celor de la MIZ5 sau MIZ6? Ma cam tem ca nu. Cealalta parte, ca sa zic asa. Da?mi voie. Sunt generalul Vadim Kirpi­cenko, proaspat numit sef al Primului Directorat Superior, KGB. Geografic te afli inca la Londra; tehnic esti pe teritoriu suveran sovietic ambasada noastra din Kensington Park Gardens. Nu vrei sa iei loc?

Pentru a doua oara in viata ei, Sam Somerville era poftita in Sala Operativa din subsolul Aripii de Vest a Casei Albe. De?a?bia sosise cu avionul de la Madrid de cinci ore. Nu stia ce ar fi vrut sa afle oamenii puterii de la ea, dar era cat se poate de evi­dent ca nu doreau sa fie lasati sa astepte.

Vicepresedintele era inconjurat de patru membri superiori ai Cabinetului, plus Brad Johnson, Consilierul pentru securitate nationala. Mai participau si directorul FBI si Philip Kelly. Lee Alexander de la CIA venise singur. Mai era de fata si Kevin Browo, repatriat de la Londra pentru a da personal raportul, ceea ce tocmai terminase de facut la intrarea lui Sam. Era lim­pede ca atmosfera ii era ostila.

— Ia loc, tanara doamna, o invita vicepresedintele Odell.

Se aseza pe un scaun de la capatul mesei, de unde puteau s?o vada cu totii. Kevin Brown se uita la ea incruntat; ar fi preferat ca mai intai s?o fi chestionat el personal si de?abia dupa aceea sa informeze comitetul. Nu era deloc placut sa?ti vezi subalternii chemati sa dea socoteala direct.

— Agent Somerville, i se adresa vicepresedintele, comitetul acesta ti?a per­mis sa te intorci la Londra si sa?l eliberezi pe in­dividul Quinn pe raspunderea dumitale pentru un singur motiv: afirmatia pe care ai facut?o ca acesta ar putea sa inregistreze unele progrese in identificarea rapitorilor deoarece era singurul care ii vazuse. Ti s?a mai spus sa pastrezi legatura si sa tran­smiti informatii. De atunci... nimic. Cu toate acestea, am primit un potop de informari despre cada­vre imprastiate prin toata Europa si mereu dumneata si Quinn ati fost la cativa metri de ele. Acuma vrei sa ne spui, te rog, ce dracu' ati facut?

Sam le povesti. Porni de la bun inceput, cu amintirea nedes­lusita pe care o avea Quinn despre un tatuaj cu un paianjen pe mana unuia dintre cei de la de­po­zitul Babbidge; pista urmata via gangsterul Kuyper din Antwerp pana la Mar­chais, deja mort sub urt pseudonim in roata mare din Wavre. Le povesti despre banuiala lui Quinn ca Marchais si?ar fi putut aduce un vechi ca­marad in operati­une si despre descoperirea lui Pretorius in ba­rul