The Negotiator. Negociatorul

In avion se aseza in sectorul pentru fumatori, cu zece randuri mai in spatele lui Quinn, isi comanda un suc de portocale, si fuma doua tigari cu un port?tiga­ret de argint. Ca si Quinn, nu avea bagaje. La controlul pasapoartelor de la Heathrow era cu patru pasageri in spatele lui Quinn si doar la zece pasi de el cand trecura prin vama, unde ceilalti pasageri isi asteptau baga­jele. Se uita cum Quinn astepta sa?i vina randul sa se urce in taxi si apoi facu un semn spre o masina lunga si neagra care as­tepta pe cealalta parte a strazii. Se urca in ea din mers si cand intrara in tunelul care ducea de la aeroport la autostrada M.4 catre Londra, limuzina era cu trei masini, mai in spatele taxiu­lui lui Quinn.

Atunci cand Philip Kelly spusese ca avea sa ceara britanici­lor punerea sub urmarire a pasaportului lui Quinn in porturi incepand de a doua zi de dimineata, se referea de fapt la dimi­neata de la Washington. Din cauza diferentei de fus orar, brita­nicii primeau cererea la ora 11.00, ora Londrei. Dupa o juma­tate de ora, ordinul de urmarire era adus de un coleg ofiterului de la controlul pasapoar­telor din Heathrow care il vazuse pe Quinn trecand prin fata lui cu o jumatate de ora mai de­vreme, isi lasa colegul la post in locul lui si se duse sa?si anunte superiorul.

Doi ofiteri de la Departamentul Special, de serviciu la biroul imigrari, ii chestionara pe cei de la vama. Unul din vamesii de la canalul „verde' isi aducea aminte de un american inalt, fara nici un bagaj, pe care il oprise foarte putin pentru ca nu avea ce sa?i controleze. Cand i se arata fotografia, il recunoscu.

La sirul de taxiuri de afara, cei de la circulatie, care se ocupa de alocarea taxiurilor pentru a preintampina incercarile de a sari pese rand, facura si ei acelasi lucru. Dar nu?si nota­sera numarul masinii in care se urcase.

Soferii de taxi sunt de multe ori niste surse de informatii vi­tale pentru politie, si, cum sunt o rasa plina de respect fata de lege, cu exceptia unor mici scapari la declararea veniturilor care nu intra in preocuparile Metului, relatiile sunt cordiale si se mentin intotdeauna astfel. Mai mult, soferii care fac de serviciu pe foarte profitabilul traseu de la Heathrow se supun unui sis­tem de rotatie foarte strict si pazit cu mare gelozie. Pana sa fi depistat si contactat cel care?l dusese pe Quinn mai trecu o ora dar si acesta isi recunoscu pasagerul.

— Deh, zise el. L?am dus la hotelul Blackwood's din Marylebone.

De fapt, il lasase pe Quinn in fata treptelor care duceau la hotel la ora unu fara douazeci, fara sa observe niciunul limu­zina care trasese in spatele lor.

Quinn plati taxiul si urca scarile.

Deja un om de afaceri imbracat intr?un costum de culoare in­chisa venise langa el. Ajunsera la usa turnanta in acelasi timp. Se punea problema cine sa treaca primul. Ochii lui Quinn se in­gustara cand il zari pe omul de langa el. Omul de afaceri i?o lua inainte.

— Ia asculta, nu erai dumneata in avionul care a venit din Corsica azi?dimi­neata? Pe Dumnezeul meu, am fost si eu in el. Mica?i lumea, nu? Dupa dumnea­ta, draga domnule.

Ii facu un semn lui Quinn sa o ia inainte. Acul care iesea din varful umbre­lei era deja dezgolit. Quinn de?abia daca simti impunsatura in timp ce intra in gamba de la piciorul stang. Acul ramase infipt o jumatate de secunda si apoi se retrase. Quinn intrase deja in usile turnante. Acestea se intepenira la jumatate; prinse intre segmentul dintre arcada si hol. Quinn ramase intre usi doar cinci secunde. Cand iesi, avu impresia ca se simtea usor ametit. De la caldura, fara indoiala.

Englezul era langa el, continuand sa flecareasca.

— A naibii usa, nu pot sa le sufar. Ia spune, batrane. Te simti bine?

Lui Quinn i se intuneca din nou privirea si se clatina. Un portar in uniforma se apropie cu chipul ingrijorat.

— Va simtiti bine, domnule?

Omul de afaceri prelua controlul cu un calm plin de efi­cienta. Tinandu?l pe Quinn de subsuoara cu o mana surprinzator de puternica, se apleca spre portar si ii strecura o bancnota de zece lire in mana.

— L?a atins paharul de Martini dinainte de masa, cred. Asta si diferenta de fus orar. Uite ce e, masina mea e afara... Daca vrei sa fii atat de amabil... Haide, Clive. Hai sa mergem, acasa, batrane.

Quinn incerca sa opuna rezistenta dar madularele parca ii erau din gelati­na. Portarul cunostea atat indatoririle pe care le avea fata de hotel cat si un domn veritabil atunci cand il avea in fata. Domnul veritabil il lua pe Quinn de o parte, portarul de cealalta. Il scoasera prin usa pentru bagaje, care nu era tur­nanta, si?l coborara cele trei trepte pana in drum. Acolo, doi dintre colegii dom­nu­lui veritabil coborara din masina si?l ajutara pe Quinn sa se urce in spate. Cu un gest al capului, omul de afaceri ii multumi portarului care se intoarse sa se ocupe de alti oaspeti care soseau la hotel si limuzina se indeparta.

In acelasi timp, doua masini ale politiei se iveau de dupa coltul strazii Bland­ford, indreptandu?se spre hotel. Quinn se lasa pe spate si se rezema de bancheta masinii; mintea ii era inca limpede dar trupul neputincios si limba ca o bucata murata de lemn. Apoi il cuprinse bezna in valuri si lesina.

CAPITOLUL SAPTESPREZECE

Cand se trezi, Quinn era intr?o incapere alba si goala, intins pe spate pe un pat de campanie. Fara sa faca nici o miscare, se uita in jurul lui. O usa solida, alba si ea; un bec intr?o nisa, aparat de o retea de metal. Oricine ar fi fost aceia care amenajasera camera, nu voiau ca ocupantul ei sa sparga becul si sa?si taie venele. Isi aminti de omul de afaceri englez mult prea insinuant, de intepa­tura din spatele gambei, lunecarea in lesin. Dracu' sa?i ia pe bri­tanici.

La usa era un vizor. Ii auzi clinchetul. Un ochi se uita la el. Nu mai avea nici un rost sa se prefaca lesinat sau adormit. Dadu deoparte patura care?l acoperea si?si lasa picioarele pe podea. De?abia atunci isi dadu seama ca era in pielea goala, doar in chiloti.

Se auzi un scartait in timp ce se trageau zavoarele si usa se deschise. Omul care intra in camera era scund, butucanos, cu parul tuns perie si cu o haina al­ba ca de ospatar. Nu scoase nici o vorba. Intra doar cu o masa simpla de scan­du­ra si o aseza langa peretele opus. Iesi si reaparu cu un lighean mare de tabla si o cana deasupra careia ieseau aburi. Pe acestea le aseza pe masa. Apoi iesi din nou, dar numai pana in coridor. Quinn se intreba daca era cazul sa?l doboare si sa incerce sa evadeze. Se decise ca nu. Lipsa ferestrelor indica faptul ca se aflau undeva sub pamant; el n?avea decat o pereche de chiloti, servitorul avea infatisa­rea unui om care se descurca foarte bine intr?o lupta si precis ca trebuiau sa mai existe si alti „grei' pe undeva pe afara.

Cand omul reveni a doua oara, aducea un prosop flocos, o carpa de spalat, sapun, pasta de dinti, o periuta noua de dinti inca in ambalaj, aparat si spuma de ras si o oglinda cu stativ pentru barbierit. Ca un valet perfect, le aranja pe toate pe masa, se opri la usa, facu un gest spre masa si pleca. Zavoarele revenira la locul lor.