The Negotiator. Negociatorul

— In ordine, domnilor, spuse Odell dupa un ceas, acceptam raportul. De la A la Z. Descoperirile trebuie sa fie limpezi. Centura era de fabricatie sovietica. Banuiala o sa ramana nedo­vedita dar, cu toate acestea, de nezdruncinat a fost o opera­tie KGB care se sfarseste cu agentul disparut cunoscut doar drept grasa­nul, presupus a se fi intors de?acum in spatele Corti­nei de Fier. Stim „ce' si „cum', credem ca stim „cine', iar „de ce' este cat se poate de limpede. Tratatul Nantucket este defini­tiv cu burta in sus si avem un presedinte bolnav de durere. Iisuse Hristoase, n?as fi crezut sa ajung sa spun asa ceva, chiar daca nu sunt renumit ca as avea pareri liberale, dar chiar acum aproape ca mi?as dori sa?i putem trimite cu o nucleara pe toti ticalosii astia de rosii inapoi in epoca de piatra.

Peste zece minute, sedinta isi incheia sesiunea. Numai cand ajunse in masina care o ducea inapoi in apartamentul ei din Alexandria observa Sam greseala din superba lor solutie. Cum de a stiut KGB?ul sa copieze o poseta din piele de crocodil cumparata de ea de la Harrds?

Philip Kelly si Kevin Brown se intorceau cu aceeasi masina spre Cladirea Hoover.

— Tinara doamna a ajuns mai apropiata de Quinn, cu mult mai apropiata decat am avut eu de gand, spuse Kelly.

— Am mirosit asta de la Londra, in timpul negocierilor, in­cuviinta Brown. A luptat tot timpul de partea lui si in carnetelul meu am notat in continuare ca vrem sa vorbim cu Quinn dar sa voribim serios. Nu l?au depistat inca francezii sau engle­zii?

— Nu, tocmai aveam de gand sa?ti spun. Francezii au mers pe urma lui pa­na la Ajaccio, de unde a plecat cu un avion cu destinatia Londra. Si?a abandonat masina ciuruita de gloante la parcare. Englezii au dat de el la Londra intr?un hotel, dar cand au ajuns ei acolo, se evaporase nici macar nu si?a luat o ca­mera.

— La dracu', omul asta e ca un tipar, injura Brown.

— Exact, il aproba Kelly. Dar daca ai dreptate, s?ar putea sa existe o persoa­na cu care sa ia legatura. Somerville; singura. Nu?mi place sa fac o chestie de?as­ta chiar oamenilor mei, dar vreau sa i se asculte apartamentul, sa i se intercepte­ze telefonul si sa i se controleze corespondenta. Inca de asta seara.

— Imediat, il asigura Brown.

Ramasi intre ei, vicepresedintele si cei cinci membri ai Cabi­netului restrans ridicara din nou problema Amendamentului 25.

Procurorul general fu cel care o aduse in discutie, si cu mult regret. Odell era in defensiva. El se vedea mai mult decat ceilalti cu Presedintele lor izolat. Trebuia insa sa recunoasca faptul ca John Cormack parea sa fie in aceeasi apa­tie dintotdeauna.

— Nu inca, spuse el. Dati?i vreme.

— Cat? intreba Morton Stannard. Au trecut trei saptamani de la inmorman­tare.

— Anul viitor sunt alegerile, accentua Bill Walters. Daca e sa fii tu, Michael, va trebui sa incepi campania clar din ianua­rie.

— Dumnezeule, exploda Odell. Omul asta de la Casa Alba e bolnav de dure­re si voua va arde de alegeri.

— Nu facem decat sa fim realisti, Michael, zise Donaldson.

— Stim cu totii ca dupa Irangate Ronald Reagan a fost intr?un asemenea hal de confuzie, incat aproape ca s?a invocat 25?ul atunci, sublinie Walters. Raportul Cannon de la vremea aceea arata limpede ca a fost foarte pe muchie de cutit. Dar criza asta e si mai si.

— Presedintele Reagan si?a revenit, insista Hubert Reed. Si?a reluat indato­ririle.

— Da, chiar la tanc, zise Stannard.

— Asta?i toata problema, interveni Donaldson. Cat timp avem?

— Nu prea mult, recunoscu Odell. Presa a avut foarte multa rabdare pana in prezent. E un om al naibii de popular. Dar acum au inceput sa apara crapa­turi, rapide.

Supusera la vot. Odell se abtinu. Walters isi ridica creionul de argint. Stan­nard isi clatina capul afirmativ. Brad Johnson si?l clatina negativ. Walters zise da. Jim Donaldson reflecta si se alatura refuzului lui Johnson. Era strans, trei la doi. Hubert Reed se uita la ceilalti, incruntandu?se ingrijorat. Apoi ridica din umeri.

— Imi pare rau, dar daca trebuie, trebuie.

Se alatura da?urilor. Odell expira zgomotos.

— Foarte bine, spuse el. Suntem de acord in majoritate. In ajunul Craciunu­lui, daca nu apare nici o schimbare importanta, o sa trebuiasca sa ma duc la el si sa?l anunt ca invocam 25?ul in ziua de Anul Nou.

Nu se ridicase bine pe jumatate, ca toti ceilalti erau deja in picioare, plini de deferenta. Odell descoperi ca ii facea placere.

— Nu te cred! exclama Quinn.

— Te rog, spuse barbatul in costum elegant. Ii arata cu un gest fereastra cu draperiile trase.

Quinn se uita prin incapere. Pe semineu, Lenin se adresa maselor. Quinn se indrepta spre geam si arunca o privire pe el.

Dincolo de pomii desfrunziti din gradina, pe deasupra zidu­lui, partea de sus a unui autobuz rosu cu doua etaje pentru transportul in comun din Londra tre­cea pe soseaua Bayswater. Quinn isi relua locul.

— Pai, daca minti, e un decor de film al dracului de izbutit, zise el.

— Nu?i deloc decor, il contrazise generalul KGB. Prefer sa las treaba asta oamenilor vostri de la Hollywood.

— Asadar, ce ma aduce pe mine aici?

— Ne interesezi, domnule Quinn. Te rog sa nu mai stai asa in defensiva. Oricat de ciudat ar suna, cred ca pentru moment ne aflam de aceeasi parte.