The Negotiator. Negociatorul

— Transmite?i multumirile mele, zise Quinn. Uite ce e, ge­nerale, a fost o discutie foarte placuta. Dar asta?i tot. Nu mai am incotro s?o apuc, doar sa ma intorc la via mea din Spania si sa incerc s?o iau de la capat.

— Nu sunt de acord cu dumneata, domnule Quinn. Cred ca ar trebui sa te intorci in America. Cheia se afla acolo, pe un­deva prin America. Ar trebui sa te intorci.

— As fi saltat in mai putin de o ora, spuse Quinn. FBI?ul nu ma simpatizea­za unii dintre ei cred ca am fost amestecat.

Generalul Kirpicenko se intoarse la birou si?i facu semn lui Quinn sa se apropie si el. Ii inmana un pasaport, un pasaport canadian, nu nou, corespun­zator frunzarit, cu o duzina de stam­pile de intrare si de iesire. Propriul sau chip, aproape de nerecu­noscut cu tunsoarea diferita il privea din el.

— Ma tem ca ti?au facut?o cand erai drogat, spuse generalul. Dar, la urma urmelor, nu sunt toate la fel? Pasaportul este foarte autentic, unul din cele mai reusite eforturi ale noastre. O sa ai nevoie de haine cu etichete canadiene, bagaje chestii de genul asta. Andrei ti le?a pregatit deja. Si, bineinteles, astea.

Puse trei carti de credit, un permis de conducere canadian si un teanc de 20000 de dolari canadinei pe birou. Pasaportul, permisul si cartile de credit erau toate pe numele lui Roger Lefevre. Canadian?francez; accentul pentru un ameri­can care vor­bea franceza nu ridica nici o problema.

— Iti propun ca Andrei sa te duca pana la Birmingham cu masina ca sa iei primul avion spre Dublin. De acolo poti sa faci legatura cu Toronto. Cu o masina inchiriata o sa poti trece li­nistit in America. Esti gata sa mergi, domnule Quinn?

— Generale, se pare ca n?am fost destul de limpede. Orsini nu mi?a spus nici o vorba inainte sa moara. Daca stia cine e grasanul, si eu sunt convins ca da, n?a suflat nimic. Nu stiu de unde sa pornesc. Pista e rece. Grasanul e in siguranta, la fel si cei cu plata din spatele lui si tradatorul care cred ca e undeva foarte sus in guvern sursa de informatii. Cu totii sunt in si­guranta pentru ca Orsini a pastrat tacerea. N?am nici un as, nici un popa, nici o dama, nici un valet. N?am nimic in mana.

— Aha, analogia cu cartile de joc. Americanii se refera in­totdeauna la asul de pica. Joci sah, domnule Quinn?

— Putin, nu prea bine, raspunse Quinn.

Generalul sovietic se indrepta spre o etajera cu carti de pe un perete si isi trecu de­getul peste ele, de parca ar fi cautat una anume.

— Ar trebui, spuse el. Aidoma profesiunii mele, e un joc de dibacie si vicle­nie, nu de forta bruta. Toate piesele sunt la ve­dere si totusi... exista mai multa siretenie in sah decat la pocher. Aha, uite?o!

Si ii oferi lui Quinn o carte. Autorul era rus, textul in en­gleza. O traducere, editie particulara. Mari maestri celebri: Stu­diu.

— Esti in sah, domnule Quinn, dar poate nu inca mat. Intoarce?te in Ame­rica, domnule Quinn. Citeste cartea in avion, imi permit sa iti recomand sa acorzi o deosebita atentie capito­lului despre Tigran Petrosian. Un armean, a murit demult, dar poate cel mai mare tactician sahist din toate timpurile. Iti urez noroc, domnule Quinn.

Generalul Kirpicenko il chema pe operativul Andrei si ii dadu un torent de ordine in limba rusa. Apoi Andrei il duse pe Quinn intr?o alta incapere si il echipa cu un geamantan cu haine noi, toate canadiene; plus biletul de avion si tichetele pen­tru bagaje. Mersera impreuna cu masina pana la Birmingham si Quinn se urca in cursa British Midland spre Dublin din ziua respectiva. Andrei astepta pana la plecarea avionului apoi se in­toarse la Londra.

Quinn se muta din Dublin la Shannon, astepta cateva cea­suri si lua cursa Air Canada spre Toronto.

Asa cum promisese, citi cartea in holul de asteptare din Shannon si apoi inca o data in timpul zborului. Citi capitolul despre Petrosian de sase ori. Inainte sa aterizeze la Toronto in­telese de ce atitia rivali dezamagiti il poreclisera pe vic­lea­nul mare maestru armean Marele Inselator.

La Toronto, pasaportul nu?i fu cercetat cu mmic mai mult decat la Birming­ham sau la Dublin ori Shannon. Isi lua bagajul de pe caruselul din sala vamii si trecu de ea cu un control su­perficial. N?avea nici un motiv ca sa?l observe pe omul linistit care il urmarea cum iese din vama si se lua dupa el pana la gara principala, urcandu?se odata cu el in trenul ce se indrepta spre nord?est catre Montreal.

La un magazin de masini vechi din primul oras al Quebecului, Quinn isi cumpra un Jeep Renegade folosit cu anvelope grele de iarna si de la un magazin cu articole de voiaj din apro­piere, bocanci, pantaloni si o haina lunga si groasa, cu gluga, necesare in aceasta perioada a anului in climatul respectiv. Dupa ce facu plinul Jeepului, se indrepta spre sud?est prin St. Jean spre Bedford, apoi spre sud catre granita americana.

Quinn traversa granita si intra in Statele Unite pe la punctul de frontiera de pe malul lacului Champlain, acolo unde Auto­strada Statala 89 trece din Canada in Vermont.

Exista un tinut la hotarul de nord al Vermontului cunoscut localnicilor sub numele foarte simplu de Regatul de Nord?est. Cuprinde cea mai mare parte a comitatului Essex, cu portiuni din Orleans si Caledonia, un Ioc muntos si salba­tic, plin de la­curi si riuri, coline si defilee cu cate un drumeag plin de hartoape si cate un satuc mititel pe ici, pe colo. Iarna, deasupra Re­gatului de Nord?est pogoa­ra un ger atat de napraznic, de parca tinutul ar fi fost supus unei stari de decor inghetat literalmente. Lacurile se transforma in gheata; copacii intepenesc de ger; pamantul scrisneste sub talpi. Iarna nimic nu traieste aici, doar hi­ber­nea­za, numai cate un elan singuratic se misca prin padurile scartaitoare. Oame­nii de duh de mai la sud spun ca nu exista decat doua anotimpuri in regat august si iarna. Cei care cunosc mai bine locul afirma ca asta e o adevarata prostie; nu exista decat 15 august si iarna.

Quinn trecu cu Jeepul de Swanton si St. Albans, indreptandu?se spre ora­sul Burlington, apoi se indeparta de lacul Champlain pentru a urma Ruta 89 spre capitala statului, Montpelier. De aici iesi pe soseaua principala pentru a o lua pe Ruta 2 care urca prin East Montpelier, urmand valea raului Winooski prin Plainfield si Marshfield catre West Danville.

Iarna sosise devreme in regatul de Nord?Est si dealurile se apropiau unele de altele, parca chircite de frig; vehiculele care treceau arar in sens opus erau niste baloane anonime de cal­dura, cu radiatoarele date la maximum, care conti­neau cate o fi­inta umana capabila, multumita tehnologiei, sa supravietuiasca unui ger care ar fi ucis un trup neaparat in cateva minute.

Drumul se ingusta din nou dincolo de West Danville, stra­juit de mari ridica­turi de zapada pe ambele laturi. Dupa ce trecu prin comunitatea bine ferecata a Danvilului insusi, Quinn isi puse masina in tractiune dubla pentru etapa finala pana la St. Johnsbury.

Oraselul de pe raul Passumpsic era ca o oaza intre muntii in­ghetati, cu ma­ga­zine si baruri, si lumini si