The Negotiator. Negociatorul

caldura. Quinn gasi un agent imobiliar pe Strada Principala, caruia ii adresa cererea sa. Nu era cea mai aglomerata perioada din an pentru el. Omul reflecta asupra cererii nedumerit.

— O cabana? Pai, sigur, inchiriem cabane vara. Majoritatea proprietarilor nu vor sa?si petreaca decat o luna, maximum sase saptamani in cabanele lor, apoi si le inchiriaza pentru restul se­zonului. Dar acum?

— Acum, spuse Quinn.

— Undeva anume? intreba agentul.

— In Regat.

— Chiar vreti sa va pierdeti urma, domnule.

Dar isi verifica lista si se scarpina in cap.

— S?ar putea sa existe un loc, zise el. Al unui dentist din Barre, de jos din tinutul cald.

Tinutul cald era in perioada respectiva cu 15° sub zero in loc de 20°. Agen­tul il suna pe dentist care se arata de acord cu inchirierea pentru o luna. Se uita apoi la Jeepul de afara.

— Aveti lanturi de zapada la Renegada, domnule?

— Nu inca.

— O sa aveti nevoie de ele.

Quinn isi cumpara si isi monta lanturile si plecara impreuna. Era doar la 15 mile dar drumul le lua mai bine de un ceas.

— Este pe Lost Ridge, spuse agentul. Proprietarul o folo­seste numai in toiul verii, pentru plimbari si pescuit. Incercati sa va ascundeti de avocatii nevestei sau ceva in genul asta?

— Am nevoie de liniste si pace ca sa scriu o carte, ii ras­punse Quinn.

— Aha, scriitor, exclama agentul dumirit. Oamenii sunt in­totdeauna gata sa?i scuze pe scriitori, la fel ca si pe toti ceilalti zanateci ca ei.

Se indreptara mai intai inapoi spre Danville, apoi o luara spre nord pe un drumeag mai mic. La North Danville agentul il calauzi pe Quinn catre vest, in­spre tinutul salbatic. In fata lor Dealurile Kittredge se profilau pe cer impenetra­bile. Drumeagul ducea spre stanga lantului, catre Muntele Ursului. Pe pantele muntelui agentul ii facu un semn cu mana spre un drumeag ine­cat in zapada. Quinn trebui sa se foloseasca de toata puterea motorului, de dubla tractiune si de lanturile pentru zapada ca sa ajunga acolo.

Cabana era din busteni, trunchiuri uriase asezate orizontal sub un acoperis jos, cu un metru de omat pe deasupra. Dar era bine cladita, cu o captuseala interioara si tripla lacuire. Agentul ii arata garajul alipit o masina lasata nein­calzita peste noapte in climatul acesta, a doua zi nu ar fi fost decat o bucata solida de metal si benzina inghetata si soba cu lemne care incalzea apa si radiatoarele.

— O iau, spuse Quinn.

— O sa aveti nevoie de petrol pentru lampi, de butelii cu butan pentru gatit, de un topor cu care sa taiati lemnele pentru soba, il informa agentul. Si de ben­zina de rezerva. Nu?i bine sa va terminati proviziile pe aici. Si imbracaminte adec­vata. Hai­nele dumneavoastra mi se par cam subtiri. Aveti grija sa va acope­riti fata ca sa nu va inghete. Telefon n?are. Sigur vreti s?o luati?

— O iau, repeta Quinn.

Se intoarsera in St. Johnsbury. Quinn isi dadu numele si na­tionalitatea si plati dinainte.

Agentul ori era prea curtenitor, ori prea lipsit de curiozitate ca sa intrebe de ce si?ar fi dorit un quebechez un refugiu in Vermont atata vreme cat Quebecul era plin de atatea locuri linistite.

Quinn repera cateva telefoane publice pe care sa le poata fo­losi la orice ora din zi si din noapte si ramase sa?si petreaca noaptea la hotel. Dimineata isi umplu Jeepul cu toate proviziile de care avea nevoie si o porni inapoi in munti.

La un moment dat, cand se oprise pe drumul de dincolo de North Danville ca sa se dumireasca incotro s?o apuce, i se paru ca aude zgomotul unui motor undeva in spate, mai la poalele muntilor, dar trase concluzia ca era vreun sunet de prin sat sau poate chiar ecoul propriei sale masini.

Aprinse focul si incet?incet cabana incepu sa se dezghete. Soba era eficienta, duduind in spatele usilor de metal, si cand le deschidea parca se afla in fata unui furnal. Apa din rezervor se dezgheta si incepu sa se infierbante, incalzind radiatoarele din cele patru camere ale cabanei si rezervorul secundar pentru apa de la bucatarie si de la baie. Pe la mijlocul zilei ajunsese in ca­masa si incepea sa simta bine caldura . Dupa pranz isi lua topo­rul si taie lemne de foc pentru o saptamana, din mormanul de trunchiuri de pin stivuite in spate.

Isi cumparase un radio cu tranzistori dar n?avea nici televi­zor, nici telefon. Dupa ce se vazu dotat cu provizii pentru o saptamana, isi lua noua masina de scris portabila si incepu sa bata la ea. A doua zi se duse cu masina la Montpelier si pleca cu avionul la Boston si de acolo la Washington.

Destinatia sa era Gara Uniunii de pe Massachusetts Avenue colt cu Strada Doi, una dintre cele mai elegante gari din Ame­rica, stralucind inca de recentele renovari. O parte din aranja­ment fusese schimbat fata de ce isi amintea el ca era cu ani in urma. Dar sinele erau tot la locul lor, pornind din sala mare de plecare de la subsol, chiar de sub holul principal.

Descoperi ce cauta vizavi de portile de imbarcare H si J pentru Amtrak. Intre usa biroului de politie a Amtrakului si toaleta pentru doamne exista un sir de opt cabine telefonice. Toate numerele incepeau cu prefixul 789; si le nota pe toate opt, isi puse scrisoarea la posta si pleca.

In timp ce taxiul il aducea inapoi traversand Potomacul spre aeroportul international din Washington, cand o coti pe strada 14th, in dreapta zari in fuga Casa Alba. Se intreba ce mai facea omul care ii spusese „Adu?ni?l inapoi' si fata de care nu se ti­nuse de cuvant.

In luna care se scursese de la inmormantarea fiului lor, in fa­milia Cormack si in relatiile dintre soti se petrecuse o schimbare careia numai un psihiatru ar fi putut sa?i gaseasca logica sau ex­plicatia.

In timpul rapirii, cu toate ca era grav afectat de stres, griji, anexietate si insomnie, Presedintele izbutise sa?si mentina con­trolul. Catre sfarsitul perioadei de captivitate a baiatului, cand informatiile din Londra tindeau sa